Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Amonil pune sechestru pe Urban

Operatorul local de apă, în pericol de executare silită

Amonil pune sechestru pe Urban

O datorie veche și colosală încinge din nou spiritele între Amonil și operatorul local de apă Urban Slobozia. Deși deține două sentințe comerciale favorabile, iar creanțele au fost puse în executare, Amonil Slobozia nu reușește să-și recupereze o datorie de peste 16 milioane lei de la Urban SA. Dar promite o executare silită certă în cursul anului 2011!

Amonil moare dar nu se predă!
Recent, Amonil Slobozia și-a făcut public raportul financiar aferent anului precedent. Stufos și aproape jalnic, documentul aduce în atenție un litigiu vechi între Amonil și Urban Slobozia. Potrivit reprezentaților Amonil, unul dintre cei mai importanți debitori ai societății este SC Urban. «Situația acestui debitor a continuat să fie și pe parcursul anului 2010 una extrem de complicată, în ciuda încercărilor de rezolvare a situației» susțin reprezentanții Amonil. Potrivit bilanțului, la finele anului precedent, Amonil se afla în posesia a două titluri executorii pentru recuperarea datoriilor. Astfel, unul dintre debite a cărei valoare depășește 11 milioane lei ar fi impus de o sentință comercială pronunțată de Curtea de Apel București încă din octombrie 2003. Mai mult, cele 11,6 milioane ar reprezenta un debit total de 5,8 milioane, restul constituindu-se în penalități de întîrziere și cheltuieli de judecată. Cealaltă datorie, certificată printr-o sentință comercială din iunie 2005 a Tribunalului Ialomița, ar avea o valoare de 4,7 milioane lei.
În continuare, potrivit explicațiilor din bilanțul Amonil, încă din anul 2006 sentințele au fost puse în executare pentru întreaga creanță la BEJ Nițu Ion din Slobozia. Doar că, executorul n-a excelat în recuperare reușind să aducă în bugetul Amonil doar 1,6 milioane lei.
«Întrucît executarea silită sub forma popriri se desfășoară anevoios, BEJ Nițu Ion, la cererea Amonil, a declanșat procedura de executare silită imobiliară. În acest sens a identificat imobilele aflate în proprietatea SC Urban și a emis o somație pe care a înscris-o în cartea Funciară. Urmează a se proceda la evaluarea imobilelor respective și scoaterea la licitație publică» susțin reprezentanții Amonil.

9 Mai 2011, 15:27 (13688 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Amonil refuză reeșalonarea datoriilor Urban!
Slobozenii au de dat 9 milioane lei la Urban!
Slobozia: Amonil vrea să preia Urban!

Comentariile cititorilor:


Prof. cu ceva pensie:
(15 Mai 2011, 13:04)
Nu numai invatamantul e de plans! Primele, salariile de nemerit, chiul si ilegalitati cu acordul directorului si al INSPECTORATULUI!! E bataie de joc, peste tot!! Romania nu va scapa neocupata de o putere dinafara, care abia asteapta sa dam falimentul inerent! Hotia, lenea si prostia ne vor ucide, ca natie!
ion:
(15 Mai 2011, 12:31)
Bun e pestele si vinul---Dar mai bun e Amonilu--AMONILUL siCHIMGAS ca te scapa de necaz---Avem bani avem caldura--N-avem criza-n batatura---Ca anul trecut criza a fost si deaia am duso prost--Dar anu asta criza nui Si-o sa fie bani destui-Si de salari decente Si de prime excelente
schija:
(10 Mai 2011, 19:53)
Sa vina borfasul de Soare , Ciripan si ceilalti smecheri din URBAN care au mancat , au baut , si-au tras spatii comerciale , etc., au falimentat institutia iar acum sunt bine mersi . Cine are curajul sa se ia de Soare ? Vezi ca doamna Soare este judecatoare . O parte din datorii sunt materializate in vilele acestor vagabonzi !Daca va ganditi putin poate va amintiti, unde lucreaza acum cea mai mare parte dintre capii URBAN ? Vezi ptr. cine au lucrat ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
196 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(572 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(5700 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1575 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(6273 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(611 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2235 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(1040 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(9461 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(1063 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3826 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2498 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(3479 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(3636 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1990 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1486 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(934 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(621 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(913 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2426 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1692 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(4064 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2475 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1346 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2224 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3232 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4542 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3672 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2818 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2726 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...