Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Stavăr a interzis televizorul în cancelarii

Uită-te, mîine nu vei avea la ce să mai privești!

Stavăr a interzis televizorul în cancelarii

Într-o perioadă cînd libertatea de exprimare este invocată la toate colțurile, iar dreptul la libera alegere este o temă la mare căutare, boierul Stavăr continuă să-și biciuiască obștea de directori școlari. Iar ultima dintre decizii vizează specimenele «pierde-vară» ce își consumă inutil existența în cancelariile școlilor ialomițene. Sau cel puțin așa susține generalul, că doar d-aia-i general!

Punctul 1 pe ordinea de zi: televizorul
Privitul la televizor dăunează grav sănătății Învățămîntului! Iar asta pare să fie obiectivul numărul 1 al inspectorului general școlar, Ilie Stavăr. Grijuliu la sănătatea mintală (a se citi convingere politică) a profesorilor, Stavăr a răbufnit într-un un gest politic aproape necugetat. Săptămîna precedentă, în cadrul unei ședințe deja obișnuite cu directorii școlilor ialomițene, un punct pe ordinea de zi a dezbaterii avea să năucească pînă și mintea celui mai întîrziat în gîndire șef de școală. Generalul Stavăr avea să declare război mijloacelor moderne de comunicare și profesorilor care le folosesc. În acest sens, domnia sa a introdus pe ordinea un ordin personal de scoatere a televizoarelor din cancelariile școlare. «Scoateți toate televizoarele din cancelarii. Acolo se pregătesc lecții nu se privește la televizorul care rulează pe posturi concurente de televiziune» ar fi tunat generalul în cadrul ședinței. Și cum ordinul se execută nu se discută la Inspectoratul Școlar, directorii s-au conformat, apăsînd butonul «off» pentru toate TV-urile din cancelariile profesorale. Asta ca nu cumva televiziunile să știrbească imaginea și așa șifonată a partidului de guvernămînt, partid ce l-a propulsat însă pe Stavăr în funcția de inspector general.

10 Mai 2011, 13:08 (26970 vizualizări - 20 comentarii)

Comentariile cititorilor:


vio:
(10 Mai 2011, 15:12)
Eu l-am scos din școala 2 urziceni de pe semestrul I, ca să nu se mai holbeze proștii ăia din cancelarie. ei trebuie să facă ce le cer, nu să se uite în altă parte și să gândească!
Profesor în pauză:
(10 Mai 2011, 15:07)
@privitor la tv - Abia îți rămân câteva minute în pauză pentru ceva mai...necesar ca televizorul! Profesorul nu se odihnește deloc în pauze! Poate... sunt școli și școli! O știi el ceva...Oricum, pe manager nu-l alege colectivul, este înfipt politic, așa cum e FRÂNCU PAUL la CNMV sau cum a fost cel demisionat, înaintea lui Frâncu; așa cum sunt mulți alți directori, inspectori, sau membrii în Consilii de ad. Deocamdată totul e politic, ilegal cât cuprinde și paralel cu interesele educației!
Profesor fan RTV:
(10 Mai 2011, 13:29)
Învățămâtul ialomițean va face de-acum progrese spectaculoase! Are dreptate omul: stăteau profesorii prea mult în cancelarie, pe RTV! Să vedeți, ce eu n-aș fi crezut să mai văd: ei vor intra la timp la oră! Poate își vor face și lecția, dacă nu sunt foarte pretențios...Asta era măsura radicală, fermă, mult așteptată, impetuos necesară pentru ȘCOALĂ! Dragi părinți, viitorul copiilor dv., e salvat!!!
gogu:
(10 Mai 2011, 13:24)
da, dar e prostul nostru! sa/l stapanim sanatosi!
privitor la tv:
(10 Mai 2011, 13:18)
l-am văzut pe dl. Stavar la Antena 1 Slobozia, nu știe să ducă o frază până la capăt. Sunt f. mulți profesori capabili pt. postul de inspector general.Nu stiu cum oamenii acești acceptă să-i conducă persoane care nu se pricep deloc la managemntul unei instituții. Păcat. PS. Lecțiile se pregătesc acasă. În pauză se odihnește și profesorul.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Fetești, sâmbătă, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 1,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 30 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 16:05
(569 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomițeni infractori cu mandate europene de arestare, identificați și reținuți

În perioada 10-12 ianuarie 2025, în urma activităților investigativ-operative și a verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 4 mandate europene ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 15:05
(712 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 2753 persoane, angajate în perioada ianuarie-noiembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2753 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 12:55
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni preventive pentru siguranța tinerilor

Joi, 9 ianuarie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități preventiv-educative, fiind transmise recomandări pentru prevenirea traficului si consumului de substanțe interzise, a absenteismului ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 11:40
(3661 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură către Comisia Europeană, marți, 7 ianuarie 2025, au fost transferate în conturile ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:40
(7571 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 13 ianuarie 2025, și până vineri, 7 februarie 2025, românii pot ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:30
(2604 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 13 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:10
(7190 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tentativă de suicid a unui tânăr de 18 ani

În seara zilei de joi, 9 ianuarie 2025, un tânăr de 18 ani, din Fetești, a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Județean Constanța, după ce s-ar fi aruncat în fața ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 19:00
(2608 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proxenet reținut de polițiști

Un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Slobozia, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani și 2 luni de închisoare a fost reținut și încarcerat de polițiști miercuri, 8 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 15:20
(1270 vizualizări - 0 comentarii)


Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița

Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 14 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și Drăgășani, promoția ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 10:40
(2307 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sesiune de depunere a cererilor pentru ajutorul financiar privind «Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie-10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția «DR-06 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 10:00
(13314 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2025, 12:50
(4293 vizualizări - 0 comentarii)


IMM ROMÂNIA: «Creșterea taxării și impozitării este un atac asupra antreprenoriatului românesc și întreprinderilor mici și mijlocii!»

Printr-un comunicat de presă, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că «reducerea pragului de impozitare pentru microî ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2024, 12:05
(17648 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: IMM România


AJFP Ialomița: 1,449 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 12:35
(7369 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 08:25
(2668 vizualizări - 0 comentarii)


«Vernisaj de Crăciun» la Școala Gimnazială Gârbovi

Asociația «SMART-Sediu de mentorat, asistență și reintegrare pentru tineri» a organizat miercuri, 18 decembrie a.c., la Școala Gimnazială Gârbovi, un eveniment special intitulat « ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 18:25
(1675 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Joi, 19 decembrie 2024, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XII-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor!». Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 13:55
(8534 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

De la începutul acestei săptămâni, jandarmii ialomițeni au demarat o serie de în cadrul Programului «Școala Altfel». 34 de activități au fost organizate în școli și ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:20
(3621 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 decembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:05
(8578 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 15:30
(7078 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Slobozia, Amara și Urziceni

Polițiștii din județul Timiș au organizat joi, 19 decembrie 2024, 12 percheziții domiciliare în locații din 3 trei orașe din județul Ialomița. Este vorba despre Slobozia, Amara și Urziceni. Descinderile ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 13:00
(7278 vizualizări - 1 comentariu)


Colindători la Protopopiatul Slobozia

Colindători la Protopopiatul Slobozia

În perioada 18-19 decembrie 2024, reprezentanții Protopopiatului Slobozia au fost colindați de Grupul de copii «Grâușor din Bărăgan»din Parohia Mărculești, precum și de școlarii ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 11:50
(2673 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 27 decembrie 2024, termen-limită de depunere a unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 27 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularul 390 VIES-«Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare» ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 10:40
(15074 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 14,98 milioane de lei în noiembrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14 ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 13:15
(3915 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Miercuri, 18 decembrie 2024, Protopopiatul Slobozia, alături de Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia au desfășurat proiectul social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 12:45
(5672 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Sprijin pentru semenii nevoiași

Protopopiatul Urziceni: Sprijin pentru semenii nevoiași

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, marți, 17 decembrie 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2024, 14:00
(5331 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Articole pirotehnice, confiscate

IPJ Ialomița: Articole pirotehnice, confiscate

În cursul zilei de luni, 16 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat asupra unei persoane, de 46 de ani, din Slobozia, 150 kg de articole pirotehnice ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2024, 16:10
(890 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Bărbulești și Jilavele

Polițiștii din Urziceni și Jilavele au organizat în localitățile Bărbulești și Jilavele o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2024, 14:35
(1549 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concertul de colinde «Hristos se naște, slăviți-L!», a XV-a ediție

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concertul de colinde «Hristos se naște, slăviți-L!», a XV-a ediție

Miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu orele 17,00, cu binecuvântarea și în prezența PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Catedrala «Înălțarea Domnului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2024, 11:20
(11715 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 132,04 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna noiembrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 132,04 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2024, 15:40
(10582 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...