Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

NUP în cazul falșilor inspectori pentru protecția consumatorilor

NUP în cazul falșilor inspectori pentru protecția consumatorilor

O informație comunicată de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, în septembrie 2010, a fost în pericol de a rămîne o banală știre de presă. Doar că știrea publicată pe site-ul publicației www.independentonline.ro a creat o adevărată isterie printre cunoscătorii afacerii... Motiv pentru care, iată-ne revenind asupra subiectului!

Falși inspectori pentru protecția consumatorilor. O nouă metodă de înșelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Polițiștii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceștia au reușit să-i înșele pe administratorii a două societăți comerciale. Miercuri, 1 septembrie 2010, polițiștii au identificat pe raza orașului, un grup format din patru persoane, doi bărbați și două femei, cu vîrste cuprinse între 24 și 41 ani, toți din București. Referitor la prezența suspectă în Slobozia, cei patru au declarat că sînt membrii unei asociații denumită Grup Asociativ pentru Protecția Consumatorului. «Conform declarațiilor celor în cauză, scopul prezenței acestora pe raza localității era cel de identificare a unor nereguli pe linia protecției consumatorului în unități de alimentație publică și saloane de înfrumusețare. Totodată, aceștia susțin că în data de 24 august au verificat mai multe unități economice, identificînd o serie de nereguli despre care ar fi informat conducea Asociației, urmînd ca aceasta să sesizeze Oficiul Național pentru Protecția Consumatorului» susțin polițiștii.
Cercetările polițiștilor au scos la iveală însă altceva. «Controlorii» au fraierit deja doi administratori de firme. Pe scurt, magaziile deținute de aceștia pe raza municipiului Slobozia au fost verificate, iar în urma nedivulgării unor presupuse nereguli suspecții au solicitat să li se achite 200 euro, respectiv 400 lei. Actual, escrocii au ajuns pe mîinile polițiștilor și sînt cercetați pentru înșelăciune...
Așa a sunat comunicatul prelucrat al IPJ Ialomița.

Grup pentru protecția consumatorilor sau afacere penală?
Grupul Asociativ pentru Protecția Consumatorilor ar fi o entitate înființată în cursul anului 2010, în București, și care ar avea drept principal scop o verificare de rutină a comercianților în spiritul protecției consumatorilor. Regulile de funcționare ale Asociației, stabilite de statutul de funcționare, ar permite angajaților sau voluntarilor să observe eventualele nereguli în incinta sediilor comercianților și informarea imediată a Oficiilor pentru Protecția Consumatorilor, pe raza cărora sînt situate respectivele societăți... Și atît!
Potrivit unor informații, Grupul Asociativ pentru Protecția Consumatorilor ar beneficia de sprijinul necondiționat al celor 60 de voluntari, ce și-ar depăși în mod regulat atribuțiile conferite de afilierea la organizația amintită. Iar din protecția consumatorilor, afacerea ar lua o turnură aproape penală. Șeful organizației, Emilia Constantin, un nume aparent anonim, ar condiționa înscrierea ca voluntar în Asociație de o taxă de 400 lei, banii fiind, cel puțin teoretic, percepuți pentru eliberarea unei legitimații. Iar asta nu e tot! Același șef ar impune clauze de confidențialitate imaginare și și-ar instrui voluntarii mai mult pentru protecția personală decît pentru protecția consumatorilor.
În continuare, cei în jur de 60 de voluntari sînt trimiși zilnic pe teren pentru a veghea la buna stare a produselor comercializate românilor. Spunem a românilor căci voluntarii nu s-ar limita doar la municipiul București. Iar drept dovadă la acest aspect stă dosarul pentru înșelăciune care a existat la IPJ Ialomița. Tot ca dovadă stau și arestările din Pitești ale acelorași voluntari aparținînd Grupului Asociativ pentru Protecția Consumatorilor. Dar să continuăm.
Potrivit regulilor nescrise, voluntarii ar fi obligați să cotizeze zilnic la Asociație cîte 100 lei. Cît despre proveniența banilor, voluntarii-inspectori falși ar vizita diverse locații, unde, vrînd-nevrînd, patronii ar fi anunțați elegant asupra deficiențelor existente în societate. De teama unor eventuale controale riguroase, administratorii și-ar asigura liniștea comercială, cum altfel?, oferind diferite sume de bani. Din acești bani, Asociația ar încasa doar 100 lei zilnic, restul fiind profitul voluntarului...

Polițiștii slobozeni s-au răzgîndit
În prima zi a lunii septembrie 2010, polițiștii slobozeni s-au autosesizat din oficiu, Compartimentul Judiciar al Poliției din municipiu constituind în acest sens un dosar pentru înșelăciune. Povestea escrocheriei din Slobozia, în continuare.
Trei indivizi bucureșteni s-au prezentat la mai multe saloane de înfrumusețare din Slobozia, unde s-au legitimat drept «protectori ai consumatorilor». Invocînd așa-zise nereguli descoperite, cei trei au amenințat administratorii saloanelor cu sesizarea autorităților competente în acest sens. Doar că patronii, speriați și cu musca pe căciulă, ar fi oferit diferite sume de bani celor trei în schimbul neinformării asupra deficiențelor descoperite.
Alexandru Moise, Angela Lihet și Florentina Răducu, voluntarii-«protectori» ar fi reușit performanța de a trece pragul a peste 10 unități comerciale din Slobozia. Potrivit polițiștilor, aceștia ar fi încasat 200 euro și alți 400 lei de la doi patroni din localitate. Doi patroni curajoși, care nu s-au sfiit să declare polițiștilor cum au fost escrocați. La acel moment, cei trei erau cercetați de polițiștii slobozeni pentru înșelăciune. Anchetînd, și anchetînd, și tot anchetînd, la cîteva luni de la incident polițiștii s-au răzgîndit. Și nu oricum! Polițiștii au stabilit că în sarcina celor trei nu se poate reține infracțiunea de înșelăciune, oferind celor trei escroci inițiali o «binemeritată» neîncepere a urmării penale. Motiv pentru care dosarul a fost finalizat, iar cei trei își pot vedea liniștiți de profitul personal.
Așa că, atenție patroni ialomițeni! Slobozia are liber de la Poliție pentru voluntarii Grupului Asociativ pentru Protecția Consumatorilor!

11 Mai 2011, 06:13 (33340 vizualizări - 45 comentarii)

Comentariile cititorilor:


babacu:
(12 Mai 2011, 20:19)
Titi a pus punctul pe i. Marile excrocherii , din pacate , nu ne mai impresioneaza si aproape ca le consideram normale pentru Romania . Cautam sprijin impotriva celor care ne amarasc nenorocita noastra viata .
emilia:
(12 Mai 2011, 20:12)
HAI INDEPENDENT , asteptam continuarea !
titi:
(12 Mai 2011, 19:20)
De ce aceasta stire a starnit atat interes ? Cred ca e o problema aproape cotidiana , a unui om obisnuit , contactul cu tot felul de mici gainari care incearca sa-i jecmaneasca chiar de banii de paine fara ca nici o autoritate sa incerce sa-i protejeze. Ziarul INDEPENDENT a atins un punct dureros al cotidianului romanesc si are acum ocazia sa porneasca o campanie impotriva indiferentei [sau e altceva] organelor statului care tolereaza [chiar incurajeaza] astfel de practici. Sa stiti ca un pensionar sufera mult mai mult daca a fost inselat si a pierdut pensia decit ca a fost devalizat Bancorexul.
sanda:
(12 Mai 2011, 18:41)
Politia , procurorii si judecatorii din Ialomita nu au nimic de a face cu dreptatea . 7 ani prin tribunale pentru o palma de pamint m-a convins cum e treaba cu justitia in judet. Poate ziarul INDEPENDENT va mai scutura putin aceasta serparie. Va tin pumniisi voi urmarii cu sufletul la gura continuarea .
dinca:
(12 Mai 2011, 18:26)
O bila alba pentru INDEPENDENT pentru ca si-a tinut promisiunea. O bila neagra pentru ca lucrurile sunt parca mai incalcite acum , dar poate e numai o tehnica de marketing si urmatoarele episoade vor aduce si clarificarile necesare.
nae:
(12 Mai 2011, 18:05)
Felicitari INDEPENDENT dar tineti-o tot asa ! Nu te opri chiar daca nu e un caz spectaculos , merita o campanie de presa pina la lamurirea tuturor aspectelor. HAI INDEPENDENT !!!
nicu:
(12 Mai 2011, 17:57)
Oare ziarul INDEPENDENT are forta si dorinta de a lupta impotriva caracatitei coruptiei din politia ,procuratura si magistratura din judet ? cazul acestor gainari nu e spectaculos dar e foarte simplu, ce inselaciune sau evaziune fiscala ? 400 roni o legitimatie si taxa de 100 roni pe zi de voluntar e o actiune legala si afost inregistrata in contabilitate ? Daca un caz atit de simplu si evident primeste NUP ce sa mai speram din partea asa zisilor oameni ai legii [poate legea codrului].
cristian:
(12 Mai 2011, 14:06)
Cu asa procurori cred ca avocatii din Ialomita se ocupa de divorturi , infiintari de SRLuri fundatii si alte nimicuri. Procurorii le-au luat painea de la gura avocatilor devenund ei vasnicii aparatori ai hotilor si ai excrocilor [oare si violatorii si talharii se bucura de aceeasi aparatori] asa ca nu degeaba Ialomita e considerata o zona favorabila infractorilor .
dandanache:
(12 Mai 2011, 13:55)
Scuze glorioasei politii romane ! In acest caz sfatul il astept de la procurorul care a dat NUP dar poate si politistul a facut in asa fel investigatia incit nu se putea da altceva . Cu o imensa admiratie la adresa procuraturii ialomitene astept de la ziarul INDEPENDENT clarificari suplimentare in aceasta speta
sica:
(12 Mai 2011, 13:24)
Nici o problema . Echipele de gainari sa fie insotite de procurori care sa asigure protectia necesara desfasurarii in bune conditiuni a activitatii acestora . Eroarea provine de la ziarul INDEPENDENT care a precizat ca politia a "oferit acestora NUP" . Deci daca e bisnisul unui procuror ziarul ar trebui sa-si corecteze greseala si eventual sa precizeze cum se numeste procurorul respectiv pentru a sti si alti excroci la cine sa apeleze .
Marius:
(12 Mai 2011, 09:01)
Ceea ce nu stie multa lume si se pare ca presa induce in eroare este faptul ca POLITIA nu are competenta sa stabileasca finalitatea unui dosar penal. Activitatea politiei se rezuma DOAR la prinderea infractorilor, identificarea probelor si intocmirea materialului probator. Toate acestea sunt inaintate unui procuror care coordoneaza cazul respectiv si acesta STABILESTE finalitatea dosarului penal. Cine crede ca politia elibereaza infractorii dupa ce ii prinde, greseste. Politia doar ii prinde, partea a doua pica in sarcina procurorului.
cocos:
(12 Mai 2011, 07:51)
Poate stie avocatul Cus unde se afla sau sint sub protectia politiei din Slobozia care le-a dat certificat de oameni cinstiti .
sica:
(12 Mai 2011, 06:06)
Cu asa politie sau politisti ce ne mai miram ca hotii si excrocii prospera . Propun ca echipele de voluntari , cind vin in Slobozia , sa fie insotite si de politisti ,lucrul care va conduce la intarirea autoritatii acestora , bineinteles si spaga pretinsa urmind a creste substantial,
fane:
(11 Mai 2011, 23:12)
emilia s-a dat la fund. are telefonul 0727860... inchis de trei zile. jurista asociatiatiei la fel.Ce se intampla? Emilia nu este de gasit nici la Asociatie. Stie cineva ce se intampla?
dandanache:
(11 Mai 2011, 21:59)
Draga INDEPENDENT te rugam sa ne prezinti parerea unor profesionisti ? Poate si ei considera decizia politistului corecta ,asa ca sa ne gasim si noi niste afaceri asemanatoare . Propun AUTORITATEA ROMANA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORULUI sau GRUP ASOCIATIV "GARDA FINANCIARA" FUNDATIA "CORPUL DE CONTROL AL PRIMULUI MINISTRU sauASOCIATIA "CURTEA DE CONTURI" .As dori sa aflu ce sfat imi da politistul care a dat NUP in legatura cu acel grup si poate imi sugereaza si alte excrocherii carora domnia sa ar da NUP . Felicitari politiei din Slobozia care cred ca in urma unor mari eforturi , a reusit sa aiba o asa mare valoare in rindul ei !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(4111 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(6795 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(6620 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(7273 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(5320 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(5227 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(5487 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(12172 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1824 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(9342 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(5183 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(7839 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7588 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(6556 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7920 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(6987 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(14598 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(900 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4694 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(7098 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4569 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6342 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3793 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(14787 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6332 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6721 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8176 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6300 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...