Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

NUP în cazul falșilor inspectori pentru protecția consumatorilor

NUP în cazul falșilor inspectori pentru protecția consumatorilor

O informație comunicată de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, în septembrie 2010, a fost în pericol de a rămîne o banală știre de presă. Doar că știrea publicată pe site-ul publicației www.independentonline.ro a creat o adevărată isterie printre cunoscătorii afacerii... Motiv pentru care, iată-ne revenind asupra subiectului!

Falși inspectori pentru protecția consumatorilor. O nouă metodă de înșelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Polițiștii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceștia au reușit să-i înșele pe administratorii a două societăți comerciale. Miercuri, 1 septembrie 2010, polițiștii au identificat pe raza orașului, un grup format din patru persoane, doi bărbați și două femei, cu vîrste cuprinse între 24 și 41 ani, toți din București. Referitor la prezența suspectă în Slobozia, cei patru au declarat că sînt membrii unei asociații denumită Grup Asociativ pentru Protecția Consumatorului. «Conform declarațiilor celor în cauză, scopul prezenței acestora pe raza localității era cel de identificare a unor nereguli pe linia protecției consumatorului în unități de alimentație publică și saloane de înfrumusețare. Totodată, aceștia susțin că în data de 24 august au verificat mai multe unități economice, identificînd o serie de nereguli despre care ar fi informat conducea Asociației, urmînd ca aceasta să sesizeze Oficiul Național pentru Protecția Consumatorului» susțin polițiștii.
Cercetările polițiștilor au scos la iveală însă altceva. «Controlorii» au fraierit deja doi administratori de firme. Pe scurt, magaziile deținute de aceștia pe raza municipiului Slobozia au fost verificate, iar în urma nedivulgării unor presupuse nereguli suspecții au solicitat să li se achite 200 euro, respectiv 400 lei. Actual, escrocii au ajuns pe mîinile polițiștilor și sînt cercetați pentru înșelăciune...
Așa a sunat comunicatul prelucrat al IPJ Ialomița.

Grup pentru protecția consumatorilor sau afacere penală?
Grupul Asociativ pentru Protecția Consumatorilor ar fi o entitate înființată în cursul anului 2010, în București, și care ar avea drept principal scop o verificare de rutină a comercianților în spiritul protecției consumatorilor. Regulile de funcționare ale Asociației, stabilite de statutul de funcționare, ar permite angajaților sau voluntarilor să observe eventualele nereguli în incinta sediilor comercianților și informarea imediată a Oficiilor pentru Protecția Consumatorilor, pe raza cărora sînt situate respectivele societăți... Și atît!
Potrivit unor informații, Grupul Asociativ pentru Protecția Consumatorilor ar beneficia de sprijinul necondiționat al celor 60 de voluntari, ce și-ar depăși în mod regulat atribuțiile conferite de afilierea la organizația amintită. Iar din protecția consumatorilor, afacerea ar lua o turnură aproape penală. Șeful organizației, Emilia Constantin, un nume aparent anonim, ar condiționa înscrierea ca voluntar în Asociație de o taxă de 400 lei, banii fiind, cel puțin teoretic, percepuți pentru eliberarea unei legitimații. Iar asta nu e tot! Același șef ar impune clauze de confidențialitate imaginare și și-ar instrui voluntarii mai mult pentru protecția personală decît pentru protecția consumatorilor.
În continuare, cei în jur de 60 de voluntari sînt trimiși zilnic pe teren pentru a veghea la buna stare a produselor comercializate românilor. Spunem a românilor căci voluntarii nu s-ar limita doar la municipiul București. Iar drept dovadă la acest aspect stă dosarul pentru înșelăciune care a existat la IPJ Ialomița. Tot ca dovadă stau și arestările din Pitești ale acelorași voluntari aparținînd Grupului Asociativ pentru Protecția Consumatorilor. Dar să continuăm.
Potrivit regulilor nescrise, voluntarii ar fi obligați să cotizeze zilnic la Asociație cîte 100 lei. Cît despre proveniența banilor, voluntarii-inspectori falși ar vizita diverse locații, unde, vrînd-nevrînd, patronii ar fi anunțați elegant asupra deficiențelor existente în societate. De teama unor eventuale controale riguroase, administratorii și-ar asigura liniștea comercială, cum altfel?, oferind diferite sume de bani. Din acești bani, Asociația ar încasa doar 100 lei zilnic, restul fiind profitul voluntarului...

Polițiștii slobozeni s-au răzgîndit
În prima zi a lunii septembrie 2010, polițiștii slobozeni s-au autosesizat din oficiu, Compartimentul Judiciar al Poliției din municipiu constituind în acest sens un dosar pentru înșelăciune. Povestea escrocheriei din Slobozia, în continuare.
Trei indivizi bucureșteni s-au prezentat la mai multe saloane de înfrumusețare din Slobozia, unde s-au legitimat drept «protectori ai consumatorilor». Invocînd așa-zise nereguli descoperite, cei trei au amenințat administratorii saloanelor cu sesizarea autorităților competente în acest sens. Doar că patronii, speriați și cu musca pe căciulă, ar fi oferit diferite sume de bani celor trei în schimbul neinformării asupra deficiențelor descoperite.
Alexandru Moise, Angela Lihet și Florentina Răducu, voluntarii-«protectori» ar fi reușit performanța de a trece pragul a peste 10 unități comerciale din Slobozia. Potrivit polițiștilor, aceștia ar fi încasat 200 euro și alți 400 lei de la doi patroni din localitate. Doi patroni curajoși, care nu s-au sfiit să declare polițiștilor cum au fost escrocați. La acel moment, cei trei erau cercetați de polițiștii slobozeni pentru înșelăciune. Anchetînd, și anchetînd, și tot anchetînd, la cîteva luni de la incident polițiștii s-au răzgîndit. Și nu oricum! Polițiștii au stabilit că în sarcina celor trei nu se poate reține infracțiunea de înșelăciune, oferind celor trei escroci inițiali o «binemeritată» neîncepere a urmării penale. Motiv pentru care dosarul a fost finalizat, iar cei trei își pot vedea liniștiți de profitul personal.
Așa că, atenție patroni ialomițeni! Slobozia are liber de la Poliție pentru voluntarii Grupului Asociativ pentru Protecția Consumatorilor!

11 Mai 2011, 06:13 (33338 vizualizări - 45 comentarii)

Comentariile cititorilor:


silviu:
(11 Mai 2011, 21:44)
Cei de la INDEPENDENT merita o bila alba si speram sa nu se opreasca aici . Oare intro alta tara membra UE {din cele cu vechime} o astfel de speta ar fi fost sau trimisa in instanta ? Care e motivatia politistului oentru care a dat NUP ? Bani pe care i-au luat acei inspectori la ce fapta i-a incadrat domnul politist ? S-a dat cumva o ordonanta de urgenta prin care e legal sa ai venituri fara a plati impozit ? Politistul are ceva pile daca intrun caz atit de evident a putut da NUP ?
cornel:
(11 Mai 2011, 20:31)
PE saitul acestui grup e data numai adresa si un numar de telefon . Nu ar trebui sa fie trecute persoanele care reprezinta conducerea , precizind la fiecare ce functie are si cum poate fi contactata ?
marean:
(11 Mai 2011, 20:24)
Aparitia continuarii articolului legat de acel grup de gainari a inhibat dorinta de acomenta ,doar doua interventii arata ca interesul era mai mare pe partea ce can-can decit pe partea de fond.
TOT INAINTE!:
(11 Mai 2011, 18:56)
Sper sa se opresca isteria! Se transformase in mahalagism de ultima speta...Noul articol nu aduce nimic nou pt. CE STIM in tara asta: CORUPTIE, FURT, ILEGALITATI, SARLATANIE...Toate bune!
labus:
(11 Mai 2011, 18:50)
V-ati tinut de cuvint ! FELICITARI ! Totusi mai sint lucruri nelamurite.Despre ele alta data .
dorina:
(11 Mai 2011, 18:26)
Daca nu mai publicati comentariile cititorilor ar fi corect sa anuntati acest lucru .
avocat:
(11 Mai 2011, 18:18)
In finalul primei parti a articolulu apare ca fals inspector si Septimiu Cus . Cred ca e o eroare, nu pot sa cred ca avocatul Cus a actionat ca inspector . Ca i-a consiliat sau reprezentat pe acestia e posibil dar ca a actionat ca inspector e imposibil. As dori sa precizati clar daca a actionat ca inspector si la ce societati a fost in aceasta calitate ?
misu:
(11 Mai 2011, 17:53)
INDEPENDENT aicrescut in ochii mei . Totusi ,cum s-a stabilit ca sunt 60 de voluntari [cineva care parea informat spunea ca numarul acestora s-a resus la 10]si banii luati de la firme au fost luati legal sau nu ? As mai vrea sa stiu cum sta treaba cu "voluntarii ? Pot avea si eu la firma "voluntari". Informatiile din articol au fost verificate asa ca sunt curios ce a spus politistul care a dat NUP depractica prin care se pretinde acesror asa zisi inspectori 100 de roni pe zi? Sau s-a dat NUP in cazul inspectorilor pentru a putea instrumenta cazul mult mai grav al acestui ONG ?
misu:
(11 Mai 2011, 16:04)
Hai INDEPENDENT du treaba pana la capat. Ce spune politistul care a dat NUP in acest caz? E permis sa incasezi bani pe care sa nu-i declari utilizand mijloace asemanatoare cu cele ale acestor asa zisi inspectori ? Dar un judecator isi insuseste punctul de vedere al politistului?
banu:
(11 Mai 2011, 15:02)
Cred ca aceasta problema merita o campanie de presa pina cind lucrurile se vor lamurii. sper ca INDEPENDENT va duce la bun sfirsyt ce a inceput . Deocamdata trebuie lamurita dilema:bani s-au incasat d inspectori in mod legal ? Daca da in ce baza s-a facut incasarea respectiva , daca nu la ce fapta se incadreaza ?
mona:
(11 Mai 2011, 14:55)
pe minema intereseaza si partea mondena sau birfa , cum vreti sa-isouneti . care sint relatiile dintre emilia si avocat ,daca emilia il intretine pe acesta , daca e in divort cu satia.
strul:
(11 Mai 2011, 14:11)
Oare politistul care adat NUP intrun astfel de caz a luat si el ceva sau edoar incompetent ?
bran:
(11 Mai 2011, 14:06)
S-ar parea ca am avut dreptate . Daca nu se iau masuri inseamna ca sunt incurajate astfel de practici ,vezi aparitia si a unei filiale a acestui grup la Oltenita . Sper ca cei de la INDEPENDENT nu se vor opri aici si vor prezenta si continuarea . Daca Emilia are in spate o activitate infractionala ,procuratura isi insuseste punctul de vedere al unui politist [nu al politiei] ce are de spus despre aceste cazuri si AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR etc ?
dorina:
(11 Mai 2011, 13:31)
Corect, daca nu e inselaciune e evaziune fiscala ! Acelasi grup a actionat si in Arges ,oare si acolo politia are aceeasi optica sau acolo sunt si ceva profesionisti ? Era sa uit : BRAVO INDEPENDENT si cred ca merita sa stim punctul de vedere al politiei si a unor juristi cu carte privind banii incasati , daca sunt legal obtinuti si daca nu unde se incadreaza ?
zoro:
(11 Mai 2011, 13:17)
Felicitari INDEPENDENT ! Daca acesti asa zisi inspectori au incasat bani , de la diversi comercianti , care nu au rezultat ca fiind urmare a unei fapte de inselaciune , atunci ,in cazul in care nu au eliberat acte doveditoare prlvlnd sumele incasate , atunci fapta respectiva nu poate fi catalogata ca evaziune fiscala ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(824 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(512 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(541 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(607 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(519 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(559 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(773 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(630 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(691 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1689 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1185 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1118 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1195 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1525 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1733 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1809 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1996 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2162 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2317 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2169 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1847 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1934 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4438 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2965 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...