Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Recital de final

Handbal, CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț 34-25 (16-12)

Recital de final

Duminică, 15 mai, Sala Sporturilor din Slobozia s-a umplut dar n-a mai dat pe-afară ca în alte dăți. A fost meciul prin care fetele de la CSM Unirea Slobozia, pregătite de profesorul Gheorghe Neagu, au pus punct unui sezon foarte greu, în care au trecut repede de la agonie la extraz și invers, lucru care le-a îndepărtat în final de promovare.
Adversarul de duminică a fost HCF Piatra Neamț, echipă pregătită de Dan Valentin, cel care cu ani în urmă o trimitea în handbalul de elită pe Luminița Huțupan. Echipa noastră a preluat rapid inițiativa, iar la primul atac Mihaela Stănciulescu deschidea scorul. Fetele au pus stăpînire pe joc, iar desprinderea pe tabelă a fost doar o problemă de timp. 7-3 era în minutul 14, cînd Dan Valentin, încordat ca un leu în cușcă, a solicitat time-out. «Ăi fetiță! Ești moali ca o plășintă!» a apostrofat-o acesta pe eleva sa Diana Stan.
Pe cealaltă bancă, imagine diametral opusă, cu Gheorghe Neagu stăpîn pe situație, dînd calm indicații și încurajîndu-și permanent fetele. 16-12 la pauză și, după cum stăteau lucrurile, nimeni nu se mai îndoia de soarta celor 2 puncte. Recitalul slobozean a continuat și în a doua parte, cu tridentul de grenadiere Ștefan- Stănciulescu-Băeșu, cu o pereche de pivoți Balcan-Băcăoanu extrem de combativă și cu Jeni Drăgan în zi de grație pe extrema dreaptă. Cetatea Neamțului a fost ciuruită din toate părțile. De mare ajutor a fost și poarta străjuită excelent de Andreea Nica și, la fel de bine pe final, de Andreea Tîlvăru.
A apărut și o mică sincopă în minutele 48-50, cînd la 25-18 Piatra Neamț a dat 3 goluri consecutive, dată însă repede ultării în iureșul de final. Slobozia a punctat de 9 ori în 10 minute pentru un 34-25 care a înfierbîntat sala. Ștefan și Băeșu îi sar în brațe lui Neagu iar, de peste tot, plouă cu flori și fotografii. Handbalistele fac turul de onoare și tot mai multe glasuri se aud strigînd «Slobozia, Slobozia!».
Cel mai dificil sezon se termină pe locul III. Cu 18 victorii, un egal și 9 înfrîngeri Unirea cumulează o zestre de 37 de puncte, performanță pe care speră să o îmbunătățească în campionatul viitor, cînd în mod normal cuvîntul de ordine ar trebui să fie PROMOVAREA.
În meciul cu HCF Piatra Neamț pentru Unirea Slobozia au înscris Ștefan (9 goluri), Stănciulescu (7 goluri), Drăgan (5 goluri), Băcăoanu (4 goluri), Balcan (4 goluri), Jianu (3 goluri), Băeșu (2 goluri).

20 Mai 2011, 19:02 (17072 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
O victorie categorică
O nouă victorie
Au pierdut echilibrat
Rezultate onorabile ale sabrerilor ialomițeni la Circuitul European de Sabie «Svechnikov Cup» Sofia/Bulgaria

Comentariile cititorilor:


luama:
(22 Mai 2011, 07:34)
si aici ma? ... dar perseverent/a esti
luana:
(21 Mai 2011, 23:30)
am facut un comentariu pertinent!!!
luana:
(21 Mai 2011, 23:24)
domnilor edili si domnilor jurnalisti ca sa facem performanta trebuie sa aducem intariri si pentru teren dar si pe banca!!! se tot vorbeste in ultimul timp de victorina bora de la craiova si vad pe frh.ro ca si-a incheiat contractul dar nu inteleg de ce nu apare niciun interviu cu aceasta antrenoare care din cate se aude lucreaza bine si s-a si vazut,a promovat echipa din craiova intr-un an iar in cel de al 2-lea si-a scapat echipa de la retrogradare cu bani putini si jucatoare tinere si necunoscute!!! incercati macar sa faceti un interviu cu ea,poate vine la noi ca am auzit ca mai si joaca si probabil va aduce si cateva fete sa ne intarim si sa promovam odata!!! nu vedeti ca la ora asta n-a aparut nicio stire despre neagu care cere bani la jucatoare...ce facem ,ne remarcam prin arestari pentru mita?
suporter:
(20 Mai 2011, 23:54)
Ar trebui folosita mai mult Anca Jianu deoarece are o clasa peste celelalte fete si asta se vede

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
08 Nov 2026
344 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

12 permise reținute în doar două zile

În perioada 11-13 mai 2010, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o serie de acțiuni pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum, și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:57
(24056 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recidivist prins la furat de un vecin

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de un bărbat, de 34 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins un tânăr suspect ce încerca să iasă din curtea locuinței unei vecine. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:08
(24575 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Dispărut de la domiciliu

Miercuri, 12 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că din data de 5 mai a.c., orele 22.00, a dispărut de la domiciliu un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:06
(22699 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Săveni dispărut


Maia: Prins și încarcerat pentru executarea unui mandat de arestare

În cursul zilei de miercuri, 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au desfășurat activități de depistare a unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Maia, pe numele căruia exista ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:05
(19968 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 14 filtre ale Poliției

Fetești: 14 filtre ale Poliției

Peste 35 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Fetești și pe raza localităților limitrofe pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, miercuri, 12 martie ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 17:21
(23106 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Peste 950000 de cereri pentru subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care intenționează să solicite sprijinul pe suprafață că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată este 17 mai 2010. ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:34
(25434 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Șoferul» care a provocat accidentul în lanț, reținut de polițiști

Miercuri, 12 mai a.c., tînărul «șofer» răspunzător de accidentul provocat sîmbătă spre duminică, respectiv 8 spre 9 mai, a fost reținut pentru 24 de ore. Să reaminitim că tînărul, de 22 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:27
(20853 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


În atenția producătorilor și cumpărătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește cumpărătorilor care achiziționează lapte, precum și producătorilor deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe, că declarațiile ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 18:04
(20281 vizualizări - 0 comentarii)


Contrabandă cu țigări

În urma unor acțiuni desfășurate în ultimele cinci zile în vederea combaterii transportului și a comerțului ilicit cu mărfuri, polițiștii ialomițeni au depistat mai multe persoane care transportau sau comercializau ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:43
(27117 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Peste 4 tone de fier vechi, confiscate

În cursul zilei de marți, 11 mai, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit. În timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au depistat ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:38
(22667 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins de polițiști după ce a furat o bicicletă

Marți, 11 mai,polițiștii din Țăndărei au fost sesizați prin 112, de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat bicicleta pe care o ținea în fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:35
(22109 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 18:13
(14292 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:58
(15224 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A ascuns produsele furate sub fustă

La începutul săptămînii în curs, luni, 10 mai, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme despre faptul că o femeie a sustras produse cosmetice din magazinul societății. La fața ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:29
(25194 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Cocora: Din căruță în copac

Luni, 10 mai, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102H, pe raza localității Cocora, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:28
(25613 vizualizări - 0 comentarii)


6 luni de închisoare pentru că a condus mașina fără permis

La mai puțin de două ore de la primirea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiștii au identificat și reținut persoana în cauză, aceasta fiind arestată pentru executarea pedepsei. În ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:27
(25274 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Luni, 10 mai 2010, polițiștii din Urziceni au depistat, în urma unor controale efectuate, un agent de pază care deținea ilegal o armă supusă autorizării. Agentul de pază, un bărbat, de 30 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:26
(26747 vizualizări - 0 comentarii)


Scrumbie confiscată

În cursul nopții trecute, respectiv 10 spre 11 mai, polițiști din Țăndărei au organizat un filtru pe Drumul Național 2A, în zona Chirana, ocazie cu care a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:25
(23065 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța elevilor, în atenția polițiștilor

Luni, 10 mai, timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au acționat pentru prevenirea și combaterea delicvenței juvenile în unitățile de învățămînt, în scopul diminuării riscului infracțional și victimal ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:24
(14117 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: polițist elev


Armele și munițiile, la verificare

Armele și munițiile, la verificare

Polițiștii ialomițeni atenționează persoanele juridice care dețin arme și muniții că autorizațiile de deținere și de folosire a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:18
(22277 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: arme verificare


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția a XIII-a

În perioada 13-16 mai 2010, în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița și a Consiliului Local Slobozia, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:14
(23426 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Poliția Municipiului Urziceni a organizat sîmbătă 8 mai, în intervalul orar 08.00-12.00, o acțiune ce a vizat menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:04
(23168 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: acțiune Poliție


Vlădeni: Patron amendat

La finele săptămînii trecute, sîmbătă, 8 mai, polițiștii feteșteni, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Ialomița, au organizat și executat o acțiune pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:02
(27626 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bătrîn tîlhărit

Sîmbătă, 8 mai, în jurul orelor 20.30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un barman angajat la o discotecă din localitate, despre faptul că un bărbat, de 60 de ani, a fost victima unei infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:59
(21679 vizualizări - 0 comentarii)


Cîștigătorii Festivalului-Concurs «Ionel Perlea», a XIX-a ediție

Festivalul și Concursul Național de Interpretare a Liedului «Ionel Perlea», ediția a XIX-a, desfășurat în perioada 7-9 mai 2010, și-a decis cîștigătorii. Juriul a decis acordarea marele premiu «Ionel Perlea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:44
(25695 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Eroilor», sărbătorită de jandarmi

«Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează joi, 13 mai, manifestări comemorative dedicate „Zilei Eroilor“ și „Înălțării Domnului“» informează reprezentanții instituției. Sărbătoarea se va ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:38
(22164 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni în trafic

Vineri, 7 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe raza municipiului Slobozia, acțiunea avînd ca principal scop combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:07
(21833 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia rutier


Fetești: Braconaj piscicol

Polițiștii Formațiunii de Ordine Publică pentru Mediul Rural Fetești au continuat acțiunile pe raza comunelor din zona de competență, avînd ca scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a delictelor ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:05
(23585 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești braconaj


Slobozia: Cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat

Vineri, în jurul orei 19.15, agenții Biroului Rutier Slobozia au oprit pentru control un autoturism ce avea plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii, la volanul căruia se afla un tînăr, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:04
(15012 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia dosar penal


Fetești: Acțiunea SIGURANȚA continuă

Pentru creșterea gradului de siguranță publică, în cursul zilei de vineri, 7 mai a.c., începînd cu orele 15.00, efective din toate structurile operative ale Poliției Municipiului Fetești, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 15:37
(14614 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


Ultimele comentarii
Cetatean . în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Cetățeanul x în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Gigel în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! ion ion în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! cetățean în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia @justițiarul în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cristi în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române AlexDan în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...