Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

RAJA prinde rădăcini în Ialomița

Investiții de 17 milioane de euro la Țăndărei

RAJA prinde rădăcini în Ialomița

La sfîrșitul săptămînii precedente, la Țăndărei, RAJA Constanța a inaugurat un nou sediu. Evenimentul a fost un prilej pentru a reitera intențiile operatorului regional în Ialomița, precum și investițiile aflate în derulare la nivelul orașului. Primarul Țăndăreiului, Vasile Sava a declarat că interesul dovedit de acest investitor în zonă confirmă potențialul economic al localității și a apreciat că populația este «satisfăcută» de calitatea serviciilor oferite.

La vremuri noi, sedii noi
Vineri, orele 12.00, la Țăndărei, RAJA Constanța a inaugurat un sediu modern, care să răspundă necesităților de dezvoltare ale localității. Noul sediu, poziționat central, a fost inaugurat în prezența reprezentanților RAJA Constanța veniți în număr mare pentru a susține această reușită. Deschiderea noului Centru, la un an de la preluarea serviciilor locale de apă și canalizare, demonstrează, în opinia oficialilor prezenți, nu doar interesul pentru această zonă a județului, ci și un bun management instituțional.
«Sîntem într-un parteneriat instituțional cu RAJA Constanța, avem putere de decizie în cadrul acestei societăți prin votul nostru și vrem să oferim locuitorilor din Țăndărei servicii de calitate la prețuri avantajoase» a declarat primarul Vasile Sava la inaugurarea sediului.
Noul sediu reprezintă primul pas dintr-un lung șir de investiții care vor presupune înlocuirea sistemului de canalizare din oraș, precum și extinderea rețelei de apă a orașului. SC RAJA Constanța înlocuiește astfel oficial fostul operator local, Apa Termo, intrat în faliment după ce a acumulat datorii de peste 50 miliarde de lei vechi.

17 milioane de euro pentru apă de calitate
Prezența operatorului regional RAJA Constanța la Țăndărei aduce orașului, pe lîngă beneficiile imediate, și investiții pe termen lung. Potrivit datelor oficiale, în următorii trei ani vor fi investite în refacerea și extinderea sistemului de alimentare cu apă 17 milioane de euro în cadrul unui proiect european accesat de RAJA și susținut printr-o cofinațare de 265 mii de euro. Practic, susțin reprezentanții societății, rețeaua de apă a localității, în lungime de 14 kilometri, va fi modernizată, și va fi reconstruită o rețea de canalizare în lungime de 37 de kilometri. Pe lista investițiilor susținute de RAJA se numără și două stații moderne de pompare, precum și o stație de epurare, absolut necesare din perspectiva standardelor de mediu impuse de UE în 2013.
Șeful filialei locale a RAJA, Viorel Alexandrescu a declarat că, la acest moment, costurile rămîn neschimbate, ele fiind aceleași pentru toți beneficiarii RAJA: «Prețurile sînt deja reglementate, noi nu aplicăm niciun fel de majorări. Vorbim de un preț estimat la 5 lei pe metru cub pentru apă și canalizare. Este un preț suportabil pentru populație și avem semnale și din partea localităților limitrofe care ne solicită furnizarea acelorași servicii!».
RAJA Țăndărei are la acest moment un număr de 38 de angajați și are în vedere extinderea personalului existent în condițiile preluării altor servicii locale de apă.

RAJA e numai una: Ialomița beneficiază de investiții de 43 milioane de euro
Nan Costică, directorul coordonator al celor opt centre zonale în care operează RAJA, consideră că atuurile societății le reprezintă calitatea serviciilor, capacitatea de dezvoltare și investițiile.
-Ceea ce oferim noi, înainte de toate, este apă de calitate. Vrem să oferim beneficiarilor servicii la standarde europene, așa cum se întîmplă cu celelalte țări din UE!
-Aveți opt centre zonale. Ce înseamnă asta?
-O dezvoltare durabilă. Săptămîna trecută am inaugurat Centrul nostru zonal de la Buftea. Am reușit acolo, împreună cu autoritățile locale, să asigurăm, pe lîngă dezvoltarea localităților, și lucruri de care populația are nevoie. Să veniți să vedeți parcul pe care l-am construit! Nu cred că e unul mai frumos pe undeva. Dar cel mai important lucru este că oamenii se bucură atunci cînd ne văd. Și ne spun că sînt mulțumiți de serviciile pe care le oferim.
-Cîte localități din Ialomița beneficiază de serviciile RAJA?
-Deocamdată numai patru localități. Noi nu pătrundem cu forța nicăieri. Dacă autoritățile locale, primarul sau operatorul local de apă ne solicită sprijinul atunci intervenim. Dacă nu sîntem doriți, nu deranjăm pe nimeni!
-Care este valoarea investițiilor în Ialomița?
-Cumulate, pe cele două centre zonale la care este arondat județul, vorbim de 43 milioane de euro. Sînt proiecte cu finanțare europeană prin intermediul RAJA, investiții pe care societatea le susține pretutindeni unde e nevoie de modernizarea serviciilor și asigurarea standardelor europene de calitate.

29 Iunie 2011, 12:36 (12027 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!
RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!
RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Comentariile cititorilor:


ODIOSUL:
(4 Iulie 2011, 12:27)
Osa va iasa prin piele apa de la RAJA n-o sa mai udati, o sa va rugati sa nu mai ploua, ati belit-o, nu va bucurati, banditul de FELIX STROE are nevoie de bani pentru MAZARE si porcul de Constantinescu, il doare in c.. de voi!
ALex:
(29 Iunie 2011, 22:40)
e vorba de civilizatie. asa se intampla in toate tarile dupa prosperitatea carora tanjim si noi... lasati radio santul asta si destepativa k o sa murim prosti
ion:
(29 Iunie 2011, 19:21)
Pe investitia comunitatii din Tandarei se pune stapanire cu acordul conducerii urbei de catre Raja Constanta...Oare comunitatea nu isi poate administra singura acest serviciu de apa canal .....Investitia fiind facuta de cominitate venim si ne punem stapani in curtea noastra niste straini................Oare de ce!!!..Sa fie vorba de competente locale reduse ..sau de interese..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1197 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1425 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(6645 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1428 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1306 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1771 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3533 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1286 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1538 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3811 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(964 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8369 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2107 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2403 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3532 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3217 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2892 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1362 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3821 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2000 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3233 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(5082 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3575 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...