Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Apartament în flăcări în zona Gării

click pe poză

Vineri, 8 iulie, în jurul orelor 16.00, un apartament situat în zona Gării din Slobozia a luat foc. Din fericirie, nu au existat victime.

Incendiu la etajul 6. Un apartament din blocul U20, scara D, situat pe Matei Basarab, în imediata apropiere a Gării, a luat foc astăzi, 8 iulie. Incendiul a fost stins la mai puțin de 10 minute de la izbucnirea lui, pompierii slobozeni reușind să limiteze la perimetrul apartamentului pagubele materiale. Potrivit primelor declarații oficiale, incendiul a fost raportat chiar de către presupusul incendiator, o tînără cu dizabilități rămasă nesupravegheată. Varianta oficială a fost confirmată și de către Anghelina Chelaru, supraveghetoarea tinerei. «Am fost 10 minute pînă la Gară, să las un pachet. Cînd m-am întors, balconul ardea deja. Fata se află acum la o vecină, a scăpat. De acolo au anunțat și pompierii» ne-a declarat femeia. Potrivit primelor estimări, apartamentul de la etajul 6 este afectat în proporție de 50%. Oficialii prezenți la fața locului confirmă faptul că, dată fiind înălțimea la care s-a declanșat incendiul, proprietarii apartamentelor din jur s-au aflat în pericol de intoxicare cu fumul rezultat în urma incendiului.

8 Iulie 2011, 17:06 (8228 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu
Citiți și:
Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!
Casă în flăcări la Slobozia
Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Comentariile cititorilor:


tudor65:
(11 Iulie 2011, 19:15)
Ai partial dreptate Nostradamus,societatile de asigurari nu platesc despagubiri pentru astfel de fapte (intentionate),sinucideri.....altfel ar intra in faliment. Vine un ul asigura casa la valoarea corecta 500000 lei si vrea sa o vanda ,nu gaseste cumparator,ce face o incendiaza si in trei luni(conf legi)max are bani. Nu merge.
nostradamus:
(10 Iulie 2011, 08:26)
"asigurarea e sfanta ...scumpa dar sfanta "..si cum sfinti nu se vad .. asa si cand te asiguri, banii vin foarte greu . este "asigurata " sigur doar firma de asigurari. persoanele necajite, stau la mila lor
.:
(9 Iulie 2011, 10:53)
asigurarea e sfanta ...scumpa dar sfanta
violeta:
(9 Iulie 2011, 10:13)
eu stau acolo la mamaia mea chelaru anghelina cand s-a intamplat incidentu eu ,mama si sora mea ne aflam la cosambesti .Pe noi ne-a sunat in jurul orei 16 fix coafeza noastra ca in bloc este un incendiu dupa ne-a spus ca e la noi .Am venit cu o vecina balconu era distrus si 50% din sufragerie

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
372 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița, ultimul loc pe țară la angajări

În cadrul unei statistici prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ialomița ocupă ultimul loc în ceea ce privește numărul angajărilor.
În topul angajărilor, pe ultimele trei locuri ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 13:39
(14563 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii, în zonele afectate de inundații

Efective din cadrul Poliției Municipiului Fetești și ale posturilor de poliție limitrofe acționează, în sistem integrat, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 12:55
(17949 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru producătorii de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit suma de 17,9 milioane lei, aferentă cererilor depuse de către producătorii deținători de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:24
(19934 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de la Consiliul Concurenței pentru 5 unități de service auto

Consiliul Concurenței a amendat cu 1094366 lei (echivalentul a aproximativ 252000 euro), cinci societăți comerciale ce își desfășoară activitatea pe piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:14
(26704 vizualizări - 2 comentarii)


Trîmbița Apocalipsei la PNL Ialomița sau Joia neagră a României

PNL Ialomița a inaugurat joi, 1 iulie 2010, șirul conferințelor de presă bilunare. La întîlnirea cu presa au participat președintele PNL Ialomița, Ioan Martin și deputatul PNL Cristina Pocora. Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 18:01
(20731 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins chiar de proprietarul de la care vroia să fure

Un slobozean a reușit să prindă un tînăr hoț care tocmai încerca să pătrundă în casa sa. Evenimentul s-a petrecut miercuri, 30 iunie, dis de dimineață Poliția fiind sesizată asupra încercării de furt. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:32
(14011 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Stelnica: Autoutilitara a dat cu spatele și a accidentat un bătrîn

În cursul dimineții de miercuri, 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 asupra producerii unui accident. Astfel, pe Drumul Comunal 91, în localitatea Stelnica, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:23
(11981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica accident


Slobozia: Două bătrîne, înșelate de un necunoscut

În urmă cu cîteva zile, două bătrîne din Slobozia au sesizat Poliția după ce au fost victime ale unor înșelăciuni. Modul de operare este relativ nou chiar și pentru polițiști, victimele fiind abordate de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 14:13
(20659 vizualizări - 0 comentarii)


Borcea a rupt digul în cartierul feteștean Buliga

Un dig de apărare al cartierului feteștean Buliga, aflat pe brațul Borcea al Dunării, s-a spart, miercuri seară, 30 iunie a.c., pe o distanță de aproximativ șase-șapte metri. Spărtura se află la o distanță ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 10:35
(20007 vizualizări - 0 comentarii)


Impozit suplimentar pe clădiri, majorare impozit pe mașini

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care modifică mai multe articole din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, pentru a majora impozitul pe clădiri și autovehicule. Este vorba despre proprietarii ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 07:01
(16677 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: impozite


CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

Echipa de sabie masculin a CSM Slobozia a fost foarte aproape de podium la Cupa României, competiție rezervată echipelor de seniori și desfășurată la Sala Polivalentă din Iași, în perioada 23-25 iunie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:58
(18937 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întâlnire cu un necunoscut»

Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întîlnire cu un necunoscut»

Miercuri, 7 iulie a.c., de la ora 14.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia va fi gazda unui eveniment deosebit. Gabriel Liiceanu își va lansa cartea «Întîlnire cu un necunoscut», lansarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:10
(9112 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 72000 de lei

Peste 40 de polițiști au acționat în sistem integrat pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Acțiunile s-au derulat în perioada 25-27 iunie a.c., efectivele angrenate acționînd în filtre pe toate arterele ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:25
(13711 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț urmărit, prins de polițiști

Un tînăr, de 23 de ani, din Fetești, se sustrăgea arestării din data de 16 iunie a.c., tînărul fiind condamnat cu închisoarea pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Polițiștii din cadrul Serviciului de ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:15
(12122 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoț


Ciochina: Armă cu aer comprimat, deținută ilegal

Unui bărbat, de 53 de ani, din Ciochina, polițiștii i-au depistat o armă cu aer comprimat, calibru 4,5 mm. În cadrul acțiunii desfășurate marți, 29 iunie, pentru depistarea persoanelor care dețin arme în ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:06
(15084 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina armă


Urziceni: «Șofer» fără permis

Un tînăr de 22 de ani, din Urziceni, a fost surprins în trafic de polițiști conducînd un autoturism fără a deține permis. Marți, 29 iunie a.c., în jurul orei 22.30, mașina condusă de tînăr a fost oprită ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:01
(18359 vizualizări - 0 comentarii)


Campania Marea Debarasare în Ialomița: Puțin peste 1,2 tone de deșeuri electrice și electronice colectate

La sfîrșitul acestei saptamîni, respectiv pe 25 si 26 iunie a.c., Ministerul Mediului și Pădurilor, împreună cu asociațiile colective și reciclatorii au desfășurat cea de-a doua ediție din acest an a Campaniei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 16:52
(11549 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 20:01
(11865 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:42
(10857 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Stare de urgență națională în agricultură

«Precipitațiile abundente și zilnice din ultimele două săptămîni au produs pentru agricultorii din țara noastră o situație dezastruoasă, întrucît nu pot demara campania de recoltare a cerealelor și a rapiței ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:13
(14591 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie de 49 de ani, dispărută de la domiciliu

O slobozeancă, de 49 de ani, a dispărut de la domiciliu. Femeia a plecat de acasă din Slobozia, duminică, în jurul orelor 9,00 și pînă în acest moment nu a mai revenit. De mai bine de două zile polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:12
(22255 vizualizări - 0 comentarii)


A sunat la 112 să spună că un polițist este beat

Întrucît a fost prins de polițiștii rutieri conducînd sub influența băuturilor alcoolice, un șofer a apelat numărul de urgență 112, anunțînd că agentul de poliție este beat. S-a întîmplat în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:14
(20993 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: 112 beat la volan


Bucu: Copil pe bicicletă, lovit frontal de o mașină

Un copil de 10 ani, biciclist, a fost accidentat în trafic duminică, 27 iunie, pe raza localității Bucu. Copilul a pătruns într-o intersecție, fără să se asigure, fiind lovit frontal de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:13
(23887 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Discotecile la control

În weekendul trecut, mai exact în naoptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 26 spre 27 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor în mediul rural. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:11
(25044 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: În atenția fermierilor cu culturi calamitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că trebuie să anunțe ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:23
(19668 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 30 iunie a.c., Colegiul Prefectural se convoacă într-o nouă ședință de lucru. Pe ordinea de zi figurează informări asupra activității unor instituții deconcentrate, Direcția Județeană pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:16
(18924 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri pentru bătrânii azilului de la Balaciu

Daruri pentru bătrînii azilului de la Balaciu

În ziua de 24 iunie 2010, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, grupul de cateheză «Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie» al Parohiei Pelinul din cadrul Protoieriei Urziceni, condus de preotul Achim ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:07
(20440 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Controale la crescătorii de oi și capre

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează controlul administrativ pentru toate cele 45400 de cereri depuse de crescătorii de ovine/caprine și un control la fața locului, respectiv supracontrol ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:43
(12612 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: O femeie i-a spart casa

O femeie, de 41 ani, din localitatea Malu Roșu, este cercetată de polițiști pentru furt calificat. Aceasta ar fi pătruns în casa unui bătrîn, de 71 de ani, din Armășești, și ar fi sustras mai multe bunuri ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(18743 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Armășești furt


Manasia: Biciclist imprudent, victima unui accident rutier

În toiul nopții, un biciclist a fost accidentat grav în Manasia, un microbuz acroșîndu-l la schimbarea direcției de mers. Evenimentul s-a petrecut în Manasia, pe DN2A, biciclistul virînd brusc către stînga ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(12415 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...