Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Balcan, Băeșu și Popescu pleacă

Handbal, CSM Unirea Slobozia

Balcan, Băeșu și Popescu pleacă

În sfîrșit s-a luat o hotărîre! Lotul de handbal feminin al CSM Unirea Slobozia se adună pe 18 iulie. Astfel, avînd în vedere că ediția 2011-2012 a Campionatului din eșalonul secund va debuta pe 17 septembrie 2011, fetele vor avea la dispoziție două luni de pregătire. În privința antrenorului un lucru e sigur. Nu va fi din Slobozia. (n. red.: Singurele două variante locale existente Marian Simion și Gheorghe Neagu nu au fost, se pare, pe placul Consiliului de Administrație!). Al doilea lucru sigur este că trei dintre jucătoarele aflate la final de contract nu vor mai juca din toamnă la Slobozia. Astfel, pivotul Simona Balcan este tentată de o experiență peste hotare. «Momentan am mai multe variante. Cînd voi ști sigur, vă voi anunța. Sută la sută însă nu voi mai evolua la Slobozia!» ne-a declarat Simona. Interul Alexandra Băeșu, una dintre principalele marcatoare ale echipei, vrea pur și simplu să se lase de handbal pentru a se dedica altei cariere profesionale. De asemenea, centrul Mihaela Popescu, unul dintre liderii vestiarului slobozean, s-a înțeles cu reînființata Terom Iași. Echipa moldavă se anunță una dintre principalele candidate la promovarea în Liga Națională din seria unde va activa și Unirea Slobozia. Antrenoare la Terom Iași a fost instalată Victorina Bora, unul dintre numele intens vehiculate și pentru banca slobozeană. Altfel, o altă jucătoare aflată la final de contract, Mihaela Stănciulescu și-a arătat disponibilitatea de a continua la Slobozia. Pentru asta conducerea Unirii trebuie să se înțeleagă cu Tomis Constanța, echipă care o are sub contract pe «Lali» și care a lăsat-o împrumut, în ultimii 3 ani, la echipa noastră.

18 Iulie 2011, 08:36 (11596 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Pleacă Mihaela Stănciulescu

Comentariile cititorilor:


mircea:
(21 Iulie 2011, 22:46)
pt "eu" faptul face sa fiu de nenumerate ori in acel bar si sa observ faptele prezentate cu petrecerile.sunt fair play si nu dau nume
eu:
(21 Iulie 2011, 16:54)
mircea daca nu esti din oras taci .nu ridica piatra numai daca esti curat, ceea ce nu cred .oricum parerea ta nu conteaza, lasati fetele sa se antreneze si respectati-le munca , pt ca nu e usoara .
mircea:
(21 Iulie 2011, 10:29)
Ce le tine-ti in brate atat? nu faceau dupa meciuri petreceri pana dimineata in barul acela sportiv, dansau pe mese,consumau alcool(beau vodca cu halba)si a doua zi se dadeau epuizate ca dupa meci.Dragilor treziti-va asta-i realitatea cu bravele voastre sportive asa zise de "performanta" la ce la sticlism?pardon la halba!!!nu au treaba i-au banul pleaca si gata le doare de echipa si orasul vostru.
ACIRETS:
(20 Iulie 2011, 15:32)
Da,asa va fi jocul echipei va suferi prin lipsa unui angrenaj bine definit.Asa este in sport pleaca-vine un angrenaj dar jocul echipei trebuie sa mearga, nu trebuie sa sufere,modificarile trebuiesc facute din mers.Va fi o pierdere prin plecarea fetelor(Balcan,Baesu,Popescu)dar nu trebuie sa fim rautaciosi si sa recunoastem ca si-au facut datoria fata de echipa,oras.Ne-au reprezentat cu cinste in tara si ar trebui sa le multumim si sa le uram bafta(numai sa nu joace impotriva noastra ca adversare)am glumit trebuie sa fiti profesioniste.Va veti desparti cu greu de Slobozia ca veti lasa in urma amintiri frumoase,intamplari hazli,prieteni ....etc.Bafta in continuare.
simona:
(18 Iulie 2011, 14:44)
Va multumesc !
ABDUL:
(18 Iulie 2011, 12:55)
Daca semnatara randurilor de mai sus este Simona Balcan nu avem decat sa-i multumim pt daruirea de care a dat dovada in teren,dorinta de performanta si de mobilizarea colegelor in timpul partidelor si-n afara terenului.Meriti sa faci performanta ca poti si ai puteri, si este pacat sa activezi la un club care poate sa faca pate sa faca performanta dar nu vrea.ITI TIN PUMNI SI IN SCURT TIMP SA VEDEM PE PROMTERELE TV LA LOTUL ECHIPEI NATIONALE TRECUT NUMELE TAU SIMONA BALCAN, si abia atunci vom realiza ca pe slobozia a trecut o mare jucatoare.BAFTA
simona:
(18 Iulie 2011, 11:44)
Multumim mult celor care au avut incredere in noi si am si eu cv de spus referitor la articolul de mai sus: "Sută la sută însă nu voi mai evolua la Slobozia!»,suna foarte urat,nu am declarat asa cv ,am spus doar ca am ocazia sa evoluez la o echipa din afara si de aceea nu voi mai juca pt.C.S.M Slobozia!Multa bafta in continuare fetelor si noului staf tehnic!
ABDUL:
(18 Iulie 2011, 10:00)
Balcan, Baesu si Popescu vor fi o pierdere pentru echipa slobozeana.Lipsa lor se va observa inca de la startul competitional.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 02 Nov 2026
212 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(597 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

27 Octombrie 2026, 20:20


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(777 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(862 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(985 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(3797 vizualizări - 14 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(1737 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2126 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(1742 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(5548 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2105 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(1870 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2326 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(3455 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3177 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(4294 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(2997 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3195 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(3643 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(2788 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2093 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(3518 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(7089 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(7218 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(3764 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(3476 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(3051 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(4234 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(4725 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean al orasului în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Stomatolog în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Cetățeanul x în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Gigel în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! setila în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Părintele Sloboziei în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Catalin în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Părintele Sloboziei în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Mihaela în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Părintele Sloboziei în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Infractorul de serviciu în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar ZIC SI EU în Minor de 15 ani, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de «viol asupra unui minor» Cetatean în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Vasile în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! NOBODY în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Saligny în Bani europeni pentru reabilitarea energetică a școlilor din Țăndărei teren Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 alegator în Prefectura Ialomița verifică modul în care zeci de hectare din pajiștile comunei Ciulnița au devenit terenuri agricole Asistat în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...