Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ședință de vară în Consiliul Local Slobozia

Ședință de vară în Consiliul Local Slobozia

La sfîrșitul acestei săptămîni se desfășoară ședința ordinară a Consiliului local Slobozia. Printre cele 22 de proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței se numără cîteva care ar putea suscita interesul opiniei publice locale. De remarcat ar fi cel privind extinderea cimitirului uman de la Slobozia Nouă, dar și cel legat de rezilierea contractului de concesiune încheiat cu SC Office Development SRL pentru construirea unui nou supermarket...

Slobozenii își plătesc disciplinat impozitele la buget
Deși primarul Gabi Ionașcu se plîngea la sfîrșitul anului trecut că bugetul local al anului 2011 va fi sărac, datele statistice îl contrazic. Potrivit unui raport care urmează să fie prezentat plenului Consiliului Local, municipiul Slobozia a încasat, în primele două trimestre ale anului 2011, 67% din totalul impozitelor și taxelor locale pentru persoane fizice și 56% din cele datorate de persoanele juridice (impozit pe clădiri, teren, mijloace de transport). Aceste procente se cifrează la 2481216 lei la persoane fizice și 4757724 lei la persoane juridice. «Comparativ cu anul precedent, pe ansamblu, se observă o creștere a procentelor de încasare atît la persoane juridice dar și o creștere a încasărilor la persoanele fizice. Astfel, la persoane fizice, încasările în cele două trimestre ale anului 2011 au fost cu 11% mai mari comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, iar la persoane juridice, încasările în cele doua trimestre ale anului 2011 au fost cu 19% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut» precizează raportul Primăriei Slobozia.

3750 de metri pătrați de cimitir uman la Slobozia Nouă
Orașul Slobozia se confruntă cu o criză acută de locuri de veci. În aceste condiții, administrația locală se vede obligată să caute soluții pentru extinderea cimitirelor existente. Una dintre acestea constă în extinderea cimitirului uman de la Slobozia Nouă. Printr-un proiect de hotărîre care va fi supus aprobării în ședința din 28 iulie, Primăria Slobozia propune un schimb de terenuri între o firmă și autoritatea locală. Terenul propus spre preluare are o suprafață de 3750 de metri pătrați și a fost evaluat la o valoare de 15 euro pe metru pătrat. Terenul oferit la schimb, de comun acord cu proprietarul, se află în proprietatea privată a municipiului, pe șoseaua București-Constanța, și a fost evaluat la valoarea de 20,00 euro/mp. «Pentru a crea o echivalență valorică la 17,50 euro/mp, rezultă o suprafață de teren pe care să o oferim la schimb de 3536,00 mp» precizează referatul întocmit de Primărie. Schimbul de terenuri propus nu rezolvă criza locurilor de veci decît pe termen scurt. Potrivit aprecierilor oficialilor Primăriei, în următorii ani se impune o extindere a cimitirului uman de la Bora sau închiderea acestuia și înființarea unui nou cimitir în apropierea orașului.

Contractul pentru supermarket se reziliază
Extrem de controversat și intens mediatizat în ultimii doi ani, contractul prin care Gabi Ionașcu a aprobat concesionarea a peste 40 de mii de metri pătrați de teren către Timis Investment se supune plenului Consiliului local Slobozia în vederea rezilierii. Proiectul de hotărîre prevede completarea hotărîrii de consiliu local privind privind rezilierea contractului de concesiune încheiat cu SC Office Development SRL București (ulterior cu SC Timis Investment SRL București), cu un nou alineat ce va avea următorul conținut: «Rezilierea contractului de concesiune va opera de plin drept începînd cu data de 31.08.2011, fără nicio altă formalitate sau intervenția instanțelor judecătorești, arbitrale, în situația în care pînă la data termenul anterior menționat, investitorul nu va obține autorizația de construire pentru obiectivul propus prin contractul de concesiune». Deși este menită să pună la adăpost municipalitatea și Consiliul Local în cazul unui proces intentat de către concesionar, completarea propusă spre aprobare este tardivă și nu rezolvă problema de fond. După mai bine de doi ani de la încheierea contractului, municipalitatea se află în situația ingrată de a fi concesionat un teren pe care nu s-a construit nimic și ratează încă o dată șansa de a aduce la Slobozia investitori care să asigure dezvoltarea economică a orașului.

28 Iulie 2011, 07:11 (9556 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local

Comentariile cititorilor:


Catavencu:
(4 August 2011, 21:37)
Nu vedeti ca nu sunt capabili sa aduca 3lei la buget. Ionascu plimba chineji si alti parliti pe aici, pe ban publici si aia pleaca satui si multumiti de excursie. Trebuie infiintat in cadrul primariei "SC Slobozia Tour Moca SRL"
gion:
(31 Iulie 2011, 11:05)
Am o propunere pentru ziarul dumneavoastra pentru un subiect care ar interesa multa lume Ce ar fi sa cereti primariei si sa dati publicitati citi cetateni din cartierul bora isi platesc impozitele pe cladiri si care este cea mai mare datorie si de cind nu e platita Sa stim si noi ce-i ce platim disciplinat Avind in vedere ca cei din boura beneficiaza cel mai mult de servici publice ca poltie modernizari e.t.c ASTEPT ACEST ARTICOL

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
305 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(7530 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov

Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitatea Dridu-Snagov ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:35
(9140 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:30
(6626 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat «ordinul de protecție»

Polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 56 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:55
(4694 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de înșelăciune» la telefon

Un slobozean a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i s-a adresat într-o limbă străină și s-a recomandat drept «polițist». Sub pretextul că este implicat într ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:40
(4407 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Miercuri, 23 iulie 2025, în intervalul orar 16,30-20,00, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Agricultorilor din orașul Căzănești. În acest ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:55
(4646 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 92000 de lei, 8 permise reținute, 6 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:05
(1056 vizualizări - 0 comentarii)


Eveniment cultural la Conacul Bolomey: «Patrimoniul cultural imaterial: elemente românești reprezentative»

Miercuri, 23 iulie 2025, începând cu orele 11,00, la Conacul Bolomey din Cosâmbești se va derula un eveniment cultural dedicat valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 14:20
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fetiță de 14 ani, batjocorită de iubitul mătușii

Un bărbat a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, la solicitarea Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub acuzația de «viol săvârșit asupra ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 12:55
(12803 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița viol minor


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului, serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2025, 13:20
(9620 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 3 percheziții domiciliare în comuna Perieți. Descinderile au vizat locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 15:00
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile a două vagoane aparținând unui tren de marfă aflat în deplasare ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 14:30
(8720 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 iulie 2025, în jurul orelor 22,00, conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin, nr. 21, din orașul Fetești a înregistrat o avarie ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 22:35
(7229 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 16 iulie a.c., în jurul orelor 21,30, pe strada Iudeilor în comuna Bărbulești, polițiștii din Jilavele au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 15:35
(4938 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Joi, 17 iulie 2025, în intervalul orar 12,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 12:45
(6677 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5189 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7699 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11381 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7530 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(15827 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(8017 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10551 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9343 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10403 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10247 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8783 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4536 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6460 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8139 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...