Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Roșiori: Arestat pentru omor calificat

Instanța de judecată a emis pe numele unui tînăr de 26 ani un mandat de arestare pentru 30 de zile pentru săvîrșirea infracțiunii de omor calificat.
Secția 4 Poliție Rurală Coșereni a fost sesizată sîmbătă, 6 august a.c., prin 112, despre faptul că un tînăr din localitatea Roșiori a fost înjunghiat cu un cuțit. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, în urma cercetărilor demarate, au stabilit faptul că, în jurul orelor 22.00, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict între doi tineri de 26, respectiv 33 ani, ambii din comuna Roșiori. În timpul altercației au intervenit, de o parte și de cealaltă, rude ale celor două persoane implicate în scandal, aceștia aplicîndu-și lovituri reciproc.
În timpul altercației, tînărul de 33 ani, și un alt bărbat de 42 ani, au fost loviți cu un cuțit. În urma loviturilor primite, cei doi au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Urziceni unde tînărul de 33 ani a decedat.
Echipa complexă constituită la nivelul Inspectoratului, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, a desfășurat activități specifice de cercetare, iar în baza probatoriului administrat s-a dispus începerea urmăririi penale față de tînărul de 26 ani pentru săvîrșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice cît și pentru omor calificat.
Pe numele autorului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar duminică, 7 august a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița cu propunere de arestare preventivă, propunere însușită de procurorul de caz.
Tînărul de 26 ani se află încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului.

9 August 2011, 07:59 (24023 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Infractori din Roșiori, arestați

Comentariile cititorilor:


Kgvcxug:
(7 Septembrie 2015, 23:36)
Rușine
GEO CUMNATA LU MARIN:
(8 Iunie 2014, 15:13)
RUSINE VOUA CELOR CARE COMENTATI RAUTACIOS, NU AVETI PIC DE EDUCATIE SI CEI 7 ANI DE ACASA, NU E FRUMOS SA JUDECATI O CARTE DUPA COPERTA. CAT DESPRE FANEL CE A CAUTAT AIA A GASIT. NU TREBUIA SA MAI VINA DUPA EL ACASA. SI CRED CA SI NEVASTASA SE BUCURA CA A SCAPAT DE EL CA TRAIA RAU CU EL, DAR EA ARE ATITUDINEA ASTA DE DE FEMEIE RANITA CA II ESTE FRICA DE CEILALTI FRATI AI LU FANEL, CA DAC AR GASI EA PE CINEVA CU SUFLET BUN SAR DUCE NOUA DIN NEAMUL ALA NENOROCIT. SI MASA LUI LA CE SE MAI INCHINA CAND TRECE PRIN POARTA.... CA INAPOI NU IL MAI ADUCE. SFATUL MEU PRIETENESC AR FI SA LASATI PROSTIILE SI SA VA LUATI VIATA IN MAINI PT CA NU VA VAD PREA BINE CU IRONIILE ASTEA, CA DACA ATI AJUNGE SA IL CUNOASTETI PE MARIN MAI BINE NU ATI MAI TRAGE CONCLUZIILE ASTEA.
CONSTANTYN DORYN:
(31 Ianuarie 2014, 21:16)
CRIMINAL NENOROCIT UUUUUUUUUAAAAAAAAAAA SA IESI DIN PUSCARIE CAND VA IESI SI FANEL DIN PAMANT UUUUUUUUUUUUUUAAAAAAAAAAAAA
ion:
(11 Ianuarie 2014, 13:15)
rusine
anonim:
(6 Iunie 2012, 19:53)
Criminal nenorocit  sa iesi din puscarie cand va iesi si fanel din pamant  ca ai lasat doi copii care sufera si o sotie cu inima indurerata
.
andrei:
(26 Ianuarie 2012, 16:34)
razbunare nu cred ca o sa fie o sa moara el singur in puscarie
alex:
(9 Septembrie 2011, 21:24)
politia sa isi faca meseria ca a ramas nenorociti pe viata ... pacat de el ca era tanar s de acei copilasi care nu mai au nici un sprijin de la nimeni
george:
(24 August 2011, 20:14)
ce inima a avut iel sa dea cu cutitul
dinu george:
(23 August 2011, 14:38)
criminalule rusine sati fie cum poti sa faci un asemenea caz trebuia sa iti de pe viata
georgel:
(15 August 2011, 16:42)
acest criminal merita omorat cu sange rece..
cryssy:
(15 August 2011, 08:32)
ai dreptate rusine politiei politia acum nu mai face nimic sa puturosit chiar asa ceva dar va spun io ca nu o sa ramana asa o sa se razbune sorin si gigi si absolit toata familia mortului de ei pe (criminali) si ce ar mai fii bine pentru familia criminalului sa il omoare cum la omorat si el pe fanel sa sufere cum a suferit si familia mortului
adelina:
(13 August 2011, 09:13)
POLITIA TREBUIA SA IA MASURI MAI DEMULT DEOARECE CUNOSTEA FAPTUL CA INDIVIDUL MAI ARE ANTECEDENTE,ACESTA ESTE UN CRIMINAL,BAIATUL NU A MURIT LA SPITAL ci PE LOC.,DOAR FRATELE LUI A FOST DUS LA SPITAL.NU TE POTI BAZA PE POLITISTI,EI INTOTDEAUNA AJUNG DOAR SA CONSTATE.PACAT DE ACEST BAIAT TANAR SI DE COPII LUI CARE AU RAMAS FARA TATA CAND AVEAU CEA MAI MARE NEVOIE.LA NOI LEGEA ESTE PREA BLANDA ,CRIMINALII CU SANGE RECE AR TREBUI TRATATI CA ATARE.
angela:
(10 August 2011, 10:49)
ai dreptare Cristina,merita inchisoare pe viata atat el cat si unchiul lui care a participat la aceasta crima oribila.politia de asemenea sa complacut in aceasta situatie si nu a facut nimic pentru a-l salva,stiind ca este un dezaxat psihic si un nenorocit ordinar .
alexandra:
(10 August 2011, 10:47)
nimeni nu spune ca agresoru nu e la prima abatere si ca se batea cu toata lumea.Iar cel ranit de 42 de ani este fratele victimei.Sa stea la puscarie pt totdeauna si tot nu e suficient pt durerea care a provocat-o.
cristina:
(9 August 2011, 22:32)
MERITA INCHISOARE PE VIATA! A NENOROCIT O FAMILIE INTREAGA! A LASAT 2 COPII FARA TATA SI MULTA LUME INDURERATA!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
209 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(17109 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17373 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17584 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18909 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(17022 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17274 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16151 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18995 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(20034 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17997 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20174 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19845 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19280 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18621 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17607 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18581 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18334 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17841 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46900 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17511 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18921 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18648 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19837 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20623 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19799 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20470 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20131 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20540 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19519 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19588 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...