Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Constantin Lupu, patronul Ceram revendică terenul de sub clădirea pompierilor

ISU Țăndărei, în pericol de evacuare

Constantin Lupu, patronul Ceram revendică terenul de sub clădirea pompierilor

Grupul de pompieri din Țăndărei este în pericol de evacuare. Terenul de sub clădirea ce găzduiește instituția este revendicat de un afacerist local. Constantin Lupu, patronul grupului de firme Ceram, solicită să-i fie înapoiat terenul în proprietate indiferent de consecințele acestei doleanțe. În tot acest timp, administrația locală se arată îngrijorată, dar neputincioasă din punct de vedere financiar, pentru rezolvarea acestui litigiu.

Pompieri evacuați
Povestea terenului de sub clădirea pompierilor din Țăndărei nu este nouă. Aceasta datează de ani de zile, timp în care nici Inspectoratul pentru Situații de Urgență și nici administrația locală nu au reușit să obțină drept de proprietate asupra terenului. Pînă în urmă cu aproximativ doi ani, Constantin Lupu, patronul firmelor Ceram, era dispus să accepte un schimb de terenuri reciproc avantajos. Doar că, între timp, s-a răzgîndit și a somat instituția pompierilor să-i elibereze terenul, pînă cel tîrziu în data de 11 august 2011. În lipsă de alternativă, primarul Vasile Sava se vede nevoit să solicite sprijinul autorităților județene în această problemă, cel puțin arzătoare. «Așa este, povestea este complicată și veche... Dar un lucru e clar, pînă acum doi ani domnul Lupu a acceptat un schimb de terenuri. Acum s-a răzgîndit și nu mai vrea. Noi nu avem ce să facem. Nu avem nicio putere financiară. Sigur că ne interesează soarta instituției, dar noi nu putem cumpăra terenul. În acest moment, noi nu avem posibilitatea financiară nici să plătim chirie pentru terenul respectiv!» a declarat primarul Sava.

Evacuarea e doar o chestiune de durată
«Noi, ca și instituție, sîntem între ciocan și nicovală, ca să spun așa. Aceasta este problema Primăriei Țăndărei și a domnului inginer Lupu. Eu l-am rugat să încerce să rezolve această problemă cu Primăria, căci noi avem documente prin care terenul și clădirea ne-au fost date de Primărie în folosință gratuită încă din anul 1994» este declarația oficială a locotenentului-colonel Dan Ciompec, prim adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița. Potrivit oficialului, «evacuarea pompierilor de la Țăndărei este doar o chestiune de durată». Astfel, dacă litigiul nu se va stinge într-un fel sau altul, actualul proprietar, respectiv Constantin Lupu, urmează să se adreseze instanței de judecată în acest sens. Cît despre pompieri, rămîne cum vrea domnul Lupu!

O istorie veche de 20 de ani
Istoria terenului de sub clădirea pompierilor este veche de aproape 20 de ani și a început în septembrie 1994, cînd o Convenție încheiată între SC Agromec Țăndărei și Consiliul Local al orașului oferea posibilitatea acestuia din urmă de a cumpăra imobilul «Club SMA». Afacerea se încheia pentru clădiri în suprafață de aproximativ 427 mp și un teren de 3112 mp, teren aferent construcției. În același an, la cîteva luni distanță, Consiliul Local Țăndărei solicita Prefecturii Ialomița emiterea unui ordin prefectural care să permită achiziționarea fără licitație a obiectivului, iar Prefectura a răspuns solicitării, emițînd un ordin de încredințare directă a imobilului. În acest sens, părțile au perfectat un contract de vînzare-cumpărare pentru «Club SMA», iar la jumărarea lunii decembrie 1994, Consiliul Local Țăndărei hotăra transmiterea imobilului din proprietatea sa în folosință gratuită Grupului de Pompieri. Încă de la momentul respectiv, situația juridică a terenului era incertă, motiv pentru care documentele surprind faptul că terenul aferent construcției urma să fie predat pompierilor ulterior, imediat după ce va fi stabilită situația juridică...
Doi ani mai tîrziu, în august 1996, deloc întîmplător, Agromec Țăndărei a solicitat Primăriei din localitate lămuriri scrise cu privire la situația juridică a terenului aferent «Clubului SMA», deja clădire pentru instituția pompierilor. Iar răspunsul autorității locale se arată cît se poate de clar: «terenul în suprafață de 3112 mp, aferent obiectivului „Club SMA“, nu a făcut obiectul contractului de vînzare-cumpărare încheiat în anul 1994 și nici obiectul unui contract de închiriere sau concesiune între Agromec și Primăria Țăndărei». Acestea fiind spuse, Agromec Țăndărei nu a făcut decît să-și reconfirme poziția de proprietar al terenului, după ce în februarie 2006, societatea devenea proprietar al terenului conform unui certificat de proprietate emis de Ministerul Agriculturii...
Anii au trecut, iar Agromec nu a solicitat niciodată terenul de sub clădirea pompierilor. Asta pînă în 2004, cînd societatea a fost declarată falimentară, iar întreg patrimoniul a fost adjudecat de SC Relupo Company SRL, una dintre firmele patronului Constantin Lupu. O dată intrat în proprietate privată, terenul a început să suscite interese, iar patronul Lupu a înștiințat Consiliul Local asupra faptului că Relupo Company a devenit proprietara terenului aferent unității de pompieri Țăndărei, motiv pentru care va sista plata concesiunii...
Iar asta nu e tot. În aceeași perioadă, compania afaceristului Lupu a acționat în judecată Consiliul Local Țăndărei pentru obligarea de a ridica construcțiile de pe terenul proprietatea societății, obligarea de despăgubiri civile în valoare de 1000 lei/lună, reprezentînd lipsa de folosință a terenului pentru perioada ianuarie 2005-iunie 2006, precum și plata lunară a 1000 lei reprezentînd folosirea terenului începînd cu iulie 2006.
Doar că negocierile din culisele administrative au făcut ca procesul să se încheie prin cererea părților, întrucît Constantin Lupu și Primăria Țăndărei perfectaseră documentele pentru un schimb de terenuri. «La un moment dat, domnia sa a fost de acord asupra unui schimb de terenuri. S-au făcut și niște documente. Ulterior s-a răzgîndit și acum nu mai este de acord cu schimbul...» a precizat primarul Vasile Sava. De fapt, afaceristul Lupu a solicitat o evaluare de specialitate a celor două terenuri. În acest sens, administrația locală a solicitat amănunte cadastrale, încercînd să realizeze tranzacția în limitele reglementărilor legale.
Doar că, între timp, afaceristul Constantin Lupu s-a răzgîndit și, astfel, a decis că își vrea terenul înapoi...

22 August 2011, 07:11 (14009 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


un cetatean:
(24 August 2011, 11:06)
cu siguranta ca ISU ar trebui apreciata ca unitate dar problema care nu se accepta este urmatoarea: persoanele care se afla la conducerea acestui oras in momentul acesta, se aflau si acum 10 ani, fapt ce denota ca avem conducatori foarte incompetenti si nu l-as acuza direct pe primar cat acesta este consiliat si sfatuit se: secretar, viceprimar si nu in ultimul rand, cred ca cel mai nepriceput, impotent si incapabil jurist al primariei. De ce nu au rezolvat problema de la bun inceput? raspuns: au mers pe ideea...lasa ca merge asa....mai fraierim si pe altii ca noi suntem primaria. Sunt atat de agresiv pt ca stiu foarte multe cazuri de acest fel ce vor iesi la iveala, si sa nu uitam de ultima pocnitoare...spitalul tandarei, unde ei au semnat si tot ei reziliaza(asta denota cata capacitate de gandire siinteres pentru oras au). si in incheiere: daca acel schimb era avantajos pt lupu cred ca ar fi acceptat in loc sa se judece, dar cum e la noi, dupa ce ca sunt vinovati, mai sunt aroganti si vor sa castige mai mult.GRESEALA RECUNOSCUTA ESTE PE JUMATATE IERTATA, lasati arogantele ca tot noi cetatenii orasului tandarei o sa platim.
eu , din slobozia:
(22 August 2011, 22:11)
Bag de seama ca nimeni nu i-si mai permite sa discute ... INCA ODATA , FAC APEL LA TOATA LUMEA CARE POATE SA AJUTA ACEST ORAS , SI ACEST JUDET ! PUTEM PROPUNE UN PRIMAR DINTRE NOI , CINEVA CARE SA NE REPREZINTE CU ADEVARAT , NU CA CEI ANTERIORI , CARE ODATA ALESI SI-AU DAT CUVANTUL DE ONOARE CA ACEST ORAS VA PROGRESA , DAR DIN PACATE A REGRESAT ... Nu vreau sa intru in problema apei ( potabile )dar , dupa multe discutii , bag seama ca aici este ceva ... naspa (sa zic ca voi ) O sa fiu aici , prezent oricand !
eu , din slobozia:
(22 August 2011, 21:31)
discutam de aparente , nu ? Si uneori aparentele inseala !CUM A DEVENIT CINEVA PROPRIETAR , CAND , INAINTE DE 1989 , BUNURILE ERAU ALE INTREGULUI POPOR ?
adhb:
(22 August 2011, 21:08)
sa spuna Lupu de ce vrea musai acel teren si nu mai vrea schimb si apropo cum a ajuns el patronul ceram
eu , din slobozia:
(22 August 2011, 20:14)
APEL CATRE TOATE AUTORITATILE LOCALE Toata lumea a vazut ceea ce au facut si fac angajatii ISU ( INCENDII , INUNDATII , SALVARI DE VIETI OMENESTI etc) Chiar nu se poate gasi o rezolvare ptr. ca aceea companie de pompieri de la Tandarei sa-si desfasoara activitatea , conform legilor din tara asta ? Oamenii astia au depus un juramant ( altfel decat politicienii ajunsi intr-o functie vremelnica )sa apere viata si proprietatea , chiar cu pretul vietii !Si noi , noi ... cum ii recompensam ... dandu-i afara din locatia pe care vremelnic o ocupa ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(262 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(275 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(265 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1137 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(712 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(681 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(735 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1285 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1198 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1357 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1549 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2381 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1877 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1627 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1546 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1627 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4101 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2640 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4347 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1963 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1939 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1874 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...