Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Primul amical acasă pentru Slobozia. Mai e mult de muncă!

Handbal, CSM Unirea Slobozia

Primul amical acasă pentru Slobozia. Mai e mult de muncă!

Meciul de verificare cu Tomis Constanța a lăsat multe semne de întrebare în rîndul puținilor dar entuziaștilor spectatori slobozeni. Un lucru e clar: Lucian Ghiulai nu stă deloc bine la capitolul resurse umane. Plecările lui Băeșu, Popescu, Balcan sau Stănciulescu la mai bine și la mai mult, au creat goluri greu de surmontat în condițiile în care se vrea performanță maximă cu investiții minime. Spre exemplu, din cauza unei întinderi musculare care sperăm că nu va evolua într-un diagnostiv mai sever, pivotul Raluca Băcăoanu a lipsit. Deși al doilea pivot, Simona Balcan, a plecat în Norvegia, conducerea nu a găsit deocamdată o soluție pentru acoperirea acestei breșe și e greu de crezut că o va găsi în situația în care pînă la startul Campionatului mai avem cîteva săptămîni. O altă zonă nevralgică este cea a interilor, unde pe dreapta nu avem încă o variantă viabilă cu toate progresele făcute de tînăra Larisa Baciu, iar pe stînga Monica Ștefan nu și-a recăpătat momentan vigoarea pe care i-o știam. De asemenea, pe extrema dreaptă, Ana Maria Lazăr încă nu s-a pliat pe angrenajul echipei, lucru normal pentru o jucătoare nouă. Așadar, antrenor nou, lot subțire, iar din partea conducerii administrative doar promisiuni. Așteptăm și fapte!

Egalele Constanței
Cu toate neajunsurile, echipa lui Lucian Ghiulai a reușit vineri, 19 august, un egal, 38-38, cu prim divizionara din Constanța, la rîndul ei rămasă fără multe jucătoare importante. La constănțence au evoluat și două foste uniriste: extrema dreaptă Andreea Dincu și interul Mihaela Stănciulescu. În privința ultimei încă se mai speră la o revenire în tricoul Unirii. Partida s-a desfășurat pe parcursul a 3 reprize, ultima fiind întreruptă în minutul 13, în urma unor neînțelegeri între banca tehnică a Constanței și cei doi arbitri. Echipa dobrogeană a avut inițiativa încă din start încheind primele două reprize a cîte 30 de minute în avantaj: 15-13, după prima, 32-30, după a doua.
Pentru că handbalul înseamnă cîteodată dăruire totală, finalul de meci a găsit delegația constănțeană cu gîndul mai mult în afara suprafeței de joc. Jucătoarea Tomisului, Oana Ionescu, s-a lovit la cap la o fază de joc, acuzînd ulterior amețeli și stări de vomă și a necesitat transportul la spital cu Salvarea. Din fericire, sportiva de 25 ani se află în afara oricărui pericol.

23 August 2011, 19:28 (7590 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
O nouă victorie
Au pierdut echilibrat
Revenire în forță și victorie de orgoliu

Comentariile cititorilor:


suporter:):
(28 August 2011, 15:21)
dar care sunt motivele plecarii? oare de ce au pleacat unele dintre cele mai bune jucatoare?
suporter:
(27 August 2011, 23:23)
A plecat si Goanta Lidia sa vedem ce fac acum...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 02 Nov 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

27 Octombrie 2026, 20:20


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(770 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(858 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(977 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(3792 vizualizări - 14 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(1823 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2117 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(1738 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(5543 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2098 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(1854 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2312 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(3446 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3171 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(4286 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(2991 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3190 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(3632 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(2784 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2089 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(3513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(7075 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(7212 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(3747 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(3472 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(3047 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(4228 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(4720 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean al orasului în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Stomatolog în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Cetățeanul x în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Gigel în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! setila în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Părintele Sloboziei în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Catalin în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Părintele Sloboziei în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Mihaela în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Părintele Sloboziei în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Infractorul de serviciu în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar ZIC SI EU în Minor de 15 ani, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de «viol asupra unui minor» Cetatean în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Vasile în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! NOBODY în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Saligny în Bani europeni pentru reabilitarea energetică a școlilor din Țăndărei teren Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 alegator în Prefectura Ialomița verifică modul în care zeci de hectare din pajiștile comunei Ciulnița au devenit terenuri agricole Asistat în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...