Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ruine pentru 3,4 milioane euro

Amonil, chiriașul de serviciu al Chemgas Holding Corporation SRL

Ruine pentru 3,4 milioane euro

Recent scriam că, la finele lunii august 2011, soarta Amonil se va discuta din nou în cadrul Adunării Generale. De această dată, Combinatului Chimic de la Slobozia urmează să i se schimbe obiectul principal de activitate din «Fabricarea îngrășămintelor și produselor azotoase» în «Producția de energie electrică». De fapt, întreaga modificare vizează investiția în «Stația de Cogenerare», investiție pe care Amonil urmează să o realizeze. Iar pentru ca întreaga afacere să funcționeze, Combinatul Chimic are nevoie și de teren unde ar urma să fie amplasată Stația. Ei bine, și la acest aspect a meditat Consiliul de Administrație, care urmează să propună Adunării Generale din 29 august constituirea unui drept de superficie de către Chemgas Holding în favoarea Amonil. Terenul adus în discuție are o suprafață de aproximativ 28000 mp și, la acest moment, a fost deja evaluat de specialiști.

Amonil, găgăuța tîrgului
«În urma analizelor efectuate, în opinia noastră, valoarea de piață a terenului în suprafață de 28652 mp, aparținînd SC Chemgas Holding Corporation STR, amplasat în Slobozia, (...), evaluat în vederea constituirii unui drept de superficie este de 14700000 lei sau 3456600 euro la data de 25.07.2011» este concluzia năucitoare a unor evaluatori bucureșteni, contractați pentru realizarea acesteai evaluări. Așa că, vă vine sau nu să credeți, terenul ce urmează a fi folosit de Amonil, în suprafață de 2,8 hectare, valorează nu mai puțin de 3,4 milioane de euro. Iar asta nu e tot! Potrivit documentelor, evaluarea terenului nu s-a făcut și din punct de vedere al poluării sau contaminării, iar evaluatorul s-a limitat la a consulta documentația pusă la dispoziție de beneficiar, adică de Amonil.

Amonil plătește, drept chirie în avans, întreaga valoare a terenului
Dreptul de superficie, ce urmează a se constitui în favoarea Amonil, face posibil, cel puțin la nivel teoretic, ca investitița Centrală de Cogenerare să fie realizată. Chemgas urmează să acorde Amonil dreptul de folosință asupra terenului pentru o perioadă de 49 ani. Contra cost! «Constituirea dreptului de superficie conform prezentei convenții se face cu titlu oneros, în schimbul plății de către superficiar, pe baza facturii emisă de proprietar, a unui preț lunar de 25000 lei. Părțile convin ca valoarea totală a convenției, în cuantum de 14700000 lei, să fie achitată în maxim 30 de zile de la data semnării convenției prin oricare modalitate prevăzută de lege». Așadar, întreaga valoare a terenului va fi achitată integral, deși terenul nu va deveni proprietatea Amonil.
Trebuie reținut faptul că pe terenul care face obiectul contractului de superficie se află și o serie de clădiri, aflate în stare avansată de deteriorare. Nu o spunem noi o spun prevederile contractuale: «Clădirile se află în stare avansată de deteriorare, urmînd să fie demolate pe cheltuiala SC Chemgas Holding Corporation SRL în termen de 1 an de la data semnării convenției, cu excepția următoarelor clădiri: C150-hală gaz inert-377,27 mp, C151-AMC-laborator-285,54 mp, C152-stație electrică+tablou comandă-489,61 mp». În plus Chemgas oferă Amonil posibilitatea de a renova clădirile pentru ca acestea să fie aduse în stare de folosință pentru realizarea Centralei de Cogenerare.
Iar pe lîngă toate acestea, Chemgas deține, potrivit convenției ce urmează a fi parafată, drept de preempțiune în eventualitatea vînzării Centralei de Cogenerare...

24 August 2011, 16:22 (16550 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Urban SA, obligată să plătească 5 milioane de lei către Amonil SA
Amonil SA cere indexarea debitelor plătite cu rata inflației
Suspiciuni de evaziune fiscală la Amonil Slobozia
Chemgas Holding a executat Combinatul Chimic pînă la ultima conductă
Salink Limited cere «judecarea» membrilor fostului CA al Amonil

Comentariile cititorilor:


ion:
(29 August 2011, 21:27)
mimi> de unde fonduri U.E.? banii au fost platiti de peste un an de zile, de catre Amonil... stie cineva ce s-a discutat la aga de astazi?
mimi:
(25 August 2011, 09:14)
pai daca centrala o face cu fonduri UE, nu trebuie sa mulga si el de undeva.
pedro slobozia:
(25 August 2011, 06:00)
htiile unui mare snapan securist pe nume nicolae.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
08 Nov 2026
305 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(410 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(477 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(559 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(818 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1089 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1058 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1048 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1120 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(1177 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1739 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2212 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1491 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1727 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1882 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4674 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2567 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2674 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2636 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2482 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6385 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2990 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2838 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(4344 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3958 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(5354 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3831 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3928 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean . în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Cetățeanul x în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Gigel în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! ion ion în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! cetățean în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia @justițiarul în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cristi în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române AlexDan în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...