Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Radu Bogdan Șerban, condus pe ultimul drum

Slobozia în doliu

Miercuri, 31 august 2011, la orele 12,30, la biserica «Sfîntul Ilie» din Slobozia s-a desfășurat slujba de înmormîntare a lui Radu Bogdan Șerban, victimă a unui accident de circulație petrecut în urmă cu două zile. Moartea tînărului, la numai 28 de ani, a șocat comunitatea și a îndurerat profund familia și prietenii celui care a fost Radu...
La slujbă, oficiată de episcopul Sloboziei și Călărașilor, PS Vincențiu, au participat sute de oameni care au ținut să fie alături de familie. Cortegiul funerar a fost precedat de zeci de motociclete, conduse de prietenii lui Radu, un pasionat al bolizilor pe două roți. Ei i-au adus acestuia un ultim omagiu turînd motoarele în intersecțiile orașului.
Reamintim că accidentul căruia i-a căzut victimă Radu s-a petrecut luni dimineața, 29 august a.c, în jurul orei 8,00 . Tînărul se deplasa pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, conducînd o motocicletă. La intersecția cu strada Episcopiei, motociclistul a fost lovit de o autoutilitară care nu a acordat prioritate la intrarea pe bulevard. Potrivit raportului medicului legist, în urma impactului, tînărul și-ar fi fracturat coloana cervicală. În ciuda eforturilor medicilor, care l-au resuscitat mai bine de 20 de minute, tînărul a murit...
Apropiații care l-au urmat pe ultimul drum s-au declarat șocați de această tragedie: «Păcat de tinerețea lui! Radule, nu te vom uita!»...

31 August 2011, 14:51 (53703 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii
Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!
Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier
Slobozia: Tînăr motociclist, decedat într-un accident

Comentariile cititorilor:


nu te vom uita:
(5 Decembrie 2011, 04:36)
cred ca 1000 de comentarii p site aici nul va putea aduce inapoi dar tind sa cred ca soferl cu duba nu la vazut si la o viteza asa mare a motorului era un accident inevitabil pacat un copil asa tanar cu viitorul inainte Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca shi noi sa avem ceva de invatat din toate acceste evenimente rutiere omul cat traieste STOP VITEZEI VITEZA UCIDE
ionela din slobozia:
(11 Noiembrie 2011, 11:18)
am fost in clasa cu el.era a fost si va fi in continuare baiat bun pacat de tineretea lui dumnezeu sal ierte
cristina:
(13 Septembrie 2011, 22:19)
citesc ceea ce toti scriu...vreau decat sa spun ca..Radu chiar daca nu era viitor ginere de primar era condus pe ultimul drum in acelasi mod...era un om deosebit ,iubit si respectat de toti...iar cand esti OM nu sunt banii care fac diferenta...tot orasul stia cine este RADU ...ASA CA VA ROG SA LASATI RAUTATILE, CRITICA SI PROSTIA...NU TE VOM UITA NICIODATA INGERAS
Reli G. Fetesti:
(12 Septembrie 2011, 13:55)
Il cunosteam de cand era copil. Un tanar foarte educat, cu mult bun simt si mult respect indiferent de oamenii cu care interactiona. O familie minunata de care il rog pe Dumneze sa-i aiba in grija. Sincere condoleante!
vecin:
(9 Septembrie 2011, 11:28)
mai taceti dracului din gura...dc erati voi in lokul familiei indurerate?de latrat latram toti..dar latrati cu rost..dc nu-l cunosteati nu vorbiti..statea la mb 2..a invatat la arte..a fost un baiat minunat..un coleg super de gasca
alina:
(9 Septembrie 2011, 01:27)
dumnezeu sal ierte!
Razvan:
(8 Septembrie 2011, 15:07)
Nu va mai dati cu parerea voi muritorilor de rand, ca habar nu aveti ce vorbiti, scrieti aici tot ce vedeti in filme si visati noaptea.Ce nunta visati? Ce treaba are primarul aici? Cati din voi au schimbat 2 vorbe cu Radu? Sfatul meu este sa va vedeti de viata voastra...este o tragedie peste care se trece extrem de greu. Dumnezeu se bucura de prezenta lui acum!
Un prieten:
(8 Septembrie 2011, 03:50)
Mai astia care va dati cu parerea pe aici.Radu nu a fost nici fiul familiei Radu si nici viitorul ginere al primarului.Radu pentru noi a fost doar Radu,un baiat pe care-l inrageai exact asa cum era nu pentru ceea ce avea sau urma sa fie.A fost un baiat extraordinar,intotdeauna o prezenta foarte placuta cu un bunsimt remarcabil,un om care nu putea face rau nici macar unei muste,un prieten pe care te puteai baza fara sa te simti indatorat chiar daca uneori aveam discutii in contradictoriu. Terminati cu oservatiile de doi bani la adresa primarului ca bateti campii.Radu Serban si Anamaria Ionascu intr-adevar erau un cuplu de ceva timp insa asta nu inseamna ca primarul Ionascu urma sa fie viitorul socru al lui Radu.Faptul ca primarul Ionascu a fost la inmormantare este perfect normal si fara nici un alt fel de conotatie,fie ca esti primar,presedinte,gunoier sau pur si simplu un ratat,este normal sa participi la inmormantarea iubitului copilului tau si sa suferi alaturi de acesta.
tyna:
(4 Septembrie 2011, 21:53)
A fost atat de multa lume nu pt ca era 'viitorul ginere al primarului' ci pt ca avea multi prieteni, si pt ca accidentul a impresionat multa lume; nu eram amici, ci doar frecventam acelasi locuri...si m-a marcat tragedia; dar despre cel vinovat de accident am auzit ca de multe ori a facut greseli in trafic, deci, concluzia o trageti voi...
mariana:
(4 Septembrie 2011, 18:26)
dumnezeu sa te odihneasca-n pace!pacat de tineretea ta!nu te-am cunoscut,dar sa-ti fie tarina usoara.si familiilor indurerate,le doresc sa aiba toata puterea necesara ca sa treaca peste acest cosmar.condoleante!
Roxana:Slobozia:
(4 Septembrie 2011, 18:15)
Sincere condoleante familiei indurerate. Ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa mangaie sufletele celor ramasi nemangaiati de tragica despartire.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Roxana:Slobozia:
(4 Septembrie 2011, 18:05)
Condoleante familiei indurerate.Dumnezeu sa-l odihneasca.
Luci:
(2 Septembrie 2011, 19:41)
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Radoi! Pacat, prea devreme ai plecat... Dumnezeu sa te aiba in paza lui! Pacat...
DEEA:
(2 Septembrie 2011, 19:28)
UNDE TE-AI DUS U RADUCULEEEE:(( VROIAM SA JUCAT LA NUNTA TAAAAAA..:(((
elena:
(2 Septembrie 2011, 18:08)
DUMNEZEU SA L ODIHNEASCA IN PACE!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
04 Oct 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3762 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2887 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2782 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1627 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3389 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(840 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3909 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3917 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4918 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7491 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10473 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3882 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2086 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9370 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(22560 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7183 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2010 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3271 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3038 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4768 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10255 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6022 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26312 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16731 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2237 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5880 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6536 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...