Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Radu Bogdan Șerban, condus pe ultimul drum

Slobozia în doliu

Miercuri, 31 august 2011, la orele 12,30, la biserica «Sfîntul Ilie» din Slobozia s-a desfășurat slujba de înmormîntare a lui Radu Bogdan Șerban, victimă a unui accident de circulație petrecut în urmă cu două zile. Moartea tînărului, la numai 28 de ani, a șocat comunitatea și a îndurerat profund familia și prietenii celui care a fost Radu...
La slujbă, oficiată de episcopul Sloboziei și Călărașilor, PS Vincențiu, au participat sute de oameni care au ținut să fie alături de familie. Cortegiul funerar a fost precedat de zeci de motociclete, conduse de prietenii lui Radu, un pasionat al bolizilor pe două roți. Ei i-au adus acestuia un ultim omagiu turînd motoarele în intersecțiile orașului.
Reamintim că accidentul căruia i-a căzut victimă Radu s-a petrecut luni dimineața, 29 august a.c, în jurul orei 8,00 . Tînărul se deplasa pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, conducînd o motocicletă. La intersecția cu strada Episcopiei, motociclistul a fost lovit de o autoutilitară care nu a acordat prioritate la intrarea pe bulevard. Potrivit raportului medicului legist, în urma impactului, tînărul și-ar fi fracturat coloana cervicală. În ciuda eforturilor medicilor, care l-au resuscitat mai bine de 20 de minute, tînărul a murit...
Apropiații care l-au urmat pe ultimul drum s-au declarat șocați de această tragedie: «Păcat de tinerețea lui! Radule, nu te vom uita!»...

31 August 2011, 14:51 (54544 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii
Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!
Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier
Slobozia: Tînăr motociclist, decedat într-un accident

Comentariile cititorilor:


ela:
(2 Septembrie 2011, 09:17)
condoleante familiei indurereate .Odihneste-te in pace Raducule
luiza:
(1 Septembrie 2011, 16:42)
Nu pot decat sa constat ca unele lucruri nu se vor schimba niciodata. Continuam sa ne dam cu parerea despre oaneni pe care nu i-am cunoscut niciodata si sa facem comentarii putin spus rautacioase. As vrea sa stiu daca acest tudor a avut ocazia sa il cunoasca pe "viitorul ginere" al primarului. Poate numai asa ar putea sa inteleaga de ce un intreg oras a fost cutremurat de aceasta tragedie si cum toti cei care il cunosteau au fost alaturi de el pana la sfarsit. Cu siguta caracterul acestor "tudori" nu va putea aduce in doliu un oras intreg.
Florentina (Brasov):
(1 Septembrie 2011, 14:37)
Il stiam pe Radu din vedere,nu stiu daca am interactionat de doua ori( sunt plecata de peste 10 ani din Slobozia). Insa vestea mortii lui m-a cutremurat. Vad aici atatea comentarii rautacioase . Credeti ca daca Radu provenea dintr-o familie instarita sau daca urma sa se casatoreasca cu fiica primarului, ar fi meritat sa moara asa? Sau credeti ca familia lui, viitoare lui sotie, sufera mai putin, tinand cont de situatia lor financiara? Moartea lui , la o varsta atat de frageda, este o tragedie in sine! Faptul ca a fost atata lume prezenta la inmormantarea nu se datoreaza ca Ionascu urma sa-i fie socru, ci simplului fapt ca, intr-un oras atat de mic, Radu era cunoscut, avea multi prieteni care-l iubeau si care sufera in urma disparitiei lui! Haideti sa fim umani si sa lasam la o parte rautatile, culorile politice si barfa etc. Ma uitam pe profilul lui de facebook si-mi curgeau lacrimile cand citeam postarile prietenilor lui! DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA si sa-I dea putere familiei si viitoarei sotii sa depaseasca acest moment mai mult decat dureros!
nicos54:
(1 Septembrie 2011, 12:32)
Sunt de acord cu radu65. De ca atata tam-tam ? de ca a trebuit mobilizare generala? Doar pentru ca este vorba de viitorul fost ginere al primarului!? Suntem satui de atata obedienta din partea presei si a bisericii. Poate ca aceasta tragedie va trage un semnal, ca nimeni nu are viata vesnica, oricine ar fi acela. Condoleante familiei indurerate!
Rodica Boanca:
(1 Septembrie 2011, 10:34)
Condoleante familiilor indurerate! Intr-adevar nu exista durere mai mare decat aceea de a-ti pierde copilul sau viitorul sot... Vorbele grele sau acuzele nu mai au loc si rost... este adevarat ca toti avem copii si vrem sa traim intr-o lume sigura cu niste strazi si intersectii semnalizate corespunzator deoarece este o problema a orasului .... Poate Dnul Primar, dupa ce isi va mai reveni, va lua masuri concrete in acest sens...sta in puterea dumnealui sa schimbe ceva...
xyx:
(1 Septembrie 2011, 10:08)
Doamne rai mai suntem..Radu era un baiat deosebit el era copilul familiei Serban niste oameni deosebiti care i au acordat o educatie desavarsita,nimeni pe lumea asta nu merita sa treaca prin ce trec ei in perioada aceasta..Era un baiat cunoscut in oras la inmormantare a fost foarte mult tineret oameni care il iubeau pe el si au venit sa ii spuna ADIO.Faptul ca era viitorul ginere a lui Ionascu nu are nici o importanta oare oameni bolnavi pot simti o placere in faptul ca Ionascu isi plangea viitorul ginere???CONDOLEANTE SINCERE FAMILIEI SI CELOR CARE IL IUBEAU
Marius:
(31 August 2011, 22:56)
Tudor msg e pt tine!Esti un handicapat mintal!
alina:
(31 August 2011, 22:50)
Vad comentarii care nu-si au rostul in aceste momente grele prin care trec familia si prietenii acestiu baiat..Nu am fost prieteni dar pot spune ca era un baiat bun..hai deti sa nu-l mai catalogam ca "viitorul ginere al primarului"..ci sa-i spunem tanarul care si-a pierdut viata la varsta de 28 de ani si a lasat in urma o familie si multi prieteni indurerati. ODIHNESTE-TE IN PACE RADU
...:
(31 August 2011, 22:45)
Da, e clar ca cel cu duba e vinovat... insa... Trebuie sa vorbim de prudenta. Ora 7.50 e o ora aglomerata. Nu e o ora de mers cu viteza. Toata lumea se grabeste la munca... Da, cel cu duba trebuia sa opreasca, poate a oprit si nu l-a vazut (din cauza soarelui si a soselei nitel ude, din cauza ca poate era in drept cu stalpul masinii). Daca l-a vazut poate s-a gandit ca va trece Radu pe banda 1 si il va ocoli prin spate, poate mai avea multe curse de facut si era penalizat daca intarzia. Daca Radu ramanea pe motor, incerca sa evite masina si nu se trantea cu motocicleta jos acum era in viata (reactia tarzie si faptul ca a trantit motocicleta jos au fost greselile lui Radu). Un motor te poate omora la orice viteza. Dar sunt numai un sir fara de sfarsit de "daca..." cu care va ramane familia lui Radu si saracul sofer de pe duba. Dumnezeu sa il ierte si sa aiba grija de familia lui si de cel de pe duba. 1000 de discutii si certuri nu il va aduce inapoi sau va aduce linistea familiei si a celui de pe duba. INSA, Speram ca se va invata ceva din aceasta moarte inutila. Dar ma uitam si la unii din cei care au fost la inmormantare cu motocicletele azi, unii fara casca in cap si niciunu nu avea acel costum specific motociclistilor care ofera ceva protectie.
un alt tudor:
(31 August 2011, 22:34)
spune ca si tu crezi ce spui....nu ai inteles nimic din eveniment... toti suntem egali si toti platim!!! despre accident- fereasca Dumnezeu!
tudor6969696969:
(31 August 2011, 21:39)
tudor65, dragule... n-a vrea sa-l lasi sa arunce piatra pe ala care n-a gresit niciodata... ca o fi Independent-ul asta minjit pina-n prasele, dar tot a facut mai mult pentru oras si cititorii lui decat sa se ascunda in spatele unui nume oarecare, ca domnia ta... si mai asculta una, de la mine, ca poate esti tinar si nu e prea tirziu sa inveti... poate dincolo om fi toti egali... dar pe lumea asta, dragule, pina si mortii au ierarhie. Obisnuieste-te cu ideea si poate o sa traiesti o tira mai mult!
tudor65:
(31 August 2011, 21:24)
Condoleante familiei. O intrebare cred de bun simt ,daca Radu-Bogdan nu era viitor ???ginere al primareului se mai agitau atat apele? Slobozia in doliu? Dar cind au murit 17 persoane in accidentul colectiv (muncitoare deh!!de la Vlase)de ce nu a fost in doliu? Articolul de fata de arata servilismul presei locale,biserici catre puterea politica .
Lupul Rau:
(31 August 2011, 21:14)
sa dam vina pe soarta...poate...sa dam vina pe primar...nicidecum, l-am vazut azi plangand pentru viitorul sau ginere care nu mai este. ti se rupea inima cand o vedeai pe fata lui lipita de sicriu, plangand. nu este loc de dat vina,...de cearta...nici in ceruri nu e cearta,,,acolo unde acum saracul radu se odihneste...e greu pentru toti care i-au fost prieteni. eu nu am fost prieten cu el, dar il stiam de baiat prea bun. pe frate-su Nicu il stiu....si nu mai era cum il stiam eu...e greu sa stii ca fratele, viitorul sot, copil, etc, nu mai e...haideti oamenilor, lasati cearta!
Elfyka:
(31 August 2011, 20:20)
Exsact in boscheti sint forte inalti parca sa ne ascundem!!ar trebui dar mai mici de inaltime pacat si de cel care a plecat si nu se va mai intorce niciodata,,iar soferul ce a produs accidentul vai de sufletul lui ce il astepata ca pote nici el nu a dorit sa faca un asa accident de mare,,eu nu cunosc pe nici unul dintre ei dor la cel decedat ca am pus o luminare dor meam dat cu parerea ca fiecare >>>>>>dumnezeu sa il odihnesca,
cretzu:
(31 August 2011, 16:54)
nu tufele sau lipsa semafoarelor sunt de vina . motociclistii nu sunt vazutzi in trafic. ar trebui sa folosim faza lunga pe timpul zilei . si eu am avut un accident asemanator , spre norocum meu am scapat cu cateva zgarieturi R.I.P

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
207 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Șapte hoți, reținuți de polițiști

Șapte bărbați, cu vîrste cuprinse între 21 și 40 de ani, domiciliați în Urziceni, Manasia și Alexeni, au fost reținuți luni, 19 martie a.c., de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 19:01
(12779 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Minori, hoți de găini

Doi minori, de 15 și 16 ani, din Alexeni, au fost identificați ca fiind hoții în cazul unui furt comis în localitate. Fapta a fost reclamată polițiștilor de un bărbat de 65 ani, căruia i-au fost furate ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 19:00
(11540 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni furt găini


Fetești: Șoferiță accidentată

Luni, 19 martie a.c., la Fetești s-a produs un accident rutier. Pe scurt, în timp ce un localnic, de 36 ani, se deplasa la volanul unui autoturism pe strada Ceahlăului din municipiu, la intersecția cu strada ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 18:58
(6896 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Cosîmbești: A furat porumbul vecinului

Un bărbat de 52 ani, din Cosîmbești, a alertat Poliția luni, 19 martie a.c., cu privire la faptul că, în perioada 12-17 martie, persoane necunoscute au intrat în curtea gospodăriei sale și i-au furat mai ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 18:56
(10730 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi tineri de 22, respectiv 24 ani, ambii din Bordușani, au fost prinși luni, 19 martie a.c., de polițiștii Secției de Poliție Rurală Stelnica. Pe numele acestora Judecătoria Fetești a emis mandate de executarea ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 18:56
(14897 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A distrus un aparat de jocuri electronice

Polițiștii anchetează un bărbat, de 34 ani, din Slobozia, pentru distrugere. Fapta a fost sesizată Poliției Slobozia vineri, 16 martie a.c., de către o femeie de 49 ani, angajată la o sală de jocuri electronice ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:55
(8979 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Șofer cercetat pentru refuzul de a fi testat alcoolscop

Sîmbătă, 17 martie a.c., polițiștii Secției Rurală Jilavele au identificat un bărbat de 35 ani, din comuna Armășești, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:53
(7861 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tîlhărea minori

Un tînăr de 22 ani, din Slobozia, este cercetat penal de polițiștii din localitate pentru două infracțiuni de tîlhărie, fapte ce se aflau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Individul a fost reținut ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:53
(7693 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Un tînăr de 27 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat. S-a întîmplat sîmbătă, 17 martie a.c., la Fetești, cînd polițiștii au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:52
(10333 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: I-au furat gardul locuinței

O femeie de 43 ani, din Fetești, a sesizat Poliția, vineri, 16 martie a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat gardul din plasă metalică pe o distanță de aproximativ 25 metri, gard ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:52
(10097 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt gard


Ialomița: Paznici hoți

Vineri, 16 martie, polițiștii ialomițeni au depistat la Mihail Kogălniceanu un autoturism cu care se deplasau doi localnici de 29, respectiv 31 ani. În urma controlului și a verificărilor sumare, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:51
(11953 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 64000 lei

Peste 335 de sancțiuni contravenționale, 8 certificate de înmatriculare retrase și 9 permise reținute, sînt rezultatele pe scurt ale acțiunilor polițiștilor rutieri ialomițeni, derulate în perioada 16- ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:50
(9443 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Pescari» cercetați penal

Un bărbat de 38 ani, din Făcăeni a fost prins de polițiști în timp ce transporta mai multe kilograme de pește din specia plătică și caras, dar și o plasă monofilament. S-a întîmplat sîmbătă, 17 martie a ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:49
(10898 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: S-a înecat în bazinul de colectare a apei!

Sîmbătă, 17 martie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru căutarea trupului neînsuflețit al unui bărbat de 58 ani, din Țăndărei, care alunecase într-un bazin de colectare apă ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 15:43
(9293 vizualizări - 4 comentarii)


Rădulești: «Artă populară și tradiție folclorică»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria Rădulești și Căminul Cultural Rădulești organizează duminică, 25 martie 2012, ora 11,00, manifestarea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 15:31
(9816 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Zilele Nichita Stănescu»

În organizarea Primăriei Urziceni și a Societății Culturale «Apollon», în perioada 29-31 martie 2012, vor fi organizate «Zilele Nichita Stănescu». Astfel, la sala de ședințe a Primăriei Urziceni și la ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 08:25
(7163 vizualizări - 1 comentariu)


Jilavele: A dispărut de la domiciliu

Jilavele: A dispărut de la domiciliu

În cursul lunii ianuarie, polițiștii Secției Jilavele au fost alertați cu privire la dispariția de la domiciliu a lui Bandăr Constantin, de 61 ani. Verificările ulterioare au demonstrat că bărbatul a fost ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:59
(9312 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Hoț din locuințe, prins de polițiști

Un bărbat de 37 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiștii din localitate pentru furt calificat în formă continuată. Suspectul, în perioada ianuarie-martie 2012, a furat din trei locuințe situate la ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:51
(7445 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minori prinși la furat șine de cale ferată

Trei minori, cu vîrste cuprinse între 12 și 15 ani, au fost prinși în flagrant de polițiștii din Urziceni în timp ce încărcau într-o căruță două șine de cale ferată, în lungime de 1,80 m, de pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:50
(6870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Țăndărei: Prins de jandarmi încercând să vândă o drujbă

Țăndărei: Prins de jandarmi încercînd să vîndă o drujbă

Jandarmii au surprins un bărbat din Bărbulești în timp ce încerca să vîndă o drujbă la Țăndărei. Vineri, 16 martie a.c., în jurul orei 9.,30, jandarmii grupei de intervenție Țăndărei l-au surprins B. Daniel ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:44
(7294 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cu cuțitul la magazin

Un bărbat de 35 ani, din Bordușani, a fost prins de polițiști în timp ce consuma băuturi alcoolice în apropierea unui magazin din localitate. Deoarece bărbatul avea un comportament suspect, polițiștii l ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:12
(14939 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani cuțit


Fetești: Tînăr prins în flagrant la furat

Miercuri, 14 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați un localnic, de 26 ani, despre faptul că a surprins o persoană care încerca să fure gardul de plasă ce împrejmuiește un teren pe care îl deține ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:12
(12063 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Armă deținută ilegal

O armă de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm a fost confiscată miercuri, 14 martie a.c., la Urziceni. Arma se afla în posesia unui bărbat, de 42 ani, din localitate care nu avea drept de deținere. ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:09
(13474 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: A rămas fără pensie după ce a fost înșelat

Miercuri, 14 martie a.c., un bărbat de 69 ani, din Manasia, a sesizat Poliția Urziceni cu privire la faptul că două persoane necunoscute l-au înșelat cu suma de 940 lei. Victima a povestit anchetatorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:09
(10657 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tigăi și aparate de masaj, confiscate de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Bărbulești, a fost prins miercuri, 14 martie, la Urziceni în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate. În urma controlului asupra mașinii polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:07
(8879 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Au furat din curtea vecinului

Un bărbat de 65 ani, din București, a reclamat polițiștilor că din curtea locuinței ce o deține la Andrășești, persoane necunoscute au furat, în perioada 23 februarie-13 martie a.c., mai multe bunuri din ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:33
(10036 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoțul de stații de emisie-recepție, prins de polițiști

Un tînăr de 23 ani din Pantelimon-Ilfov a fost reținut miercuri, 14 martie a.c., de către polițiștii de investigații criminale ialomițeni, fiind acuzat de furt calificat. Pe numele individului anchetatorii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:13
(7656 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 49 milioane lei, încasate la bugetul de stat

Potrivit datelor Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna februarie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 49,14 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:08
(7822 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Casele de amanet, schimb valutar și magazine de bijuterii, verificate de polițiști

«Peste 30 puncte de lucru ale caselor de amanet, schimb valutar și magazinelor de bijuterii au fost verificate în ultimele două săptămîni de specialiștii în sisteme de securitate din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:04
(8766 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat gardul de sîrmă

Marți, 13 martie, o femeie de 77 ani, din Bordușani, a alertat Poliția sunînd la 112 susținînd că hoții i-au furat o porțiune din gardul de plasă de sîrmă. Ulterior, ancheta polițiștilor avea să demonstreze ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:03
(12101 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt gard


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...