Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Radu Bogdan Șerban, condus pe ultimul drum

Slobozia în doliu

Miercuri, 31 august 2011, la orele 12,30, la biserica «Sfîntul Ilie» din Slobozia s-a desfășurat slujba de înmormîntare a lui Radu Bogdan Șerban, victimă a unui accident de circulație petrecut în urmă cu două zile. Moartea tînărului, la numai 28 de ani, a șocat comunitatea și a îndurerat profund familia și prietenii celui care a fost Radu...
La slujbă, oficiată de episcopul Sloboziei și Călărașilor, PS Vincențiu, au participat sute de oameni care au ținut să fie alături de familie. Cortegiul funerar a fost precedat de zeci de motociclete, conduse de prietenii lui Radu, un pasionat al bolizilor pe două roți. Ei i-au adus acestuia un ultim omagiu turînd motoarele în intersecțiile orașului.
Reamintim că accidentul căruia i-a căzut victimă Radu s-a petrecut luni dimineața, 29 august a.c, în jurul orei 8,00 . Tînărul se deplasa pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, conducînd o motocicletă. La intersecția cu strada Episcopiei, motociclistul a fost lovit de o autoutilitară care nu a acordat prioritate la intrarea pe bulevard. Potrivit raportului medicului legist, în urma impactului, tînărul și-ar fi fracturat coloana cervicală. În ciuda eforturilor medicilor, care l-au resuscitat mai bine de 20 de minute, tînărul a murit...
Apropiații care l-au urmat pe ultimul drum s-au declarat șocați de această tragedie: «Păcat de tinerețea lui! Radule, nu te vom uita!»...

31 August 2011, 14:51 (53765 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii
Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!
Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier
Slobozia: Tînăr motociclist, decedat într-un accident

Comentariile cititorilor:


slobozean:
(31 August 2011, 15:39)
este adevarat ca ar trebui sa fie taiate unele tufe din oras pentru vizibilitate, ca ar trebui semaforizate unele intersectii din care cu mare greutate iesi, dar sa ii acordam primarului un moment de respiro, totusi trece printr-o experienta tragica- era totusi viitorul sau ginere si nu cred ca are nevoie de comentarii de prisos din partea noastra. acum mii de vorbe nu isi mai au rostul pentru baiatul ala, dar se poate face ceva pentru altii in viitorul apropiat pana nu se mai intampla o alta tragedie.
BOBUTz:
(31 August 2011, 15:32)
Condoleante familiei indurerate. Poate ca odata cu acest nefericit eveniment domnul primar ar putea lua niste masuri pentru anumite intersectii si strazi din Slobozia. Nu sunt singurele intamplari nefericite din oras, dar a cum cand victima ii "era" ruda poata ii va da mai mult de gandit. Zic io ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5538 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9621 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6923 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6303 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11338 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10990 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8962 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10389 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8354 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10617 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6736 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8851 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(6052 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3778 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(17094 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(10409 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5574 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(8357 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(10294 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14969 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7484 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5521 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3329 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(27699 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(7218 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(9640 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(6059 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(18913 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...