Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Sport cu zâmbetul pe buze

Handbal, Cupa Municipiului Slobozia

Sport cu zîmbetul pe buze

Sîmbătă, 27 august și duminică 28 august au fost zile dedicate handbalului feminin la Sala Sporturilor din Slobozia. Aflată la a doua ediție, Cupa Municipiului s-a transformat într-un turneu internațional. Acest statut i-a fost conferit de prezența între semicercuri a Naționalei de Tineret a Italiei. Alături de handbalistele peninsulare au mai fost prezente Activ Ploiești, Dunărea Brăila și, firește, gazda CSM Unirea Slobozia. Au rezultat 6 meciuri spectaculoase care au captat atenția unui număr apreciabil de spectatori în ciuda faptului că a fost vorba despre un show de vacanță.

CSM Unirea, două victorii și un eșec
Competiția a fost cîștigată de Dunărea Brăila, primdivizionara venind la Slobozia cu echipa a II-a. Asta nu le-a împiedicat pe elevele reputatului antrenor Ioan Topan să se impună relativ ușor în toate cele 3 meciuri. Pe locul II s-a clasat echipa noastră, Unirea obținînd două victorii: 41-30 (21-11), cu Activ Ploiești și 32-28 (18-10), cu Italia. Au avut parte și de o înfrîngere: 28-29 (10-12), cu Dunărea Brăila. Jocul prestat de elevele lui Lucian Ghiulai este unul încurajator în perspectiva Campionatului care stă să înceapă și, ținînd cont de tulburările de la celelalte echipe, oamenii de handbal o văd pe Unirea drept favorită la locul II în seria A, din Divizia A, loc care îi asigură prezența în barajul de promovare pentru Liga Națională. Despre asta însă, vom mai vorbi.
Revenind la competiția din week-end să spunem că am constatat revenirea apetenței pentru gol la Monica Ștefan dar și o formă sportivă bună pentru Irina Simion și Raluca Băcăoanu. La capitolul neajunsuri trecem jocul pe extreme, unde mai este de lucru. De asemenea, este nevoie de încă unul sau chiar doi interi și asta chiar dacă de cîteva zile a revenit la echipă Mihaela Stănciulescu. Sportiva își dorește să continue cu Unirea Slobozia în detrimentul Constanței. La plusuri le putem trece după acest turneu pe Alina Drăgan și Marie-Jeanne Kanda care, mai ales cu Italia, au arătat că la nevoie se poate conta pe ele.

Italia, ce echipă frumoasă!
Surpriza turneului a fost echipa Italiei, nu neapărat prin evoluție, ci mai ales prin atitudinea și entuziasmul cu care a jucat. Peninsularele s-au bucurat pentru fiecare reușită, iar după victoria cu Activ Ploiești (29-27), s-au manifestat ca și cînd luaseră titlul mondial. La meciul cu Slobozia jucătoarele de pe bancă le-au făcut galerie celor din teren, iar la festivitatea de premiere au cîntat minute în șir. «Noi nu jucăm pentru victorii ci pentru a ne ameliora jocul. Prin urmare, știind că la acest turneu avem adversari mai puternici decît noi, la finalul meciului chiar dacă pierdem, dar avem progrese în joc, ne bucurăm» avea să explice antrenorul Italiei, Marco Trespidi.
Handbalul italian a traversat 40 de ani de secetă din punct de vedere al rezultatelor, iar anul acesta Federația din Cizmă a pus bazele unei academii. Marco Trespidi coordonează tot ce ține de handbalul juvenil și speră ca, în 3-4 ani, italiencele să scoată capul în lumea bună. Antrenorul italian își aduce cu plăcere aminte de Carmen Buceschi, Lidia Drăgănescu sau Steluța Lupa, jucătoare care au evoluat la finele carierei în țara lui Verdi. Cît despre Unirea Slobozia, Trespidi punctează: «Aveți o echipă bună care va ajunge cu siguranță în elită. În meciul cu noi ați făcut însă multe greșeli neforțate în care ați dat mingea la adversar!».


Ioan Băban, antrenor Dunărea Brăila
«M-au impresionat realizările pe care le aveți în handbal!»

Ioan Băban este unul dintre cei mai apreciați antrenori români. Campion mondial cu Tineretul Românei (Brazilia 1995) și actual vicecampion mondial universitar, Băban a antrenat 10 ani în Ungaria și Italia, a pregătit echipa din Baia Mare, unde l-a avut secund pe Ghiulai, iar de anul acest antrenează Dunărea Brăila, echipă care a cîștigat Cupa Municipului Slobozia.
-Domnule profesor, cu ce impresie ați rămas legat de competiție în general și de echipa Sloboziei în special?
-Sînt pentru prima oară la o competiție în Slobozia și m-au impresinat realizările pe care le aveți în hadbal. Vreau să-l felicit pe prietenul meu Marian Simion pentru că el a început treaba aici și să-i urez succes prietenului meu Lucian Ghiulai, care anul trecut mi-a fost secund la Baia Mare.
-Cum a fost revederea cu Lucian Ghiulai?
-Pentru mine a fost o surpriză pentru că el nu mi-a spus că va veni să antreneze aici. Le doresc succes lui, președintelui Nica, primarului și tuturor celor care se implică pentru a promova pe scena handbalului românesc. Sînt convins că în primăvară echipa va juca foarte bine și că veți merge la baraj. Sigur, pentru asta v-ar mai trebui una-două întăriri. Cred că un inter drept, o stîngace, v-ar ajuta foarte mult...
-Ați lăsat-o pe Ana Lazăr să evolueze un an la Slobozia. Vizați o colaborare mai strînsă cu Unirea în privința jucătoarelor?
-Fără nicio problemă, dar nu decid eu. Conducerea Unirii și președintele nostru, domnul Bunea Stancu, fără de care Dunărea n-ar exista, trebuie să discute. Noi vom mai disputa amicale cu Unirea și e posibil orice! Dar, deocamdată, nu mă pronunț...
-Ați adus un titlu mondial handbalului românesc. Cînd credeți că vom mai fi capabili de o asemenea performanță?
-Eu zic că avem resurse. De o medalie am fost foarte aproape și la ultimul campionat. Văzînd elementele de perspectivă ca Perianu, Buceschi și multe altele cred că vom fi în următorii ani capabili de o performanță la o competiție majoră.
-Dintre antrenorii tineri, care credeți că au șanse să vă calce pe urme?
-Avem antrenori tineri, dar trebuie să-i creștem și să nu-i îndepărtăm de noi... Sorin Rădulescu, Costică Buceschi, Cristian Preda și, desigur, Lucian Ghiulai, care antrenează acum la dumneavoastră!

2 Septembrie 2011, 08:45 (12039 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(52813 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(10959 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11512 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12574 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13876 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17423 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13780 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12253 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14320 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11536 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11561 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12699 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15659 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(12015 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(13045 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10621 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10934 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10698 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14218 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11576 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11854 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11635 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12803 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11105 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14303 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:12
(14154 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12630 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:20
(10827 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:52
(12224 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:32
(13614 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...