Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Eolica Baia-Viitorul Axintele 1-0

Secetă

Alb-verde părea o combinație cromatică lipsită de succes în acest început de toamnă. Îmbrăcați în aceste culori, fotbaliștii de la Viitorul Axintele bifează înfrîngere după înfrîngere cu fiecare etapă ce trece. Vineri, 9 septembrie, s-a produs deplasarea de la Baia, unde în cadrul etapei a IV-a ialomițenii i-au înfruntat pe cei de la Eolica. Antrenorul Ion Nica a încercat, forțat de împrejurări, să facă primele modificări în primul 11. Astfel, în poartă a apărut, în locul lui Sava, Ovidiu Trandafir, iar în apărare a fost titularizat, pe stînga, Marius Ionică. Tot în premieră, Toader și Cană au fost amîndoi titulari, ultimul fiind folosit în avanposturi. Angrenajul a dat rezultate pînă în minutul 60, cînd tulceanul Kurumi a prins un șut inspirat de la 16 metri și l-a bătut pe Trandafir. În fapt, acesta a fost scorul final: al treilea 0-1 în acest debut de sezon pentru Viitorul. Ghinion sau nu, cert este că echipa lui Ion Nica nu se lipește de gol nici în această etapă. Urmează meciul cu CS Eforie, pe care ialomițenii îl vor disputa acasă, sîmbătă, 17 septembrie, de la ora 17,00. Va fi se pare o partidă crucială în ceea ce privește stabilitatea băncii tehnice. CS Eforie s-a dovedit a fi în aceste prime etape un adversar imprevizibil. După ce a pierdut cu 0-5 la Slobozia, în următoarea deplasare au bătut cu 2-1 pe CS Tunari. Așadar sîmbătă, la Axintele va fi un meci la care orice rezultat este posibil.

Viitorul Axintele: Trandafir-Vasile, Ionel, Oprișan, Ionică-Radu (Madukwe), Grecea, Ștefan, Toader (Dedu)-Ogodbo (Pascale), Cană (Bonciulescu).

Velu și Păun, out!
Lanțul de înfrîngeri pe care Viitorul Axintele l-a legat în aceste prime etape s-a lăsat cu măsuri radicale luate de antrenorul Ion Nica. De săptămîna trecută, atacantul Velu și fundașul lateral Păun nu mai fac parte din lotul Viitorului. «M-au nemulțumit pentru că nu au respectat ce le-am cerut și în acest mod nu mai putem continua!» și-a motivat decizia Ion Nica. Cei doi au fost, în primele trei etape, titulari incontestabili, Adrian Velu fiind de altfel și singurul băștinaș din Axintele. Pe lîngă cei doi disponibilizați, Ion Nica nu se va mai putea baza pentru o perioadă nici pe mijlocașul central Munteanu, care s-a accidentat în partida cu Unirea Slobozia.

Au mai venit 5 jucători
Marea problemă a lui Ion Nica în aceste zile pare a fi omogenizarea lotului. Promovarea în Liga a III-a a impus și infuzia masivă de sînge proaspăt care s-a produs treptat, noii veniți trebuind să se adapteze din mers. Ultima tranșă de fotbaliști a sosit la Axintele săptămîna trecută. Doi dintre aceștia au debutat în tricoul alb-verde chiar în meciul de la Baia. Este vorba de atacantul Bonciulescu, venit de la Phoenix Ulmu și de mijlocașul Dedu, de la Clinceni. Tot de la echipa ilfoveană au ajuns la Axintele Stoian și Gheorghiu. Cel mai inedit transfer este Ibe Michael, mijlocaș venit de la Concordia Chiajna; momentan însă, este accidentat. Este al treilea nigerian de la Axintele după Ogodbo și Madukwe.

16 Septembrie 2011, 11:27 (12719 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Comentariile cititorilor:


maryus horia:
(16 Septembrie 2011, 15:31)
o sa fie o echipa de cacao dak tot o sa mai faka schimbari nici nu pot comunika jucatorii intre ei la fiecare (3 saptamani schimba cate un jucator)
Ion Ion:
(16 Septembrie 2011, 14:58)
Iata totusi ca mai comenteaza cineva aticolul despre echipa din Axintele. Ar fi interesant daca ar fi numit si un antrenor din Nigeria. Cred ca nu ar putea avea rezultate mai slabe decit: ZERO PUNCTE !!! ZERO GOLURI!!!
Aky:
(16 Septembrie 2011, 14:15)
SA_L ADUCA SI PE omoduemuieke ala....tot un negru bantu e si asta...si tot asa pane se formeaza acolo CLUBUL URUBUBUTZII!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Fetești: Se caută mama bebelușului înfășurat în cârpe și aruncat la gunoi într-o pungă!

Fetești: Se caută mama bebelușului înfășurat în cîrpe și aruncat la gunoi într-o pungă!

Descoperire macabră la Fetești la sfîrșitul săptămînii precedente. Două persoane au găsit lîngă un tomberon un nou născut mort. Copilul era înfășurat într-o pătură și un tricou, iar apoi introdus într-o ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2014, 14:55
(9992 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Înșelăciune pe internet

Vineri, 21 februarie 2014, un bărbat de 28 de ani, din Fetești a sesizat Poliția despre faptul că a fost înșelat de un adolescent, cu ocazia încheierii unei înțelegeri de vînzare-cumpărare a unui telefon ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2014, 09:40
(7439 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 82000 lei

În acest sfîrșit de săptămînă, 21-23 februarie 2014, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2014, 08:30
(8132 vizualizări - 3 comentarii)


anunț angajare

societate comercială
angajează
-dispecer (2 posturi)
vă rugăm depuneți CV
la fax 0243/235.111
pentru relații suplimentare
apelați tel. 0724/000.595

24 Februarie 2014, 16:00


anunț angajare

societate comercială
angajează
-ambulanțieri (2 posturi)
vă rugăm depuneți CV la
tel./fax 0243/235.111
pentru relații suplimentare
apelați tel. 0724/000.595

19 Februarie 2014, 19:40


Agricultura-proiect de țară

Agricultura-proiect de țară

Mișcarea Agricultorilor din România consideră că agricultura trebuie să constituie o prioritate națională și după 20 de ani de strategii eșuate în domeniu propune un proiect național și economic: AGRICULTURA-PROIECT DE ȚARĂ ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2014, 08:10
(4434 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Peste 2 tone de floarea-soarelui, confiscate

Efectivele Serviciului de Investigarea Fraudelor au acționat marți, 11 februarie a.c., pentru prevenirea și combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării și comercializării ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 10:30
(6395 vizualizări - 6 comentarii)


Urziceni: Tineri bucureșteni, bănuiți că furau combustibil din mașini

Polițiștii de Investigații Criminale au reținut marți, 11 februarie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, trei tineri, cu vîrste cuprinse între 22 și 24 de ani, toți domiciliați pe raza ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 10:10
(4815 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Prevenirea riscului de inundații

Căderile masive de zăpadă din ultima perioadă de timp au avut ca efect înzăpezirea a numeroase gospodării ale populației, atît din mediul urban dar mai ales din mediul rural. Pe fondul prognozelor meteorologice ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 09:40
(7234 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 10000 lei

Marți, 11 februarie a.c., polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 07:50
(6638 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Modificări legislative pentru PFA, II și IF

Administrația Județeana a Finantelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15/10.01.2014, a fost publicată Legea nr. 4/2014 pentru completarea Ordonanței ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2014, 16:20
(7619 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Incendiu de la un scurtcircuit la două adăposturi de animale

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, două adăposturi de animale ale unui cetățean din localitatea Roșiori au fost cuprinse de flăcări. Evenimentul a fost anunțat noaptea trecută, în ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2014, 11:15
(8672 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori incendiu


Senatorul Ștefan Stoica a încetat din viață

Senatorul Ștefan Stoica a încetat din viață

În cursul acestei dimineți de marți, 4 februarie 2014, după o lungă suferință, senatorul PSD Ștefan Stoica a încetat din viață. El suferea de peste un an de o formă gravă de cancer. Senatorul Ștefan Stoica ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2014, 10:10
(11154 vizualizări - 8 comentarii)


Minori dispăruți la Țăndărei

Minori dispăruți la Țăndărei

Duminică, 2 februarie 2014, polițiștii de investigații criminale au fost sesizați cu privire la faptul că minorii CRISTEA MIHAELA GEORGIANA, de 13 ani și ȘTEFAN MARIN, de 12 ani, ambii din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2014, 11:40
(8644 vizualizări - 2 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în practică la IPJ Ialomița

Luni, 3 februarie 2014, este prima zi de practică din acest an pentru trei ialomițeni, studenți în cadrul Academiei de Poliție «Al. I. Cuza» București. Aceștia au fost repartizați să își desfășoare stagiul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2014, 10:30
(11127 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi ialomițeni pe numele cărora instanța a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost depuși de către polițiștii de Investigații Criminale în Penitenciarul Slobozia în vederea încarcerării ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2014, 09:30
(4431 vizualizări - 0 comentarii)


Străzile din Ialomița, «curățate» de infractori

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au făcut public raportul activității întreprinse în cursul anului 2013. Potrivit documentului oficial ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2014, 10:40
(9287 vizualizări - 0 comentarii)


Copiii Codului Portocaliu: Patru nou-născuți au venit pe lume la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia

În acest sfîrșit de săptămînă, la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia au venit pe lume patru copii. Pentru doi dintre ei a fost nevoie de intervenția echipajelor Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2014, 11:07
(11065 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești! UPDATE: 9 bărbați, arestați!

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Ialomița, «13 percheziții sînt efectuate, în această dimineață, de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița pe raza comunei Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2014, 07:10
(13846 vizualizări - 9 comentarii)


Ex-europarlamentarul Maria Petre revine în viața publică. Asociația «Restaurantele Inimii», înființată la Slobozia!

La jumătatea lunii decembrie 2013, ex-parlamentarul PD-L Maria Petre a revenit în viața publică. În cadrul unei întîlniri desfășurate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, aceasta a anunțat înființarea ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2014, 18:49
(9437 vizualizări - 6 comentarii)


Exclusiv: Procurori din Teleorman, în acțiune la Penitenciarul Slobozia. Înșelăciune prin metoda «Accidentul», dejucată de anchetatori!

Procurori din cadrul Parchetului Local Turnu Măgurele au demarat o acțiune flagrantă la Penitenciarul Slobozia. Anchetatorii au reușit să recupereze un prejudiciu de 12000 lei al unei persoane înșelată ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2014, 17:12
(9755 vizualizări - 3 comentarii)


Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES. Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania!

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2014, 15:36
(8845 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Producătorii de lapte crud, aliniați la cerințele UE

DSVSA Ialomița informează toți producătorii care livrează lapte crud la centrele de colectare lapte, unități de procesare autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, precum și pe cei care vînd direct laptele ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2014, 13:35
(7025 vizualizări - 2 comentarii)


Element de muniție, descoperit lîngă Slobozia

Duminică, 5 ianurie 2014, un proiectil exploziv de artilerie de calibru 152 mm a fost descoperit de un cetățean pe cîmp, pe raza cartierului Slobozia Nouă. Acesta este cel de-al doilea eveniment de acest ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2014, 15:22
(10683 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe necesare acordării de credite pentru crescătorii de bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează beneficiarii plăților naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2014, 12:20
(8675 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița are o nouă structură de conducere

Slobozia: Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița are o nouă structură de conducere

Schimbări în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Instituția are noi directori, executiv și medical. Numirile sînt temporare, pînă cînd posturile vor fi scoase la concurs... Schimbările de ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2013, 14:39
(22743 vizualizări - 19 comentarii)


Țăndărei: A distrus un taxi

Un tînăr de 21 de ani din Țăndărei s-a ales cu dosar penal în noaptea de Crăciun. După ce a uitat numărul paharelor de băutură pe care le-a dat pe gît, acesta a ieșit din localul unde se afla și a sărit ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2013, 10:37
(8827 vizualizări - 11 comentarii)


Slobozia: Bebeluși-gigant, aduși pe lume de Crăciun

Patru mămici din Ialomița nu vor uita niciodată ziua de Crăciun. Ele au adus pe lume 4 bebeluși la Maternitatea Spitalului din Slobozia. Doi dintre respectivii copii au cîntărit la naștere peste 4 kilograme ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2013, 07:37
(7850 vizualizări - 9 comentarii)


Incendii la Grindu și Sfîntu Gheorghe

Jocul copiilor cu focul a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la rezerva de furaje a unui cetățean din localitatea Grindu. Evenimentul a fost anunțat vineri, 20 decembrie a.c., în ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2013, 13:55
(7943 vizualizări - 0 comentarii)


Moș Crăciunul Social Democrat oferă cadouri copiilor nevoiași!

Moș Crăciunul Social Democrat oferă cadouri copiilor nevoiași!

A devenit o tradiție, în ultimii 8 ani, ca în perioada Sărbătorilor de Iarnă Organizația de Tineret a Partidului Social Democrat să organizeze «Cupa Crăciunului TSD la fotbal». În acest an, la startul competiției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2013, 07:42
(5571 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...