Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal Liga a III-a, Viitorul Axintele-CS Eforie 0-1

Se-ngroașă gluma

Jucători vin, jucători pleacă, jucători sînt dați afară azi pentru a fi reprimiți mîine. Și, peste toate aceste mișcări de trupe, planează ineficiența. Zero goluri și zero puncte pare deja un clișeu jurnalistic atunci cînd vorbim de Viitorul Axintele. O echipă care trăiește un prezent sumbru și căreia, în ciuda numelui, nu i se întrezărește un viitor prea roz.

Altă distribuție, același rezultat
Ion Nica a început meciul de sîmbătă, 17 septembrie, cu CS Eforie cu o linie mediană schimbată în bună măsură. Rolurile de mijlocași centrali au fost preluate de Madukwe pentru prima dată titular în acest sezon și de Daniel Florea, jucător adus de la Conprest Gim, care a apărut în premieră absolută în garnitura ialomițeană. Mihai Cană a fost din nou retras mijlocaș stînga, iar Toader a bifat postura inedită de mijlocaș dreapta. De asemenea, în lipsă de alte soluții, Grecea a trecut în avanposturi alături de Ogodbo. Această formulă de joc părea bine articulată și avea mari șanse să dea roade dacă Ogodbo n-ar fi nimerit bara (’15). Viitorul a continuat ofensiva dar a neglijat apărarea și, astfel, după o lovitură liberă, fotbalistul oaspeților Potoașcă profită de letargia fundașilor gazdă și deschide scorul. Perspectiva unei noi înfrîngeri încinge spiritele în sînul echipei noastre, iar Daniel Florea și Păun văd relativ ușor roșu în fața ochilor. Astfel, Viitorul termină partida și învinsă, și cu doi jucători mai puțin pe teren. O nouă înfrîngere și o nouă săptămînă de așteptare. Poate că la Tunari... Dar mai bine să nu ne hazardăm.

Velu și Păun au revenit în lot
Criza de efectiv dar mai ales de soluții a făcut posibilă revenirea în lot a fundașului Păun și a atacantului Belu. Din păcate, primul a fost eliminat în meciul cu Eforie, iar al doilea este accidentat. Pe lîngă cei doi, antrenorul Ion Nica nu va putea conta în meciul de la Tunari nici pe Munteanu, Ilie și Ybe Michael, accidentați, dar nici pe Florea, suspendat. Lotul a fost completat cu mijlocașul Bogorodiță, de la Ulmu și cu atacantul Vicentovici, de la Tunari, ambii intrînd pe parcursul meciului cu Eforie.

Antrenorul Ion Nica rămîne
Alexandru Grigore, unul dintre patronii Viitorului, a fost vizibil iritat de zvonacii care s-au grăbit să proclame demiterea antrenorului Ion Nica, cel care a reușit promovarea în premieră a echipei de Axintele în Liga a III-a. «Eu pun înfrîngerea de sîmbătă și pe seama arbitrajului ostil echipei mele, lucru pe care l-a putut remarca toată lumea prezentă la stadion. În privința domnului Nica, asigur pe toată lumea că nu va fi demis. Noi nu sîntem Steaua să schimbăm antrenorul din două în două etape!» a conchis Alexandru Grigore.

Viitorul Axintele: Trandafir, Vasile (Păun), Ionel, Oprișan, Ionică-Florea, Madukwe (ștefan), Cană (Bogorodiță), Toade-Ogodbo, Grecea, Vicentovici

20 Septembrie 2011, 18:45 (15747 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Comentariile cititorilor:


Ion Ion:
(28 Septembrie 2011, 08:34)
In articolul de mai sus s-a strecurat o greseala! STEAUA nu mai exista dupa ce a fost preluata de G.B. Trebuie subliniat faptul ca la echipa sa, George Becali face ce vrea ca si fratii Grigore la ei la firma, iar comparatia este total deplasata.
fane:
(22 Septembrie 2011, 15:33)
Ce buni erati voi in liga a 4-a... va dadeati mari rupeti si in div C...Uite ca nu e bine sa razi ca dupa 5 etape ai 5 infrangeri si 0 goluri marcate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bucu: 10 hectare de vegetație uscată, mistuite de flăcări

Un incendiu de proporții a fost semnalat în noaptea de marți spre miercuri, 14/15 aprilie 2020, la numărul de urgență 112. Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, flăcările ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 14:20
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


DN2: Accident rutier provocat din cauza unei butelii

DN2: Accident rutier provocat din cauza unei butelii

Pompierii din Urziceni, alături de paramecidii SMURD au intervenit marți, 14 aprilie 2020, în cazul unui accident rutier petrecut pe DN2, în apropiere de satul Căldărușanca, din județul Buzău. Șoferul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 17:10
(4266 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Grenadă de artilerie, scoasă din pământ

Un localnic din comuna Alexeni, în timp ce săpa în propria gospodărie a scos la suprafață o grenadă de artilerie rămasă neexplodată. Elementul de muniție a fost descoperit luni, 13 aprilie 2020, și se afla ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 17:00
(2357 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

În ziua de luni, 13 aprilie 2020, după ce a ars gunoiul pe care l-a strâns din gospodărie, un localnic din comuna Coșereni a aruncat cenușa rezultată în urma arderii în apropierea unor materiale combustibile ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 16:50
(3207 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 108 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Marți, 14 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 108 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 16:05
(2558 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 13 aprilie a.c., cu efective mărite, pentru siguranța comunității și impunerea respectării Ordonanțelor Militare, în cadrul unor acțiuni de prevenire în municipiul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 15:55
(4047 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rețeaua de recrutare EURES nu are disponibile locuri de muncă

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, în urma apelurilor primite din partea persoanelor care caută locuri de muncă în străinătate, prin rețeaua ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 19:00
(2171 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Anchetat de polițiști pentru că și-a bătut mama

Polițiștii din Stelnica au emis în data de 11 aprilie 2020 un ordin de protecție pe numele unui tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a intrat în vizorul oamenuilor legii pentru că și-a lovit mama ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:50
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Accident rutier provocat de un șofer băut

Polițiștii ialomițeni au intervenit duminică, 12 aprilie 2020, la un accident rutier, petrecut pe DN2A, între Urziceni și București. Un tânăr de 32 de ani a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:40
(2377 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La plimbare cu mașina, fără a avea permis

Un tânăr de 38 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins în trafic fără a avea permis de conducere. El a fost tras pe dreapta în data de 11 aprilie 2020, în zona Cartierului Bora ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:30
(2282 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan, în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani din Țăndărei a fost identificat sâmbătă, 11 aprilie 2020, circulând pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,61 miligrame alcool pur în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 17:20
(2444 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Luni, 13 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 102 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 16:05
(2956 vizualizări - 0 comentarii)


Crăsanii de Jos: A murit carbonizat în propria casă

Un bătrân de 92 de ani a ars de viu în propria locuință. Tragedia s-a petrecut duminică, 12 aprilie 2020, în satul Crăsanii de Jos, comuna Balaciu. Gospodăria bătrânului a fost cuprinsă de flăcări după ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 20:10
(3335 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 100

Duminică, 12 aprilie 2020, conform informațiilor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 100 de cazuri de infecție COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 15:40
(5085 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 89

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate alte 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:50
(2980 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru a evita infectarea cu noul Coronavirus

Printr-un comunicat de presă remis publicității, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița le reamintesc cetățenilor măsurile pe care sunt obligați să le respecte pentru a evita infectarea ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:00
(2648 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 13 - 16 apriliee, în anumite zone din localitățile Săcioara, Rași și Amara ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 14:50
(4103 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 10 aprilie 2020, pentru stingerea unui incediu care a cuprins anexa unei gospodării din orașul Fierbinți Târg. În urma incendiului au ars 6 tone de porumb , ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 17:40
(3746 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 85

Vineri, 10 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 85. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 16:05
(3822 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Conducea în stare de ebrietate și fără permis

Polițiștii Secției Rurale Grivița au depistat în data de 8 aprilie a.c. un bărbat de 56 de ani care conducea pe raza localității Cocora, în stare de ebrietate. Acesta avea o concentrație de 0,90 mg/l alcool ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 17:00
(2472 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 81

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 81. Totodată ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 16:50
(3713 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,54%-rata șomajului

La sfârșitul lunii februarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4243 șomeri (din care 1851 femei), rata șomajului fiind de 4,54%, cu 1,02% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 13:05
(2362 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

RISO SCOTTI DANUBIO SRL angajează
-ambalator manual-3 persoane
-electromecanic -1 persoana

Cerință specială: să locuiască în Slobozia
Persoana de contact: Mihai Nedelcu,
tel. 0729/167.293

8 Aprilie 2020, 16:50


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 79

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 79. Totodată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:25
(4553 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Percheziții la locuințele unor hoți

Polițiștii din Urziceni au efectuat marți, 7 aprilie 2020, două percheziții domiciliare pe raza orașului. Oamenii legii au descins la locuințele a doi bărbați, suspecți de spargerea sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:20
(4313 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: S-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier

Un bărbat de 52 de ani din București este cercetat penal pentru «conducere în stare de ebrietate» și «vătămare corporală din culpă». În seara zilei de 7 aprilie 2020, în timp ce venea de la București către ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:15
(4619 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de 57 mii de lei aplicate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au organizat marți, 7 aprilie 2020, o acțiune de verificare a modului în care se respectă măsurile legale impuse pe perioada stării de urgență. Cu această ocazie au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:10
(2714 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Ialomița oferă 147 de noi locuri de muncă persoanelor aflate în căutarea unui serviciu. Cele mai multe dintre oferte sunt destinate șomerilor calificați ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:05
(3329 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 persoane, confirmate cu COVID-19

Potrivit Instituției Prefectului Ialomița, la data de 7 aprilie 2020, conform raportului operativ al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 428  persoane se află în carantină. De asemenea, alte 1 ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 19:40
(4914 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Reținut pentru că și-a amenințat soția

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Axintele a fost reținut luni, 6 aprilie 2020, după ce a mers la locuința concubinei sale și a amenințat-o. Femeia în vârstă de 49 de ani a sunat la 112 și a cerut ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 18:45
(1886 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...