Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Comisarul Maria Baciu și agentul șef Laurențiu Bătrânu, cercetați prealabil

Varza de la Biroul Ordine Publică

Comisarul Maria Baciu și agentul șef Laurențiu Bătrînu, cercetați prealabil

O vorbă populară spune că «cine n-are bătrîni, să-și cumpere». Acuma, noi nu știm dacă Inspectoratul de Poliție l-a cumpărat pe Bătrînu sau s-a pricopsit cu el. Cert e că agentul șef Laurențiu Bătrînu există, ocupă o funcție în organigrama Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Slobozia și este subordonat Mariei Baciu. Adică, după cum intuiți, vom demara un articol cu cele două personaje.

Faptele așa cum este. «B’nă seara! Agent șef Bătrînu, ’miteți să raportez!»
Așadar, după Raportul întocmit de Bătrînu, faptele s-au petrecut astfel. «La data de 06.06.2011, am fost planificat să execut serviciul în tura de noapte, împreună cu subofițer jandarm» își demarează Raportul, AS Bătrînu. Continuă același Bătrînu, cum că «în jurul orelor 22.40 am fost sesizați de un cetățean prin SNUAU 112 despre faptul că nu i s-a dat restul corect la magazinul non-stop Parpală». Ca să lămurim lucrurile încă de la început, să precizăm că am preferat inițial varianta polițistului pentru ca să nu creadă organu’ că avem vreo problemă în a-i consemna primul punctul de vedere. Deci, să lecturăm în continuare. «La fața locului am găsit reclamantul, Moraru Nicolae Ionuț, 21 ani, din Slobozia, Cartier Bora (...) care a relatat că a dat vînzătoarei suma de 100 lei dintr-o bancnotă, a cumpărat în valoare de 23 lei și a primit rest de doar doi lei, iar cînd a cerut restul corect vînzătoarea i-a replicat că i-a dat doar 25 lei, nerecunoscînd că a primit bancnota de 100 lei».
Admirăm cursul logic al gîndirii polițistului Bătrînu și chiar ne declarăm profund surprinși de corectitudinea gramaticală a textului. Mai departe, «am cerut vînzătoarei să se legitimeze iar aceasta a răspuns că nu are buletin și că o să vină patroana magazinului ca să rezolve situația». «Am explicat vînzătoarei reclamația făcută iar singura modalitate de a verifica dacă se adeverește reclamația făcută era următoarea: am cerut raportul de casă „X“ după care am cerut să renumărăm împreună banii din casă, iar dacă erau mai mulți bani în casă decît pe raport reieșea că nu a fost atentă vînzătoarea, iar dacă era minus atunci reclamația nu se adeverea, reclamantul era sancționat cotravențional» mai scrie cu mînuța lui de doctor AS Bătrînu. Și mai departe, tot polițistul precizează că «nici după această explicație vînzătoarea nu a (...) actul de identitate și abia la orele 23.20, cînd a apărut soția administratorului societății, numita Parpală Gherghina, însoțită de fiul său Parpală Nicolae, lucru ce poate fi confirmat și de reclamant».
După cum observați, firul logic al gîndirii polițistului se rupe, își face nod și se cramponează în actul de identitate al vînzătoarei. Și ca să accentueze că treaba cu neprezentarea buletinului chiar l-a iritat, AS Bătrînu finalizează: «Avînd în vedere că vînzătoarea a relatat (...) că nu are document de identitate iar ulterior după 30 de minute l-a prezentat am sancționat-o pe aceasta conform art. 3, pct. 31, de la Legea 61/1991 cu minimum de amendă respectiv 100 lei». «Față de cele raportate rog dispuneți» completează Bătrînu.

Faptele cum s-au petrecut
După cum ați parcurs mai sus, din Raportul citat în integralitatea lui și semnat de AS Bătrînu, evenimentul s-a consumat într-o zi de luni, 6 iunie 2011, la magazinul non-stop din stația MB. Un client a sunat la 112 că nu i s-ar fi dat restul corect și, în cîteva minute, și-ar fi făcut apariția Bond, James Bond Bătrînu. Însoțit de o caravană de mascați plus, ați ghicit!, Maria Baciu, șefa de la Ordine Publică. De ce atîta desant de trupe poate să ne răspundă doar inspectorul șef Ștefu, că noi nu știm. Mai mult, ce n-a reușit să consemneze Bătrînu în Raportul propriu, vom scrie noi. Adică, spre exemplu, cînd vînzătoarea magazinului a refuzat accesul în incintă al agentului șef Bătrînu, acesta s-a nervozat și s-a proțăpit în fața ghișeului, nemaipermițînd vreunui client să comande. Și ca să vedeți că nu-i de glumă cu Ordinea Publică, după ce a cerut și a primit «X»-ul casei de marcat, inventariind și casa, bondul Bătrînu s-a declarat nesatisfăcut și a trecut și la amenințări. Că el este organ polițist și are dreptu’!

După fapte, și concluziile conducerii IPJ Ialomița
Ca să înțelegeți cu cine avem de-a face, conducerea IPJ Ialomița și-a manifestat punctul de vedere în ceea ce privește incidentul. Contrar așteptărilor noastre și chiar a patronului de non-stop care a sesizat evenimentul, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, Viorel Ștefu, s-a delimitat de acțiunile subordonaților de la Ordine Publică. Să cităm. «În urma verificării aspectelor sesizate, s-au stabilit următoarele: La data de 06.06.2011, orele 22.35, cu ocazia intervenției la magazinul dumneavoastră, comisar Baciu Maria și AS Bătrînu Laurențiu, din cadrul Poliției Slobozia, și-au încălcat atribuțiile de serviciu cu privire la modul în care au soluționat sesizarea, fapt pentru care împotriva acestora s-a dispus cercetarea prealabilă (...)». Și, ca să fie toate bune și la locul lor, comisarul șef Ștefu sugerează reclamantului să se adreseze Parchetului sau instanței în ceea ce-i privește pe cei doi.

Faptele sau de ce apare acest articol
Rîndurile de față sînt rezultatul vizitei la sediul redacției noastre a patronului magazinului non-stop, după vizualizarea precedentului articol referitor la șefa Biroului Ordine Publică, comisar Maria Baciu. În ceea ce-l privește pe agentul șef Laurențiu Bătrînu, subofițer în cadrul aceluiași Birou de Ordine Publică, excesul de zel îl caracterizează pînă prin vîrful unghiei mici de la piciorul stîng. Acestea fiind spuse, nu ne rămîne decît să așteptăm și alte evenimente, demne de consemnat în rapoartele bătrînilor. Ce spuneam? «Cine n-are bătrîni, să-i cumpere!». Poliția-i scoate la vînzare, la preț redus. Că tot cer rapoarte «X» de la case de marcat, poate-i «cumpără» cei de la Garda Financiară...

28 Septembrie 2011, 08:28 (49841 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Șefa de la Ordine Publică, Maria Baciu, acuzată de «abuz în serviciu»
IPJ Ialomița: Șeful Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Slobozia, Maria Baciu, «retrogradată» la cerere

Comentariile cititorilor:


io:
(28 Septembrie 2011, 11:24)
Mai oameni buni.Pai e posibil ca pentru faptul ca nu i-a dat restul corespunzator sa vina cu mascati?Ce fel de politie e asta?Si cum draq cere politistul raportul X?E atributia politiei?
Sake:
(28 Septembrie 2011, 11:17)
Asa, si? Adica vanzatoarea, in calitate de persoana reclamata (poate chiar pe nedrept), nu vrea sa permita accesul organului, nu vrea sa arate buletinul si organul ce ar trebui sa faca? Sa zica scuzati si sa plece? Intr-o alta tara, nu ca a noastra, organu ii arunca o fumigena ca sa o scoata din ghereta,ii pune catusele, o duce la sediu pentru identificare, ii ia declaratie cu privire la situatia reclamata de catatean si cu privire la comportamentul ei, eventual propune si ceva arest pentru ultraj. Daca mai pui la socoteala ca s-au mai bagat si altii in seama, ca ei sunt mai destepti ca politia, si aia ar fi trebuit sa ajunga la sediu. In alta ordine de idei, de ce nu s-a permis numararea banilor? Nu stiu cat ar fi fost de legal, dar ar fi fost rapid si eficient. Daca va uitati la ora sesizarii si ora la care au venit patronii, veti vedea ca s-a pierdut prea mult timp cu cioraneala specifica si s-a actionat prea putin. Si care-i problema cu numele politistului, ce anume determina aceasata "fina" ironie? Sau gaselnita aia cu vorba din batrani e prea beton? Si daca scrie corect romaneste, de ce trebuie luat la misto? Si in general care-i scopul articolului?
"X":
(28 Septembrie 2011, 11:07)
la Non Stop Parpala evaziunea fiscala-i in floare. Vinzatoarele nu dau bon de casa cumparatorilor si vind tigari si alcool minorilor care le consuma in fata chioscului. Nimeni nu se leaga de aceasta activitate ilegala. Probabil ca sponsorizeaza vreo campanie electorala pe undeva. Sau decarteaza pe la un stab din police.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
213 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(445 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(805 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(266 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(248 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(846 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(304 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(239 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(274 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(477 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(444 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(459 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1356 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(904 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(859 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(935 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1481 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1337 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1530 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1550 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1752 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2039 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2522 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2006 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1796 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4244 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2778 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...