Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Grupurile de Acțiune Locală, motor investițional pentru Ialomița

Povestea merge mai departe

Grupurile de Acțiune Locală, motor investițional pentru Ialomița

La nivelul județului Ialomița au primit acreditarea 3 grupuri de acțiune locală care împreună vor cheltui, în perioada 2011-2013, aproximativ 8,4 milioane de euro, cîte 2,8 milioane de euro pentru fiecare zonă.

Istoria LEADER
Importanța acestor fonduri europene constă în principal în faptul că, în cadrul PNDR, întotdeauna un procent din alocările financiare pentru fiecare perioadă programatorie se vor desfășura prin Axa IV LEADER, respectiv prin grupurile de acțiune locală care vor stabili în cadrul parteneriatului care vor fi direcțiile pentru care se vor da acești bani.
Planurile de dezvoltare locală prezentate Autorității de Management pentru PNDR au primit finanțare și datorită contribuției active a animatorilor care, la nivelul județului Ialomița, desfășoară activitate încă din mai 2006.
Unul dintre cele mai active dintre aceste grupuri este Grupul de Acțiune Locală «Dunărea de Jos» care a fost, inițial, singurul aplicant din cadrul județului Ialomița. În perioada imediat următoare, cu sprijinul DADR și al Prefecturii Ialomița, au mai fost constituite și alte 5 grupuri de acțiune locală. Din păcate, doar unul singur din cele 5 a continuat activitatea și a reușit să fie acreditat în primă fază alături de Grupul de Acțiune Locală «Dunărea de Jos», respectiv Grupul de Acțiune Locală Ialomița Centrală.
În prezent, prin Raportul de selecție final prezentat de către AM-PNDR se confirmă faptul că Ialomița are 3 grupuri de acțiune locală. Ultimul venit în echipă, Grupul de acțiune Locală Ialomița de Vest, deși are o anvergură teritorială mai mică, reprezintă o surpriză pentru observatorii fenomenului și are marele merit de a fi reușit să fie selectat alături de celelalte două.

Alexandru Potor, un lider pentru viitorul GAL-urilor
Alexandru Potor, rămîne unul dintre cei mai vizibili reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locală din Ialomița. Membru fondator al GAL «Dunărea de Jos» și președinte încă de la înființarea acestuia, în 2006, Alexandru Potor și echipa sa au reușit să implementeze la nivelul GAL-ului pe care îl reprezintă 68 de proiecte, aflate în diferite stadii de derulare. Este jurist de profesie, are 33 de ani și se consideră grupurile de acțiune locală ca fiind una dintre cheile dezvoltării economice a județelor.
«Consider că este o oportunitate economică și socială pentru dezvoltarea județului Ialomița existența și acreditarea acestor grupuri de acțiune locală. A fost un efort comun depus pe o perioadă lungă de toți partenerii în vederea acreditării de către Autoritatea de Management a PNDR, dar mai ales a fost greu să constituim aceste parteneriate publice-private care, fără sprijinul și complicitatea ediliilor din județul Ialomița nu s-ar fi realizat. Desigur că și agenții economici au dorit și au contribuit decisiv la formarea acestor parteneriate, însă meritul este al primarilor, acestor oameni gospodari, care au înțeles că doar prin unitate pot să se dezvolte armonios localitățile și să aducă finanțare pentru mediul privat. Indiferent că sînt liberali, democrat-liberali sau social-democrați, primarii au contribuit și au reușit să facă să funcționeze aceste parteneriate și acum vor reuși să implementeze aceste proiecte. Eu le mulțumesc pentru sprijin și încredere. Sînt convins că împreună, așa cum am învățat în acești ani, care nu au fost deloc ușor pentru GAL-uri, vom implementa cu brio Planul de Dezvoltare Locală. Este un proces laborios pentru dezvoltarea zonei fiecărui grup de acțiune locală, însă am credința că vom reuși. Mă bucur că la nivelul județului Ialomița sîntem trei astfel de entități și, așa cum am lucrat în trecut, sînt sigur că ne vom sprijini între noi, ca fiecare grup de acțiune locală să se dezvolte pe viitor!».

2 Octombrie 2011, 09:47 (13799 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Alexandru Potor și coșnița europeană
Întîlnire informativă la Săveni a GAL «Dunărea de Jos»
Festivalul «Împreună pentru semeni» a primit botezul

Comentariile cititorilor:


ABDUL:
(7 Octombrie 2011, 20:53)
nu este tanarul care odinioara era mana dreapta a dlui Ciuperca ?
Glumetul:
(3 Octombrie 2011, 15:15)
Seriosule , spune-mi te rog ce valoare au contractele de finantare nerambursabile semnate de Potor ?
SERIOS:
(3 Octombrie 2011, 11:20)
Acest baiat tanar a reusit si reuseste sa absoarba atat de multi bani europeni de nici sulfele batrane din administratie nu stiu sa-i cheltuiasca.Retineti acest nume si urmariti-l ca e ceea ce ne trebuie pe viitor pentru judetul nostru asta sarac. ne invatam sa ne plangem de mila ca suntem saraci si el ne demonstreaza ca putem face multe lucruri bune.Succes domnule Potor si nu lasa rautatile sa te influenteze. restul....invidie,invidie si iar invidie. AVEM TINERI DE VALOARE
mircea:
(2 Octombrie 2011, 16:23)
...bani aruncati....
123:
(2 Octombrie 2011, 09:56)
Politica si atat. Scuze, politica proasta si atat. Ialomita este atat de saraca....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
420 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10318, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2021, 17:05
(2125 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 17 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10296, cu 24 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2021, 16:40
(2846 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10272, cu 31 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 16:40
(2958 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a furturilor din locuințe

IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a furturilor din locuințe

Polițiștii din Slobozia au desfășurat joi, 15 aprilie a.c., o amplă acțiune preventivă privind furturile din locuințe. Oamenii legii au discutat cu locuitorii orașului și au distribuit broșuri cu sfaturi ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 13:55
(4194 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor de protecție sanitară de către cetățenii județului. Astfel, au fost aplicate 132 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 13:40
(2289 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Inspecția Fiscală, la raport

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că, în luna martie a acestui an, Inspecția Fiscală a realizat 26 de controale. În urma verificărilor, s-au stabilit ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 11:50
(1740 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 15 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10241, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2021, 16:40
(2615 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori din Roșiori, arestați

Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Urziceni și ai Secției 4 Poliție Rurală Coșereni, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2021, 14:50
(2201 vizualizări - 0 comentarii)


Screening TB-depistarea activă a tuberculozei, caravană în 14 comune ialomițene

Screening TB-depistarea activă a tuberculozei, caravană în 14 comune ialomițene

Coșereni, Adâncata, Balaciu, Albești, Ciulnița, Bucu, Sudiți, Movila, Bordușani, Giurgeni, Gura Ialomiței, Mihail Kogălniceanu, Traian și Miloșești sunt comunele din județul Ialomița care vor beneficia ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2021, 12:35
(4227 vizualizări - 1 comentariu)


Ion Roată: Șofer fără permis la volanul unei mașini «sustrase»

Marți, 13 aprilie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Ion Roată, în timp ce efectuau activități de monitorizare a traficului rutier pe raza comunei Ion Roată, au depistat în flagrant un bărbat, ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 18:05
(3843 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beat la volan

Marți seara, 13 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Grivița au oprit, pentru control, pe raza localității Iazu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani. Întrucât șoferul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 17:50
(2040 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 26 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Peste 1100 de persoane, 49 de societăți comerciale și aproape 150 de autovehicule au fost verificate în ultimele 24 de ore. Activitățile de prevenire a răspândirii COVID-19 desfășurate de polițiști continuă ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 17:40
(3242 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 14 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10208, cu 46 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 16:40
(2824 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Proiectil neexplodat, găsit în curte

Marți, 13 aprilie a.c., în jurul orelor 13,55, un cetățean din comuna Maia, în timp ce lucra în grădină, a văzut un obiect ce părea a fi un proiectil. Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 14:25
(2137 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru beneficiarii Măsurii 14-Bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat  plata cererilor depuse în anul 2020 pentru Măsura 14-Plăți privind bunăstarea animalelor-pachet a) Plăți în favoarea ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 12:10
(3181 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 39 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 13 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10162, cu 39 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 16:25
(2464 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Slobozia, dispărut de la domiciliu

Bărbat din Slobozia, dispărut de la domiciliu

Luni, 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că Ștefan Marinel, de 58 de ani, din Slobozia, ar fi plecat de la domiciliu și nu a mai ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 14:10
(4245 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat la Făcăeni și Bordușani

Pește confiscat la Făcăeni și Bordușani

Aproape 80 de kilograme de pește din speciile scrumbie și cegă au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în cursul zilei de luni, 12 aprilie a.c., în localitățile Făcăeni și Bordușani. Astfel, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 13:55
(3079 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC ACIM SA București
angajează
Pentru lucrări în zona Slobozia-Țăndărei,
jud. Ialomița

-Automacaragiu
-Deservent utilaje (buldoexcavatorist)
-Instalatori apă-canal

Relații la telefoanele
021/25.57.456
021/25.55.978
0745/631.081

13 Aprilie 2021, 13:50


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Pe parcursul zilei de luni, 12 aprilie 2021, polițiștii ialomițeni au acționat pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. La nivelul județului au ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 13:45
(2397 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

RWA RAIFFEISEN
AGRO ROMANIA SRL

angajează în Căzănești
-Laborant (cu sau fără experiență)
-Silozar
-Operator depozit

Oferim salariu atractiv,
asigurare medicală privată
și acess la tele-medicină
Cei interesați sunt rugați
să sune la numărul de telefon

0737/027.243

13 Aprilie 2021, 11:20


AJOFM Ialomița: 5,18%, rata șomajului în februarie 2021

La sfârșitul lunii februarie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4857 de șomeri (din care 2139 femei), rata șomajului fiind de 5,18%, cu 0,6 ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 19:50
(1974 vizualizări - 0 comentarii)


14 zile de carantină pentru localitățile Bucu și Gheorghe Doja

14 zile de carantină pentru localitățile Bucu și Gheorghe Doja

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a dispus luni, 12 aprilie a.c., intrarea în carantină, pentru 14 zile, a localităților Bucu și Gheorghe Doja, din cauza incidenței crescute a cazurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 19:30
(3505 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 12 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10123, cu 41 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 16:40
(2718 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Jilavele, la volan fără permis

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 10/11 aprilie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din Rădulești și Dridu, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza comunei Jilavele, au oprit, pentru control ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 15:45
(3462 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescenți de 16 ani din Bărbulești și Căzănești, surprinși la volan în trafic

Sâmbătă, 10 aprilie a.c., polițiștii din Jilavele au depistat, în flagrant, un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Bărbulești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 15:40
(4074 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Petrecere privată, întreruptă de polițiști

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, în cursul zilei de duminică ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 15:35
(2768 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute, confiscate de polițiștii ialomițeni

În perioada 10-11 aprilie a.c., pe raza orașului Țăndărei și comunei Făcăeni au fost desfășurate activități de verificare a operatorilor economici, pentru depistarea activităților ilegale din domeniul comercializării ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 15:30
(4293 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Calea București din Fierbinți-Târg

Luni, 12 aprilie 2021, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 90 mm, de pe strada Calea București din orașul Fierbinți-Târg, județul Ialomița. Pentru remedierea acesteia ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 15:10
(6436 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se plătește subvenția la motorină aferentă trim. III și IV, anul 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștință că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2021, 14:50
(5284 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...