REPORTAJ
Soldățica poloneză
Alexandra e un soldat. Un soldat polonez, de nici un metru șaizeci și puțin peste 40 de kilograme, care mărșăluiește către destinul lui. O face de doi ani și jumătate, fără odihnă și fără preget! A făcut-o de pe patul spitalelor din România, după 3 operații de creier menite să-i extirpe un glioblastom cît o portocală, a făcut-o în Turcia, acolo unde medicii au întors-o la viață, o face în fiecare zi, alături de noi... O face pentru că știe că destinul unui soldat este să mărșăluiască pînă la capăt și să nu renunțe niciodată! O face pentru că destinul ei e să ajungă translator de limbă poloneză și niciun cancer de pe pămînt n-are să o împiedice! Alexanda e un soldat adevărat! Un soldat care nu moare și nu se predă! Este soldatul nostru!
O viață predestinată
E minionă! Și frumoasă ca orice tînără de vîrsta ei. Are 23 de ani și este singurul vorbitor de limbă polonă din Slobozia. S-a îndrăgostit de limbă așa de tare încît nu-și mai poate imagina viața fără ea. Atît de mult încît, după ce i s-a spus că va muri în mai puțin de un an, s-a întors la facultate și a continuat să învețe. La numai două luni de la ultima operație, cu o tumoră craniană extirpată de mărimea unei portocale, sub tratament cu citostatice și chinuită de ședințe de radioterapie zilnice, Alexandra și-a luat examenele de an și a absolvit «magna cum laude». Apoi a continuat să se pregătească pentru master. Vorbește despre asta firesc, ca despre ceva normal: «Știu că, în situația mea, nu pot face munci fizice și nu pot sta în picioare 12 ore, asemeni celorlalți oameni. Dar pot continua să învăț. Nu la fel ca înainte, pentru că operația m-a epuizat fizic. Dar memoria mea a rămas foarte bună și pot face față oricărui examen!».
Deși din cauza lunilor chinuitoare de recuperare Alexandra a pierdut șansa înscrierii pentru masteratul în limba polonă, se pregătește intens pentru cel de anul viitor. Citește, învață, scrie, face ședințe chinuitoare de fizioterapie pentru recuperarea părții stîngi a trupului... Și vorbește o poloneză fluentă și plină de farmec, în ciuda consonanței barbare a acesteia. Atît de mult iubește limba poloneză Alexandra încît pînă și folderele din calculator sînt rebotezate în limba polonă: «Ca să nu pierd contractul cu limba. Numai așa poți căpăta fluența necesară pentru a vorbi curent... Știți, deși inițial am crezut că am ajuns la secția de engleză-polonă a Universității din întîmplare, acum știu că nu e așa si că limba poloneză m-a ales pe mine...».
Familia de la polonă
Ridicăm din umeri și o întrebăm cui folosește limba polonă? «Știu, așa spune toată lumea, dar nu aveți dreptate! E drept, din 22 de studenți înscriși în primul an, am absolvit 10. Este o limbă grea, care sperie... Dar în cazul meu, cu cît s-a dovedit a fi mai greu, cu atît mai mare a fost pasiunea. Iar după primul an, cînd am avut șansa să merg în Polonia la niște cursuri de vară, am fost definitiv cucerită!» ne povestește cu ochii strălucind de țara limbii barbare care a adoptat-o, despre castelele poloneze și măreția lor, despre regii nesupuși ai Poloniei și istoria neîngenuncheată a acelor oameni, despre băieții polonezi care sînt blonzi și beau multă bere...
Și iarăși despre limbă și muzicalitatea ei, filmele care au ajutat-o să o descopere... «Apoi am fost aici, în țară, într-un sat din Moldova, la Solonețul Nou. E un sat de polonezi refugiați din al doilea război mondial. E o comunitate unică în mijlocul căreia am avut iarăși șansa să vorbesc limba! Și a mai fost și colectivul de la facultate, domnii profesori, colegii... Asta am și fost, familia de la polonă!». Pentru familia de la polonă și limba pe care a învățat-o acolo, Alexandra și-a dat examenele pe jumătate paralizată: «Am ales pentru licență un poet avangardist, Tadeusz Rozewicz. El scrie o poezie foarte modernă, dar eu am ales volumele sale de debut, „Neliniște“ și „Mănușa Roșie“, în care povestește experiențele sale ca soldat în primul război mondial. Am simțit că mă identific cu el, cu această temă. Mi s-a potrivit mănușă și mi-a plăcut mult!».
Zycia pentru destinul Alexandrei. Zycia înseamnă viață în limba poloneză. Se pronunță jicia, gutural și trebuie să o auziți pe Alexandra pronunțînd. Spune că nu va obosi niciodată să o ceară. Pentru ea și pentru destinul ei. Însă vocea ei nu răzbate dincolo de zidurile blocului în care locuiește. Iar cea a mamei a obosit. «Nu mai știu încotro să o iau și cui să mai cer. Sînt oameni care m-au ajutat și cărora n-am să le pot mulțumi toată viața îndeajuns... Dar Alexandra mai are nevoie de încă 10 mii de euro pentru a putea fi salvată cu adevărat!» ne povestește încă o dată golgota celor 4 operații pe creier cărora Alexandra le-a supraviețuit... Pareza de după a doua operație, mîna Alexandrei, încleștată zile în șir peste o seringă cu cîteva picături de apă, pentru că asistentele din România au refuzat să i-o dea, străinii din lumea întreagă care au donat contra cronometru acum 2 ani, 70 de mii de euro pentru a-i salva copilul... Povești cumplite, povești inumane, povești asemeni celor ale altor mii și mii de bolnavi asemeni Alexandrei. Numai că Alexandra nu e asemeni celorlalți bolnavi. Ea este un soldat și are are un destin de împlinit. Un destin pe care fiecare dintre noi i-l poate susține fără efort pentru ca într-o zi să ne putem mîndri că am ajutat o soldățică poloneză să-și găsească drumul către casă.
Cei care vor s-o ajute pe Alexandra o pot face depunînd bani în conturile deschise la BRD, pe numele Aron Alexandra
Cont RON: RO43 BRDE 230S V254 7924 2300
Cont USD: RO35 BRDE 230S V254 7940 2300
Cont EUR: RO39 BRDE 230S V254 7932 2300
9 Octombrie 2011, 10:21 (21188 vizualizări - 2 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(13 Octombrie 2011, 16:31)
alexandra, sunt sigura ca o sa reusesti sa ajungi in turcia pentru operatie si ca o sa fie bine. te vei intoarce ca un erou si ne vei povesti cum o fost si totul o sa ramana doar o amintire. iti promit ca pana nu vei pleca in turcia nu am sa incetez sa te ajut atat cat pot. multa sanatate si mult curaj "soldat" (tara are nevoie de tine)
(13 Octombrie 2011, 16:13)
Alexandra e minunata. Da, avem griji, rate, datorii si toate restul dar s/ar putea sa fim orbi si sa trecem pe langa ea cand are nevoie cel mai mult de noi. 10.000 de euro nu e cea mai mare suma din lume, insa ochii ei sunt mari si frumosi, vrea sa traiasca si sa devina translator. S-o ajutam!!