Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Revoltă la biserica din Reviga

Ialomița: Revoltă la biserica din Reviga

Episcopia Sloboziei și Călărașilor a decis supendarea preotului Casian, părinte ce păstorea lăcașul de cult din Reviga de peste 7 ani. Indignați de decizia Episcopiei, enoriașii din localitate s-au strîns luni dimineața, 10 octombrie, în curtea bisericii, așteptînd în zadar explicații ale reprezentanților Episcopiei...

Har ceresc pe bani
Biserica de la Reviga nu apare pentru prima dată în prim planul mediei locale sau naționale. Lăcașul de cult este binecunoscut de credincioși pentru «slujbele de noapte» înfăptuite de părintele Gheorghe, tatăl tînărului preot Casian. Părintele Gheorghe a renunțat la parohia de la Reviga în favoarea fiului său, în 2005. Iar de atunci, cel puțin la nivel teoretic, preotul Casian este paroh la biserica din Reviga, iar tatăl domniei sale, preotul Gheorghe, este paroh la biserica din satul vecin, Mircea. Doar că teoria e una, iar practica alta, căci părintele Gheorghe nu a renunțat niciodată la a susține slujbele bisericești în parohia fiului său. Mai mult, vocile autorizate susțin că, preotul Gheorghe are har ceresc și dezleagă vrăjile și bolile oamenilor. Oameni din întreaga țară au trecut pragul bisericii de Reviga timp de ani de zile, fără ca nicio autoritate episcopală să ia vreo măsură în acest sens. Cum noi nu putem judeca comportamentele preotului Gheorghe, ne limităm doar la a specula că biserica de la Reviga era, de ani de zile, lăcașul unde speranța oamenilor era exploatată «la maximum». Cît deste harul părintelui Gheorghe și credința oamenilor în divinitatea preotului, doar oamenii locului pot să povestească...

Casian, victima sistemului episcopal?
Părintele Casian, preotul Bisericii din Reviga este prezentat de enoriași drept înger pe pămînt. Oamenii spun că sfaturile și slujbele părintelui sînt adevărate ritualuri de credință. De aici și revolta oamenilor la aflarea veștii de schimbare a preotului. Bătrînele locului spun că «preotul a primit un canon să fie mutat la o altă biserică, precum un infractor de rînd». «El se ocupa și se implica în toate problemele comunității. Preotul nou ne-a luat 5 milioane pentru o înmormîntare și ne-a dat chitanță pentru 3 milioane. Darul părintelui Gheorghe supără pe superiori...». Enoriașii amenință că vor încuia biserica și nu vor permite unui alt preot să țină slujbe în lăcașul de cult.
Dincolo de toate acestea, rămîn însă zvonuri neortodoxe de dincolo de gardul înalt al Episcopiei. Oamenii spun că adevăratul motiv al schimbării părintelul Casian nu este nici faptul că s-a dezbrăcat de hainele bisericești și a mers să recolteze roadele cîmpului, nici slujbele nocturne de dezlegare a vrăjilor susținute de tatăl domniei sale... Enoriașii temători spun că schimbarea părintelul Casian s-ar fi produs ca urmare a imposibilității achitării unor taxe episcopale mari cît o zi de post. Mai ales că păstorirea bisericii de la Reviga îi era lăsată moștenire chiar de tatăl său care a refuzat să elibereze, la propriu, postul de preot al localității. Acestea fiind spuse, credincioșii spun că preotul Casian este victima unui sistem episcopal greu de îndeplinit, dar și al unei relații de rudenie peste care părintele Casian nu o poate nega vreodată.
Cu privire la acest subiect, reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au refuzat să facă vreun comentariu.

13 Octombrie 2011, 14:34 (83100 vizualizări - 37 comentarii)

Citiți și:
Preoții din Reviga, răspopiți!
Credincioșii din Reviga, sub amenințarea blestemelor Episcopiei Sloboziei și Călărașilor
Preotul Casian de la Reviga s-a întors la slujbă

Comentariile cititorilor:


Aurica:
(15 Martie 2018, 18:18)
Slujbele cu voci puternice, cu decibeli și stații afară sunt interzise. La un loc cu manelele. Ascultați vocile de aur preoțești numai in biserici, in surdină. Bună lege!
Ecaterina:
(15 Martie 2018, 13:10)
S int moldoveanca de peste Prut. Am ascultat cintecele duhovnicesti de la slujbe.Am fost adinc  emotionata de vocea acestui parinte. Mau emotionat pina la lacrimi Le ascultam de 10 de ori . Acum vrea sa le asculte o enoriasa dar nu ma prea pricep cum sa dau de slujbele acestui parinte.
un suflet:
(12 Februarie 2012, 15:45)
vai de steauau voastra nu inteleg nimic din ce balacareala este aici pot sa va spun un singur lucru sunteti manipulati de niste nenorociti din afara care vor sa ne distruga religia , nu va blamati singuri biserica mascarind oamenii bisericii ii dati o palma lui Dumnezeu nu uitati el este singurul judecator priviti ca ramaneti fara casa de o viata , nu mai aveti ce manca ce bea tot potopul asta este ca o lectie pentru noi deschideti bine ochii daca ii mai puteti tine deschisi diavolul sta la panda si rade vai de noi romani lasati ura deschidetiva sufletele pana nu e prea tarziu
Stoica Niculina:
(1 Februarie 2012, 16:09)
Parintelui Gheorghe Pandelica din Reviga - Ialomita ii transmit multa sanatate, putere sa treaca peste toate aceste incercari care au venit asupra dansului si a familiei dansului si mult ajutor de la Domnul nostru Iisus Hristos, Sfanta Treime, Maica Domnului, toti Sfintii si toate Puterile ceresti. Acest preot, cu har de la Domnul nostru Iisus Hristos, mi-a facut asa de mult bine mie si familiei mele intr-un moment greu din viata mea prin rugaciunile, slujbele si sfaturile duhovnicesti pe care mi le-a dat, fara sa ceara ceva material in schimb. De unde scot toti oamenii acestia toate minciunile astea legate de bani si produse ( ulei si faina) cerute de la enoriasi? Oameni buni nu ati fost bolnavi pana acum si nu ati mai participat la Masluri? Nu stiti ca la slujba mergem cu ulei, faina sau paine, lumanari si chiar si vin sa fie sfintite, de preoti, prin invocarea Duhului Sfant ca apoi sa ne ungem cu uleiul astfel sfintit pentru iertarea pacatelor a trupului si a sufletului si sa ne facem sanatosi? Eu pentru acest lucru am mers la Biserica din Reviga cativa ani la rand si ii multumesc Bunului Dumnezeu si parintelui Gheorghe pentru tot ajutorul. La acest preot am gasit ajutor prin slujbele pe care le face, prin postul pe care il tine dar mai ales asa cum tinea sa ne spuna de fiecare data, la fiecare slujba, prin sfintenia locului aceluia. Spunea asa "tineti minte nu eu fac minuni, credinta dumneavoastra, locul acesta sfant pe care stam, pe care este asezata sfanta biserica si Bunul Dumnezeu" iar cand plecati de la biserica spuneti doar ce se intampla aici nu infloriti lucrurile, pentru ca nu vreau sa am necazuri. Este si in Biserica Romana Ortodoxa o ierarhie si trebuie sa o respect, asa spunea Parintele Gheorghe, fratilor nu mai mintiti si nu mai infloriti lucrurile! Asa s-a intamplat! Parintele avea dreptate, atunci mi se parea absurd,sa se roage cineva pentru tine din tot sufletul alaturi de tine si tu sa ii faci rau voit? Inchei prin a spune ca atunci cand faci bine cel rau nu suporta si se zvarcoleste, asa s-a intamplat si cu Parintele Gheorghe Pandelica, numai ca la dansul cel rau a inceput sa se lupte cu el atat sufleteste cat si trupeste la vedere. Gand bun la Domnul ca el ne va ridica din raul cel mai de jos! Domnul nostru Iisus Hristos sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe toti! Amin!
ioana:
(6 Ianuarie 2012, 13:28)
va multumesc ca mi ati dat comentariul va cer scuze pt greselile de ortografie (multe) pe care le am facut un an bun la TOTI CE CE JUDECA CU INIMA SI AU CHEF DEmunca nu de birfe sa ne gindim mai bine la schimbarea in bine a Romaniei puneti fratilor osu la munca VA doresc un an bogat
ioana:
(6 Ianuarie 2012, 13:09)
comunismu invidia si prostia nu dispar din rominia facetiva fratilor treburile voastre lasati lumea in pace uitativa la parul din ochiul vosrtu nu la gunoiul din ochiul altuia daia plingem pe Ceausescu ca suntem prosti si needucati vrem totul fara munca dar la birfe ne pricepem acest om a facut numai bine eu merg la el de 15 ani si muncesc 7 zile din saptamina 14 ore pe zi chiar daca sunt baba cu sunt numite femeile in rominia sunt min dra de mine si de parinte sa ne traiesti parite nu te lasa
dependentul:
(21 Decembrie 2011, 00:16)
foaie verde , noi sfintim cateii, la S.F. Episcopie,Maica Stareta naste ,din relatia cu un ~mirean~ de la Amara,Prea Science Fictionen Victor Grifoni, in timpul liber pe langa afaceri cu lumanari , tamaie si aghiasma , a mai descoperit una, de cand este episcop cu episcopie: Jecmanirea popilor si credinciosilor ,dar mai ales a celor care crede ,prea S.F. sa ca scot bani din faptul ca mai multi cetateni, le calca pragul Bisericii , care de altfel este proprietatea locuitorilor care au construit o , iar nu a SRL Episcopia. Eu unul daca voi cauta un preot , o voi face acolo unde voi simti, deschidere, sinceritate, apropiere, si in nici un caz manipulare, cum este cazul actual, unde Episcopul, santajeaza o comunitate intreaga, nerespectand opiniile lor. Deplorabila atitudinea episcopiei, chiar incep sa CRED ca cei doi , Casian si Gheorghe, formeaza defapt un exemplu de adevarati preoti, care deranjeza RESTUL .
dependentul:
(21 Decembrie 2011, 00:15)
foaie verde , noi sfintim cateii, la S.F. Episcopie,Maica Stareta naste ,din relatia cu un ~mirean~ de la Amara,Prea Science Fictionen Victor Grifoni, in timpul liber pe langa afaceri cu lumanari , tamaie si aghiasma , a mai descoperit una, de cand este episcop cu episcopie: Jecmanirea popilor si credinciosilor ,dar mai ales a celor care crede ,prea S.F. sa ca scot bani din faptul ca mai multi cetateni, le calca pragul Bisericii , care de altfel este proprietatea locuitorilor care au construit o , iar nu a SRL Episcopia. Eu unul daca voi cauta un preot , o voi face acolo unde voi simti, deschidere, sinceritate, apropiere, si in nici un caz manipulare, cum este cazul actual, unde Episcopul, santajeaza o comunitate intreaga, nerespectand opiniile lor. Deplorabila atitudinea episcopiei, chiar incep sa CRED ca cei doi , Casian si Gheorghe, formeaza defapt un exemplu de adevarati preoti, care deranjeza RESTUL .
un strain:
(1 Decembrie 2011, 09:56)
Eu sunt plecat de ceva vreme de acolo si nu imi aduc aminte prea multa lume din sat sa fi schimbat ceva in satul ala (ACEEASI URA SI GELOZIE ),asa ca...... ar fi bine sa va ajutati, nu sa fiti gelosi pe cei care au facut ceva cu viata lor si au avut curajul sa ramana in Reviga, nu sa plece la oras sau in alte tari .Din cate stiu la biserica sunt preturi ca si la magazin ,nu se schimba peste noapte ,deci parerea mea daca o sa aveti un alt parinte nu unul care a crescut si va reprezinta ce-o sa mai ziceti?
kamikazi din reviga:
(29 Noiembrie 2011, 20:38)
ba pandelica asta nu are nici pa dracu nu am nimic cu el da pt bani si el saracu va minte ca pa niste fraieri stiu asta di propria experienta cu o matusa dea mea aja ca nu mai credeti in totte prostiile stati dreaq acs si nu mai aruncati bani dajaba haliti bn beti bn si somn tata si pandelicka AMINNNN
Ely Braila:
(17 Noiembrie 2011, 12:01)
Cu ani in urma am fost la Reviga la parintele Pandelica.Am lasat un pomelnic si totodata i-am spus necazul meu. Suma a fost derizorie 5 lei pentru 40 de zile.M-a sfatuit cum sa ma rog la bunul Dumnezeu si impreuna cu rugaciunile dumnealui vom reusi.Rugaciunile dumnealui au dat roade, bunul Dumnezeu m-a auzit si mi-a daruit linistea de care aveam nevoie.Doamne ce slujbe frumoase facea, se ruga pentru toti necajitii,plecam de acolo mai linistinti si cu credinta ca Dumnezeu este cu noi.Este trist ca avem in jurul nostru oameni care urmaresc sa faca atata rau, nu numai parintelui ci si oamenilor necajiti.Ma intreb de ce inainte de a defaima pe cineva nu se analizeaza pe sine insusi, sa vada ce lucruri bune a facu pentru cei din jur.Bunul Dumnezeu i-a daruit parintelui atata forta ca sa reziste ore si ore in sir sa se roage pentru cei necajiti.Satenii din Reviga au pierdut un mare om. raul din randul lor a biruit, insa cu totii vor avea de pierdut.Treziti-va oameni buni a-ti facut un mare pacat.Ma rog la bunul Dumnezeu sa-i de-a parintelui sanatate si putere sa traca peste aceste necazuri.Ii doresc din tot sufletul pace si liniste si ingaduinta fata de cei ce-l judeca si-i vor raul.
eu:
(16 Noiembrie 2011, 22:49)
Sfanta Episcopie, Protoierie , aveti curajul de a va afirma parerile lasand modalitatile de falsa identitate in urma, iar dv. Independentul, deveniti DEPENDENTI evident de VOINTA UNORA sfinti in denumiri si demoni in practici.
Episcop Vicentiu:
(16 Noiembrie 2011, 22:31)
Pace si alese bucurii duhovnicesti, AMIN! Cu parintesca dragoste , va transmit,traditionalul ,,sa traiti''BINE! dar nu alaturi de mine... Aici unde nu este nici fisc nici morala nici suspin, ci doar profit la infinittttt. iubiti-va unii pe altii cum il iubesc si eu pe protopoul Draghici!, si de 6000 de euro va va fi rasplata la ziua nasterii ...MELE bineinteles. Oriunde se vor aduna unul sau doi in numele meu mare va fi profitul. Paza buna cu seful jandarmeriei trece primejdia grea. Si nu in ultimul rand fa-te frate si c u Drahici protopopul cu tot cu finul lui interlop Dascalu , cu finul lui secretarul protoieriei, ca sa treci puntea profitului maxim . In rest PACE si TUPEU va urez, folosind Ascultarea . P.S. nu aia pe care o faceam pentru Securitatea vechiului sistem, ci asta de acum a Sfantului Tupeu al Episcopului.
un preot:
(14 Noiembrie 2011, 17:41)
il cunosc pe parintele Pandelica de cand aveam 10 ani,acum am 29,sunt plecat din ialomita din 2001,acum sunt preot in oltenia,nu stiu care este cauza acestor probleme,insa ce stiu este ca parintele Pandelica este un om extraordinar,si ca orice om are si dusmani,si pesoane carora le este antipatic. Am citit toate comentariile,majoritatea sunt de genul''are vile,masini...etc'',insa nu a bagat mana-n buzunarul nimanui,si ce stiu sigur e ca nu a impus o taxa anume,fiecare a dat cat si ce a dorit pentru serviciile parintelui. PS:PENTRU LOCUITORII REVIGAI niciodata,majoritatea dintre dvs nu ati fost alaturi de fam parintelui,si e de inteles pentru in Romania,cand cineva incearca si reuseste sa se ridice,cei din jur in loc sa se bucure pt acesta,incearca sa distuga,prin indifernta,ura,etc insa cand parintele nu va mai fi acolo printe dvs,probabil o sa realizati ce ati avut si n-ati pretuit
PARINTELE PANDELICA:
(3 Noiembrie 2011, 11:17)
Pentru George - nu ai inteles la ce m-am referit la cele scrise de "eu reviga". Daca era un incult cum il numesti nu scria aceea povestioara.Numai ca nu a stiut sa scrie dupa dictare.(textul a fost scris dupa o dictare).Daca cele relatate de tine sunt adevarate inseamna ca ai fost pus in aceeasi ipostaza.Ma insel cumva?Daca nu ma insel inseamna ca si tu faci parte din aceeasi teapa ca si ceilalti enoriasi.Daca-i blamezi, te blamezi pe tine insusi.O FAPTA FOARTE GRAVA PENTRU TINE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(8122 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2817 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6312 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3914 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7739 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(11017 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(14660 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8475 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7592 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(8155 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(9365 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(6035 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(22425 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1427 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4432 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(6179 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4596 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(15285 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9306 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(6626 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(7814 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(6915 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(9226 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10558 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4235 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5066 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2028 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...