Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Fântâna Morarului

Fîntîna Morarului

Omul gospodar își cumpără iarna car, vara sanie și... în anul 2002 fîntînă pentru comunitatea peste care a fost ales primar. Oricît ar fi de incredibil, se întîmplă în Ialomița, iar fîntîna cu pricina se află pe drumul care leagă Amara de Grivița, pe la kilometrul șase...

La fîntîna primarului
Toamna e încă blîndă, soarele văratic, cîmpul uscat de două luni... Iar fîntîna are ghizdul bătut în fier să țină pînă dincolo de lume. Fierul e lucrat de Ștefan Onică, din comuna Padina, în ’81. Și tot atunci a fost săpată și fîntîna, de Dragomir și Ilinca cu fii. Oamenii n-au însă vreme să buchisească ctitorii. Vin, beau apa și pleacă înapoi în cîmp, la cules. În jurul fîntînii sînt vii, bostănării, porumb sădit cu rîndul și toți vor apă! Apa de fîntînă, știe toată lumea, e mai bună ca aia minerală. Costică Boroș are 74 de ani, e din Grivița și are roada aici, în preajma fîntînii. Bea apă din ea de cînd se știe. Și tot demult, știe că e a primarului din Amara: «E bună apa, bună. Bea toată lumea de pe-aici! Și noi, și caii, că în ei stă baza. S-a mai nisipat, au mai curățat-o... Dar apa a fost mereu bună de băut!». Își amintește că la el, la Grivița, apa nu e bună de băut peste tot. Și că cine sapă o fîntînă să stingă setea oamenilor aici, are chilie în Rai: «Da’ n-a venit nimeni, taică, să ne spună dacă e așa! Așa se spune, tragem și noi nădejde!».

Apă pentru două sate
Primarul orașului Amara, Victor Moraru recunoaște senin că e proprietar de fîntînă. S-a pricopsit cu ea în anul 2002, cînd orașul era doar un sat care nu accesase fonduri europene. L-au anunțat oamenii că se fură fîntîna: «N-o fura nimeni. Era proprietarul! Mi-a spus că el pleacă și îi trebuie tuburile, că se mută înapoi de unde era, de prin Buzău parcă... Abia l-am convins să o lase în picioare!». Convinsul a costat, la vremea respectivă, cinci mii de lei. Primarul e modest, nu mai spune dacă erau noi sau vechi. E însă mîndru de achiziția lui de-atunci. Și speră ca anul acesta să refacă spațiul din jurul fîntînii. «E acolo o băncuță. Dar e veche, uzată. O să încerc, dacă mi-o mai ajunge timpul, să fac mai mult, să curăț locul. Dar acum nu mai e timp, că a venit toamna. Poate la primăvară!». Pînă la primăvară, fîntîna rămîne drumeților. E singura de pe drumul spre Grivița. Și una dintre puținele cu apă bună de băut din zonă. O zonă în care apa de băut e la fel de rară precum chiliile din Raiul lui Costică Boroș...

16 Octombrie 2011, 10:02 (18729 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Let’s Make Amara Great Again!»
Bătălia pentru viitorul sistem de apă și apă uzată de la Amara
Fals tratat de administrație marca Moraru

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 17 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10699, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 16:35
(2785 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Moldoveni

Accidente la Slobozia și Moldoveni

Duminică, 16 mai a.c., în jurul orelor 10,30, salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 13:35
(3574 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

Sâmbătă, 15 mai a.c., în jurul orelor 13,40, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină în municipiul Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 13:25
(2531 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


AJFP Ialomița: 25 mai 2021, termenul final de depunere a Formularului 230

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că data de 25 mai 2021 este termenul până la care persoanele fizice pot depune, sub sancțiunea decăderii, Formularul 230 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 12:20
(2280 vizualizări - 2 comentarii)


APIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Național Apicol (PNA)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai 2021, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) depuse de către formele ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 12:15
(4655 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 16 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10694, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2021, 16:40
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 15 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10691, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2021, 17:10
(3223 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Reținut 24 de ore pentru «furt calificat»

Un tânăr de 30 de ani, din Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore, în ziua de joi, 13 mai a.c., de către polițiști. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar de «furt calificat». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 19:45
(3193 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

În ziua de joi, 13 mai a.c., un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit pentru salvarea unui ied căzut într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 19:40
(4003 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Dispensarului din Căzănești

Pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Dispensarului, din orașul Căzănești/Ialomița, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 14 mai 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 19:25
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 14 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10686, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:50
(2417 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 5,45, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină la Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 13:50
(2258 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Acțiune a polițiștilor la Fetești

Acțiune a polițiștilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 13 mai 2021, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza municipiului Fetești, aproape 100 de forțe de ordine au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 12:45
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Miercuri, 12 mai a.c., pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de intervenție la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 20:15
(2085 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Iazu accident


Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni au reușit în dimineața zilei de joi, 13 mai a.c., să stingă incendiul care a cuprins un siloz de cereale, de pe raza localității Glodeanu Siliștea/Buzău. Focul a izbucnit în dimineața ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 20:05
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modalități de transmitere a documentelor pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că cererile pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală se pot transmite prin mijloace electronice de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 19:50
(5104 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Șofer rănit într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de joi, 13 mai a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. Din informațiile oferite, se pare că un autoturism s-a ciocnit de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 17:30
(2774 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 13 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10683, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 16:35
(3567 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Și-a găsit sfârșitul într-un bazin cu apă

Un bărbat de 55 de ani din localitatea Urziceni a murit în ziua de joi, 13 mai a.c., după ce a căzut într-un bazin cu apă, adânc ce 7 metri. Bazinul se afla în gospodăria bărbatului. La fața locului au ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 16:30
(2394 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița: Contrabanda cu tutun, în vizorul polițiștilor prahoveni

Miercuri, 12 mai 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 32 de percheziții, în 15 județe (Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Ialomița, ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 21:40
(3446 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectivul strategiei ANAF 2021-2024

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița și-a fixat ca obiectiv strategic reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, în vederea menținerii unui mediu economic echitabil pentru toți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 18:40
(7264 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 12 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10680, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 16:20
(2126 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată luni, 10 mai a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Constanța, în timp ce transporta ilegal 170 kg de pește. Bărbatul nu avea documente legale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 18:05
(2003 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni au desfășurat luni, 10 mai a.c., ample acțiuni privind modul în care populația județului respectă măsurile de poretcție sanitară. Cu această ocazie au fost aplicate 75 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:45
(2051 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

Pompierii ialomițeni au intervenit luni, 10 mai a.c, pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Valea Ciorii și Lăcusteni. La Lăcusteni, incendiul s-a produs pe terasamentul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:40
(2314 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița le reamintește contribuabililor faptul că 25 mai 2021 este data limită pentru depunerea următoarelor declarații fiscale: Formularul 100, Formularul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:35
(3666 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 11 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10671, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 16:35
(3591 vizualizări - 0 comentarii)


24 de localități din Ialomița, incluse în zona epidemiologică de risc înalt din cauza gripei aviare

Din cauza apariției focarelor de gripă aviară înalt patogenă pe teritoriul Europei, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a inclus 24 de localități din județul nostru în ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 17:20
(4796 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 10 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10663, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 16:40
(3518 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Vineri, 7 mai a.c., în jurul orelor 10,00, salvatorii de la Garda de Intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Ograda, fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 13:05
(3477 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...