Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Conpet Cireșu-Viitorul Axintele 0-3

Descătușare

De atîta timp așteptau elevii lui Ion Nica să simtă gustul victoriei încît, în momentul cînd l-au regăsit, au căutat să profite din plin. După înfrîngerea din meciul cu CS Ștefănești, antrenorul Viitorului a făcut 4 schimbări în formula de start, trei dintre acestea regăsindu-se în linia mediană. Astfel, vineri, 14 octombrie, la meciul de la Ianca împotriva celor de la Conpet Cireșu, în tricoul alb-verde au apărut din start oameni foarte puțin folosiți pînă atunci, ca Vincentovici, Bogorodiță sau Gheorghiu. Și rezultatele s-au văzut foarte repede. Era doar minutul 5 cînd Petrică Ungureanu deschidea scorul. Văzîndu-se conduși, brăilenii au trecut la presiuni, avîndu-l pe Stelică Nicoliță drept principal pericol. Ialomițenii s-au apărat exemplar și au căutat să «muște» pe contraatac. Au reușit s-o facă în minutul 40, cînd mijlocașul stînga Gheorghiu inventează o pasă de zile mari pentru Ogodbo Moses, iar vîrful de abanos găsește în sfîrșit rîvnitul drum spre gol. Cireșarii caută și în a doua repriză să recupereze terenul pierdut, dar tot echipa lui Ion Nica este cea care punctează. Golul 3 pică în minutul 60, cînd mingea circulă pe același traseu: Gheorghiu-Ogodbo. 3-0 este scorul final, unul la care nici cei mai pătimași suporteri ai echipei ialomițene nu s-ar fi așteptat. Viitorul a reușit să puncteze de 3 ori, iar acum cei din jurul echipei așteaptă dezlănțuirea și redresarea cît mai rapidă a situației din clasament. Un moment prielnic îl constituie etapa viitore cînd la Axintele vine lanterna roșie Rapid 2.

S-a renunțat la 5 jucători. Penuria de rezultate pozitive care a precedat partida cu brăilenii de la Cireșu l-a făcut pe antrenorul Ion Nica să renunțe la 5 fotbaliști din lotul Viitorului. Primul este Ybe Michael, nigerianul venit de la Concordia Chiajna care n-a apucat să evolueze la Axintele, fiind accidentat. De asemenea, s-a renunțat și la Madukwe, un alt nigerian care nu a convins în partidele în care a fost folosit. Ceilalți 3 jucători de care Viitorul Axintele s-a despărțit sînt mijlocașul Grecea și atacanții Pascale și Bonciulescu.

Viitorul Axintele: Sava-Vincentovici, Ionel, Oprișan, Ionică-Radu, Florea, Gheorghiu (Simion), Bogorodiță (Ștefan) -Ungureanu (Toader), Ogodbo (Cană).

18 Octombrie 2011, 19:09 (9413 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 24 Iun 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Luni, 10 octombrie 2022, termen limită pentru depunerea a 5 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, că luni, 10 octombrie 2022, este termenul limită de depunere a notificării ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 14:00
(21086 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Porților Deschise» la Biroul Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

În perioada 10-14 octombrie 2022, în intervalul orar 10,00-14,00, la sediul Biroului Teritorial Slobozia al instituției Avocatul Poporului se organizează «Zilele Porților Deschise». Evenimentul este dedicat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 12:45
(9843 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 37 de ani. Astfel, marți, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii slobozeni au fost sesizați cu privire ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 19:15
(11548 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați la volan deși aveau dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 44 și 66 de ani, care circulau pe drumurile publice deși aveau dreptul de a conduce suspendat. Au fost întocmite dosare penale și se efectuează cercetări ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 19:05
(3164 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 5 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29647 , fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de marți, 4 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 16:20
(1630 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în comuna Maia

Accident rutier în comuna Maia

Luni, 3 octombrie a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Maia, în care a fost implicat un autoturism și un ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 18:05
(9742 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia accident


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Marți, 4 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29642 , fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de luni, 3 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 16:15
(2297 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înrolarea în PatrimVen a devenit obligatorie începând cu 01 martie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește autorităților publice, instituțiilor publice sau de interes public că, începând cu data de 1 martie 2022, a devenit obligatorie înrolarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 15:00
(10465 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Mașină implicată într-un accident, victimă rămasă încarcerată

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit luni, 3 octombrie a.c., în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în care au fost implicate două autoturisme, în ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 12:40
(3881 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


AJOFM Ialomița: S-a modificat calculul indemnizației de șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița precizează faptul că au fost aduse modificări importante asupra calculului indemnizației de șomaj, majorându-se baza de calcul a indemnizației ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 12:10
(11630 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru conectarea la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din orașul Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de marți, 4 octombrie 2022, orele 23,00, până miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 21:05
(2045 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Descoperire deosebită a arheologilor Muzeului Județean Ialomița pe șantierul arheologic Piscul Crăsani, aflat pe arealul comunei Balaciu. În cadrul campaniei de cercetare arheologică sistematică din această ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:50
(5959 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Logan în flăcări

Slobozia: Logan în flăcări

În municipiul Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 1 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. Cauza probabilă de producere ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:10
(2198 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Luni, 3 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29623, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de duminică, 2 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 16:50
(1791 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Vineri, 30 septembrie a.c., un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs în satul Luciu. În sprijin a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 14:25
(9071 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publicde Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 octombrie 2022, pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 13:55
(3016 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 2 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29616, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 1 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2022, 16:35
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 1 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29613, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de vineri, 30 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2022, 16:40
(1917 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 30 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29605, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de joi, 29 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 16:15
(1962 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat joi, 29 septembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 15:30
(5694 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


AJFP Ialomița: Comunicarea actelor administrative emise în formă electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că au fost modificate prevederile art. 47, alin. (15) din Codul de Procedură Fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:45
(6892 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenție la dioxidul de carbon!

Este culesul viilor, atenție la dioxidul de carbon acumulat în beciurile sau spațiile închise unde mustul este pus la fermentat! În fața butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:30
(3307 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 129,16 milioane de lei pentru sectoarele suin și avicol

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli, crescători ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 18:30
(10267 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare financiare de peste 56,4 milioane lei pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 17:30
(10655 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Joi, 29 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29596, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de miercuri, 28 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 16:05
(1941 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință a Colegiului Prefectural, convocată de prefectul județului Ialomița

Joi, 29 septembrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural. În cadrul întâlnirii oficiale au fost prezentate rapoartele de activitate ale Inspectoratului Teritorial ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 15:30
(6791 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,54%, rata șomajului în luna august 2022

La sfârșitul lunii august 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3296 de șomeri (din care 1544 femei), rata șomajului fiind de 3,54%, cu 0,85% sub ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:55
(10126 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, depistat în trafic de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Țăndărei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:45
(3821 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 28 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29581, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 27 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 16:25
(2849 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 62,62 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în perioada ianuarie-august 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 62,62 milioane ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 15:55
(10465 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Vasile în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...