Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, CS Afumați-Unirea Slobozia 1-1

Punct de aur

Derby-ul etapei a IX-a din seria a doua al celui de-al treilea eșalon a pus față în față primele două clasate: CS Afumați și Unirea Slobozia. Ion Ionescu a preferat să înceapă prudent meciul și a gîndit o așezare în sistemul 1-4-2-3-1, cu Viorel Gheorghe, unicul vîrf autentic. De altfel, purtătorul tricoului cu numărul 19 al Unirii a stat la baza celei mai controversate faze ale meciului, golul anulat slobozenilor în minutul 18 pentru că pe traiectoria mingii trimise de Gheorghe s-a interpus Gabi Lazăr, care era în ofsaid. Golul a venit totuși în a doua repriză. L-a adus Emil Cristian (’48) cu o lovitură de cap. Apărătorul slobozean este, de altfel, la primul gol stagional și la primul meci în acest campionat ca titular. Cristian a profitat de suspendarea lui Ionuț Bozean în urma cartonașului roșu încasat în meciul cu Dunărea Călărași. Revenind la meci, după primirea golului, ilfovenii au preluat inițiativa și, din păcate, au reușit egalarea cu 5 minute înainte de final. Atacantul gazdelor, Zaharia (’85) a profitat de larghețea apărării noastre și a pecetluit scorul final: 1-1. Am scăpat printre degete victoria, dar rămînem pe poziția secundă cu 20 de puncte față de 22 ale Afumațiului și putem spune că am cîștigat un punct extrem de important, care poate cîntări decisiv în ecuația promovării. Echipa noastră are un joc mai puțin disputat față de CS Afumați și așteaptă momentul oportun pentru a prelua șefia clasamentului. În etapa viitoare, care se dispută vineri, 22 octombrie 2011, de la ora 15.00, la Slobozia vine Comprest Gim pentru un meci care, la prima vedere, pare la îndemîna Unirii.

Unirea Slobozia: Dobre-Lazăr, V. Toma, Cristian, Stan (Drăguț)-Cristea (C. Toma), Macare, Ivașcă (Soare), Roșu, Judeanu (Ibrian)-V. Gheorghe.

18 Octombrie 2011, 19:10 (16180 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
Președintele Ilie Lemnaru «pregătește» Unirea Slobozia pentru Liga 2
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 17 Iun 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Arestați pentru înșelăciune și infracțiuni la regimul circulației

Doi bărbați pe numele cărora instanța a emis în cursul lunii noiembrie 2011 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost prinși miercuri, 9 noiembrie a.c., de polițiștii ialomițeni. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2011, 17:24
(14995 vizualizări - 0 comentarii)


Mercedes furat din Italia și găsit în Ialomița, restituit proprietarului

Mercedes furat din Italia și găsit în Ialomița, restituit proprietarului

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartiment Trafic Furturi Auto au identificat și restituit proprietarului de drept un autoturism reclamat furat în luna august 2011. Urmare ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:54
(11617 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: La volan deși avea permisul anulat

Polițiștii rutieri din Urziceni au depistat marți, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 29 ani, din comuna Manasia. În urma legitimării conducătorului ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:45
(12618 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru infracțiuni la regimul circulației

Marți, 8 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Fetești au organizat și executat o acțiune pe linia punerii în executare a mandatelor și prinderea persoanelor urmărite ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:44
(10073 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Acțiuni ale polițiștilor din Țăndărei

În cursul zilei de marți, 8 noiembrie a.c., efective din cadrul Poliției Țăndărei au organizat acțiuni ce au vizat prevenirea și combaterea criminalității stradale, asigurarea și menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:44
(13847 vizualizări - 1 comentariu)


6,80%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii octombrie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7207 persoane, din care 2032 șomeri indemnizați, respectiv 5175 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 10:46
(11613 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:24
(6784 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi pentru muncă «la negru»

Inspectorii ITM Ialomița, în colaborare cu polițiști și jandarmi, au efectuat în noaptea de 19 spre 20 octombrie o serie de controale la agenții economici din județ ce desfășoară activități în domeniul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:06
(13463 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Lovită pe trecerea de pietoni

O tînără de 18 ani a fost luni, 7 noiembrie, victima unui accident rutier. Adolescenta încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni din localitatea Coșereni cînd a fost lovită de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:04
(13507 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante în străinătate

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, actual sînt disponibile, prin intermediul rețelei EURES, 45 locuri de muncă în străinătate. Astfel, ialomițenii șomeri ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:03
(12767 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți, la volan

Polițiștii au prins luni, 7 noiembrie, doi bărbați de 36 și 43 ani, din Amara, respectiv Fetești, în timp ce conduceau autoturismele personale, deși consumaseră băuturilor alcoolice. În urma testărilor ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:01
(12404 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

SC FRAHER DISTRIBUTION SRL angajează agent vînzări pe ruta Ialomita-Călărași.
Cerințe studii medii sau superioare, permis categoria B, experiență în vînzări.
Relații la telefon 0 ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 16:59
(14557 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Accident rutier cu două victime

Nerespectarea semnificației unui indicator «Stop» a fost cauza principală a producerii unui accodent rutier în care două persoane au fost rănite. S-a întîmplat, duminică, 6 noiembrie, la Bucu, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:22
(17490 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Bucu accident


Slobozia: Tînăr băut, violent cu polițiștii

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 4 spre 5 noiembrie, în jurul orei 2,00, un echipaj de Poliție Rutieră a oprit pe Șoseaua Brăilei o mașină în care se aflau cinci persoane, patru bărbați și o femeie, cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(10456 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

Sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, în jurul orei 04,30, un echipaj al Poliției Rutiere Țăndărei a oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un tînăr, de 21 ani, din orașul ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(15311 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Comunicarea locurilor de muncă vacante, obligatorie pentru angajatori

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(14443 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Copil de 3 ani, lovit de o mașină

Sîmbătă, 5 noiembrie, la Făcăeni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bucureștean, de 31 ani, se deplasa la volanul unui autoturism, a accidentat un copil de 3 ani care s-a angajat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(11759 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Vînătoare ilegală

Sîmbătă, 5 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic pe fondul Gimbășani. Astfel, în timpul acțiunii, ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(12167 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: A intrat cu mașina în pom

Neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile meteo rutiere a fost cauza principală de producere a unui accident rutier. S-a întîmplat sîmbătă, 5 noiembrie, în apropierea comunei Adîncata, cînd un bărbat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(14552 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Au tăiat salcii pentru foc

Un bărbat de 38 ani, din Bordușani, a alertat polițșiștii din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute fură lemn din pădurea situată în vecinătatea satului Cegani. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(16842 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 266 de amenzi în trafic

În perioada, 4-6 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Neregulile în traficul rutier au fost sancționate de polițiștii cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(11538 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie în discoteci

Polițiștii, în colaborare cu jandarmii ialomițeni au efectuat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, o razie la discotecile de pe raza comunelor arondate Secției 1 Poliție Rurală ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:17
(15159 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în piață

Sîmbătă, 5 noiembrie, în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor antisociale și menținerea climatului de ordine și siguranță publică în ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:16
(15522 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 78 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 7 noiembrie 2011, sînt disponibile doar 78 locuri de muncă vacante. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 13:37
(16190 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Agent de pază, reținut de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Amara, a fost reținut de polițiștii pentru 24 de ore, pe numele său reținîndu-se săvîrșirea a șapte infracțiuni de furt. Anchetatorii au stabilit că individul, în perioada august ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 14:02
(16437 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bătrîn, victimă a două hoațe

Un bătrîn de 72 ani, din Urziceni, a fost joi, 3 noiembrie a.c., a fost victima unei înșelăciuni. Victima a fost abordată de două femei care doreau să cumpere aparatură veche și, profitînd de neatenția ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:57
(14375 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Biciclist de 85 ani, accidentat

Un bătrîn de 85 ani, din Țăndărei, a fost victima unui accident rutier, joi, 3 noiembrie a.c., în timp ce se deplasa cu bicicleta. Cauza incidentului a fost nerespectarea de către victimă a indicatorului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:54
(10212 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi pentru ilegalități în domeniul jocurilor de noroc

Joi, 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au verificat 14 agenți economici care exploatează jocuri de noroc. Potrivit polițiștilor, în șase din cazuri s-au constatat deficiențe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:53
(13258 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea accidentelor rutiere în școli

Potrivit unei informări media, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în perioada 26 octombrie-3 noiembrie a.c., o acțiune pentru «prevenirea accidentelor de circulație», activități informativ-preventive ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:52
(14159 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Acțiune a Poliției

Joi, 3 noiembrie, în intervalul orar 23,00-03,00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor de materiale feroase și neferoase, a furturilor de cabluri și componente electrice. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:51
(14615 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Iuksel în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Ion în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! #pasajladrajna în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Andreea în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 ... urât în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Adevarul în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! sacagiul în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia parpanghel în «Zilele Comunelor», evenimente de sute de mii de lei spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Gu în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Marin în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Dog în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Gigel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...