Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Slobozia-i fruncea

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Comprest Gim 4-1

Slobozia-i fruncea

Comprest Gim a fost în sezonul trecut una dintre echipele care ne-au încurcat în cursa pentru promovare. Atunci a fost 1-1 și Unirea a pierdut poziția de lider. Marius Ionică, cel care marca pentru bucureșteni, s-a transferat în vară la Viitorul Axintele și mulți alți titulari de atunci au ales alte destinații. Acum Comprest este o echipă care luptă pentru evitarea retrogradării dar, cu toate astea, meciul din etapa a X-a, disputat vineri, 21 octombrie a.c., a fost privit cu seriozitate de banca tehnică a galben-albaștrilor pentru că fotbalul este plin de surprize, iar Slobozia nu are nevoie de așa ceva. Apele s-au limpezit repede grație golurilor lui Ivașcă, minutul 8 și Dumitru Gheorghe, minutul 23. Finalul primei reprize a adus o oarecare încordare pentru că oaspeții au redus din handicap. A marcat, parcă în ciuda sezonului autumnal, Verdeață, în minutul 42. Pauza a fost totuși una liniștită și vinovat pentru asta este Constantin Toma (’44) care, intrat în locul accidentatului Viorel Gheorghe, a făcut 3-1.
În a doua repriză, elevii lui Ion Ionescu și-au văzut de conservarea rezultatului, iar în finalul jocului au reușit chiar majorarea scorului. Macare (’90) a prins din nou un șut necruțător de la distanță după o lovitură liberă și a făcut 4-1. Astfel, Unirea mai pune 3 puncte în dreptul său, dar vestea bună a venit de la Baia.
Tulcenii de la Eolica, pe care noi i-am învins cu 2-1 în prima etapă, au bătut-o cu 1-0 pe CS Afumați. Prin urmare, chiar dacă rămînem cu un joc mai puțin disputat față de ilfoveni, avem cu un punct mai mult și ne instalăm pe primul loc. Etapa viitoare Unirea se deplasează la Balotești, urmînd să întîlnească o echipă imprevizibilă, în fața căreia, cu siguranță, slobozenii țintesc o nouă victorie. Vestea proastă este că Ion Ionescu nu se va putea baza pe goleadorul Viorel Gheorghe, care este accidentat și va lipsi două săptămîni.

Unirea Slobozia: Dobre-Lazăr, Cristian, V. Toma, Stan-Macare, Ivașcă (Cristea), Drăguț, Ibrian (Zevedei)-V. Gheorghe (C. Toma), D. Gheorghe (Roșu).

25 Octombrie 2011, 18:48 (13908 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Daniel:
(26 Octombrie 2011, 07:20)
Hai Unirea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(1267 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(1558 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(1742 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(1661 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(1485 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(1700 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(2741 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(2267 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(2345 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(2138 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(733 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(2655 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(2697 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(2905 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(2247 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(2513 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(4306 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(2735 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(2813 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(5765 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(6276 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(3212 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11625 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(3386 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(3456 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(2414 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(3461 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(1925 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(1381 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...