Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Comitete, comisii și protocoale pentru corupția ialomițeană

Consiliul Județean înființează, dar nu garantează

Comitete, comisii și protocoale pentru corupția ialomițeană

O veche butadă administrativă spune că, dacă vrei să îngropi definitiv o problemă, înființezi o comisie. În Ialomița, butada a ajuns la desăvîrșire, iar consilierii județeni au ajuns să voteze săptămîna trecută un protocol pentru combaterea corupției și un proiect privind «creșterea gradului de încredere a cetățenilor în capacitatea autorităților abilitate de prevenire și combatere a criminalității în mediul rural». Iar acesta e doar începutul!

Corupție de protocol
Joi, 20 octombrie, consilierii județeni au decis, în plenul unei ședințe ordinare, cooperarea cu Direcția Generală Anticorupție «în vederea realizării în comun a acțiunilor de combatere a corupției la nivelul județului Ialomița». Nu vă grăbiți să trageți concluzii pripite. Nu, consilierii județeni nu vor raporta eventualele fapte de corupție constatate la nivelul instituției. Și nici nu vor lupta activ pentru eradicarea acesteia din cadrul administrației județene. Enormitatea, statuată prin vot, constă în, cităm, «stabilirea modalităților de promovare în fața opiniei publice (...) a activităților de prevenire și combatere a corupției (...)precum și informarea structurilor subordonate Consiliului în vederea prevenirii săvîrșirii faptelor de corupție».
Iar dacă sînteți curioși să aflați care sînt modalitățile concrete care vor fi folosite, Consiliul Județean este în măsură să vă informeze că, în cadrul colaborării, vor fi folosite fondurile publice pentru tipărirea de afișe, pliante și alte materiale de promovare a activității de prevenire și combatere a corupției. Nu-i așa că e minunat? Nu-i așa că sînteți mîndri să trăiți într-o țară în care autoritățile acuzate de fapte de corupție tipăresc pliante menite să combată acest flagel? Nu-i așa că nici nu vă puteți gîndi la o variantă mai bună de cheltuire a banilor contribuabililor? Ei bine, nici noi!
Și pentru că tabloul atenției acordate de către aleșii județeni populației n-ar putea fi complet fără un al doilea proiect, ne grăbim să vi-l prezentăm și pe acesta. În cadrul aceleiași ședințe, consilierii județeni au aprobat un al doilea protocol, similar primului, dar cu Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița. Ca și în cadrul primului protocol, cel de-al doilea va asigura, prin intermediul acelorași magice afișe, pliante și broșuri, «creșterea gradului de încredere a cetățenilor în capacitatea autorităților abilitate de prevenire și combatere a criminalității în mediul rural». Nu-i așa că-i înduioșător? De fapt, e atît de minunat încît vă sfătuim să faceți tot ce vă stă în putință pentru a intra în posesia unor astfel de materiale publicitare... Pentru că, deși nu au instrucțiuni de folosire, specialistul în aberații administrative consultat de noi susține că pliantele anticorupție ar putea fi folosite pentru a masca șpaga, în cazul funcționarilor publici, iar afișele poliției pentru a șterge amprentele de pe lacătele ușilor (acolo unde există!) de la grajdurile din care se fură zilnic animale sau alte acareturi.

Ștefu promite ordine și disciplină în Ialomița. Prezent la ședința Consiliului Județean Ialomița, Viorel Ștefu a declarat că protocolul de colaborare dintre cele două instituții este o necesitate. «Vă precizez din start că prin acest proiect nu se finanțează Poliția ci se sprijină activități care să ofere un grad mai ridicat de siguranță în mediul rural. Stiți că există un proiect intern pe care noi îl implementăm în momentul de față, noul sistem de lucru al Poliției în mediul rural... El a suscitat numeroase polemici pro și contra, cu primarii, cu polițiștii localităților din comunele respective... Dar am gasit soluții și am eliminat acele lucruri care nu funcționează. Cea mai mare temere a tuturor a fost că, prin comasarea operată de noi, se vor desființa posturile de poliție rurale. Acest lucru nu s-a întîmplat, iar polițiștii noștri asigură permanența în zonele rurale cu un ridicat risc criminogen. (...) Astfel vor sta lucrurile și în privința acestui proiect dezvoltat cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița. Noi ne vom face datoria la fel ca pînă acum, iar intervențiile noastre vor fi mai ferme și mai operative. De fapt, acest proiect răspunde celei mai importante activități a Poliției în opinia mea, aceea de prevenire. Este mai ușor și mai ieftin să previi, iar în opinia mea statul va plăti mai puțin dacă va concentra o parte dintre resursele sale pentru aceasta activitate» a declarat șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, Viorel Ștefu, în fața consilierilor județeni prezenți.

26 Octombrie 2011, 08:51 (15586 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică»
Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița
Rectificare bugetară și o nouă strategie pentru Economia Circulară, proiecte de hotărâri în ședința Consiliului Județean Ialomița
Ștefu, administrator public la Consiliul Județean Ialomița?

Comentariile cititorilor:


paznicul lup:
(26 Octombrie 2011, 11:31)
Deoarece au majoritatea in CJI, lor ma adresez: psd-isti si pnl-isti, nu mai risipiti banul public!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 11 Sep 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(378 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(242 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(216 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(227 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(175 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(252 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(257 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(222 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(796 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(752 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1137 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(696 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(775 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(908 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(731 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(801 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(872 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1498 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(1729 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(1846 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(1886 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(1578 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(3612 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(1928 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(2881 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...