Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

PSD+PNL+PDL=10

Parlamentari, ochii plînși cer să va vadă!

PSD+PNL+PDL=10

După trei ani de dolce far niente în Parlamentul României, parlamentarii ialomițeni revin în atenția mass-mediei locale. Unii timid, ca niște hoți de voturi redistribuite uninominal ce au fost, alții săptămînal, în declarații irelevante, iar restul fantomatic, așa cum îi șade bine oricărui parlamentar care se respectă. Pentru că i-am așteptat și nu putem trece cu vederea peste jenantele lor încercări de revenire în prim-planul vieții social-politice, vom face în această pagină o primă trecere în revistă a principalelor scenarii urzite în jurul lor. Nu de alta, dar mîine-poimîine vin alegerile și iar n-avem habar pentru cine am votat!

Un județ și jumătate pentru ambițiile politice ale partidelor
Pentru cei mai puțin familiarizați cu reprezentarea județului în Parlamentul României, vom reaminti că Ialomița are în acest moment 4 deputați și 2 senatori. Cei mai mulți dintre parlamentari aparțin PSD, care și-a adjudecat la ultimele alegeri doi deputați și un senator, respectiv pe Dan Mircea Popescu, Marian Neacșu (drept deputați) și Mihăiță Găină (ca senator). PSD este secondat de PD-L, cu un deputat și un senator, respectiv Gheorghe Tinel și Tudor Panțuru. Iar pe ultimul loc, cu voia dumneavoastră, Cristina Pocora, deputatul minune al PNL, omniscientă și omniprezentă în Ialomița prin comunicate de presă săptămînale. Dar să nu ne grăbim și să revenim la ideea de bază! Ei bine, aceasta este reprezentarea de moment a Ialomiței în Parlamentul României și, vrem, nu vrem, aceștia sînt oamenii care hotărăsc pentru noi și în numele nostru...
Pentru 2012 însă, lucrurile par să se modifice fundamental. Căci, potrivit declarațiilor liderilor locali ai partidelor politice nominalizate mai sus, fiecare dintre organizații își propune obiective noi și ambițioase. Astfel, susține președintele Silvian Ciupercă, PSD își propune în 2012 să propulseze în Parlamentul României nu mai puțin de 5 parlamentari! Colegul lui de uniune, președintele PNL Ioan Martin, supralicitează și el, susținînd că filiala pe care o conduce poate propulsa în Parlament, prin voturile alegătorilor ialomițeni, doi deputați și un senator. Cît despre oficialul PDL, Cazacu Marinică, acesta susține că va fi ce-a fost și mai mult decît atît, adică poate reinvesti în funcții cel puțin doi parlamentari. Adunate, toate aceste fotolii de parlamentar visate de partidele locale, înseamnă nu mai puțin de 10 locuri rezervate, respectiv 6 de deputați și 4 de senatori. Adică, liderilor politici le mai trebuie jumătate de județ cel puțin!

Declarația care fericește nația
Cum însă declarațiile sînt cele care nuanțează pozițiile publice ale șefilor de partid, vă vom lăsa să citiți printre rînduri pe ce se bazează ambițiile parlametare ale fiecăruia dintre cei intervievați. Primul, oricît de tare ne-ar deranja acest lucru, rămîne cezarul Ciupercă, stăpîn peste o mașină de vot invincibilă și aflat în acest moment în punctul de apogeu al carierei sale: «După alegerile din 2008, PSD Ialomița ar fi trebuit să aibă 5 parlamentari, pentru că cei cinci candidați ai săi au avut cele mai bune rezultate în cinci din cele 6 colegii din Ialomița. De aceea, pentru următoarele alegeri, ne propunem să majorăm această performanță. Intrăm în competiție cu PNL și ne propunem să nu lăsăm nici un loc pentru PD-L. Și asta nu din considerente politice sau de altă natură, ci pentru că vrem să vedem muncind pentru comunitate oameni fermi, competenți și morali, iar nu oameni care aduc deznădejdea și umilința unui întreg popor!».
Acuzat în mediile politice că, pregătindu-și candidatura pentru fotoliul de primar al Sloboziei, țintește în fapt un loc de senator, Ioan Martin, președintele PNL Ialomița, are o declarație tranșantă: «PNL Ialomița crede că poate obține un un scor electoral care să îi permită reprezentarea ialomițenilor în Parlament prin doi deputați și un senator. În ceea ce mă privește, nu mă interesează niciun fel de mandat pentru Parlamentul României!».
Ultimul dintre cei trei lideri politici locali care visează să trimită senatori și deputați în Parlament pe banii și voturile contribuabilior ialomițeni este Cazacu Marinică. Acesta a declarat că, în condițiile în care structurile parlamentare vor rămîne nemodificate, PD-L Ialomița va avea acolo cel puțin un senator și un deputat. «Ne propunem să păstrăm numărul de parlamentari obținut la ultimele alegeri. Iar daca vom putea face mai mult, cu atît mai bine!» a declarat acesta laconic, sfidînd sondajele care confirmă că PD-L se află în cădere liberă și fără parașută.

Criză de candidați
Acestea fiind spuse, să oferim, în avanpremieră, cîteva informații despre actualii și viitori parlamentari. Să începem întîi cu ce se știe. Ei bine, se știe că DMP-ul (Dan Mircea Popescu), prototipul postmodern al mult mai celebrului Agamiță Dandanache, parlamentarul cărat în spate de către primarul orașului Amara, Victor Moraru, va fi sacrificat. Deocamdată nu se știe pentru cine, dar un lucru e cert: nici Moraru nu mai e naivul de acum patru ani și nici ogarii electorali ai filialei nu mai sînt dispuși să-și rupă pingelele după un parlamentar care nu știe să arate pe hartă unde e colegiul lui. Ce se mai știe? Că Marian Neacșu rămîne soluția de avarie pentru Primăria Slobozia, cu condiția să poată fi dezlipit de fotoliul obținut, vă mai amintiți?, în plinătatea vîrstei sale biologice! Că Mihăiță Găină, senatorul-fantomă al PSD, l-a tăiat de pe ștatul de plată al cabinetului său parlamentar pe propriul frate, angajat ca șofer, de frică să nu se afle că acesta nu are nici măcar carnet de conducere. Pardon, asta e o bîrfă care merită măcar o declarație a inculpatului, așa că vom reveni cu amănunte! Deci, vă întrebam ce se mai știe? Că scuterele electorale ale lui Gheorghe Tinel, cîte două de localitate, în total 40, nu au putut fi înmatriculate nici pînă în ziua de azi! Că deputatul Pocora a fost gravidă, drept pentru care, din respect pentru statutul ei de mămică, ne vom abține... Și că senatorul Tudor Panțuru n-a mai fost văzut prin colegiul lui de la calendele grecești...
Ce nu se știe? Nu se știe nici cine vor fi noii candidați ai PNL (dacă formula doi +unu, avansată de către Ioan Martin va fi reconfirmată oficial, PNL nu are, practic, candidați pentru aceste fotolii), nici cine ar putea fi cei ai PSD (mulți, dar lipșiti de relevanță) și nici chiar dacă cei ai PD-L vor rămîne bătuți în cuie, căci prin tîrg se aude că singurul care dorește un nou mandat este Gheorghe Tinel. În aceste condiții, reamintim că singura soluție pentru toate cele trei partidele rămîne clonarea lui Radu Paros (spre rușinea noastră, nu știm care dintre partide îl revendică săptămîna aceasta!). Și astfel, cu un Paros multiplicat de 5 pînă la 10 ori, nu doar partidele ar avea o pepinieră de cadre redutabilă, ci si electoratul ar scăpa de bătaia de cap pe care o reprezintă alegerea unui set de parlamentari pentru viitorii 4 ani.

26 Octombrie 2011, 08:45 (12356 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie
Martin este dovada că USL nu a murit
USL nu a murit în Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
13 Sep 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:38
(15988 vizualizări - 0 comentarii)


500 litri de băuturi alcoolice, confiscate la Slobozia

Pe raza municipiului Slobozia a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Brăila, ce transporta cu un autoturism cantitatea de 500 litri de alcool fără a deține documente de proveniență. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:37
(16227 vizualizări - 0 comentarii)


În Fetești, beat la volan

Vineri, 12 martie a.c., în jurul orelor 22.00, pe raza municipiului Fetești a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitate. După testarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul conducea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:36
(18775 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:30
(18373 vizualizări - 0 comentarii)


Accident din cauza neacordării de prioritate

Pe DN 2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Un șofer, de 50 de ani, din județul Călărași, pe fondul neatenției, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:24
(15339 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt comis în județul Brăila, prinși de polițiștii ialomițeni

În cursul dimineții de vineri, 12 martie a.c., în jurul orei 06.00, agenții Postului de Poliție Ciocîrlia, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare în vederea prevenirii și combaterii furturilor din ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:20
(14219 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora și investițiile în școli și diguri

Pocora și investițiile în școli și diguri

Ultima preocupare a deputatului PNL de Ialomița, Cristina Pocora vizează investițiile din învățămînt. Astfel, parlamentarul a remis ministrului Educației un set de întrebări privitoare la situația școlilor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 18:31
(19412 vizualizări - 0 comentarii)


Minor, suspect de comiterea a 12 furturi

Polițiștii din Țăndărei au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui minor, suspect a 12 furturi, care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Suspectul este un minor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 09:36
(16112 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o moară din Făcăeni

Miercuri, 10 martie a.c., polițiștii din Făcăeni au fost sesizați de un bărbat, de 60 de ani, din Constanța, administrator la o societate comercială din localitate, asupra unui furt. Astfel, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 08:16
(24113 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 06:21
(21135 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Campionatele Europene de Cadeți, Atena 2010

În perioada 2-8 martie 2010, la Sala Olimpică din Atena, s-au desfășurat Campionatele Europene de Cadeți. După cum am anunțat, la eveniment a participat și reprezentantul Ialomiței, Mihai Cruțu, legitimat ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:57
(16497 vizualizări - 3 comentarii)


Prins în flagrant încercînd să mituiască un polițist

Un bărbat a fost depistat de un polițist în timp ce transporta 30 de miei tăiați, fără acte de proveniență. Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, R.L. i-a oferit polițistului 200 de lei ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:40
(28584 vizualizări - 4 comentarii)


6 persoane, victime ale unui accident rutier

Neadaptarea vitezei la condițiile meteo a fost cauza principală a producerii unui accident rutier între Coșereni și Urziceni. Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:33
(30561 vizualizări - 0 comentarii)


Depășire în triplare și a ajuns cu mașina în pom

Pe șoseaua ce leagă Slobozia de Amara s-a petrecut marți, 9 martie a.c., un accident spectaculos. Așadar, polițiștii au fost sesizați telefonic de producerea accidentului, din primele investigații la fața ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:42
(20953 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Marți, 9 martie, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești, au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii distribuirii și comercializării băuturilor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:34
(18259 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale Poliției

• În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele ialomițene. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 153 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:32
(17825 vizualizări - 0 comentarii)


Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

În intervalul 10 martie, ora 22.00-11 martie, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură va ninge, vîntul va avea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 14:53
(16616 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:42
(16522 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:21
(19623 vizualizări - 0 comentarii)


Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:18
(13761 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:17
(15861 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 14:42
(14786 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 14:08
(13788 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14936 vizualizări - 0 comentarii)


Echipajele SMURD în acțiune

Echipajul SMURD Urziceni a intervenit sîmbătă, 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei de 89 de ani cu afecțiuni medicale, din comuna Gîrbovi. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14239 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu în apartament

Flăcările au izbucnit, 5 martie a.c., în comuna Movila, zona fostului IAS Bărăganu. Pompierii militari de la Garda Fetești au fost alertați pentru a interveni la localizarea și lichidarea incendiului, în ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(13296 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din Căzănești au oprit pentru control, pe DJ 203 E, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate. Întrucît bărbatul emana halenă ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:12
(16930 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

În cursul zilei de duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier pe DN 21, în afara localității Slobozia, accident în urma ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:11
(17941 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului în Ialomița, 12,8%

La sfîrșitul lunii februarie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 13465 persoane, din care 7294 șomeri indemnizați, respectiv 6171 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:50
(11573 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră în acțiune

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, polițiștii rutieri au aplicat duminică, 7 martie a.c., 91 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, în valoare ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:48
(15080 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...