Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

5 autoturisme implicate, 3 victime

Accident în lanț pe DN2A, între Slobozia și Bucu

click pe poză

Două persoane rănite și un mort este bilanțul tragic al unui accident rutier petrecut în urmă cu cîteva ore (luni, 7 noiembrie, în jurul orei 21,00) pe DN2A, între localitățile Bucu și Slobozia.

Un mort în drum spre Spital
Luni, 7 noiembrie, în jurul orelor 21,00, polițiștii au fost alertați cu privire la producerea unui accident în lanț, între Slobozia și Bucu. Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate 5 autovehicule, dintre care 3 staționate. În urma coliziunii, două persoane au fost rănite grav, iar una dintre ele a decedat în drum spre spitalul din Slobozia.
Cosmin Vancea, subofițer în cadrul Serviciului Rutier, a declarat: «Din primele constatări avem următoarele date: în timp ce trei autoturisme se aflau staționate, un autoturism de teren s-a angajat în depășire, le-a acroșat și s-a lovit frontal cu un autotren ce circula din sens opus. Conducătorul mașinii de teren se afla sub influența băuturilor alcoolice și i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă».
Șoferul băut a fost transportat cu o ambulanță la spital unde i s-au recoltat probe biologice. Cercetările continuă.
Accidentul a dus la blocarea tronsonului de drum timp de peste o oră și jumătate, coloanele de mașini întinzîndu-se peste 2 kilometri, în ambele sensuri de mers.

UPDATE: Al doilea deces din accident!
În cursul zilei de marți, 8 noiembrie, o altă victimă a accidentului petrecut noaptea trecută a decedat. Este vorba de Constantin Trandafir, unul dintre cei trei pacienți transportați de urgență la Spitalul din Slobozia.
Reamintim că luni, 7 noiembrie, în jurul orelor 21,00, în apropierea localității Bucu s-a produs un grav accident de circulație. Pe scurt, în timp ce Mihail Romulus Brutaru, un bărbat de 33 ani, din Bucu, se deplasa la volanul unei mașini de teren spre Slobozia, s-a angajat în depășirea neregulamentară a patru autoturisme staționate pe sensul său de mers. Mai mult, după ce a lovit trei dintre mașinile oprite autoturismul de teren s-a izbit frontal de un autotren, condus regulamentar.
Mașina de teren era condusă de Mihail Romulus Brutaru, șofer ce, potrivit polițiștilor, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conform comunicatului oficial de presă, rezultatul testării cu aparatul Drager a fost de 0,84.
În urma accidentului, a rezultat decesul (la spital) a unui tînăr de 26 ani, Tudor Cosmin Culina, din Țăndărei. Băiatul a ajuns la Spital în stare de comă, eforturile medicilor de salvare fiind zadarnice. Potrivit martorilor, tînărul s-ar fi aflat în apropierea mașinilor parcate și a fost lovit violent de mașina de teren.
Cea de-a doua victimă, Constantin Trandafir, de 47 ani, din Țăndărei, a decedat în dimineața de marți, 8 noiembrie a.c., la Spitalul Slobozia, în urma unor traumatisme severe suferite în timpul accidentului.

7 Noiembrie 2011, 22:22 (82663 vizualizări - 50 comentarii)

Citiți și:
Accident între Slobozia și Bucu, 4 autoturisme implicate
Șoferul vinovat de producerea accidentului dintre Slobozia și Bucu, soldat cu doi morți, reținut de polițiști

Comentariile cititorilor:


tandarei:
(8 Noiembrie 2011, 19:22)
Trebuie modificata legea circulatiei. Sa le fie suspendat permisul 6 luni, 1 an, 2 ani etc. Sa nu se mai dea permise asa usor. Examenul psihologic sa se faca temeinic. Sunt multe de facut.... Pacat ca oameni nevinovati platesc cu viata sau raman schiloditi. D-zeu sa-i odihneasca!! Mare pacat... :(
JAN:
(8 Noiembrie 2011, 18:58)
Dumnezeu sai odihneasca in pace
Mihai:
(8 Noiembrie 2011, 18:51)
Condoleante familiilor. Cumva Cosmin mai are un frate, Horia? Cunosc o familie Culina, n-as vrea sa fac o incurcatura. Multumesc
xxx:
(8 Noiembrie 2011, 17:32)
Mortii sunt 2 barbati din Tandarei unul de 47 ani si celalalt de 26 ani,iar vinovatul este un baiat de 33 ani care ieri a fost ziua de nastere si asa a crezut el de cuviinta sa petreaca prin sat(BUCU)si apoi sa se urce mort de beat la volanul bolidului firmei si sa nenoroceasca atitea vietii . Vinovatul avea antecedente la regimul circulatiei tot cu bautura dar fara sa fie implicat in accidente.
xxx:
(8 Noiembrie 2011, 17:22)
DUMNEZEU SA-I IERTE! PE CEI 2 DIN Tandarei
aurel:
(8 Noiembrie 2011, 17:13)
eu nu am inteles nimic din articol . pana la urma cine a murit si cine sunt accidentatii? am inteles doar ca era unul beat.
Maruntu Iulian:
(8 Noiembrie 2011, 16:52)
Asa mor oameni nevinovati datorita unor incapabili care beau si nu se mai opresc si dupa aceea se urca la volan si le pun viata in pericol altor Dumnezeu sa te puna la loc de odihna langa mana lui dreapta Cosmine.
123:
(8 Noiembrie 2011, 15:18)
PENTRU SMECHERI PEDEAPSA MINORA CU SUSPENDARE ,CA PUSCARIE FACE AL" DE FURA O GAINA...ALE DRACU" DE LEGI SI A DRACU DE JUSTITIE!
anonim:
(8 Noiembrie 2011, 14:50)
Pacat de Cosmin! Dumnezeu sa il odihneasca!
NOI TOTI:
(8 Noiembrie 2011, 14:21)
PACAT DE ACESTI OAMENI CARE NICI NU AU REALIZAT CE SA INTIMPLAT ,CA UN NENOROCIT CONDUCE CU O ASA VITEZA MORT DE BEAT ,PACAT DE MORTI CA NU SE MAI INTORC .....
anonom 2:
(8 Noiembrie 2011, 13:40)
Dumnezeu sa te odiheasca in pace Cosmine....erai prea tanar sa mori...pacat ca ai plecat asa fulgerator dintre noi condoleante familiei:((:((:((
clem:
(8 Noiembrie 2011, 12:43)
am urmarit stirile de la antena slobozia si nu s-a spus nimic despre acest accident.stirea am auzit-o dimineata la antena 1,iar azi la pranz postul local nu a zis absolut nimic.daca nu e informat despre ce se intampla pe raza judetului sau daca da numai anumite stiri de ce mai functioneaza?cine e acel dobitoc care se urca beat la volan ,omoara niste oameni si despre care nu se spune nimic?
ZAHA:
(8 Noiembrie 2011, 12:36)
DUMNEZEU SA TE IERTE COSMINE!!! PACAT....
anonim:
(8 Noiembrie 2011, 12:33)
Ce om de afaceri, era un nenorocit care nu e prima data cand conduce beat, nu era masina lui
LARISA:
(8 Noiembrie 2011, 11:43)
CINE ESTE OMUL DE AFACERI CA ASA L-A PREZENTAT TV?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
314 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(2730 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(2226 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(1562 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(2039 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(3135 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(3221 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(2210 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(2344 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(3344 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(3145 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(5528 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(2686 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(5021 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(4069 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(3711 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(3760 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(4215 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(3162 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(3212 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(3309 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(4597 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(4774 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(4241 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(4417 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(3434 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3983 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(4013 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(3736 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...