Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Șefu’ Ștefu a făcut bilanțul Polițiilor Rurale la Prefectură

Ordinul se execută și se discută!

Șefu’ Ștefu a făcut bilanțul Polițiilor Rurale la Prefectură

Întrucît a primit ordin de la Ministerul domniei sale, inspectorul șef Viorel Ștefu a făcut bilanțul activității celor 7 Secții de Poliție Rurală înființate în august 2011. Potrivit informațiilor oficiale, timpul de reacție la intervenții al polițiștilor este cuprins între 10 și 20 de minute...

Conferință de presă cu ordin de la Minister
Marți, 8 octombrie, Viorel Ștefu a răspuns ordinului de a mediatiza activitatea celor 7 Secții de Poliție din mediul rural. În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Prefectură, acesta a făcut bilanțul (cam sărac dacă ne întrebați pe noi) activității polițiștilor ialomițeni din secțiile rurale. «Cred că am reușit o egalizare a forțelor polițienești pe cuprinsul județului» a declarat Ștefu cu privire la activitatea din cadrul celor 7 Secții de Poliție Rurală.
În ciuda aprecierilor pozitive ale inspectorului șef, în perioada august-octombrie 2011 s-a constatat o creștere a infracționalității de aproape 10%. Creșterea este considerată «una ușoară» de către oficialii instituției. Nu de aceeași părere sînt însă bătrînii din cele 127 de sate ialomițene care reclamă că, de luni bune, sediile poliției sînt închise și că, începînd cu ora 6 seara, sînt obligați să se baricadeze în case împreună cu găinile, purceii și vaca din șură.

Cele 7 minuni ale șefului Ștefu
Informarea cu privire la concepția de organizare și funcționare a Poliției Române în mediul rural oferită publicității marți, 8 noiembrie, vizează structura de organizare a Poliției Rurale. Astfel, la nivelul județului Ialomița au fost înființate, începînd cu august 2011, 7 Secții Rurale, respectiv la Slobozia, Grivița, Stelnica Coșereni, Jilavele, Ion Roată și Țăndărei. Numărul polițiștilor încadrați în aceste structuri este de 12 ofițeri și 142 de agenți. «De regulă, pe timpul orelor programului de lucru, 8,00-16,00, serviciul polițienesc este asigurat prin polițiștii care încadrează posturile de poliție cu funcție de execuție, subordonate fiecărei secții de poliție rurală. În afara acestor ore, activitatea patrulelor de menținere a ordinii și siguranței publice este organizată, de regulă, pe două schimburi, respectiv între orele 16,00-24,00 și 22,00-06,00» informează reprezentanții IPJ Ialomița.

9 Noiembrie 2011, 09:46 (23045 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


cu taxa:
(11 Noiembrie 2011, 22:33)
Domnu Stefu asta, si-a pus slugile sa pazeasca parcarea din fata Politiei, sa nu mai opreasca acolo picior de contribuabil, desi locurile de parcare din zona erau si asa putine. In schimb, indicatorul mobil trantit pe strada nu interzice parcarea unui oarecare autoturism Audi gri cu nr. de Buzau, sau al slugilor lui. Rusine !!!! Noi, cei care locuim si chiar si cei care lucreaza in zona, de unde sa cumparam indicatoare care sa ne permita stationarea???
era mai bine in trec:
(9 Noiembrie 2011, 17:46)
consider ca este cea mai proasta mutare prin desfiintarea posturilor de politie intr-un moment cand este nevoie de catre un politist la fiecare colt de strada. Cel mai mult au de perdut cetatenii. Se pare ca nu mai intereseaza pe nimeni viata si proprietatea cetatenilor. Dl Stefu ce poate spune.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18762 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18488 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19664 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20073 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19666 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20355 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19984 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20386 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19394 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19442 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...