Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Conducerile partidelor politice, secrete de stat pentru electorat

La nivel local se fac de băcănie

Conducerile partidelor politice, secrete de stat pentru electorat

Cu un an înaintea alegerilor locale, partidele care fac figurație electorală în Ialomița sînt obtuze, lipsite de transparență și goale de conținut. De principiu, astfel de afirmații nu au nevoie de nicio argumentație, iar activitatea și declarațiile politicienilor locali ne scutesc de efortul unei demonstrații. Noi ne-am dorit însă să mergem dincolo de evidențe și, în cadrul unui raid de o jumătate de oră, am solicitat, la sediile partidelor politice care ne-au picat sub ochi mergînd pe străzile Sloboziei, o listă cu conducerea centrală, municipală și locală a fiecărei organizații. Iată ce a ieșit!

Singurătatea alegătorului de cursă lungă
Sediul PSD e undeva la marginea orașului, un spațiu primit de milă după marea schismă imobiliară de la Direcția Agricolă, un scandal pe a cărui cruce a nins demult. Înăuntru e frig, fiindcă banii partidului sînt puțini și trebuie drămuți cu grijă. Dar acestea sînt amănunte meschine care nu l-au împiedicat pe președintele Silvian Ciupercă să declare, recent, că așa sărac și cinstit cum e (vorbim de partid, evident) va cîștiga alegerile locale. Un vizionar de felul său, acesta și-a susținut afirmația pe credința că electoratul îl va ajuta. «Electoratul este cheia. Pe el mă bazez atunci cînd spun că PSD va cîștiga alegerile locale. Sînt sigur de acest lucru!» a mai spus domnia sa și, după cum veți constata singuri, nu greșește. Pentru că vineri, 28 octombrie, cu puțin înainte de prînz, cînd am bătut la ușa sediului PSD Ialomița, ușa era închisă. Am ales din duzina de vicepreședinți ai PSD Ialomița pe cel pe care, în urmă cu 4 ani, același omniscient Silvian Ciupercă îl prezenta drept unul dintre viitorii parlamentari ai județului. Ștefan Mușoiu, căci despre el este vorba, a declarat: «Nu vă putem preciza numele celor care conduc partidul pentru că acestea sînt într-o bază de date care, o dată deconspirată, ar permite celorlalte partide să facă presiuni asupra oamenilor noștri!». Gura păcătosului, adevăr grăiește! Iar baza de date a partidului se află la dispoziția cui vrea să saboteze sfintele idealuri ale social-democrației ialomițene pe site-ul www.psd-ialomița.ro, creat special în scopul mediatizării organizației județene.

Pisicuța PNL miaună în anonimat
Contaminat prin alăturarea forțată în USL, PNL Ialomița a intrat și el în zodia secretomaniei. Lipsită de sexapil și plată ca o placă de surf după preluarea cîrmei de către Ioan Martin, filiala PNL Ialomița visează și acum la vremea cînd trăia Hoinar(u) pe șoselele de centură ale marilor tunuri financiare. Numai că de atunci au trecut ani, din politică s-a ales praful, iar electoratul PNL a fost comasat în 9 fiefuri mititele, bune doar de livrat în Parlament un banal deputat roșcat. În aceste condiții, lista solicitată de noi este aproape irelevantă, iar numele din ea un mod masochist de a exhiba slăbiciunile partidului care încă își mai arogă statutul de motor economic al societății. În aceste condiții, după ce am bătut al ușa chițimiei în care se ascunde toată filiala, nu l-am condamnat prea tare pe președintele Martin pentru declarația următoare: «În ce scop aveți nevoie de lista cu conducerea PNL?! Dacă este un scop care contravine principiilor noastre și ne face un deserviciu!?». Dumneavoastră sînteți însă liberi să o faceți, dacă simțiți nevoia. Mai ales dacă așteptați și acum (asemeni nouă lista cu conducerea filialei!) ca promisiunile PNL din mandatul trecut să se concretizeze. Lista parțială a conducerii PNL județene și muncipale se află pe site-ul organizației municipale Slobozia, la adresa www.pnlslobozia.ro.

Metrosexualul UNPR
Sediul UNPR e pe undeva pe lîngă Piața Cuza Vodă. Da, da! Vorbim de partidul acela de apatrizi politic, conduși cu delegație de senatorul Vasile Nedelcu, parlamentar cu patalama de Călărași și delegație de Ialomița. Dar asta-i altă poveste și credem că deja v-am spus-o! La sediul despre care vă vorbim, spre norocul nostru, am cunoscut o secreatră tînără și extrem de îndatoritoare. Inițial, aceasta a vrut să ne ofere o listă. Apoi s-a gîndit că, fiind prea scurtă, lista ar fi deranjantă pentru imaginea partidului. Și mai apoi, după ce ne-a promis că ne va contacta telefonic, s-a ținut de cuvînt și ne-a sunat pe mobil. Astfel, am aflat că senatorul ne transmite salutări, dar nu ne poate oferi lista solicitată «conducerea UNPR fiind în plin proces de reorganizare». Și că, în schimb, ne poate oferi domnia sa un interviu documentat, prin intermediar sau prin viu grai, care să lămurească electoratul cu privire la imensa oportunitate politică pe care o reprezintă această menajerie politică în care își pot găsi locul toți ciudații. Ca, de exemplu, metrosexualul cu care am dat nas în nas la ieșirea din sediu și care ne-a marcat definitiv retina cu părul lui uns cu briantină, lipit de scalpul cam pleșuv, cu ochii lui de un albastru murdar, lipiți pe formele cuminți și lipsite de apărare ale secretarei, cu pantofii lui maro, asortați la costum, lustruiți oglindă și cu unghiile mîinilor sale mic-burgheze proaspăt tăiate și întreținute impecabil, semn că aleșii partidului n-au asudat și nu se vor opinti niciodată la munca de jos, odată ajunși la ciolane. Brrrrr!

PD-L are șef, iar șeful spune nu
Toată lumea știe unde are sediu partidul de guvernămînt în Slobozia. Și toți știm că, fără aprobarea președintelui Cazacu Marinică, nici firele de iarbă nu pot crește în curtea descentralizatelor, d-apăi listele cu oamenii pe care i-a uns pe posturile de partid și de stat. Așa că nu ne-a mirat și nu trebuie să vă irite nici pe dumneavoastră faptul că, la solicitarea noastră politicoasă, secretara a încercat minute bune să obțină un fir cu proaspătul șef al Poștei ialomițene, pentru a ne satisface o curiozitate electorală legitimă. N-a fost să fie, iar listele cu conducerea județeană, muncipală și locală a PD-L rămîn în continuare secrete pînă la alegeri și chiar după aceea. Dar cum ar putea fi altfel la un partid care și-a devorat președinții, de la Constantin Popa încoace, și are să-l mănînce de viu și pe bietul Marinică anul viitor, după alegeri, că asta-i soarta tuturor politrucilor cu pusee dictatoriale. Dar cum despre morții politici trebuie să vorbești numai de bine, să ne supunem împreună acestui supliciu și să amintim de una dintre ultimele declarații publice ale șefului PD-L Ialomița: «Țelul nostru pentru alegerile din 2012 este să păstrăm numărul de parlamentari din acest moment și, dacă este posibil, chiar să majorăm scorul electoral din 2008!». Nu-i așa că la o așa declarație publică mai-mai că vă podidește mila și sînteți dispuși să cereți președinților de circumscripții să împartă fiecărui candidat cîte un vot, ca să ajungă și bietul Cazacu să numere cîteva după cursa electorală din 2012 pentru președinția județului?

PPDD și știe, și poate, și are cu ce!
Singurul partid din Ialomița care s-a ținut de cuvînt și a fost capabil să ofere o listă completă cu stafful filialei este Partidul Poporului. Ridiculizat de publicația noastră că are o filială formată din trei membri, PPDD s-a răzbunat crunt oferindu-ne o listă lungă și completă de lideri și potențiali candidați. Pentru că spațiul editorial e prea mic pentru un partid atît de mare, ne vom limita la a spune că Partidul Poporului deține în acest moment filiale în 16 comune și 6 orașe, iar conducere județeană a PPDD are în componență, pe lîngă liderii nominalizați într-unul dintre numerele trecute ale publicației, nici mai mult nici mai puțin de 9 vicepreședinți!

14 Noiembrie 2011, 08:38 (18401 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie
Martin este dovada că USL nu a murit
USL nu a murit în Ialomița

Comentariile cititorilor:


Mihai E.:
(15 Noiembrie 2011, 08:26)
Lista integrala cu conducerea PNL la nivelul judetului Ialomita este aici: http://www.pnlslobozia.ro/birou-permanent/b-p-t-ialomita/ Mai transparent decit asta ce doriti?
la pnl:
(14 Noiembrie 2011, 20:01)
avem un turnator cu acte in regula la pnl ialomita primarul de la suditi nu l/am auzit pe domnul martin sa zica ceva despre sifonul din ograda cu acte in regula

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(178 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(668 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(796 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(819 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(935 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

24 Iulie 2026, 17:10


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(4275 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(914 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(712 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(783 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(968 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(720 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(583 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(780 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(959 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(606 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(695 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(685 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(928 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(1151 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(1235 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(1305 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(1183 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(2282 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(1508 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(2471 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(3354 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(1695 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(2556 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...