Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primim la redacție

Liceul «Concord» Fetești, o instituție unde învățămîntul costă

În timp ce testele inițiale plasează Ialomița în semianalfabetism, cititorii publicației oferă posibile explicații pentru dezastrul educațional din județ. Astăzi, observatorul_ialomiț[email protected] ilustrează o situație de-a dreptul incredibilă. Funcționarea unui liceu privat în incinta celui mai prestigios Liceu din Fetești, «Carol I»!

«La Fetești, directorul de la «Carol I» sprijină (oare de ce?!?) funcționarea unui liceu particular neautorizat. Același director, alături de alți profesori, sprijină o universitate neacreditată. În timp ce calitatea actului de învățămînt scade pe zi ce trece, rezultatele de la Bacalaureatul din acest an o demonstrează cu prisosință, la nivel național liceele particulare se înmulțesc într-un ritm comparabil, am putea zice, cu declinul pregătirii elevilor. Dacă existența instituțiilor private de învățămînt este perfect justificată, deoarece oferă tinerilor variante de pregătire, rezultatele obținute pun sub semnul îndoielii eficiența acestor instituții, avînd în vedere că, potrivit datelor de la nivel național, doar 11 licee particulare au o promovabilitate de peste 50%. Și mai grav este că numărul imens de diplome emise pe plan național reduce la zero valoarea acestora, absolvenții îngroșînd, în fiecare an, numărul șomerilor, fără a avea prea multe perspective. În plus, cazurile de instituții neacreditate care s-au înmulțit, din ce în ce mai mult în ultima perioadă, aduc problema în zona penalului.
Dar dacă un astfel de liceu ar funcționa în «curtea» uneia dintre cel mai prestigioase instituții de învățămînt din Fetești?


Liceul neacreditat «Concord» de la «Carol I» Liceul Teoretic «Carol I Fetești» se află în topul promovabilității la BAC-ul din acest an la nivelul județului nostru, elevii reușind să aibă medii de peste 9 și chiar de 10. Rezultatele bune din acest an confirmă calitatea corpului profesoral, care, în decursul timpului, a reușit să educe elevi ce au obținut locuri fruntașe la olimpiade de literatură și limbi străine, inclusiv internaționale. S-a descoperit însă că, în timp ce ar trebui să apere bunul renume al liceului, unii dascăli, în frunte cu prof. Luminița Barcari, actualul inspector general școlar adjunct, provenită din municipiul Fetești, patronează, alături de alte cadre didactice «cu funcții» din liceu (Mitu Vasile, fostul director, Velicu Laurențiu, actualul director, Grigore Rodica, contabilul șef, și alții) ilegalități colosale, permițînd Liceului Privat de Turism «Concord» să desfășoare cursuri în cadrul instituției de stat, deși acesta nu deținea, la momentul acordării autorizației de funcționare provizorie, avizele de funcționare de la Inspectoratul Județean Ialomița. Astfel, zeci de tineri proveniți mai ales dintre repetenții de la alte licee de stat, din Fetești și Cernavodă, au fost «înscriși» la această instituție-fantomă, care ține cursuri în două (!) săli de clasă închiriate de la «Carol I», fapt ce contravine și fostei și actualei legii a învățămîntului, care cere ca baza materială a oricărei instituții de învățămînt să corespundă unui proces instructiv-educativ de calitate. Calitatea predării de la «Concord» poate fi evidențiată foarte clar dacă observăm că orele de «curs» sînt susținute «doar» în jur de două per semestru, deși oficial orele se țin sîmbăta și duminica, în sistem fără frecvență de profesori (titulari, dar și suplinitori) de la «Carol I», plătiți cu ora (50-100 de lei), în baza unor contracte de prestări-servicii.

Dai bani, «ai carte» Promovarea clasei de către elevii înscriși se face pur și simplu prin achitarea taxei anuale de 400 de euro/elev, percepută la domiciliul acestora, prin reprezentanți ai SC Centrul de consultanță și Studii Europene SRL din Galați. În ziua achitării taxei, cei în cauză îi asigură pe elevi că au note de promovare la toate materiile, pe care le trec în carnet de față cu aceștia (!). Elevii sînt supărați pe faptul că, pe lîngă cei 400 de euro/an pe care îi plătesc, trebuie să achite o taxă și mai mare, de 500 euro/elev, necesară trecerii BAC-ului. Bani pe care s-ar putea să-i dea degeaba. Ceea ce umple paharul este că, alături de aceste ilegalități, «Concord» mai derulează și «cursuri de formare profesională», anumiți elevi ai liceului dobîndind diverse atestate profesionale prin intermediul directoarei Elena Ticuleanu și a contabilului Rodica Grigore. În schimbul a 350 lei, acestea iau legătura cu Anca Lupu, care mijlocește emiterea actelor doveditoare de către SC Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL. Că se dau diplome fără nicio acoperire nu mai miră pe nimeni, avînd în vedere că instituțiile de învățămînt particulare clonează, an de an, absolvenți de toate tipurile, care îngroașă apoi numărul șomerilor. Unde mai pui că aceste așa zise diplome sînt și dubioase; și că, după cîte se vorbește prin tîrg, o parte din banii grei adunați în acest mod s-ar duce la unii membri ai corpului profesoral de la «Carol I». Deci, în limbaj colocvial, o «țeapă» de zile mari, în urma căreia se strîng bani frumoși care ar ajunge, zice-se, printre alții, și la directorul Liceului «Carol I», Laurențiu Velicu, la fostul director Mitu Vasile, la contabila Rodica Grigore și, implicit, la inspectorul școlar general adjunct Luminița Barcari. E drept că salariile profesorilor sînt mici, dar lipsa banilor nu poate justifica rezultatele dezastruoase din ultima perioadă ale elevilor de liceu din toată țara, într-o meserie care cere, înainte de toate, dăruire.

Scurt istoric al apariției «Concord» «Liceul Concord» desfășoară cursuri în baza unei autorizații provizorii emisă în mod dubios în septembrie 2009, de Consiliul Agenției Regionale de Atestare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar (ARACIP), aflată în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Procedura de autorizare, derulată fără consultarea Inspectoratului Județean, a avut la bază o vizită efectuată, anterior, la «sediul» «Concord», de o comisie de evaluare a ARACIP, în care Inspectoratul Județean Ialomița a fost reprezentat de inspectorul școlar pentru management (în prezent inspector general adjunct) Luminița Barcari. Autorizația provizorie ar fi trebuit, la un moment dat, să se transforme într-una permanentă, după ce o nouă comisie de evaluare trimisă de ARACIP și-ar fi prezentat concluziile, însă acest lucru nu s-a mai întîmplat. Deși Luminița Barcari a relatat că a participat doar în calitate de observator la vizita comisiei din 2009 în urma căreia s-a emis autorizația, se pare că ar avea unele interese în susținerea funcționarii Liceului «Concord». Astfel, se pare că una dintre cunoștințele inspectorului adjunct este Dumitru Costea, administratorul «Fundației Cultural-Științifice Concord», cu sediul în Constanța.

Fundația-fantomă «Concord» Intrigați de coincidența de nume cu liceul privat, ne-am uitat pe site-ul acestei așa-zise fundații, ca să ne dumirim cu ce se ocupă. Am văzut că, în timp ce declară că «are drept scop promovarea unui sistem de învățămînt universitar și pre-universitar modern, conform normelor europene», în realitate pare a fi constituită doar în scopul de a strînge bani de la tineri naivi. Astfel, cele trei «departamente» ale Fundației includ «învățămîntul pre-universitar», reprezentat de Liceul «Concord» (despre care pe site se minte că «oferă condiții europene de studiu, laboratoare performante de informatică, facilități moderne pentru desfășurarea activtităților»), «studii universitare și post-universitare» (sec, pe site se anunță că «Fundația Concord» a încheiat un parteneriat de colaborare pentru departamentul universitar și post-universitar, însă nu se spune cu cine și unde se vor derula cursurile ce costă 350 euro/an) și «Formare profesională» (unde taxele variază între 300 și 400 lei/curs). Probabil pentru a derula undeva cursurile universitare de care vorbește, «Fundația Concord» are sub umbrela sa o «filială» a unei universități neacreditate și fără aviz de funcționare, denumită «Universitatea Liberă Internațională Moldova». Deși Universitatea e ilegală și nu are sediu, există candidați interesați (am aflat că în Fetești au fost strînse deja 145 de înscrieri). În cadrul procesului de «studii», aceștia îi dau contabilei de la «Carol I», Rodica Grigore, niște referate, pe care, contra unei taxe pentru care nu se emite chitanță, contabila le trimite la profesori din Republica Moldova, pentru evaluare. De asemenea, Rodica Grigore îi asigură pe studenți că totul are un caracter formal și că nu se vor susține examene, iar notele de trecere vor fi trimise prin e-mail. Niciun student nu a primit însă pînă acum vreun e-mail cu notele promise, fapt ce a generat nemulțumiri în rîndul acestora.

16 Noiembrie 2011, 09:43 (56681 vizualizări - 30 comentarii)

Citiți și:
Noul an școlar a fost deschis de premierul Dacian Cioloș

Comentariile cititorilor:


STUDENT ULIM:
(21 Noiembrie 2011, 13:43)
Nu este adevarat ce se spune ,eu sunt elev la aceasta Universitate si niciodata nu am primit notele pe e-mail mi-au fost trecute in carnetul de student dupa fiecare examen,si am primit chitanta pentru taxa.Asa e la noi la romani rautatea in floare.
UN CITITOR:
(21 Noiembrie 2011, 13:26)
Birfiti in necunostinta de cauza,cititi metodologia de bacalaureat privind taxa de inscriere ptr elevii LICEELOR PARTICULARE .
Profesor:
(21 Noiembrie 2011, 13:00)
BARCARI dedicată muncii! CĂREI MUNCI? Ești de-al ei,profesore,TUTA ȘI MANDA!! Rușine, aperi corupția!! Ne crezi veniți cu pluta ori lingăi ca tine?!
FOST ELEV:
(21 Noiembrie 2011, 12:05)
NIMIC NU ESTE ADEVARAT CE SE SPUNE DESPRE ACEST LICEU ,EU AM FOST ELEV SI NIMENI NU MIA LUAT UN LEU FARA SA PRIMESC CHITANTA.
elev:
(21 Noiembrie 2011, 11:58)
RUSINE ZIARISTILOR,NUMAI MINCIUNI AU SCRIS DESPRE ACEST LICEU
geronimo:
(20 Noiembrie 2011, 21:23)
facultatea e acreditata in Republica Moldova iar ei nu sunt in UE...asa ca de recunoasterea diplomei nu poate fi vorba...cat despre liceul privat...Dumnezeu cu mila!
iulia:
(20 Noiembrie 2011, 15:56)
Mă, "generalul" știa tot ce mișcă prin județ! Doar nu era să piardă "tainul", nu? Sau e vorba despre "fostul general", de alaltăieri încoace?
un profesor:
(20 Noiembrie 2011, 12:22)
Cei care ati comentat despre doamna Barcari vorbiti in necunostinta de cauza. Este o femeie extraordinara si un inspector dedicat muncii. Consider ca nu merita sa o atrageti in balacareala asta cu liceul privat.
Elena:
(20 Noiembrie 2011, 08:53)
Functioneaza din 2009??!! Si abia acum rasufla ceva? E foarte clar ca e o afacere dubioasa!
asd11:
(19 Noiembrie 2011, 21:40)
functioneaza din 2009 si pana in prezent nu sa sesizat nimeni? nu sau mai inteles la bani si a aparut raca.
Claudia:
(19 Noiembrie 2011, 18:25)
Ce inspectorat?! Cel județean? Cu Barcari șefă de brigadă...Haida, de ! Cam pute a afacere mizeră. Vorba e: și-au găsit proști care să dea banu? DA. Deci, mergeți înainte, tovarăși!!
badea:
(19 Noiembrie 2011, 17:42)
cred ca inspectoratul ar trebui sa faca un control acolo
bebe:
(19 Noiembrie 2011, 14:58)
au trecut 3 zile de la apariția articolului și nu am văzut niciun punct de vedere oficial al Concord.
colombo:
(19 Noiembrie 2011, 13:44)
doua clase inchiriate de la liceul carol???? bine ca nu fac orele in sala de sport! ne mai intrebam de ce vin tare din spate semianalfabetii! dormiti linistiti inspectoratul vegheaza pentru voi!!!
Nicu:
(19 Noiembrie 2011, 09:04)
Daca si-a bagat Barcari L.coada, fiti siguri ca nu e treaba curata!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1804 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1819 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1525 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8682 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1695 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2153 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2441 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3904 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1754 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1876 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4416 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1307 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2345 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9487 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2493 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2784 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(4071 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4352 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3634 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3454 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3683 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6782 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4180 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...