Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primim la redacție

Liceul «Concord» Fetești, o instituție unde învățămîntul costă

În timp ce testele inițiale plasează Ialomița în semianalfabetism, cititorii publicației oferă posibile explicații pentru dezastrul educațional din județ. Astăzi, observatorul_ialomiț[email protected] ilustrează o situație de-a dreptul incredibilă. Funcționarea unui liceu privat în incinta celui mai prestigios Liceu din Fetești, «Carol I»!

«La Fetești, directorul de la «Carol I» sprijină (oare de ce?!?) funcționarea unui liceu particular neautorizat. Același director, alături de alți profesori, sprijină o universitate neacreditată. În timp ce calitatea actului de învățămînt scade pe zi ce trece, rezultatele de la Bacalaureatul din acest an o demonstrează cu prisosință, la nivel național liceele particulare se înmulțesc într-un ritm comparabil, am putea zice, cu declinul pregătirii elevilor. Dacă existența instituțiilor private de învățămînt este perfect justificată, deoarece oferă tinerilor variante de pregătire, rezultatele obținute pun sub semnul îndoielii eficiența acestor instituții, avînd în vedere că, potrivit datelor de la nivel național, doar 11 licee particulare au o promovabilitate de peste 50%. Și mai grav este că numărul imens de diplome emise pe plan național reduce la zero valoarea acestora, absolvenții îngroșînd, în fiecare an, numărul șomerilor, fără a avea prea multe perspective. În plus, cazurile de instituții neacreditate care s-au înmulțit, din ce în ce mai mult în ultima perioadă, aduc problema în zona penalului.
Dar dacă un astfel de liceu ar funcționa în «curtea» uneia dintre cel mai prestigioase instituții de învățămînt din Fetești?


Liceul neacreditat «Concord» de la «Carol I» Liceul Teoretic «Carol I Fetești» se află în topul promovabilității la BAC-ul din acest an la nivelul județului nostru, elevii reușind să aibă medii de peste 9 și chiar de 10. Rezultatele bune din acest an confirmă calitatea corpului profesoral, care, în decursul timpului, a reușit să educe elevi ce au obținut locuri fruntașe la olimpiade de literatură și limbi străine, inclusiv internaționale. S-a descoperit însă că, în timp ce ar trebui să apere bunul renume al liceului, unii dascăli, în frunte cu prof. Luminița Barcari, actualul inspector general școlar adjunct, provenită din municipiul Fetești, patronează, alături de alte cadre didactice «cu funcții» din liceu (Mitu Vasile, fostul director, Velicu Laurențiu, actualul director, Grigore Rodica, contabilul șef, și alții) ilegalități colosale, permițînd Liceului Privat de Turism «Concord» să desfășoare cursuri în cadrul instituției de stat, deși acesta nu deținea, la momentul acordării autorizației de funcționare provizorie, avizele de funcționare de la Inspectoratul Județean Ialomița. Astfel, zeci de tineri proveniți mai ales dintre repetenții de la alte licee de stat, din Fetești și Cernavodă, au fost «înscriși» la această instituție-fantomă, care ține cursuri în două (!) săli de clasă închiriate de la «Carol I», fapt ce contravine și fostei și actualei legii a învățămîntului, care cere ca baza materială a oricărei instituții de învățămînt să corespundă unui proces instructiv-educativ de calitate. Calitatea predării de la «Concord» poate fi evidențiată foarte clar dacă observăm că orele de «curs» sînt susținute «doar» în jur de două per semestru, deși oficial orele se țin sîmbăta și duminica, în sistem fără frecvență de profesori (titulari, dar și suplinitori) de la «Carol I», plătiți cu ora (50-100 de lei), în baza unor contracte de prestări-servicii.

Dai bani, «ai carte» Promovarea clasei de către elevii înscriși se face pur și simplu prin achitarea taxei anuale de 400 de euro/elev, percepută la domiciliul acestora, prin reprezentanți ai SC Centrul de consultanță și Studii Europene SRL din Galați. În ziua achitării taxei, cei în cauză îi asigură pe elevi că au note de promovare la toate materiile, pe care le trec în carnet de față cu aceștia (!). Elevii sînt supărați pe faptul că, pe lîngă cei 400 de euro/an pe care îi plătesc, trebuie să achite o taxă și mai mare, de 500 euro/elev, necesară trecerii BAC-ului. Bani pe care s-ar putea să-i dea degeaba. Ceea ce umple paharul este că, alături de aceste ilegalități, «Concord» mai derulează și «cursuri de formare profesională», anumiți elevi ai liceului dobîndind diverse atestate profesionale prin intermediul directoarei Elena Ticuleanu și a contabilului Rodica Grigore. În schimbul a 350 lei, acestea iau legătura cu Anca Lupu, care mijlocește emiterea actelor doveditoare de către SC Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL. Că se dau diplome fără nicio acoperire nu mai miră pe nimeni, avînd în vedere că instituțiile de învățămînt particulare clonează, an de an, absolvenți de toate tipurile, care îngroașă apoi numărul șomerilor. Unde mai pui că aceste așa zise diplome sînt și dubioase; și că, după cîte se vorbește prin tîrg, o parte din banii grei adunați în acest mod s-ar duce la unii membri ai corpului profesoral de la «Carol I». Deci, în limbaj colocvial, o «țeapă» de zile mari, în urma căreia se strîng bani frumoși care ar ajunge, zice-se, printre alții, și la directorul Liceului «Carol I», Laurențiu Velicu, la fostul director Mitu Vasile, la contabila Rodica Grigore și, implicit, la inspectorul școlar general adjunct Luminița Barcari. E drept că salariile profesorilor sînt mici, dar lipsa banilor nu poate justifica rezultatele dezastruoase din ultima perioadă ale elevilor de liceu din toată țara, într-o meserie care cere, înainte de toate, dăruire.

Scurt istoric al apariției «Concord» «Liceul Concord» desfășoară cursuri în baza unei autorizații provizorii emisă în mod dubios în septembrie 2009, de Consiliul Agenției Regionale de Atestare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar (ARACIP), aflată în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Procedura de autorizare, derulată fără consultarea Inspectoratului Județean, a avut la bază o vizită efectuată, anterior, la «sediul» «Concord», de o comisie de evaluare a ARACIP, în care Inspectoratul Județean Ialomița a fost reprezentat de inspectorul școlar pentru management (în prezent inspector general adjunct) Luminița Barcari. Autorizația provizorie ar fi trebuit, la un moment dat, să se transforme într-una permanentă, după ce o nouă comisie de evaluare trimisă de ARACIP și-ar fi prezentat concluziile, însă acest lucru nu s-a mai întîmplat. Deși Luminița Barcari a relatat că a participat doar în calitate de observator la vizita comisiei din 2009 în urma căreia s-a emis autorizația, se pare că ar avea unele interese în susținerea funcționarii Liceului «Concord». Astfel, se pare că una dintre cunoștințele inspectorului adjunct este Dumitru Costea, administratorul «Fundației Cultural-Științifice Concord», cu sediul în Constanța.

Fundația-fantomă «Concord» Intrigați de coincidența de nume cu liceul privat, ne-am uitat pe site-ul acestei așa-zise fundații, ca să ne dumirim cu ce se ocupă. Am văzut că, în timp ce declară că «are drept scop promovarea unui sistem de învățămînt universitar și pre-universitar modern, conform normelor europene», în realitate pare a fi constituită doar în scopul de a strînge bani de la tineri naivi. Astfel, cele trei «departamente» ale Fundației includ «învățămîntul pre-universitar», reprezentat de Liceul «Concord» (despre care pe site se minte că «oferă condiții europene de studiu, laboratoare performante de informatică, facilități moderne pentru desfășurarea activtităților»), «studii universitare și post-universitare» (sec, pe site se anunță că «Fundația Concord» a încheiat un parteneriat de colaborare pentru departamentul universitar și post-universitar, însă nu se spune cu cine și unde se vor derula cursurile ce costă 350 euro/an) și «Formare profesională» (unde taxele variază între 300 și 400 lei/curs). Probabil pentru a derula undeva cursurile universitare de care vorbește, «Fundația Concord» are sub umbrela sa o «filială» a unei universități neacreditate și fără aviz de funcționare, denumită «Universitatea Liberă Internațională Moldova». Deși Universitatea e ilegală și nu are sediu, există candidați interesați (am aflat că în Fetești au fost strînse deja 145 de înscrieri). În cadrul procesului de «studii», aceștia îi dau contabilei de la «Carol I», Rodica Grigore, niște referate, pe care, contra unei taxe pentru care nu se emite chitanță, contabila le trimite la profesori din Republica Moldova, pentru evaluare. De asemenea, Rodica Grigore îi asigură pe studenți că totul are un caracter formal și că nu se vor susține examene, iar notele de trecere vor fi trimise prin e-mail. Niciun student nu a primit însă pînă acum vreun e-mail cu notele promise, fapt ce a generat nemulțumiri în rîndul acestora.

16 Noiembrie 2011, 09:43 (56649 vizualizări - 30 comentarii)

Citiți și:
Noul an școlar a fost deschis de premierul Dacian Cioloș

Comentariile cititorilor:


Maria:
(18 Noiembrie 2011, 20:26)
Sunt un părinte care are copilul la acest liceu și am rămas șocată. Am plătit degeaba sumele astea? Aștept un punct de vedere oficial de la Inspectoratul școlar.
ion:
(18 Noiembrie 2011, 18:15)
aici se poate publica orice?
cineva_care_stie:
(18 Noiembrie 2011, 17:54)
cum se face că liceul ăsta dubios funcționează tocmai în Fetești, fieful doamnei inspectoare Barcari?? meritul este al dumneai că atrage bani la bugetul municipalității!! RUȘINE!
x:
(18 Noiembrie 2011, 17:03)
Se mai pot face inscrieri la acest liceu?
alin:
(18 Noiembrie 2011, 16:19)
Un articol nesemnat nu cred ca are nici o valoare.Sa isi asume cine a scris si sa semneze
alt_cititor:
(18 Noiembrie 2011, 15:52)
Dar de spagarul Mitu nu zice nimeni nimic.Are o vila construita cat a fost director, dar pe care nu a mai terminat-o de cand nu mai este director.Astia sunt profesorii care sustin Concord
alt_cititor:
(18 Noiembrie 2011, 15:27)
Dar de spagarul Mitu nu zice nimeni nimic.Are o vila construita cat a fost director, dar pe care nu a mai terminat-o de cand nu mai e.Astia sunt profesorii care sustin Concord
un_cititor:
(18 Noiembrie 2011, 14:13)
Alex_IL meritul pentru rezultatele elevilor nu este al directorului ci al profesorilor și al elevilor. Singurul "merit" al lui Velicu este că ajută niște escroci să le ia banii oamenilor.
Popescu Marin:
(18 Noiembrie 2011, 13:54)
Sa-si dea numele cel care a trimis articolul, e o dovada de lasitate si cu siguranta neseriozitate in cele afirmate. Cautati pe internet ULIM si vedeti ca este o universitate privata acreditata, semnatara a Conventiei de la Bologna!!! Asa e la noi la romani! Cand face cineva ceva bun, sar 10 sa ii dea in cap...
ana:
(18 Noiembrie 2011, 13:38)
Are cineva ceva impotriva invatamantului privat? Poate ca sunt persoane care nu au avut posibilitatea sa faca liceul in urma cu ani ca erau alte timpuri. Nu au si ei dreptul la o sansa mai ales ca fara o diploma nu poti face nimic legal in ziua de azi... Felicitari profesorilor ca se implica in invatamantul privat!
Stupid People:
(17 Noiembrie 2011, 20:27)
DA. E ADEVARAT... nu vă înscrietzi la această universitate pentru k este o mare TZEAPĂ! Când am vrut să mă înscriu la ei mi-au cerut taxa shi nu vroiau să îmi elibereze chitantza....asha k am renuntzat. În plus de acreditare cred că nici nu poate fi vorba.
romania_de_maine:
(17 Noiembrie 2011, 17:43)
Întrebare pentru profesorii șpăgari: Cum mai puteți privi elevii în ochi când voi vă bateți joc de ei? Nu numai elevii sunt de vină pentru calitatea învățământului. Principalii vinovați sunteți voi cei care dați note și diplome pentru bani.
Alex_IL:
(17 Noiembrie 2011, 16:37)
Articolul este o rautate la adresa domnului director Laurentiu Velicu. Probabil pe cineva deranjeaza faptul ca liceul Carol reuseste sa tina stacheta sus in ceea ce priveste invatamantul.
avracosti:
(17 Noiembrie 2011, 14:51)
Bravo "Independentului" că scoate la lumină tâmpeniile astea și poate deschide ochii Poliției sau celor de la minister. Rușine profesorilor care participă la măgăriile fundației Concord!
Semn de intrebare:
(16 Noiembrie 2011, 16:44)
Pot sa va trimit si eu un articol anonim despre orice ca sa il publicati?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18463 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(17164 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17429 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17637 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18973 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(17083 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17329 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16205 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(19060 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(20089 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(18049 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20228 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19901 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19341 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18674 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17667 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18634 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18393 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17898 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46987 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17569 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18982 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18704 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19895 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20679 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19854 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20533 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20188 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20597 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19572 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...