SPORT
Handbal
Lăcrămioara Stan, om de bază al Naționalei de Junioare
La finele săptămînii trecute, la Brăila s-a desfășurat «Cupa 1 Decembrie», turneu internațional de handbal feminin adresat junioarelor. Au participat Naționalele Serbiei, Poloniei, Danemarcei și României. Naționala țării noastre, pregătită de profesorul Popa Seviștean, a ocupat locul II, cu două victorii și o înfrîngere. La acest rezultat a contribuit și o slobozeancă, portarul Lăcrămioara Stan. Născută pe 24 aprilie 1995, Lăcrămioara este deja o prezență obișnuită la acțiunile echipei Naționale de Junioare. Sportiva evoluează în acest moment la Național Rîmnicu Vîlcea, colegă de serie în Divizia A cu CSM Unirea Slobozia. Drumul în handbalul de performanță al Lăcrămioarei a pornit de la CSS Slobozia, echipă alături de care a bifat o calificare în semifinalele Campionatului de Junioare III în 2008. În turneul de la Brăila, Stan a avut o prestație foarte bună, contribuind la victoriile cu Serbia, 36-23 și cu Polonia 31-30, dar nu a reușit să se opună, în ciuda celor 7 mingi apărate, înfrîngerii cu vicecampioana Europei, Danemarca (22-24). De remarcat mîna bună pe care profesorul Marian Simion o are la portari. Lăcrămioara Stan este al treilea portar care pleacă de sub bagheta lui Simion către loturile naționale după Andreea Nica și Elena Voicu. Se pregătește Elena Andrei?
6 Decembrie 2011, 19:41 (14799 vizualizări - 0 comentarii)
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!





