Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Olaru-președinte, Lungu-secretar

Medicii ialomițeni și-au ales conducerea

Olaru-președinte, Lungu-secretar

Alegerile pentru structura de conducere a Colegiului Medicilor Ialomița au fost validate. Noul președinte a fost ales, vicepreședinții de asemenea. Și, așa cum toată breasla medicală se aștepta, funcțiile de conducere au fost ocupate nu de cine a întrunit cele mai multe voturi, ci de cine s-a considerat...

Olaru, președintele doctorilor ialomițeni
În perioada 9-11 noiembrie 2011, 27 de medici ialomițeni și-au adjudecat diferite funcții în structura de conducere a Colegiului Medicilor Ialomița. Asta întrucît în cele trei zile medicii ialomițeni au votat în cadrul scrutinului regulamentar de alegeri. Iar prezența la vot a fost impresionantă! Din cei 303 doctori cu drept de vot, 257 au participat la votare. Rezultatele, surprinzătoare pe alocuri, au dat drept cîștigător absolut pe medicul Doru Didiță, doctorul fiind votat de 213 colegi. Cel puțin la nivel teoretic, Didiță ar fi trebuit să dețină la fel de detașat funcția de președinte. Însă cum socoteala de la vot nu se potrivește cu socoteala de la partid, medicul Didiță a fost tras pe linie moartă și înlocuit de managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Vasile Olaru, cel care s-a clasat în alegeri pe locul al doilea, cu 196 de voturi. Iar asta nu este tot! În timp ce Doru Didiță (PNL) nu a primit nicio altă funcție în structura de conducere, posturile de vicepreședinți au fost ocupate de Victor Pogorevici, medic oftalmolog la Urziceni, Paul Țențea, medic de familie la Fetești și Dan Octavian Alexandrescu, medic specialist chirurgie la Urziceni. La final, în postul de secretar general al Colegiului Medicilor Ialomița a fost ales nimeni altul decît medicul de familie de la Mărculești, Mihai Lungu.

Yala! Schimbă yala!
Acestea fiind spuse și noul Colegiu al Medicilor constituit rămîn doar informațiile de culise, demne de consemnat pentru publicul larg. Așadar, surse medicale participante la procesul de stabilire a președintelui dar și a celorlalte funcții de conducere susțin o poveste extraordinară. Imediat după stabilirea președintelui, votat în bloc, Olaru și-a exprimat intenția de a se îngriji de bunurile instituției. Drept urmare, prima decizie a noului președinte al Colegiului Medicilor a fost acela de a schimba yala de la ușa Colegiului. «Gata! S-a votat, toată lumea să plece pentru că vreau să schimb yala!» ar fi fost ordinul managerului Olaru. Cît de autentice sînt aceste informații nu ne putem pronunța. Putem însă să consemnăm poziția noului președinte cu privire la obiectivele generale propuse pentru acest mandat: «Nu dau interviuri telefonice. Ați văzut ce s-a întîmplat cu ăia de la Cabinetul domnului președinte Geoană... Vocea dumneavoastră poate fi ușor confundată, așa că îmi pare rău...».

7 Decembrie 2011, 09:46 (44932 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Alegerile de la Colegiul Medicilor Ialomița, supravegheate video

Comentariile cititorilor:


craciunita:
(10 Decembrie 2011, 16:54)
SUNTETI INVIDIOSI PE DR OLARU SI PE DOMNUL JURIST ZAMFIR VASILE.AJUNGETI SI VOI CA EI SI PE URMA MANCATI-I DE CUR:))
o pacienta:
(9 Decembrie 2011, 20:22)
@nici nu ma indoiam de contrariu.multa sanatate!
pedro slobozia:
(9 Decembrie 2011, 15:47)
pe unii dintre noi care nu au meserii in spital ne aia grija ce sau ales intre doctori si ce a facut,dar ca nu suntem in stare sa alegem un primar de doamne ajuta nu vorbiti pe sait;vai de capu vostrubine va face fonfaitu,va mai baga niste manele colo la scena si ramane primar pe viata.
MEDIC:
(8 Decembrie 2011, 21:27)
Sunt medic , si imi este rusine ca la conducerea Colegiului Medicilor se afla asemenea oameni.Am fost abordat de Dr.Olaru si mi-a sugerat sa-l votez,ca am oarece avantaje. Asa a "castigat" alegerile , profitind de functia pe care o are !
CORNEL:
(8 Decembrie 2011, 21:22)
Urmarind "saga" spitalului , constat cu stupoare ca nu erau suficienti parveniti la conducerea spitalului ,a mai aparut unul - Berbece - Asta cine mai e ?Are si el de furat ceva sau doar ii pupa poala lui pampers?
PACIENT:
(8 Decembrie 2011, 20:51)
Doctorul Didita, ramane tot doctorul Didita!!!! E sub demnitatea lui sa-si mituiasca colegii si sa recurga la marsaviile doctorului Olaru. Dovada stau voturile avute de dr. Didita ! E mare lucru sa ai "coloana vertebrala". Sunt putini doctori asemenea Doctor Didita!
SORIN:
(8 Decembrie 2011, 15:18)
După reacțiile tale, măi dragă "danut", oricine își poate da seama că, din lipsă de argumente, îți verși veninul de om frustrat. Numai securist nu-mi mai ziseseși, limitatule!
danut:
(8 Decembrie 2011, 13:04)
@SORIN Dupa urmatoarea operatie sper sa tastezi cu limba....javra de securist cazut din caruta parvenitilor!!!Asa ca mars cu presupunerile...egalitarist nostalgic si infect!!!
SORIN:
(8 Decembrie 2011, 12:35)
Nu-mi pute chiar totul d-le "danut", dar, dacă ai urmări atenționările venite din partea "bolșevicilor" din U.E., ai observa cam cât de des atrag atenția autorităților române asupra dimensiunilor corupției din țara noastră (?!). Am observat că la d-ta toți sunt ori bolșevici, ori comuniști, ori bolnavi, numai d-ta ești sănătos tun. La fel ca și Băse': el anticomunistul, el veșnicul luptător cu corupția negăsind corupții, și așa mai departe. Neștiind ce vârstă ai, trag concluzia că ori ești vreun puțoi retardat, ori vreun "fost" care, ca mulți alți căcăcioși de dinainte se dau mari experți în ale democrației, devalizând totul în țara asta, băgându-ne, cu zile, în pământ. Dacă poți nega toate astea, fă-o!
danut:
(8 Decembrie 2011, 11:28)
@SORIN Ultima ta postare imi confirma convingerea ca esti bolnav de o forma de bolsevism incurabila....tie totul iti pute a coruptie(sanatate,justitie,ordine si ce mai tine de buget).Tu improsti cu laturi toate profesiile si domeniile de actitate.Nu ti gasesc pe siteuri vreo postare constructiva(in afara corectiilor gramaticale ce le aplici postacilor)...ba si mai rau....ai aratat ca esti rasist si xenofob in alte postari.Asa ca lasa ma invatatule cu explicatiile tale izvorate din cazuri particulare!Chiar sunt eu dobitoc ca mi pierd timpul cu frustrarile tale de comunistoid si ti raspund.
SORIN:
(8 Decembrie 2011, 10:25)
Măi dragă "danut", eu am patru intervenții chirurgicale, pe care nu ți le-aș dori vreodată. Am fost internat în mari spitale bucureștene, operat de medici de înaltă clasă. Când am vrut să fiu și eu "atent", m-au amenințat cu externarea. Mai greu a fost cu asistentele și infirmierele care, fără o "mică atenție" nici nu-ți schimbau lenjeria. Așa că nu-mi spune (tu, mie) că generalizez. N-are nimeni nimic cu niciun sistem, doar că rar găsești un medic, un polițist, un procuror, un judecător și alți "speciali" care să fie incoruptibili. Nu știu ce profesie ai putea avea dar, du-te la spitalul din Slobozia și stai de vorbă cu pacienții. Ai să auzi cam ce părere au despre unii medici, și cum se comportă aceștia cu ei, cu cei care le rotunjesc veniturile, ce urlete, ce invective la adresa lor. Așa că te rog nu mai lua apărarea tuturor bestiilor. Din orice sistem.
Adrian Berbece:
(8 Decembrie 2011, 10:08)
Pentru "dana" si pentru "administratorul" acestui site : am intrat din intamplare pe aceasta pagina, la recomandarea unei cunostinte ! Din pacate, se pare ca numele unora ca mine apare in "comentarii" ce nu au legatura cu realitatea ! Va rog sa opriti astfel de "dezvaluiri", altfel unii dintre noi vom incepe JIHADUL ! Pe intelesul unor pseudo-razvratiti de varsta a treia, atentie mare la comentariile postate, altfel anumite "propuneri" indecente si situatii "fara precedent" vor atarna de gatul lor mai rau ca niste pietre de moara ! Eu nu-mi ascund identitatea pentru ca n-am motiv ! Insa, "motivatiile" acceptarii unor astfel de comentarii ce aduc defaimare, fara afisarea expresa a identitatii acestor falsitati, nu concorda cu scopul unei publicatii online !
user:
(8 Decembrie 2011, 06:04)
stati putin ca nu intelg. Dl Didita a fost votat de 213 colegi, iar Olaru de 196, dar au participat la vot 257 doctori din totalul de 303 care au drept de vot. 213+196 = 409 (?!?!??!??!). Sau voturile se numara unul mie, ia si acelasi tie ????
dana:
(7 Decembrie 2011, 22:10)
Ce figura are dr Olaru. Pai cum poate face fata si la Colegiul medicilor si la Spital? Pai la Spital o stim bine ca o are pe D-na NUTY de la RUNOS si mai marele consiler juridic VASILICA si a mai aparut si o alta persoana d-l BERBECE (cu prestari servicii- Consilier personal al Managerului - sotul d-nei dr Berbece -medic specialist diabet, ca de aceia se zbat sa desfiinteze sectia de dializa din spital, ca sotia personala sa aiba paturi de diabet) Mafie in stil mare. Strici ceva ce este necesar ptr. bolnavii din judet ca sa infiintezi ce? in sitatia cind in judet se reduc paturi. Raminem si fara paturi de dializa si fara altele. Ce gindire, ala Nuti Mircea si sfatuitorul Vasilica.
nuti:
(7 Decembrie 2011, 21:58)
asa au facut? Nu a fost ales d-l dr Didita Presedinte? Pai a avut cele mai multe voturi. Voturile pt d-l dr.DIDITA, au fost pe bune si pe sinceritate fara sa faca propaganda in judet precum dr.Olaru si acolitii lui. Asta inseamna ca d-l dr. Didita,este cunoscut si respectat de toti colegii din judet, dar impostorii l-au marginalizat. Inseamna ca la Ialomita PSD nu face alianta cu PNL? Pacat de ce s-a intimplat la alegerile din fruntea unor oameni cu cea mai inalta pregatire profesionala, pentru care aveam un respect deosebit. Rusine sa le fie celor care au facut de rusine brasla lor. Asta inseamna invidie pe cei cu inalta pregatire profesionala si conduita morala.Respectivii nu vor ajunge profesional niciodata la niveliul celor care nu au obtinut voturi prin jmecheri.Imi este rusine de josnicia la care s-au pretat.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
350 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(7636 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(8168 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6956 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(7123 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(7009 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(12340 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(7719 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(7244 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(12470 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8897 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(7723 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(12284 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(7736 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(6824 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(5501 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(8108 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(4520 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(3184 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(8092 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(7721 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(5041 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(8977 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6795 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(7073 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(6339 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(11515 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(3781 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(14364 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(6767 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...