Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Street dance rural made in Mihail Kogălniceanu

Street dance rural made in Mihail Kogălniceanu

De doi ani încoace, drumul deschis de Costel Busuioc a fost tranformat în autostradă, iar televiziunile nu se mai satură să facă puncte de rating din talentul și lacrimile noastre. Există însă și tineri care refuză cele 15 minute de celebritate și trăiesc doar pentru bucuria pe care le-o aduc celor apropiați. Noi i-am cunoscut la Mihail Kogălniceanu, unde au revoluționat bătrîna scenă comunistă a Căminului Cultural cu un spectacol de 1 Decembrie altfel decît milioanele de versiuni edulcorate ale Cîntării României desfășurate în ultimii 22 de ani pe tot cuprinsul patriei.

Ce n-a văzut Ziua Națională de cînd e ea
Sala Căminului Cultural din comuna Mihail Kogălniceanu e la fel cum au lăsat-o comuniștii acum 22 de ani. Aceleași draperii din pluș, același ciment mozaicat care-ți îngheață răsuflarea în zi de decembrie și o senzație de deja-vu de care nu poți scăpa. Scena însă e vie, iar copiii care susțin spectacolul n-au auzit de Ceaușescu decît în cărțile de istorie alternativă. Nici prietenii lor din sală, vreo 200 numărați din ochi, nu-și bat capul cu astfel de prostii. Toți îl aplaudă frenetic pe tînărul care prezintă evenimentul, un adolescent subțire care poatră un tricou imprimat cu îndemnul «BE STUPID» și o șapcă aruncată într-o parte...
Aici s-au desfășurat cîndva edițiile locale ale Cîntării României, cu poeziile patriotice obligatorii și osanalele închinate tovarășilor. Dar Florin Pucheanu habar nu are și nici nu credem că i-ar păsa dacă ar ști. El își prezintă grijuliu pietenii. Un elev de liceu care cîntă la flaut, un grup de colindători de la Luciu, foștii colegi de școală. Spectactorii ascultă fără să dea semne de plictiseală și aplaudă moderat, așteptînd răbdători spectacolul de final.
Și spectacolul nu se lasă așteptat. Sînt zece, împărțiți în două trupe, pe grupe de vîrstă. Se pregătesc de două săptîmîni pentru acest show și invadează scena hotărîți să impresioneze. Dansează, zboară prin aer, se contorsionează sfidînd legile fizicii și propriile lor limite...
Dintr-o dată, sala se face mică, iar atmosfera devine incendiară. Sînt strigați pe nume, aplaudați la scenă deschisă, lăudați, chemați la bis... Iar emoția lor e vie și nevinovată, așa cum rar mai poți vedea. Sînt trupele The Junior și New Revolution Step, primele trupe de dance street din mediul rural, după știința noastră.

Dansatorii care nu vor nimic de la nimeni
Cei 10 dansatori au vîrste cuprinse între 8 și 20 de ani, coregraf, muzică dedicată și un program artistic pe care îl respectă cu strictețe. Liderii celor două trupe sînt Florin Pucheanu, tînărul cu tricoul-manifest și Cornel Moraru, un tînăr de 19 ani cu care am reușit să stăm de vorbă după ce fanii l-au lăsat în pace.
«Eu și Florin facem asta de la 6-7 ani. Dar trupa am înființat-o acum două săptămîni, special pentru spectacolul de Ziua Națională. Ne-a rugat domnul primar, că auzise de noi, și-am zis că trebuie să arătăm de ce sîntem în stare. Avem coregraf, avem program, ne antrenăm în fiecare zi, iar pînă în vară o să fim cei mai buni din cîți există. Sursa noastră de inspirație sînt videoclipurile de pe net, dar am inventat și mișcări personale, pe care nu le mai are nimeni. Și da, sîntem mîndri de noi și nu cerem nimic de la nimeni, cum s-a mai văzut la TV. Noi dansăm de plăcere, nu ca să ajungem vedete!» spune Cornel.
Cea mai mică dansatoare din trupă este Cătălina Georgiana Negre, are opt ani și este mascota trupei The Junior: «Îmi place, îmi place, îmi place! Și într-o zi am să fiu așa, ca Florin!». Cătălina nu e singura fată din trupă. Laura Uretu are 18 ani și e liceean: «O fac din plăcere, iar băieții cred că am talent. Sîntem nebuni după dans și vrem să știe toată lumea asta!».
Trupele de street dance nu sînt o noutate în Ialomița, spun liderii de la New Revolution Step. Există astfel de tentative și la Slobozia, și la Țăndărei. Dar Cornel crede că ele nu vor rezista asaltului trupei sale. Și de la înălțimea scenei din Kogălniceanu, unde trupa sa a debutat, îi provoacă pe toți la un război dance-street, oriunde și oricînd. Cine are urechi de auzit, să audă și să ridice mănușa...

11 Decembrie 2011, 13:30 (15895 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


adriana:
(22 Decembrie 2011, 10:52)
Bravo. Cornel!!!
semaca:
(20 Decembrie 2011, 02:42)
se vede ca ie un primar adevarat bravo lui tineo tot asa sa moara PINOKIO
LEX ET HONOR:
(17 Decembrie 2011, 11:03)
Cenaclul Flacara trebuie reinfiintat si promovat tot ce este Romanesc(nu Haloweenul,etc).Iar cel mai mare patriot al comnei Mihail Kogalniceanu,este domnul primar Dinu Alexandru.Oare ar trebui sa se transfere de la PNL la PRM??Daca esti fiica Alexandra Dinu,nu ai invatat nimic de la tatal tau.E un om deosebit,cu coloana vertebrala dreapta,un adevart roman.toata stima si respectul pentru acest roman.
Alexandra Dinu:
(16 Decembrie 2011, 20:02)
Bravo! Felicitari echipei si tineti-o tot asa. Ati reusit, impreuna, sa aduceti in Mihail Kogalniceanu ceva nou si lucru asta place tuturor. Iar celorlalti care doresc dansuri populare si cantece patriotice va anunt cu parere de rau ca s-a desfiintat Cenaclul Flacara...dar mai sunt locuri in Partidul Romania Mare! ;)
ADDA:
(14 Decembrie 2011, 16:52)
Felicitari! sunteti tare curajosi!dansuri populare,traditii.....sunt destule,iar voi dovediti ca sunteti "europeni".Sa o tineti tot asa!
Eduard:
(12 Decembrie 2011, 18:32)
E bine și cu astfel de manifestări...Decăt depravare, mai bine să se ocupe cu ceva plăcut și inofensiv. Ar fi bine să se apropie și de dansul popular! Felicitări și succese!!
marin:
(12 Decembrie 2011, 15:46)
Super tare...cine se gandea ca poate si in mediul rural sa existe o trupa de street dance.Sunt niste baieti extraordinari.Bravo lor.imi mai place mesajul "BE STUPID FOR SUCCESFUL IN LIFE" :)) SUPER MARFAAA
misha:
(11 Decembrie 2011, 20:07)
tina ... unde e tigara?
LEX ET HONOR:
(11 Decembrie 2011, 18:49)
Nimeni nu contesta ca si astfel de trupe trebuie apreciate.Rau este ca nu apreciati folclorul autentic romanesc.Mie mi s-au parut mai buni grupul de copii de la Gura Ialomitei.Nu a fost NICI O COLINDA,au fost doar cantece patriotice dedicate zilei de 1 decembrie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
354 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(563 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1092 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(745 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(631 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1203 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1447 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8323 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(996 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1130 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1251 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1342 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8179 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1866 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1797 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1705 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2032 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2504 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2957 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2258 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2312 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2632 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5356 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3256 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3402 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3119 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7056 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...