Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

10 milioane de euro, averea celor mai bogați țigani

Forbes de Țăndărei

10 milioane de euro, averea celor mai bogați țigani

Averi de milioane de euro. Palate de lux și bolizi de sute de mii de euro. Sînt averile țiganilor din Țăndărei, cuantificate de jurnaliștii de la «VerticalNews» la peste 10 milioane de euro. Un top al celor mai bogați 50 de țigani din România, de unde nu lipsesc nici băștinașii noștri de la Țăndărei, orașul care a speriat Marea Britanie. Rromii nominalizați au în conturi milioane de euro și averi colosale și, cu siguranță, s-ar putea regăsi în prestigiosul Top Forbes. Potrivit «VerticalNews», averile țigănești au fost calculate în funcție de activitatea economică înregistrată la Registrul Comerțului, declarațiile proprii, plus aurul și bijuteriile, palatele și locuințele, dar și terenurile și mașinile pe care aceștia le-au afișat în spațiul public. «Țiganii au două astfel de momente în care își prezintă bogăția. Unul este Săptămîna Mare de dinainte de Paște, iar celălalt Sărbătoarea Sfintei Marii din data de 8 septembrie. De regulă, țiganii din toată România vin să petreacă la Costești de Vîlcea cu grătare, fripturi la proțap, cîrnați și sarmale. De Sfînta Maria, an de an. În 2009, țiganii au petrecut inclusiv cu președintele Traian Băsescu. Cercetarea efectuată de „VerticalNews“ a durat mai bine de șase luni, perioadă de timp în care au fost intervievate cîteva zeci de persoane, efectuate trei reportaje în mari comunități țigănești și analizate sute de firme» se arată în ancheta «VerticalNews».

Țăndărei, orașul unde s-au făcut primele milioane. De euro!
Cel mai fruntaș loc în top este locul 16 și este ocupat de Nicolae Radu, zis Talianu. Potrivit cercetării, Talianu ar avea o avere estimată la 2,3 milioane de euro. Cel mai bogat țigan din Țăndărei ar fi strîns banii din traficul de minori, pe care îi trimitea la cerșit în Marea Britanie. Talianu a fost arestat în aprilie 2010, pe numele său autoritățile metropolitane reținînd că negocia prețul persoanelor transportate, dar se ocupa și de transportul în siguranță al acestora (n. red.: în aprilie 2010, Talianu se numea, de fapt, Ilie Voicu. Este posibil ca acesta să-și fi schimbat numele real).

Locul 22 în topul VerticalNews revine binecunoscutului țigan Radu Constantin, zis Titi Aghiotantu. Averea estimată a acestuia se ridică la 2 milioane de euro. Aghiotantul a fost catalogat drept lider al rețelei interlope de trimis copii la cerșit în Marea Britanie. Potrivit procurorilor, Titi Aghiotantu se ocupa de recrutarea, transportul și cazarea minorilor pe teritoriul țărilor de destinație.

Marian Miliardaru, din Țăndărei, pe numele adevărat de Marian Niculae, ocupă prestigiosul loc 26. Cu o avere estimată la 1,9 milioane de euro, Miliardaru are un nume de stradă predestinat. La rîndu-i, țiganul din Țăndărei a obținut bani din rețeaua de cerșit. La perchezițiile din aprilie 2010, în casa lui Marian Niculae au fost găsite o armă de vînătoare cu glonț, una cu alice, o sabie ninja, 5 pumnale și mai multe cartușe. De asemenea, individul avea peste 3 kilograme de bijuterii, nenumărate certificate de naștere, cărți de identitate, certificate de căsătorie, înscrisuri cu sume de bani dați cu camătă, dar și mai multe contracte de vînzare-cumpărare.

Cu o avere de aproximativ 1,7 milioane de euro, Radu Traian zis Traian Țiganu ocupă locul 31. Se pare că agoniseala a fost strînsă prin implicarea individului în afacerea copiilor traficați.

1,2 milioane de euro este averea ce îl plasează pe Ion Varga, un alt țigan din Țăndărei, pe locul 36. Potrivit jurnaliștilor de la «VerticalNews» povestea lui Varga începe în 2003, cînd țiganul a zburat către Franța dar a aterizat la Londra. «Ne-am făcut și noi cîte o posibilitate. Mergeam cu ziarele, mergea cerșitul atunci. Spălam parbrizele la mașini și mai mergea... Acum nu mai merge» citează «VerticalNews» o declarație a acestuia.

Locul 45 în topul celor mai bogați țigani din țara noastră este deținut de Nicolae Ciprian, zis Poligrad. Averea individului a fost estimată la 900 mii de euro și, potrivit procurorilor, acesta era secundul liderului grupării mafiote destructurate în aprilie 2010.

Ultimul, dar nu cel din urmă, loc în top, respectiv locul 50 aparține lui Mircea Niculae zis Bocioc. Averea acestuia a fost estimată la 700 mii de euro, banii provenind de asemenea din traficul de minori. Bocioc se ocupa de negocierea și plata prețului transportului din România în străinătate pentru minori din județele Călărași și Ialomița.

...
O parte a traficanților de minori din Țăndărei a fost pusă în libertate. Decizia a aparținut magistraților Curții de Apel Tîrgu Mureș. 19 dintre arestații în dosarul «Mafia din Țăndărei» au fost puși în libertate, măsura judecătorilor impunînd obligația de a nu părăsi localitatea. Reamintim faptul că, în luna aprilie a anului 2010, la Țăndărei s-a desfășurat cea mai spectaculoasă și de anvergură acțiune polițienească din ultimii ani. Bilanțul oficial al operațiunii de destructurare a grupului infracțional din Țăndărei era stabilit la 34 de percheziții domiciliare, 27 de persoane urmărite penal pentru trafic de minori, 24 de persoane reținute și 168 de victime-copii. Potrivit Rechizitoriului, rromii erau acuzați de activități de crimă organizată pe linia migrației ilegale și a traficului de minori spre țări din Europa Occidentală. Acțiunea din aprilie 2010 a mobilizat, pe lîngă procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, peste 120 de ofițeri de poliție din cadrul IGPR-DCCO, DGIPI și 200 de lucrători din cadrul Jandarmeriei Române. În plus, operațiunea a beneficiat de sprijinul Poliției Metropolitane din Marea Britanie, care au reușit ceea ce poliția ialomițeană nici nu îndrăznea să viseze: destructurarea celui mai mare grup infracțional specializat în trafic de minori și criminalitate organizată!

20 Decembrie 2011, 08:19 (31951 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Agresorii polițiștilor bătuți la Țăndărei sunt greu de identificat
Țăndărei: Agenți de poliție agresați de romi
Dosar penal pentru viol, înregistrat la Poliție

Comentariile cititorilor:


Ianis:
(3 Aprilie 2020, 20:38)
Ma voua nu va este rusine cel putin asa de voi ansiva.Cu ce va deranjeaza pa voi ca sunt ei analfabeti si ca au case si masini de milioane ,santeti gelosi deasta vb fel si fel de vb urate ,uitativa an oglinda si la urma judecati pe altii .Mie scarba de cei care judeca un om orice rasa ar fi el oricat de urat oricat de prost.
dragos:
(18 Iunie 2014, 14:39)
Articolul este unul exagerat din punct de vedere al sumelor prezentate, sunt nascut si crescut in Tandarei, comunitate controlata clar de rromi, sunt generatia anilor 80 am crescut cu ei, am lucrat pentru ei, sunt oameni ca si noi, cu bune si cu rele,s-au descurcat in strainatate cum multi dintre romani nu o vor face niciodata, unii au riscat,altii mai putin.Sa nu judecam gresit pe unii din ei,binecunoscutii Marian si Bociog sunt chiar doi frati de toata isprava, oameni ce au ajutat si probabil vor mai ajuta comunitatea in sine. Referitor la postarile privindu-l pe Scutaru....mai bine va abtineti si nu faceti greseala sa iesiti din anonimat, omul a plecat de jos, a muncit pentru asta si munceste in continuare si merita respectul oricui.
MAFIA:
(27 Martie 2014, 01:34)
SCUTARU E UN TARAN LA TANDAREI
fara nume:
(10 Iunie 2012, 00:23)
mai scutare ai uitat de unde ai plcat ca la tigani ai crescut 

scutaru:
(25 Aprilie 2012, 16:10)
din partea mea nu am nici o treaba cu tigani din Tandarei  ,eu le_am aratat ca sunt mai greu ca ei si ii astept la cotitura sa maraie vreunu ori la bar ori la spital.
realitate:
(23 Decembrie 2011, 11:06)
veniti la discoteca la saveni sau al tandarei la pasare faceti un control sa vedeti kati din tigani sunt in regula au arme albe la ei tuturor le e frik de ei ,ar trebuii sa luati o masura...
pedro slobozia:
(22 Decembrie 2011, 14:01)
o parte din ei aveau averi si pe timpu comunistilor,dar cat ar avea tiganu tot tigan ramane.
hmmmm...:
(21 Decembrie 2011, 13:09)
pasarica alba-n cioc a adus jale si foc!!!
OBIECTIV:
(20 Decembrie 2011, 22:03)
Sunt multe capete implicate. Pai uitativa putin in ograda unor capi ai judetului- Protectia copilului, politie, etc. Pai astia chiar nu stiau... sigur ca da, dar le mai pica si lor cate ceva.AAA era sa uitam Primaria - care are acolo un "baiat destept". O lume murdara... sau o lume murdarita in primul rand de mmai sus plasatii care sau complacut ca leo placut. Pai NU?
LEX ET HONOR:
(20 Decembrie 2011, 20:39)
Articol foarte slab documentat.Bocioc din 2008 are 5 mil.euro la CEC.Toti tiganii au banii la CEC Tandarei.De ce nu ziceti nimic de Bucuroiu Marian,care si deunazi se plimba in jeep cu tiganii.Si toata ziua sta la mese intinse cu acestia la Restaurantul Unirea.Nici numele tiganilor nu sunt corecte.De Sava Vasile si de notara nu ziceti nimic.Si nici de Nitu,Serban,Manolache,Barsan.De ce??Trebuia sa vina Secret Service GB sa faca ordine la noi???
ion:
(20 Decembrie 2011, 17:34)
Ce fac ANAF-ul si politia?
mircea:
(20 Decembrie 2011, 16:36)
In primul rand,respectivele "palate" sunt cele mai urate cladiri,si,avand in vedere uratenia morala si fizica a proprietarilor este normal sa fie asa,in a doilea rand,faptul ca uratenia tiganeasca in tota splendoarea ei a cuprins orasul Tandarei,este in primul rand din vina autoritatilor locale si centrale,toti ai stiut ce se intampla acolo,dar, toti si-au luat "prima" de la magraoni,asta e...o vorba spune asa,daca te bagi in troaca te mananca porcii...cam asta s-a intamlat cu Tandarei, s-a transfrmat intr-o imensa troaca, plina de oribilitati numite pompos palate si populata de magraoni burtosi si analfabeti...
gion 0243:
(20 Decembrie 2011, 11:37)
MA bucur ca in Romania se mai spune si adevarul dar degeaba nu avem instituti care sa vegheze asupra ordini disciplini si dreptati Hitler dupa cum vad in ziua de azi avea dreptate abia acum imi dau seama cita dreptate avea, Hitler daca mai traia poate ca-i civiliza Si traiam astazi ca frati cu tigani emancipati
SORIN:
(20 Decembrie 2011, 09:24)
Spui că poliția ialomițeană nici nu îndrăznea să viseze. Păi nici nu și-a propus vreodată așa ceva, ba, mai mult, era mână-n mână cu infractorii, fapt dovedit nu de puține ori. Bun, și dacă i-a "destructurat", ce?! Te pomenești că de a doua zi, țiganii-miliardari și-au căutat de muncă pentru a-și putea întreține "căsuțele" și "familiile". Ce nu voi înțelege niciodată, dacă tot s-a făcut dovada infracțiunilor, de ce aceste palate nu sunt confiscate, dânduli-se altă destinație, eventual socială. Chiar s-a ajuns ca oficialităților statale să le fie frică de niște baragladine infractoare?! Nu peste mult timp, țara noastră se va numi RRomânia. Bravo nouă !!!
un top trist:
(20 Decembrie 2011, 08:27)
Felicitari pentru subiectul abordat, atat de rar de altfel, in alte media.Traficul de minori, se intampla in Ialomita, copiii aceia sunt victime sigure si nestiute, de cele mai multe ori, iar pentru ei nu exista nici cadouri, nici poleiala de sarbatori si nici vreun Mos Craciun.Un top trist.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Gala Finală a Concursului Internațional de Canto «Ionel Perlea»

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în parteneriat cu Asociația «Suonarte», organizează Gala Finală a Concursului Internațional de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:10
(4392 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2025»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:05
(3487 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Moldoveni!

Luni, 2 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 08:45
(4861 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei și Fetești

Percheziții la Țăndărei și Fetești

Joi, 29 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașele Țăndărei și Fetești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:20
(3961 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Miercuri, 28 mai 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de tip «razie», având ca scop prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, precum și menținerea ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:00
(3017 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

În cadrul campaniei «Săptămâna prevenirii crimialității», polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în cadrul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 15:40
(4399 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-aprilie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de 27,60 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprlie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 14:00
(4723 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: update orele 15,00-Lucrare programată în localitatea Maia, 28 mai 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor până în jurul orelor 21,00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2025, 15:30
(4416 vizualizări - 0 comentarii)


Proxeneți din Fetești și Gura Ialomiței, în vizorul DIICOT-Structura Centrală

Procurorii DIICOT-Structura Centrală au organizat 12 percheziții domiciliare într-o cauză penală ce vizează comi­terea infracțiunilor de «proxenetism» și «trafic de persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 11:20
(5768 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se prelungește termenul de depunere al Cererilor de Plată până la data de 13 iunie 2025 inclusiv!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025, a fost prelungit până la data de 13 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 10:25
(6962 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 09:25
(4259 vizualizări - 0 comentarii)


976 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2025

În primele 4 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 976 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 08:15
(5500 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii din Țăndărei au reținut pentru 24 de ore, 5 bărbați din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice» și «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2025, 15:30
(4065 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Concentrație de pesticide peste limita admisă la o probă de banane

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în săptămâna 11-16.05.2025, au fost primite 11 probe de legume și fructe pentru determinarea reziduurilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 14:25
(5291 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia! 

Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA Constanța vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din comuna ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 12:35
(4309 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

34 de percheziții au fost efectuate joi, 22 mai 2025, de către polițiștii din cadrul IPJ Ialomița la locuințele mai multor persoane cercetate pentru «nerespectarea regimului armelor și munițiilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 09:00
(4188 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,23 milioane de lei în aprilie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,23 ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 15:20
(12201 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Duminică, 18 mai a.c., în jurul orelor 20,00, într-o parcare din Slobozia, un tânăr de 21 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 13:20
(4909 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2025, 12:25
(6059 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 3 ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2025, 14:00
(6117 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din Țăndărei!

Miercuri, 14 mai 2025, în intervalul orar 13,45-17,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Sinistrați, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2025, 14:10
(5446 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Luni, 12 mai a.c., în jurul orei 7,00, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe strada Vatra Nouă, din Jilavele, o autoutilitară cu remorcă. Vehiculul transporta material lemnos, î ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 14:20
(4600 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița se alătură demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului cultural «Noaptea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 12:55
(4290 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 434,07 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna aprilie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 10:25
(8919 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 08:25
(5675 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orei 3,00, pe strada Primăriei, în localitatea Munteni-Buzău, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:30
(5251 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Atenționare privind noi metode de înșelăciune on-line

IPJ Ialomița informează cu privire la apariția și extinderea unei noi metode de înșelăciune on-line, semnalată tot mai frecvent în ultimele săptămâni. Aceasta se desfășoară prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:25
(1053 vizualizări - 0 comentarii)


Controale și amenzi ale polițiștilor ialomițeni

În perioada 10-11 mai a.c., polițiștii din Slobozia au desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a faptelor stradale, a faptelor antisociale și menținerea climatului de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:20
(6720 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole vestimentare contrafăcute, confiscate

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești au identificat două persoane, de 24 și 26 de ani, care se deplasau cu o autoutilitară pe strada Călărași din Fetești. ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:15
(4961 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Slobozia, arestată pentru deținere de droguri

Sâmbătă, 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au pus în executare un mandat de executare a pedepsei, emis de Judecătoria Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:10
(8864 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia droguri


Ultimele comentarii
[email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...