Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Parcările cu plată disciplinează șoferii!

Cel puțin așa declară autoritățile locale

Slobozia: Parcările cu plată disciplinează șoferii!

În primăvara anului trecut, Primăria Slobozia își anunța intenția de a pune la dispoziția șoferilor din Slobozia 1500 de locuri de parcare cu plată. Valoarea anuală a unui astfel de loc de parcare se ridică la 100 de lei, iar proprietarul are dreptul de a folosi respectivul spațiu între orele 17,00 și 7,00 dimineața. La aproape un an de la demararea inițiativei, mai puțin de 500 de locuri au fost licitate, însă autoritățile se declară mulțumite și susțin că «șoferii slobozeni sînt mai disciplinați decît oricare alții...».

Licitații cu pași de melc
Demarate încă din vara anului trecut, licitațiile pentru locurile de parcare din Slobozia se derulează greu și ineficient. Potrivit datelor oficiale, mai puțin de 500 de locuri de parcare din cele 1500 promise anul trecut au fost scoase la licitație, însă autoritățile sînt mulțumite. «Merge greu, dar merge! Iar în urmă se vede ceva... Am avut cîteva sesizări la început, dar acum oamenii au înțeles și s-au învățat să-i respecte pe cei care plătesc. Așa că pot să spun că șoferii slobozeni sînt mai disciplinați decît oricare alții. Iar de săptămîna viitoare, am comandat niște numere de aluminiu care se lipesc de asfalt și nu se mai dezlipesc decît odată cu el. Ultimul răcnet în domeniu, ultima tehnologie!» a declarat viceprimarul Alexandru Stoica, responsabil cu implementarea acestui sistem. Soluția marcării locurilor de parcare cu numerele autoturismelor reprezintă o alternativă la celebrele «opritoare» de fier pe care autoritățile locale nu le agreează.
În ciuda declarațiilor optimiste ale autorităților, mulți dintre șoferii slobozeni se declară nemulțumiți: «Eu locuiesc pe lîngă Școala 2. Ieri noapte, Poliția Locală a umplut parbrizele de invitații pentru că am parcat ilegal. Păi, eu acolo parchez de 20 de ani, unde să-mi mut mașina!? Că și să fie loc, acum în parcare nu mai pot să o trag, că iau locul altuia!»... Pentru aceste situații, dar și pentru cele care apar în alte zone aglomerate ale orașului, autoritățile locale nu au, deocamdată, soluții.

Ce trebuie să faci pentru un loc de parcare?
În vederea participării la procedura de atribuire/licitație, solicitanții vor depune la Primăria Slobozia următoarele documente:
-Cerere;
-Documente privind domiciliul: copie BI/CI, actul de proprietate a apartamentului (vînzare-cumpărare, donație, etc);
-Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului/autovehiculelor deținute în proprietate sau în folosință;
-Documente privind dreptul de folosință al autovehiculului: contract de leasing, contract de comodat, etc;
-Declarație pe propria răspundere că nu deține garaj amplasat pe domeniul public sau domeniul privat.

10 Ianuarie 2012, 18:37 (39803 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia gestionează o afacere de 260 mii de lei
Licitații «aranjate» pentru locurile de parcare din Slobozia
Primarul Ionașcu, acuzat de «abuz în serviciu»
Parcările din Slobozia, un vis transformat de autorități în coșmar
A început numărătoarea inversă!

Comentariile cititorilor:


George:
(12 Ianuarie 2012, 09:06)
Pt. John: --- Trebuie facuta distinctie intre parcarile rezidentiale si cele publice. Faptul ca terenurile sunt catalogate in ambele cazuri ca fiind de interes public, nu inseamna ca autoritatile locale trebuie sa le trateze identic. In general, nicaieri in lume parcarile rezidentiale nu se platesc, fac parte din drepturile cetatenilor, platitori de taxe si impozite, la conditii decente de trai. Da, parcarile din zonele centrale, cele din fata institutiilor de interes, din zonele aglomerate, e normal sa fie taxate (dar nu cu abonament anual, ci cu tarif orar). Cum Slobozia nu este un oras aglomerat, cum parcarile rezidentiale sunt suficiente (ai vazut pe cineva care nu are unde sa-si parcheze masina noaptea?), cred ca "problema parcarilor" este doar o creatie a edililor pentru a mai atrage ceva bani la buget! Iar ce faci tu acum, este dovada ca deja apar disensiuni intre vecini. Crezi ca cel cu trei masini (presupunand ca banii nu-s o problema pentru el), nu "se va descurca" la fel ca pana acum? Ai sa ramai surprins, dar tocmai el, va avea... trei locuri de parcare marcate!, fiindca va putea licita oricat, primaria iesind in avantaj la un pret mai mare. Dar te intreb, pana acum cum va descurcati? Fiindca, te asigur, si de acum incolo o sa va descurcati identic si la fel, doar cu mai putini bani in buzunar, fiindca o sa platiti ceva in plus (degeaba) primariei!
John:
(12 Ianuarie 2012, 08:34)
Exista si un lucru bun in toata aceasta treaba. Locurile de parcare nu vor mai fi ocupate de cei care detin "n" masini personale sau de serviciu.Nu cred ca este pentru nimeni placut sa ajunga acasa si sa constate ca nu are loc de parcare pt. ca nu stiu ce vecin are trei masini parcate si plateste impozit doar pt. cea personala.
cristi:
(11 Ianuarie 2012, 17:00)
sunt de acord cu george, or sa adune bani din licitatii si din amenzile pe care le va da Politia Locala. ne va vana politistii comunitari ca pe hotii de rand. RUSINE ! eu lucrez la stat si totul e economisit, la primarie stau usile la birouri deschise ca lesina functionarul de cald, vorba lui Bendeac: mai tai-o da o dracului....
vasile:
(11 Ianuarie 2012, 10:32)
asta e hotie pe fata cu plata pentru parcare ...ori nu mai are primaria bani de (buzunar)scot fel si fel de legi ...
cristi:
(10 Ianuarie 2012, 22:15)
pai eu platesc impozit 1 000 ron la masina fiindca am motor mare nu stiu daca e corect sa mai dau 100 ron si la parcare. pai sa ne fie cu iertare diferenta e imensa
George:
(10 Ianuarie 2012, 21:27)
Repet a nu stiu cata oara: masura nu are de-a face cu disciplina sau mai stiu eu ce cuvinte mari ale edililor. Masura e menita doar sa aduca alti bani la bugetul orasului. Din start se observa asta (in Bucuresti suma anuala perceputa de primarii este intre 50 si 65 lei). Iar a propune cetatenilor sa liciteze locuri de parcare cand nu se pot identifica decat spatii decat pentru 15-20% din masinile inmatriculate in oras, nu vi se pare o ineptie? Adica, Primaria castiga de doua ori: o data de la cei ce au licitat, iar apoi de la ceilalti, care vor primi amenzi! Oameni buni, puteti stopa abuzurile edililor prin neparticiparea la licitatii! Si nesupunerea civica este o forma de protest impotriva celor ce v-au inselat asteptarile, alegandu-i!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2778 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3446 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2758 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2872 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(2973 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3266 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(3957 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3749 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3677 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2772 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3306 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(2966 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(2913 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3366 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3245 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1475 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2206 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3002 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2530 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3576 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2824 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(2877 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3110 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(6735 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3381 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...