Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Adevărata Revoluție a încetat. Protestele de partid continuă!

click pe poză

Așa cum a anunțat încă din ziua precedentă, miercuri, 18 ianuarie, USL Ialomița a organizat la Slobozia un miting de protest împotriva Guvernului Boc și a președintelui Băsescu. Mitingul s-a desfășurat pe bulevardul principal, Matei Basarab, de la Stadionul «1 Mai» și pînă în Piața Revoluției. La manifestare au participat peste 1000 de membri de partid și simpatizanți ai USL, atît din Slobozia, cît și din localitățile rurale din județ.
În ciuda îndemnurilor manifestanților («Nu stați la balcoane/Că murim de foame») locuitorii municipiului Slobozia, surprinși pe stradă de marșul USL, nu s-au alăturat acestuia. Printre protestatari s-au numărat liderii PSD și PNL locali, dar și primarii comunelor și orașelor dominate politic de cele două partide.
Protestatarii s-au oprit în fața Prefecturii Ialomița, unde au scandat ore în șir sloganuri antiguvernamentale și antiprezidențiale. Prima care a deschis seria discursurilor politice a fost Otila Dumitru, președintele Organizației de Femei a PSD Ialomița.
În aceeași ordine de ide, aproximativ 200 de protestatari dintre cei prezenți miercuri în piață sînt așteptați a doua zi la București, la mitingul antiprezidențial organizat de USL. Organizatorii deplasării susșin că, pentru a preîntimpina deplasarea manifestanților la București, prefectul Mădălin Teculescu ar fi încercat să boicoteze închirierea autocarelor de transport. Vom reveni cu amănunte.

18 Ianuarie 2012, 19:50 (43606 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: PNL suflă funcția de prefect de sub nasul PSD
Slobozia: Miting «spontan» cu repetiție
Slobozia: Miting «spontan» orchestrat de USL
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


un pagubit:
(19 Ianuarie 2012, 08:05)
apa lui ionascu sparge caloriferele,strica centralele termice,infunda tevile.Ganditi-va ce efect are asupra pieli.Sunt persoane care beau apa de la robinet.Treziti-va slobozenilor!
???:
(19 Ianuarie 2012, 06:36)
Stam eu si ma gandeam. Pentru ce-or manifesta astia din primul rand? De la stanga la dreapta, sa incercam sa le citim gandurile ca baner n-au. Marian Neacsu: deputat este, copii angajati la cabinetul parlamentar are, patinoar (si alte afaceri) are, samd. Mihai Gaina: senator este, neamuri angajate la cabinet a avut, afaceri a avut si are, etc. Silvian Ciuperca: presedinte al Consiliului Judetean (la al doilea mandat!) este, si-a angajat tot partidul prin functii la Consiliu, afaceri nu are (dar credeti ca necesita?), etc. Stefan Musoiu: vicepresedinte la Consiliu Județean este, afaceri are ca stim cu totii cum le rezolva din biroul de la Consiliu, Mercedes-uri ultimul racnet are, samd. Marin Constantin: primar de Albesti este, afaceri agricole cu sute de hectare are, boier la el in comuna este, etc. Si-atunci, de ce demonstreaza astia? Pentru ce a iesit din barlog Ionascu, ca sa scandeze impotriva cui? Ce putere vor astia daca ei sunt la putere in acest judet? Cine sa-i mai creada ca mor de foame? Cum sa inlocuim pe alde portocalii lui Basescu cu aceste specimene? JOS TOATA CLASA POLITICA! JOS SISTEMUL! Acesta ar trebui sa fie mesajul demonstratiilor din toata tara! Nu putem schimba niste tampiti cu alti tampiti care, laolalta, au furat si parafurat din Romanica tot ce au prins!
Of of si mai mai:
(18 Ianuarie 2012, 22:19)
Pacat de Martin. Mai bine statea linistit in blocurile alea ale lui facute in pepiniera, cu multa sudoare. Iar Ionascu mai bine s-ar sinucide. Daca nu poate il ajutam noi. Pai daca ii trecea lui Ciuperca, prin neuronii aia intoxicati de ura si ipocrizie, sa faca un miting impotriva apei menajere de la robinetul slobozenilor, ar fi iesit tot orasul. Si nici nu mai era nevoie sa plateasca manifestantii, cum a facut acum. Primarul mai bine isi comanda un banner cu mesajul " Daca voi nu vreti sa muriti, va ajutam noi". RUSINE
Vlad:
(18 Ianuarie 2012, 22:06)
Cand vad poza asta imi aduc aminte de urmatoarea strofa scrisa de Eminescu. Ala cu gura cascata, marele primar analfabet de la Albesti, ar intreba daca Eminescu este membru de partid... ""Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!/ Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,/ Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,/ Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,/ Toți se scurseră aicea și formează patrioții,/ Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,/ Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!/ Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!/ I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!/ Și această ciumă-n lume și aceste creaturi/ Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri/ Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,/ Îndrăznesc ca să rostească pân' și numele tău... țară!/
golan:
(18 Ianuarie 2012, 21:57)
dorule puti rau a pdl-ist, du-te la bora pe deal!!
FZR:
(18 Ianuarie 2012, 21:54)
Prosti au fost cei care s-au dus la miting. V-ati dus pt. alti hoti. Hotii striga Hotii. Afara cu PDL, PSD si PNL din tara.
Absurdistan:
(18 Ianuarie 2012, 21:49)
"nu stati la balcoane,ca murim de foame".Asa striga, sfanta ipocrizie, Ciuperca,Gaina senatorul,Ionascu primarul si toata tagma psd-ista locala, adica cei care tin de multi ani fraiele judetului si ale Sloboziei. Indrazniti,fie-va mila, oameni buni,coborati de la balcoane si dati-le niste maruntis pt o paine!
pt doru:
(18 Ianuarie 2012, 21:48)
tu crezi ce spui?
doru:
(18 Ianuarie 2012, 21:42)
Partidul lui iliescu cel scolit in urss incearca sa ia (fure) puterea prin violenta, asa cum a invatat presedintele de onoare al psd de la bolsevici. Rusine!
golan:
(18 Ianuarie 2012, 20:54)
Hai sa facem ca ei(sa ne folosim de orice partid): ii acceptam pe toti la protest pana scapam de "portocalii" si apoi votam frumushel democratic cu cine vrea fiecare dintre noi. Adik dupa tot ce-au facut pdl-istii treabuia sa plece demult. Macar atata pedeapsa sa le dam.
Neslobozitul:
(18 Ianuarie 2012, 20:38)
Din ciclul: "maxim 1000 caractere" Nu au fost mai mult de 851 de persoane, adica 0.3% din populatia judetului. Eu, "ochiosul" si "ochioasa" am reprezenta fix la fel 0.3% impotriva protestelor de partid. Deci? Totusi, din ce spun posturile de stiri abia maine trebuiau sa faca mitinguri USL-stii in judete. Defazaj...sau apropierea de Bucuresti (pentru maine)?
Somerul:
(18 Ianuarie 2012, 20:13)
Mai oameni buni, strigam noi din toti rarunchii sa-i promovam pe ciuperca cu ai lui.La revolutie au murit copii si au progresat hoti, acum tot ei au nevoie de URLETELE noastre. Noi tot someri,si saraci raminem. EU NU MAI CRED IN VARIANTA SCHIMBARII. Sa mearga toti la Bora in deal
Citoyen:
(18 Ianuarie 2012, 20:07)
La agitatie si incitare la dezordine nu se pricepe nimeni mai bine decat sovieticul PSD. Iar aceste personaje, printre care si miticul Ciuperca, nu sunt cu nimic mai presus decat actuala conducere de stat. Daca schimbam, sa schimbam tot, nu sa readucem la putere sleahta PNL-PSD-PC(-ETC). O conducere autoritara, manata de principii nationaliste, este modalitatea benefica pentru romani si pentru Romania.
ochioasa:
(18 Ianuarie 2012, 19:57)
slobozia asta nu e slobozia mea... romania asta nu e romania mea...
ochiosul:
(18 Ianuarie 2012, 19:56)
bravos, natiune...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
224 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8425 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1654 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1569 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2305 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3784 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1625 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1759 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4265 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1194 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9279 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2368 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2652 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3931 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3581 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2875 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3146 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1680 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4224 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2330 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3473 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3306 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3554 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6579 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(11727 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(703 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(2010 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...