UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Un SMS pierdut și «modalitățile de influențare a evenimentelor»
«„Există o așteptare privind modalitățile de influențare a evenimentelor! Aștept un semnal! Silvian“. Ce ați citit este un SMS expediat pe unul dintre telefoanele redacției noastre chiar de, ați ghicit!, președintele PSD Ialomița, Silvian Ciupercă. Președintele Ciupercă a încurcat, fără îndoială, destinatarul mesajului citat mai sus și ni l-a expediat undeva sîmbătă, 14 ianuarie 2012, în jurul orei 12,40. Cui îi era adresat e lesne de închipuit, adevăratul destinatar acordîndu-i «indicațiile» și «modalitățile de influențare» căci, după cum se știe, sîmbătă, 14 ianuarie 2012, sub oblăduirea PSD s-a consumat prima zi de «revoluție» la Slobozia...»
Între ghilimele am prezentat șapoul articolului «Revoluția de la Slobozia» apărut în ediția print a ziarului Independent de miercuri, 18 ianuarie 2012. Spre deosebire de ziar, în on-line am decis să vă prezentăm și fotografia cu mesajul buclucaș al președintelui Ciupercă. SMS care, probabil, va stîrni nenumărate controverse și care, la fel de probabil, va provoca și reacții la adresa noastră...
De ce totuși facem publică informația aceasta? Se vor întreba mulți și vom căuta să le răspundem. Căci, firesc, ne-am întrebat la primirea mesajului în cauză, la ce «modalități de influențare a evenimentelor» se referea președintele Ciupercă și, mai presus, DE CE să se influențeze evenimentele? Răspunsurile le-am primit cîteva ore mai tîrziu cînd, aflat în fruntea «protestatarilor», Silvian Ciupercă demonstra și răgușea strigînd slogane...
Așadar, intuitiv, să spunem că mesajul era adresat președintelui PSD, Victor Ponta. De ce «aștepta» președintele PSD Ialomița, Silvian Ciupercă, «indicații» în condițiile în care, la Slobozia, mitingul era spontan? Cum s-a organizat «spontan» mitingul, cel dintîi de la Slobozia (n.n.: în municipiul reședință de județ, mitingul de sîmbătă, 14 ianuarie 2012, a fost primul din seria de demonstrații)?
În aceste condiții, a fost mai mult decît firească interpretarea noastră legată de «orchestrarea» mitingului «spontan» și, mai mult, confiscarea acestuia de către PSD-ul dlui Ciupercă. În cursul zilei de luni, 16 ianuarie 2012, am simțit cumva că unii dintre cei prezenți în Piața Revoluției din Slobozia erau oameni simpli, neangajați politic. Care oameni, la vederea liderilor locali ai PSD sau PNL, au început să-și manifeste nemulțumirea chiar împotriva acestora. Căci manifestau deja împotriva sistemului politic și a politicienilor în general... Ei încercau să-și recîștige mitingul sau adevărata Revoluție de la Slobozia...
18 Ianuarie 2012, 15:14 (38442 vizualizări - 23 comentarii)
Ialomița: Cine țipă de foame? Averi de demonstranți...
Slobozia: Adevărata Revoluție a încetat. Protestele de partid continuă!
Protest politic în biroul prefectului Teculescu
Mitingul lui Dragnea are nevoie de 10 mii de voluntari








Comentariile cititorilor:
(18 Ianuarie 2012, 18:11)
Si ce vezi rau in sms?Asta dovedeste ca Ciuperca e un politician bun.Si nu i mai zi revolutie la nemultumirea societatii ce s a concretizat in miting.Chiar mi a schimbat in bine parerea despre Ciuperca...are fler omul.Si ma bucur ca USL organizeaza proteste contra guvernului asta mizerabil.Cred ca mai nenorociti conducatori ca Basescu si gasca lui de zdrente n am avut.Jos BASESCU!!!!
(18 Ianuarie 2012, 18:08)
incredibil! comunistu dracu,ciuma rosie,cu haina aia purtata pe umeri ca vechii comunisti de la judet. o sa iasa taraboi mare !
(18 Ianuarie 2012, 17:55)
hai sa fim seriosi...nu-s psd-ist dar...e prea cusuta cu ata...alba si groasa...pe bune...daca vrei,iti arat si eu un mesaj de la basescu in care imi spune ca v-a trimis din greseala ciuperca un mesaj...:)))
(18 Ianuarie 2012, 16:41)
Comunisto-securistii si acolitii lor fac ce stiu mai bine: deturneaza nemultumirea populatiei spre interesul propriu. Ramane de vazut daca le merge si a doua oara...
(18 Ianuarie 2012, 16:11)
Super tare; asta ne arata cine ne conduce.....judetul..... Acum asteptam dreptul la opinie al lui Silvian:))))
(18 Ianuarie 2012, 15:38)
Te invităm la redacție pentru a vedea că nu s-a trucat nimic. Ceea ce insinuezi nu-și are rostul!
(18 Ianuarie 2012, 15:35)
slab reportaj si fara credibilitate, acest mesaj poate fi trimis de oricine si trecut in agenda silvian ciuperca, basescu si multi altii.
(18 Ianuarie 2012, 15:32)
Se repeta poveste din '89, de la Revolutie!!! Jos ciuperca si acolitii lui!