Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, meci amical, Viitorul Constanța-Unirea Slobozia 1-1

Ca între lideri

Miercuri, 18 ianuarie, pe terenul sintetic al Academiei «Gheorghe Hagi», Unirea Slobozia a disputat probabil cel mai puternic amical al perioadei de pregătire, în compania echipei Viitorul Constanța. A fost, așadar, o confruntare între liderul Seriei I din Liga a II-a și liderul Seriei a II-a din Liga a III-a.
Ion Ionescu, antrenorul Unirii Slobozia a început jocul în următoarea distribuție: Dobre-Roșu, Lazăr, V. Toma, Stan-Soare, Macare, Ivașcă, Drăguț-V. Gheorghe, Ștefan. Pe parcursul întîlnirii au mai intrat Bozean, Cristian, Cristea, Ibrian, Stanciu, Boghițoi, D. Gheorghe.
Partida a fost una echilibrată, mărturie în acest sens stînd faptul că scorul a fost deschis abia în minutul 78. Constănțenii au fost cei care au marcat primii prin internaționalul de tineret Romario Benzar, care a fructificat o situație de 1-1 cu portarul Leo Dobre. Egalarea a venit 10 minute mai tîrziu, cînd tînărul slobozean Viorel Stanciu a șutat inspirat, balonul fiind deviat în poarta dobrogenilor de fundașul acestora, Mihai Bălașa. Scor final 1-1, rezultat încurajator pentru elevii lui Ionescu. Sîmbătă, 21 ianuarie 2012, cel mai probabil de la ora 11,00, Unirea Slobozia va întîlni Viitorul Axintele într-o locație care nu a fost încă stabilită.

Ștefan și Boghițoi aproape transferați
Atacul este compartimentul care se dorește întărit în această perioadă de transferuri. În acest sens la Unirea au fost testați în primele două amicale Marius Ștefan, un vîrf de 20 de ani venit de la ACS Berceni și Ionel Boghițoi, 29 ani, ultima oară la Farul Constanța. Cei doi se pare că au convins conducerea tehnică și au mari șanse să fie păstrați în lotul Unirii pentru returul Campionatului. Cam subțire lista de achiziții cel puțin în acest moment, dacă ținem cont de faptul că una dintre contracandidatele la promovare în Liga a II-a CS Stefănești a achiziționat fotbaliști cu experiență cum ar fi Bucă, Odoroabă, Cristi Constantiv sau Daniel Stan.

Hertu nu mai vine la Slobozia. A ales Mangalia!
Una dintre țintele perioadei de transferuri din această iarnă a fost Nicușor Hertu, fotbalist originar din Slobozia care a evoluat în turul Campionatului la Viitorul Constanța. Din păcate, conducerea Clubului patronat de Gheorghe Hagi a hotărît să-l direcționeze pe atacantul de 21 de ani către divizionara secundă Callatis Mangalia. Hertu a evoluat la Unirea Slobozia în turul Campionatului 2009-2010 cînd a izbutit 13 goluri pentru slobozeni. Deși slobozenii se aflau și atunci în cărți pentru promovare, fotbalistul a fost transferat paradoxal între tur și retur la Viitorul Constanța pe atunci principala adversară a echipei noastre.

19 Ianuarie 2012, 16:40 (18817 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
231 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bucu: Copil pe bicicletă, lovit frontal de o mașină

Un copil de 10 ani, biciclist, a fost accidentat în trafic duminică, 27 iunie, pe raza localității Bucu. Copilul a pătruns într-o intersecție, fără să se asigure, fiind lovit frontal de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:13
(23795 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Discotecile la control

În weekendul trecut, mai exact în naoptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 26 spre 27 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor în mediul rural. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:11
(24950 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: În atenția fermierilor cu culturi calamitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că trebuie să anunțe ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:23
(19181 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 30 iunie a.c., Colegiul Prefectural se convoacă într-o nouă ședință de lucru. Pe ordinea de zi figurează informări asupra activității unor instituții deconcentrate, Direcția Județeană pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:16
(18876 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri pentru bătrânii azilului de la Balaciu

Daruri pentru bătrînii azilului de la Balaciu

În ziua de 24 iunie 2010, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, grupul de cateheză «Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie» al Parohiei Pelinul din cadrul Protoieriei Urziceni, condus de preotul Achim ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:07
(20359 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Controale la crescătorii de oi și capre

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează controlul administrativ pentru toate cele 45400 de cereri depuse de crescătorii de ovine/caprine și un control la fața locului, respectiv supracontrol ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:43
(12510 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: O femeie i-a spart casa

O femeie, de 41 ani, din localitatea Malu Roșu, este cercetată de polițiști pentru furt calificat. Aceasta ar fi pătruns în casa unui bătrîn, de 71 de ani, din Armășești, și ar fi sustras mai multe bunuri ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(18695 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Armășești furt


Manasia: Biciclist imprudent, victima unui accident rutier

În toiul nopții, un biciclist a fost accidentat grav în Manasia, un microbuz acroșîndu-l la schimbarea direcției de mers. Evenimentul s-a petrecut în Manasia, pe DN2A, biciclistul virînd brusc către stînga ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(12356 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: La volan, cu permisul suspendat

Polițiștii din Sfîntu Gheorghe au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, domiciliat în localitate. Verificînd documentele șoferului, polițiștii au constatat că tînărul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:36
(16348 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune complexă a polițiștilor în vestul județului

Polițiștii din Urziceni și localitățile arondate au executat pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești, Axintele și Movilița o acțiune ce a urmărit prevenirea și combaterea activităților de ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:35
(12032 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Slobozia: Un copil de doar 5 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 5 ani a fost transportat joi, 24 iunie, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală după ce a fost victima unui accident rutier. Copilul, nesupravegheat fiind, a vrut să traverseze strada ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:28
(24780 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, la a doua ediție

La sfîrșitul săptămînii, vineri și sîmbătă, 25 și 26 iunie, Ministerul Mediului și Pădurilor, în colaborare cu asociațiile colective și reciclatorii, vor desfășura cea de-a doua ediție din acest an a campaniei ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(17780 vizualizări - 0 comentarii)


«Let’s Do It, Romania!» curăță Ialomița

Sîmbătă, 26 iunie, echipa «Let’s Do It, Romania!» ajunge în județul Ialomița, unde va organiza o conferință de lansare a proiectului de mediu în Sala de ședințe a Instituției Prefectului. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(31054 vizualizări - 0 comentarii)


Protestanții de la Biserica ANL, cercetați penal

Persoanele care au provocat joi, 24 iunie, un scandal în incinta Bisericii «Sfîntul Gheorghe» din Slobozia sînt cercetate penal pentru «impiedicarea libertății cultelor». Potrivit polițiștilor, cele 15 ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:26
(20749 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Armă deținută ilegal

Joi, 24 iunie, polițiștii au confiscat o armă deținută ilegal de către un bărbat din Gheorghe Doja. Arma cu aer comprimat de calibru 5,5 mm era o armă neletală dar care trebuia supusă autorizării, motiv ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:23
(14345 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Hoții de cablu electric au primit mandate de arestare

Cei trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de cablu electric au primit mandate de arestare. Hoții, cu vîrste cuprinse între 20 și ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:22
(18212 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Consiliul Județean Ialomița împarte «firimituri» financiare administrațiilor locale

Consiliul Județean Ialomița se convoacă într-o nouă ședință ordinară. Sedința are pe ordinea de zi nu mai puțin de 11 proiecte de hotărîre, care vizează atît activitatea curentă a instituției, cît și decizii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:54
(19569 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident stupid cu un șofer de motoscuter

Un accident rutier s-a produs marți, 22 iunie, în municipiul Fetești. În urma incidentului o persoană a fost rănită, fiind transportată la spitalul din localitate pentru investigații medicale suplimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:25
(24807 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Recidivist încarcerat după ce i-a amenințat pe săteni cu un furcoi și o cazma

După ce și-a ispășit o pedeapă cu închisoarea, condamnat fiind pentru infracțiunea de omor, un bărbat din Reviga a ajuns din nou după gratii întrucît zilele precedente a provocat un scandal de amploare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:24
(21586 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga scandal


Hoți de cablu electric, reținuți de polițiști

Trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni vor fi prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria din localitate cu propunere de arestare preventivă, după ce au fost identificați ca fiind autorii mai ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:23
(20771 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoți cablu


Urziceni: Amenzi în trafic

Marți, 22 iunie, în intervalul orar 17,30-19,30, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe raza localității. În cadrul acțiunii polițiștii au legitimat 40 de persoane, au controlat 35 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:22
(19987 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

În perioada 9-13 iunie 2010, ansamblul folcloric «Doina Bărăganului» al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a participat la cea de-a 14-a ediție a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:52
(24176 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu trei persoane încarcerate

Evenimentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie , în jurul orei 9.00, la intersecția DN2 cu DJ102H, pe raza comunei Glodeanu Sărat, sat Căldărușanca, din județul Buzău. O autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:41
(21208 vizualizări - 0 comentarii)


Curs de MEDIERE la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze în perioada imediat următoare un curs de MEDIERE cu un furnizor de formare în domeniul medierii acreditat. La cursul de M ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:39
(24608 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, pînă la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:34
(21666 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:39
(10788 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:22
(11819 vizualizări - 0 comentarii)


Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a decis reconfirmarea în funcția de conducere a Direcției Naționale Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia a procurorului Dumitru Cristudor. Astfel, Cristudor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 13:04
(24372 vizualizări - 1 comentariu)


Angajăm urgent

Mobila SA angajează tîmplari și tapițeri cu experiență în domeniu. Se oferă salariu atractiv. Informații la sediul din Șos. Brăilei, nr. 5, (vizavi de Vamă). ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 11:03
(15140 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, locul 5 la nivel național: Rata șomajului-11,35%

Potrivit ultimelor date furnizate de AJOFM Ialomița, rata șomajului în luna luna mai 2010 a fost în scădere. Așadar, în luna mai, procentul a fost de 11,35%, inferior celorlalte luni ale începutului de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 10:47
(12984 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...