Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dreptate, ochii plînși cer să te vadă

Nici un pesedist ialomițean la mitingul de la București!

click pe poză

Miercuri, 18 ianuarie 2012, la Slobozia s-a desfășurat cel mai mare miting politic din ultimii 10 ani. În ciuda acestei demonstrații de forță impecabil organizate, joi, 19 ianuarie a.c., niciun membru al PSD Ialomița nu a participat la mitingul USL de la București.

Paradă de forță pentru electoratul local
Miercuri, 18 ianuarie 2012, după 4 zile în care PSD Ialomița a întreținut din umbră protestele din fața Prefecturii Ialomița, «Slobozia a fost scena celui mai mare miting politic din ultimii 10 ani» după cum au declarat-o chiar organizatorii. Peste 250 de membri PNL și peste 800 de membri PSD au mărșăluit animați de o rigidă disciplină de partid de la Stadionul «1 Mai» pînă în Piața Revoluției, într-o demonstrație de forță fără precedent. Cei prezenți au scandat lozinci antiprezidențiale și antiguvernamentale, declarînd în discursuri politice pătimașe că reprezintă voința poporului și că nu vor înceta protestele pînă la demisia actualei conduceri politice. De asemenea, liderii prezenți la manifestare au îndemnat populația să se alăture celor prezenți și, mai ales, să participe la mitingul național anunțat pentru joi, 19 ianuarie 2012, la București!

Niciun pesedist la apel
În ciuda declarațiilor manifeste, a doua zi, niciun membru PSD din Ialomița nu s-a deplasat la București pentru a participa la mitingul național anunțat. Singurii prezenți la manifestare au fost membrii PNL Ialomița, conduși de către președintele Ioan Martin. Acesta nu are o explicație pentru această situație: «Nu știu să vă răspund la întrebare. Tot ce pot să vă spun este că noi sîntem aici. Sîntem 250 de membri PNL și ne vom alătura celor prezenți aici pentru că așa simțim că trebuie să facem!» a declarat Ioan Martin. Nici președintele PSD Ialomița, Silvian Ciupercă nu a putut explica de ce niciun membru al filialei pe care o reprezintă nu participă la miting. «PSD Ialomița susține mitingul USL de la București. Dar acesta este organizat de către PSD București!» a declarat Silvian Ciupercă laconic.

19 Ianuarie 2012, 16:55 (53075 vizualizări - 34 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie
Martin este dovada că USL nu a murit
USL nu a murit în Ialomița

Comentariile cititorilor:


cinstea"l ciumpalacu:
(28 Ianuarie 2012, 22:36)
cinstea"lui Crin: ESTI FRAER CA NOAPTEA DACA TU IMI ARATI UN SEMN SAU UN INDICIU CONCRET CA USL DADEA BANI LA MANIFESTANTI EU ITI DAU TIE DUBLU . --- TU NU VEZI FRAERE CA E FACATURA SAI DENIGREZE PE ACESTI AMARITI CARE STAU IN STRADA SI MANIFESTA SA POTI VENI TU CU GIPANUL SI SA TE INFRUPTI DIN ROADELE EFORTULUI DEPUS DE EI - DIN FILMULET NU REESE CEIA CE TU CREZI . MAI VIZIONEAZAL SI ASTEPT SCUZELE DE RIGOARE .
hotul:
(25 Ianuarie 2012, 10:12)
jos cu ciuperca. ne-a mintit destul
SORIN:
(24 Ianuarie 2012, 12:18)
Eu cred, cum scriam și cu alte ocazii, că și pdl are oameni valoroși și onești, dar n-au loc de tupeiști gen Gheorghe (creTinel) de Ialomița, Spânu de Iași, Popoviciu de Timiș, Toader de Galați și alți tupeiști, purtători de cuvânt și nevestele lor împopoțonate, miniștri analfabeți, europarlamentari agramați, culminând cu marele masturbator (excelentă caracterizare)care ne prezintă nerealizările drept mari succesuri(sic!). Văd că se pierde din vedere marele pericol: Dan Diaconescu direct. Acest trepăduș, escroc dovedit, cu averi imposibil de justificat legal, un șoarece opărit care n-a găsit altceva mai bun de făcut, decât să se ducă în Piața Universității cu Rolls-ul lui cel cumpărat cu banii mă-si, din care va face tot posibilui ca românii s-o ducă bine, iar "ciocoii" să "plătească" fărădelegile față de popor. Noroc cu el, Robin Hood, că va lua averile bogaților și le va da săracilor, cu duhul, aș zice eu. Dacă, din întâmplare, mai butonați telecomanda și dați de o(zero)tv, să-mi spuneți și mie dacă este vreun "profesionist" pe-acolo care să nu facă spume când vorbește sau rage (vezi Condurățeanu, Barbu și alți viitori miniștri). Atenție mare la vorba-ceea: când doi se ceartă, al treilea câștigă.
pedro slobozia:
(22 Ianuarie 2012, 10:32)
nici prin cap nu-mi trece sa tin cu cei din pdl eu am zis ca in nici un caz cei din usl nu vor sa vina la putere sa rezolve problemele cetatenilor,ei au nevoie de putere sa-si rezolve treburile lor..cei mai buni ar fi cineva care sa nu faca parte din aliantele astea perfide si mincinoase.
George:
(21 Ianuarie 2012, 20:05)
Petrica ,tata , tu zici ca toti sunt la fel ,ce rost are sa mai schimbam ,sa-i lasam tot pe astia . SICKTIR !NU NE MAI FRAIERITI ! Cind te-oi vedea pe lista cu contracte de publicitate de la Posta ,Semrom ,Unisem ,ultimul banut a sa-l dai inapoi !
hola:
(21 Ianuarie 2012, 19:52)
Nu vezi paiul de birna ,de marele "gaozar" de la Cotroceni , nu spui nimic ? Turna din scoala militara !Credca i-a placut afisul cu "te ciuruim ,gaozarule !!!" ...@ Pedro , altii finanteaza sa scape de dosare , Cazacu este la al 34 -lea termen pt 'gaura de 2 milioane de euro cu terenurile de la Manasia !Cel cu motorina pt."vapoarele" din Ion Roata (60mil euro gaura ) nici nu a inceput !Daca pleaca Base sa vezi ce repede (si cum) se vor termina !!!
pedro slobozia:
(21 Ianuarie 2012, 18:48)
eu zic sa iasa in fata cei care au solutii pt. mentinerea romaniei pe linia de plutire,nu ca cei care au inpanzit strazile oraselor impinsi de usl care vor cu orice pret sa ajunga la putere caci sunt falimentari si multi sponsori au dosare penale si nu-i mai finanteaza pana nu-i scapa de ele.
alo:
(21 Ianuarie 2012, 15:35)
bai martine cu gaozaru de la suditi te lauzi cu sifonul ala care a adus si el 10 persoane la miting rusine.
MAZARICA:
(21 Ianuarie 2012, 13:20)
HAI CA MARESTE ROVANA PLUMB INDEMNIZATIA DE CRESTERE A COPILULUI,CRED CA DIN PENSIA MASII!URA!VOM FI SALVATI DE HOTII SI MINCINOSII ASTIA CARE AU TINUT TARA PE LOC.HAI CU EI LA GUVERNARE CA AU DATORII MARI,SI CU CAT S'APUCA MAI REPEDE DE FURAT ,CU ATAT MAI BINE PENTRU EI!LIDERI MAI PROSTI CA PONTA SI ANTONESCU NU AM AVUT...FIR-AR MAMA EI DE ALTERNATIVA!!!
munteanul:
(21 Ianuarie 2012, 13:18)
D-le I.Martin,jigniti 50.000 de slobozeni,cand demonstrati pe strada principala alaturi de crema puterii ialomitene, Ciuperca,Ionascu,Gaina,Neacsu(fiecare cu venituri de50-60 de milioane/lunar pe putin),cu lozinca "MURIM DE FOAME"! Pai numai costumele cu care erau toti astia enumerati,imbracati, valoreaza pensiile pe un an a 10-12 amarati de pensionari, care chiar mor de foame dupa 22 de ani de guvernare locala pesedista.Televiziunile(cu exceptia antenelor la care va uitati,dle Martin)au aratat filmuletul cu plata participarii la mitingul din Bucuresti;pt informare incercati pe youtube...
doru:
(21 Ianuarie 2012, 10:45)
Dom'le, ce mai tura-vura, nici un psd-ist n-a fost la Bucuresti PENTRU CA ciuperca A GRESIT IAR ANDRISANTUL SMS-ului PRIN CARE CEREA APROBAREA DEPLASARII! Atat poate, atat face, care-i problema, protestati mai, hai, hai!
ionica:
(20 Ianuarie 2012, 22:30)
Bai frate, cur.vele, tot cur.ve! Politic vorbind, sigur ca da! La Urziceni, o doamna invatatoare membra PDL, Aurelia, a strigat joi si vineri "Jos Basescu!" O fi fost dupa sedinta de la partid? Sau o fi dupa ce si-a pus director PDL - un dat afara din celelalte locuri de munca (Politie, Academia de Politie, Liceul Moisil)? Pardon, i s-a cerut demisia, da'face performanta aici. Ma rog, mai mult purici, dar cine mai stie diferenta dintre oameni si caini? Ha, ha, ha!
Previziuni:
(20 Ianuarie 2012, 22:04)
Datorita mitingurilor si presiunilor opozitiei si mass-mediei care manipuleaza multimea, guvernul va pica. Interimatul va fi asigurat de Blaga pana se va creea alt guvern. In acest timp vor fi tradari de ambele parti. Multi din opozitie nu vor fi de acord sa-si piarda locurile caldute si influenta din parlament. In tot acest rastimp cursul euro o va lua razna. Va trece de pragul de 5 ron. Combustibilii vor trece de 7 ron. In martie va fi scazut ratingul tarii. FMI-ul va reactiona in consecinta. Romania va fi in prag de faliment, alaturi de Grecia. Vor fi alegeri iar USL-ul il va propune pe Crin. Deja incep certurile in cadrulul fostei opozitii, binenteles pentru ciolanul care este ros si lins destul incat s-a lustruit de tot si nu mai are nici o valoare nutritiva. Cursul o va lua din nou razna. BNR-ul nu mai are nici o putere. Euro va ajunge trece de 6 ron. Combustibilii vor trece lejer de 7 ron. Preturile o vor lua razna. Multe firme vor fi in faliment. Somajul atinge cote alarmante. Populatia, destul de indatorata, nu va mai achita nici un credit. Bancile reactioneaza negativ iar pe fondul dezechilibrului vor creste dobanzile. Tara va fi in haos. Primii care vor iesi in strada si vor cere sa pice guvernul, noul guvern si incapabilul presedinte, cine credeti ca vor fi. Tot cei care sunt in strada si acum. Masa manipulabila. In toata aceasta perioada apa din Slobozia va fi tot menajera. Iar cei care o beau si acum o vor bea si in continuare si il vor pupa in cur la fel de intens pe dl Ionascu. Va rog sa ma contraziceti...
Slobozean:
(20 Ianuarie 2012, 21:44)
Domnule Martin, daca va dati asa cinstit si muritor de foame, va rugam sa ne explicati si sa ne detaliati cum ati reusit sa ridicati imobilele din pepiniera, cum au fost atribuite terenurile, care a fost sursa finantarilor. Va multumesc.
Costel:
(20 Ianuarie 2012, 21:42)
Te dai lebada singur cu tastaturara si in rest esti gindac.Nu ai nimerit-o cu Martin . E altceva !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2965 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(2129 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(2252 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(2969 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(2840 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(5129 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(2583 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(4491 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(3816 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(3181 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(3342 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3911 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(3063 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(3194 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(4117 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(4484 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(4107 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(4157 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(3211 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3751 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3703 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(3408 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3367 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(3661 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3686 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3517 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2990 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1854 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2489 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...