Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Managerul Paros își terorizează angajații

Scandal la Serviciul de Ambulanță Ialomița

Managerul Paros își terorizează angajații

La sfîrșitul săptămînii trecute, vineri, 20 ianuarie 2012, în cadrul unei conferințe managerul Serviciului Județean de Ambulanță, Radu Paros și-a acuzat voalat angajații de... furt. Este vorba de furtul de motorină, veșnica bănuială a managerului Paros. După o trecere sumară în revistă a activității instituției pe care o conduce, Paros s-a chinuit minute-n șir să atragă atenția asupra pericolului de la Ambulanță. Potrivit supozițiilor acestuia, folosind diferite tertipuri, ambulanțierii continuă nestingheriți să fure motorina din rezervoarele mașinilor de intervenții, invocînd consumuri mult mai mari ale mașinilor...
«Am dat o dispoziție prin care am dispus rețineri salariale pentru recuperarea combustibilului. Este vorba de aproximativ 2000 litri de motorină, dispăruți din rezervoarele mașinilor. Nu se ajungea aici dar nimeni nu vrea să semneze angajamente de plată pentru recuperarea acestui prejudiciu. Am aflat că 40 de angajați m-au dat în judecată pentru reținerile salariale!» a declarat Paros.

Sindicatul îl acuză pe Paros de abuz Decizia managerului Paros de a reține sume între 70 și 400 de lei din salariile angajaților Ambulanței a fot anunțată încă din urmă cu două luni. Nicolescu Simona, liderul de sindicat al Serviciului de Ambulanță susține că se aștepta ca membrii de sindicat să fie acționați în justiție dar nu să li se taie din salariu. «Ne-a anunțat în urmă cu două luni că ne va da în judecată pentru recuperarea prejudiciului, iar apoi oamenii s-au trezit cu rețineri din salarii. Nu a existat o hotărîre judecătorească prealabilă, nu există o bază legală, nu există nici măcar o cercetare internă prealabilă. În aceste condiții, ne-am hotărît noi să-l dăm în judecată. Prima înfățișare în acest proces va fi pe 1 februarie și așteptăm instanța să se pronunțe. Chiar dacă mîine managerul Paros înapoiază banii, răul a fost făcut...» a declarat Simona Nicolescu, liderul de sindicat. Pe lîngă acțiunea în justiție, Simona Nicolescu a sesizat forurile superioare cu privire la «atmosfera neprofesională» din cadrul Servciului de Ambulanță. Liderul de sindicat susține că oamenii sînt tensionați, că nu își pot desfășura munca în condiții normale și se așteaptă oricînd la alte măsuri coercitive. Printre cei prejudiciați de măsura managerului Paros se numără și angajați cu venituri reduse. Este de notorietate cazul unui ambulanțier de 60 ani ajuns în imposibilitatea de a-și mai procura medicamentele din cauza acestei măsuri ilegale. «A fost un șoc pentru toată lumea, nu e posibil să-și bată joc de noi în felul acesta!» declară anonim unul dintre angajații care l-au acționat în instanță pe Radu Paros. Acțiunea în justiție a fost demarată joi, 19 ianuarie a.c., de către 40 dintre cei 153 de angajați ai Serviciului de Ambulanță Ialomița, însă liderul de sindicat Nicolescu susține că numărul celor nemulțumiți este mult mai mare...

25 Ianuarie 2012, 10:35 (74843 vizualizări - 43 comentarii)

Citiți și:
Movila: Agenții de securitate au furat motorina
Făcăeni: I-au furat motorina din rezervorul camionului
Manasia: Prins cu motorina și îngrășămintele furate în propria mașină

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(2 Martie 2012, 23:18)
Din intamplare lucrez de vreo 16 ani la slavare ca asistent medical. Ceea ce face d-l Paros se justifica.Asa e domnule manager.Soferii(mai nou amulantieri)fura.Fura pt ca asa au fost obisnuiti.Tipa,tipa ftare daca incercati sa-i opriti. Sa stiti ca si la noi in judet (CALARASI) se fura din greu.Va felicit si va admir curajul
mihaita:
(29 Februarie 2012, 16:55)
paros testeaza soferii el cand o sa se inscrie la concurs ca doar are fac. la distanta la cat de destept este si mai sunt angajati fara concurs este pa mosia lu ....
realitatea:
(5 Februarie 2012, 17:11)
va rog sa publicati toate comentariile care le-ati primit daca mai aveti si voi bun simt cat de cat.Si despre Andrei nume de scena care este catelusul credincios dn Paros nu pot sa le zic huuuu hotilor mai aveti putin si mai uitativa si in spat niciodata nu se stie.
Stan:
(4 Februarie 2012, 23:03)
Bine ca a castigat procesul nu mi se parea normal sa plateasca motorina ambulantieri tinand cont ca o ambulanta veche nu mai are acelas consum ca una noua si ea merge in regim de urgenta si nu cum vrea domnul Paros cu 60 in localitate si 90 in afara, ce ambulanta merge la plmbare.Nu va lasati calcati in picioare domnilor ambulantieri.
Demisia:
(3 Februarie 2012, 23:21)
Joi 12.01.2012, ora 15,20 , L.Roverul d-lui Paros a alimentat de la Rompetrol de pe DN2A .Pe inregistrarile de pe camere se poate vedea cum s-a achitat combustibilul , cu bonuri de la Ambulanta ... sau nu !Daca s-a achitat cu bonuri demisioneaza d-nul Paros ? Serviciul de ambulanta Ialomita "toaca" 8 miliarde de lei vechi pe luna!
George C.:
(3 Februarie 2012, 11:01)
Paros e pe bune cu procurorii din Slobozia. Sare în ajutorul vreunuia din familia procurorului....când e la greu. E un drăguțel, când are interes. Poza e artistică! Ce after shave o fi folosind? Știți să traduceți asta din engleză, domnule Paros?
alin:
(3 Februarie 2012, 08:35)
A fost greseala sa opreasca din bani pe statul de salarii hotilor de motorina, fara sentinta judecatoreasca. Dar furturile ambulantierilor din buzunarul tutror ialomitenilor va inceta dupa ce Paros a pus piciorul in prag. Astia trebuie prinsi in flagrant si bagati direct in puscarie fiindca de ani de zile fura fara rusine!
anomin:
(2 Februarie 2012, 22:56)
primul proces a fost castigat in data de 01.02.2012 Parose socoteste-ti lumanarile ca urmeaza al doilea in care o sa platesti personal pentru toata aceasta mahala... si toti "cateii" tai o sa dispara cat de curand dreptatea si-a spus cuvantul!
anonim:
(2 Februarie 2012, 16:31)
toata viata hotului de hot ia fost frica,,,dar in romania mai nou,,,,,hotul striga cat il tine gura hotiii.
Andrei:
(2 Februarie 2012, 09:11)
Referitor la angajarea unor asistente medicale.Nu mai fiti stresati de asta domniloe soferi.Legea permite angajarea pe posturi temporare chiar daca sunt posturi blocate.Permite de asemeni angajarea dupa principiul 1/7.Adica la 7 plecati(pensionati,etc)se poate angaja 1 persoana.
Andrei:
(2 Februarie 2012, 09:04)
Daca ati pus inele masinilor si tot se fura...incercati sa le sigilati conducta de retur a carburantului si sa verificati periodic integritatea sigiliului.Daca se vre sa se fure "pe retur" in 10 min de functionare a motorului fura aprox 10 litri.Nu va lasati impresionat de cativa soferi,pentru ca nu-s de astronauti,adica nu-s greu de inlocuit. Exista sute de soferi care ar lucra cinstit doar pe salariu si atat. Prinde-i si...dosar penal direct pentru furt calificat.Va doresc bafta d-le Paros!
Basescu:
(30 Ianuarie 2012, 13:59)
Spitalul Slobozia e o gaura neagra, degeaba o dati cotita, ambulantierii fura motorina, bucataresele fura alimente iar asistentele medicamente, fese, ace si ce le mai cade in mana. Si ne mai miram de serviciile de slaba calitate si de pierderile din aceasta institutie.De undeva trebuia inceputa reforma si aici. Felicitari domnului Paros pentru ca a luat taurul de coarne!
REALITATEA:
(30 Ianuarie 2012, 13:46)
Domnule Paros,cum iti permiti sa injosesti atatia oameni(sa ii acuzi de furt,minciuna s.m.d)? I-ai tavalit la televiziune,prin toate ziarele,i-ai terorizat zi de zi la serviciu...au si ei demnitate si nu o sa ramana asa. Justitia o sa-si spuna cuvantul pentru ca este un proces pe rol,si apoi mai urmeaza unul in care o sa raspunzi ca persoana fizica pentru ca toti acesti oameni o sa-ti ceara daune morale. Domnule Paros sunt atatea de spus .....multi din angajatii Primariei sunt multumiti ca au scapat de tine. Si daca tot incepui,sa fim realisti:1)Ce economie faci tu cand se alimenteaza de la Rompetrol cea mai scumpa motorina? 2)Pe soferi i-ai mutat de pe o masina pe alta si nimeni nu-si mai da interesul sa le ingrijeasca(si pe buna dreptate),cat o sa te coste reparatiile daca o sa continui asa? 3)Cati bani ai primit spaga ca sa treci peste lege si sa angajezi asistenti medicali debutanti? Si lista poate continua.Cum e posibil asa ceva? Dar nu-i nimic nu o sa ramana asa,pentru ca totul o sa iasa la iveala. Si domnul Arafat o sa primeasca un mail cu toate aceste REALITATI. Vrei sa iesi in evidenta si ai inceput tot acest circ cu furatul. Ai intrat in rahat pana in gat si te scufunzi pe zi ce trece. Scufundare placuta!
gioni:
(30 Ianuarie 2012, 10:47)
Hotii nu trebuie invatati cum sa fure, au ei metodele lor. Cert e ca trebuie spus STOP hotiei de motorina. Pentru ca noi toti o platim.Rupe-i Pasule,da-le la gioale ca astia nu stiu decat de frica!
radu:
(29 Ianuarie 2012, 21:39)
pentru prostul de Andrei care nu stie cum se alimenteaza cea mai scumpa motorina de la rompetrol cum s-a cistigat licitatia parose ca la scurt timp ai aparut prin oras cu jeeeepul oare nu a fost facatura si multe altele care crezi ca le stii doar tu dar toate la timpul lor.Dl Andrei la ambulanta au inele prostule nu ai cum sa alimentezi in bidon ai miscat pistolul se opreste pompa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 05 Oct 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Miercuri, 22 mai 2024, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au organizat o serie de activități preventive în rândul cetățenilor în municipiul Slobozia, care au fost informați cu privire ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 15:00
(19757 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Posibil drogat la volan

Miercuri, 22 mai 2024, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 14:40
(2426 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan cu permisul suspendat

Un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Constanța, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști. În urma unui control de rutină, efectuat miercuri, ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 14:30
(3539 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 79,5 milioane de lei, subvenții pentru fermierii ialomițeni din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 22 mai 2024, a efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, aprobat de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 11:00
(14782 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, gazda Olimpiadei Naționale de Tehnologia Informației

În perioada 23-26 mai 2024, la Slobozia, se va organiza etapa națională a Olimpiadei Naționale de Tehnologia Informației. Competiția școlară va aduce în reședința județului Ialomița 322 de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 10:00
(11293 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Joi, 23 mai 2024, echipele furnizorului de energie electrică vor executa lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor în zona localității Fetești/Cartier Buliga. Fără ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2024, 15:15
(10710 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2024, 14:05
(16492 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR salută măsurile întreprinse de autorități, dar protestul își urmează cursul!

Forumul APPR salută măsurile întreprinse de autorități, dar protestul își urmează cursul!

Ca urmare a solicitărilor Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) din data de 10 mai 2024, au apărut primele reacții ale autorităților în vederea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2024, 16:50
(30420 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

În fiecare an, Poliția Română dedică o săptămână marcării importanței segmentului de prevenire a criminalității pentru siguranța cetățenilor. Anul acesta, manifestarea națională « ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2024, 16:10
(3904 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni

Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni

Sâmbătă, 18 mai a.c., în jurul orei 4,00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost alertat despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2024, 10:20
(9914 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Vineri, 17 mai 2024, echipele RAJA Constanța execută lucrări la nivelul sistemului de alimentare cu apă la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu cu Renașterii din Fetești. Pentru remedierea acesteia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 13:45
(12005 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultatele Bursei Generale a Locurilor de Muncă

Vineri, 17 mai 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă. AJOFM Ialomița a contactat 606 agenți economici din județ, 29 dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 13:00
(11837 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținuți pentru comiterea a trei infracțiuni

Joi, 16 mai 2024, polițiștii din Fetești au fost solicitați să intervină în cazul unui conflict spontan iscat în comuna Bordușani. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 12:40
(7510 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au derulat campania «Școală în siguranță»

În perioada 14-17 mai 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au derulat proiectul, inițiat în plan național, de Direcția ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 12:00
(3745 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Bacău, s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere». Joi, 16 mai 202 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 11:40
(12669 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Minor de 17 ani, la volanul unei mașini furate

Vineri, 17 mai 2024, în cadrul unei acțiuni de prevenire a infracțiunilor rutiere, polițiștii din Jilavele au descoperit în trafic un minor de 17 ani, domiciliat în comuna Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 11:20
(22221 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 mai 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 20 mai 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 10:30
(13925 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Făcăeni și Gheorghe Lazăr

Case în flăcări la Făcăeni și Gheorghe Lazăr

În cursul zilei de marți, 14 mai a.c., în jurul orelor 18,00, trei echipaje de pompieri din Fetești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 10:10
(5130 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 128,64 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna aprilie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 128,64 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 09:55
(13272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

Pachetul Cont Client este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line Contul meu RAJA (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 09:40
(10109 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Luna mai-luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale și este dedicată unor acțiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. Dezvoltarea locală, cetățenia ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 09:25
(9423 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Generală a Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 17 mai 2024, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la sediul Agenției Locale din ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 11:30
(13427 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat listele cu contribuabilii rău-platnici și bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate, pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 10:10
(6950 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei

Consiliul Județean Ialomița, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România, Liceul de Arte «Ionel Perlae» Slobozia și Uniunea ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 09:55
(12969 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Vineri, 17 mai 2024, în intervalul orar 09,00-21,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate î ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 09:50
(10678 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 13 mai-5 iulie 2024 (inclusiv), beneficiarii Schemei de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 16:45
(16609 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița, «TRUICART Events Brand» și Dan Tudor Truică-curator independent vă invită la vernisajul Salonului Național de Artă Plastică «Atitudini ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 14:35
(6322 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Incendiu la un garaj din cauza unui scurtcircuit electric

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la un garaj, în comuna ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 12:55
(11082 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Accidente la Stejaru, Fierbinți-Târg și Slobozia

Vineri, 10 mai a.c., în jurul orelor 13,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost alertat despre producerea unui accident rutier, pe DN2A, în localitatea Stejaru, în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 12:45
(4443 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu durere în suflet și profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a domnului Ion Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 12:30
(7461 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...