Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Managerul Paros își terorizează angajații

Scandal la Serviciul de Ambulanță Ialomița

Managerul Paros își terorizează angajații

La sfîrșitul săptămînii trecute, vineri, 20 ianuarie 2012, în cadrul unei conferințe managerul Serviciului Județean de Ambulanță, Radu Paros și-a acuzat voalat angajații de... furt. Este vorba de furtul de motorină, veșnica bănuială a managerului Paros. După o trecere sumară în revistă a activității instituției pe care o conduce, Paros s-a chinuit minute-n șir să atragă atenția asupra pericolului de la Ambulanță. Potrivit supozițiilor acestuia, folosind diferite tertipuri, ambulanțierii continuă nestingheriți să fure motorina din rezervoarele mașinilor de intervenții, invocînd consumuri mult mai mari ale mașinilor...
«Am dat o dispoziție prin care am dispus rețineri salariale pentru recuperarea combustibilului. Este vorba de aproximativ 2000 litri de motorină, dispăruți din rezervoarele mașinilor. Nu se ajungea aici dar nimeni nu vrea să semneze angajamente de plată pentru recuperarea acestui prejudiciu. Am aflat că 40 de angajați m-au dat în judecată pentru reținerile salariale!» a declarat Paros.

Sindicatul îl acuză pe Paros de abuz Decizia managerului Paros de a reține sume între 70 și 400 de lei din salariile angajaților Ambulanței a fot anunțată încă din urmă cu două luni. Nicolescu Simona, liderul de sindicat al Serviciului de Ambulanță susține că se aștepta ca membrii de sindicat să fie acționați în justiție dar nu să li se taie din salariu. «Ne-a anunțat în urmă cu două luni că ne va da în judecată pentru recuperarea prejudiciului, iar apoi oamenii s-au trezit cu rețineri din salarii. Nu a existat o hotărîre judecătorească prealabilă, nu există o bază legală, nu există nici măcar o cercetare internă prealabilă. În aceste condiții, ne-am hotărît noi să-l dăm în judecată. Prima înfățișare în acest proces va fi pe 1 februarie și așteptăm instanța să se pronunțe. Chiar dacă mîine managerul Paros înapoiază banii, răul a fost făcut...» a declarat Simona Nicolescu, liderul de sindicat. Pe lîngă acțiunea în justiție, Simona Nicolescu a sesizat forurile superioare cu privire la «atmosfera neprofesională» din cadrul Servciului de Ambulanță. Liderul de sindicat susține că oamenii sînt tensionați, că nu își pot desfășura munca în condiții normale și se așteaptă oricînd la alte măsuri coercitive. Printre cei prejudiciați de măsura managerului Paros se numără și angajați cu venituri reduse. Este de notorietate cazul unui ambulanțier de 60 ani ajuns în imposibilitatea de a-și mai procura medicamentele din cauza acestei măsuri ilegale. «A fost un șoc pentru toată lumea, nu e posibil să-și bată joc de noi în felul acesta!» declară anonim unul dintre angajații care l-au acționat în instanță pe Radu Paros. Acțiunea în justiție a fost demarată joi, 19 ianuarie a.c., de către 40 dintre cei 153 de angajați ai Serviciului de Ambulanță Ialomița, însă liderul de sindicat Nicolescu susține că numărul celor nemulțumiți este mult mai mare...

25 Ianuarie 2012, 10:35 (75780 vizualizări - 43 comentarii)

Citiți și:
Movila: Agenții de securitate au furat motorina
Făcăeni: I-au furat motorina din rezervorul camionului
Manasia: Prins cu motorina și îngrășămintele furate în propria mașină

Comentariile cititorilor:


soferii:
(25 Ianuarie 2012, 22:03)
platiti fratilor ca la PECO veniti cu masinile personale si alimentati cu bonuri valorice de la Ambulanta ce nu va ajunge un litru pe zi furat>Bravo Paros asa trebuie tinut de banul public
mihaita:
(25 Ianuarie 2012, 20:49)
NU V-ATI SATURAT DOMNULE PAROS SA FI-TI "INTERIMAR" DACA AVETI CEVA IN CAP INSCRIETI-YA LA CONCURS. POSTUL DE MANAGER SAJ ESTE VACANT. DACA TOT SUNTETI ASA LEGIST........ HOTILOR VI S-AU C-AM INFUNDAT SE PARE CA TOT MAI RENTABIL E FUNCTIA DE MANAGER LA GROPI!
mircea:
(25 Ianuarie 2012, 18:37)
Cu ceva timp in urma,parosu sau parosu, nu prea stiu unde sa pun accentul, visa candidand la primarie ca v-a face port la slobozia, adicatelea , ne v-om plimba cu barcutele pe mocirlosul si aproape secatul rau ialomita,acuma...nenea parosu( scuze ptr accent, nu stiu unde sa-l pun), nici nu putea nimeri mai bine pentru a-si mentine afacerea, cu cat mai multi morti, cu atat mai multe ingropaciuni, cu atat mai bine pentru el, dar, cineva acolo sus sau jos il asteapta si pe el ,oricat de smecher se crede...asa-i domnule "cioclu-salvator" paros...scuzati accentul, nu stiu unde sa-l pun pe prima sau pe a doua silaba...
simpatic:
(25 Ianuarie 2012, 18:14)
Managerul stie reguli.Nu poate fi contrazis.Zamfir Vasile (juristul)lucreaza pe bani,sa-ne intelegem !Nu e prostul nimanui.Nu accepta Bla-bla -bla-uri intelectuale.Textul se judeca dupa lungime,o carte,dupa vanzari....restul sunt fite.Managerul e un baiat bun de firma,care spera sa ajunga magnat...si Vasile Zamfir ...procuror.
ION:
(25 Ianuarie 2012, 17:49)
SĂ FIE DETRONAȚI TOȚI IDIOȚII DE DIRECTORI pdl-iști!!!! CUM DRACU S-AU GĂSIT SĂ NE CONDUCĂ NUMAI proști??? Parosică e unul dintre ei.
baba leana:
(25 Ianuarie 2012, 16:43)
voi astia care ii luati apararea lui paros santeti asa convinsi de cinstea lui ,fiti seriosi,el a gonit o femeie batrana care vindea lumanari langa bazar ,ca ii facea lui concurenta,poate confirma multa lume,locul lui ar fi langa sile camatarul
danut:
(25 Ianuarie 2012, 15:48)
@SAM PLIMBA TE AR domnu' PAROS cu limuzina...aia cu role n spate:))))
din mers...:
(25 Ianuarie 2012, 15:39)
Super tare, Parose! Stiai ca un sofer de pe ambulanta are 2 taxiuri pe strazile lui Ionascu si ca alimenteaza cu furtunul direct din rezervorul public? Sau ca alt sofer ambulantier cara cu bidoanele social democrate direct in rezervoarele lui Olaru pt a cara legume si zarzavat la taraba din piata mare si la cantina spitalului? Sau ca altul...Gata cu gratuitatile mai Parose, ca nici tu nu ingopi lumea pe gratis.
sam:
(25 Ianuarie 2012, 15:23)
Bine le face. Stie toata lumea ca fura astia ca-n codru de ani de zile.Mareau consumurile si apoi vindeau bonurile de carburant la cunostinte cu preturi de chilipir. Ajunge cu hotia, bravo domnule Paros!
danut:
(25 Ianuarie 2012, 15:20)
Va vaitati mai rau decat curvele abuzate de peste!!!Trageti i o bataie ....sa l luati cu smurdul ....chiar nu vedeti ca nu i alta solutie cu zdrentele astea pdliste?El vrea sa faceti economii la combustibili mergand mai incet.....iar pacientii ce i transportati sa ajunga mai repede la el la pompe funebre ...nu la upu!!
greu:
(25 Ianuarie 2012, 14:14)
oare sa ii terorizeze pe soferi?eu zic ca este si un simbure de adevar la mijloc.unii soferi sint dealeri autorizati.asa ca.....
MIRONOSITA:
(25 Ianuarie 2012, 12:51)
ACUM E CUM E, SA VEZI CAND NO SA MAI FIE SINGUR... RAIUL PE PAMANT!
GEORGE:
(25 Ianuarie 2012, 11:29)
TOTI DOBITOCII DIN GASCA LUI CHIORU SA-SI DEA DEMISIA DIN FUNCTII DE MANAGERI, PTR CA SUNT CEI MAI PROSTI SI CEI MAI HOTI !. SA SCHIMBI UN MEDIC CU UN CIOCLU LA SV DE AMB SI SA-L PUI MANAGER ,ESTE SFIDATOR SI STRGATOR LA CER.SPER SA SCAPE TOATA TARA CAT DE CURAND DE NENOROCITII ASTIA!.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția Rutieră Ialomița: 164 de șoferi sancționați, 16 permise reținute

În acest sfârșit de săptămînă, 12-14 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:20
(4942 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit în Franța, prins la Urziceni

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru infracțiuni contra persoanei și a patrimoniului, fapte comise în Franța. La data de 12 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:10
(6556 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenționare Cod Galben de ceață

Urmare a atenționării meteorologice de Cod Galben de ceață, în zona Moldovei, Dobrogei și în zonele de sud, Poliția Română recomandă tuturor participanților la trafic să respecte, cu strictețe, regulile ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:00
(2981 vizualizări - 0 comentarii)


Tragedie pe șoseaua către Slobozia Nouă. Șoferul unei mașini a murit într-un accident rutier!

Un tragic accident rutier s-a petrecut sîmbătă, 13 decembrie 2014, în zona cartierului Slobozia Nouă, al municipiului Slobozia. Șoferul de 36 de ani al unei mașini a murit pe loc. Din primele informații ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2014, 17:14
(15919 vizualizări - 3 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale la comercianții de carne

Polițiștii ialomițeni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare  de 25000 de lei, în cadrul activităților desfășurate, la nivel național, pentru prevenirea evaziunii fiscale. Pe parcursul derulării ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2014, 15:50
(5656 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Tînăr de 17 ani, spulberat de un vehicul

Un tînăr de 17 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost spulberat de un vehicul. Adolescentul traversase șoseaua prin loc nepermis. Cel care l-a acroșat pe adolescentul de 17 ani este un tînăr, de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2014, 21:40
(5286 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au efectuat controale în cadrul acțiunii naționale «Foc de Artificii» pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate. Astfel, la punctele de lucru a 5 societăți comerciale de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2014, 21:05
(6107 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Spărgător de mașini, reținut de polițiști

Un tînăr, de 21 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat de numai puțin de 12 furturi din autoturisme. Prejudiciul creat proprietarilor respectivelor mașini se ridică la 5600 de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 20:10
(6315 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere într-o singură zi!

Bilanț îngrijorător al polițiștilor Serviciului Rutier Ialomița. Oamenii legii au în cercetare 3 accidente de circulație produse pe raza județului în ultimele 24 de ore! În urma evenimentelor rutiere, patru ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 19:20
(5180 vizualizări - 1 comentariu)


«Taina Sfântului Maslu», pelerinaj la Urziceni

«Taina Sfîntului Maslu», pelerinaj la Urziceni

Din anul 2009, la inițiativa părintelui Bogdan Ionuț Stancu, Protopop de Urziceni, s-a îndătinat obiceiul ca cei șapte preoți ai orașului de reședință a Protopopiatului să săvîrșească împreună Taina Sfîntului ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 15:15
(4692 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 7798 de șomeri în luna noiembrie

La finele lunii noiembrie 2014, rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița este de 7,37%, în creștere ușoară față de cea înregistrată la sfîrșitul lunii octombrie 2014, cînd s-a situat la ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 14:25
(4989 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini distruse de un copac rupt de vînt

3 mașini au fost distruse din cauza unui copac doborît la pămînt de vîntul puternic, la Slobozia. De asemenea, arborele căzut a rupt și mai multe cabluri de electricitate, telefonie și televiziune. La locul ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 13:20
(4656 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița are un nou prim adjunct

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița are un nou prim adjunct

De la 1 decembrie 2014, Jandarmeria Ialomița are un nou prim adjunct. Este vorba despre Răzvan Salaoru, unul dintre militarii instituției care s-a remarcat în numeroase acțiuni întreprinse în teatrele de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 10:40
(6290 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune de amploare a polițiștilor

Polițiștii rutieri ialomițeni, sprijiniți de colegii de la ordine publică, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul IGPR, acționează în această săptămînă pentru prevenirea și combaterea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 09:20
(5001 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Arestat preventiv după ce a bătut un polițist

Un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Gîrbovi a ajuns la spital după ce a fost bătut în timpul serviciului. Omul legii a fost chemat să aplaneze un conflict în incinta unui bar din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 19:10
(6088 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Adolescentă de 17 ani, lovită pe trecerea de pietoni

Trecerile de pietoni sînt tratate cu indiferență de șoferi. A simțit-o pe pielea ei o adolescentă de 17 ani care a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar. Cea care a produs accidentul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 16:50
(5337 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: A furat un gard!

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale de la Fetești au deschis un dosar penal pe numele unui tînăr, de 28 de ani, suspectat de faptul că ar fi sustras gardul de fier al unei gospodării ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 15:40
(4850 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt gard


DSVSA Ialomița: Proprietarii de bovine depistate cu «bluetongue», despăgubiți de stat

Șase ialomițeni proprietari de bovine depistate cu «boala limbii albastre» au fost despăgubiți în urma demersurilor înaintate către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 14:20
(7113 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 14 ani, suspectat de furt

Un minor de 14 ani este cercetat de polițiști sub acuzația de furt calificat. El este principalul suspect într-o anchetă privind furtul de bani din cadrul unei societăți comerciale. Luat la întrebări de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 13:15
(4289 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


«Copilărie fără delincvență!» la Liceul de Arte Slobozia

Inspectoratul General al Poliției Române a demarat o campanie națională cu scopul prevenirii delincvenței juvenile. Acțiunea inițiată la București va fi implementată și în județul Ialomița. La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 12:25
(5267 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Invitație la vals», alături de artiștii Teatrului de Operetă «Ion Dacian»

Duminică 14 decembrie a.c., de la orele 17,00, locuitorii municipiului Slobozia sînt invitați la vals. Evenimentul se desfășoară la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, iar intrarea este liberă. Amfitrionii ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 11:15
(4667 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 240 tone de produse, confiscate de inspectorii DSVSA Ialomița

Reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au efectuat mai multe controale pe linia constatării abaterilor privind normele de sănătate și bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 10:05
(4259 vizualizări - 0 comentarii)


9 Decembrie-«Ziua Internațională Anticorupție»

Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției a stabilit, în urmă cu 11 ani, data de 9 decembrie ca fiind «Ziua Internațională Anticorupție». Semnată de România la data de 9 decembrie ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 18:40
(3865 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Deschide ușa, creștine!»

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Urziceni organizează cea de-a XII-a ediție a Festivalului de Colinde Populare Românești «Deschide ușa ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 18:05
(4548 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Patru tineri, cercetați penal după ce au aruncat cu pietre într-o dubă!

Patru tineri, cu vîrste cuprinse între 16 și 19 ani, din comuna Bordușani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. În fapt, cei în cauză sînt bănuiți că, în cursul ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 17:50
(5624 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A furat bagaje dintr-un centru comercial!

O tînără de 34 de ani, din Urziceni, este cercetată de polițiștii de Investigații Criminale, fiind bănuită că ar fi sustras bagaje ce conțineau bunuri în valoare de 200 de lei, din locul special amenajat ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 17:05
(4426 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Platonești: Infractor încarcerat

Vineri, 5 decembrie 2014, polițiștii Secției Rurale Platonești au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 16:25
(5676 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 74 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 8 decembrie 2014, sînt disponibile 74 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 16:05
(4943 vizualizări - 1 comentariu)


«Sub zare de soare», Sărbătoarea Colindului la Slobozia

În folclorul românesc, Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradițional, cel mai bogat și colorat prilej de manifestări folclorice. Deprinderea de a colinda, de a saluta ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 15:20
(4273 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Nu a respectat barierele și a intrat cu mașina în locomotivă!

Duminică, 7 decembrie a.c., șoferul unui autoturism nu a respectat semnalele acustice și luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată și a intrat în coliziune cu locomotiva unui tren de călători.  ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 14:40
(4779 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Manasia accident


Ultimele comentarii
DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...