Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

  Ipocrizia îngroapă Slobozia

Slobozia va cheltui cu 1,9 milioane de lei mai puțin în 2012 față de anul precedent

Ipocrizia îngroapă Slobozia

Slobozia a votat bugetul anului 2012, în cadrul unei ședințe de consiliu local extraordinare, în prima decadă a lunii februarie. Artizanul construcției bugetare de anul acesta, primarul Gabi Ionașcu, a tot făcut primele declarații publice legate de filosofia bugetară a administrației slobozene. Concluzia noastră este că anul acesta ipocrizia administrativă îngroapă definitiv Slobozia...

Să dăm cezarilor ce e al lor...
În pofida așteptărilor, vom începe prin a preciza că Slobozia are o nevoie cronică de fonduri pentru dezvoltare. Din păcate, bugetul Sloboziei a scăzut an de an, ajungînd de la 111,4 milioane de lei în 2009, la 80,8 milioane de lei anul acesta. În aceste condiții, administrația locală s-a văzut obligată să reducă permanent valoarea investițiilor și să transforme investiții anunțate drept certe (ca, de exemplu, cele două grădinițe noi!) în investiții multianuale. În acest context, previziunile avansate de către autoritățile locale pentru anul acesta nu mai miră pe nimeni, iar datele nu au nevoie de nicio explicație. Așa cum am precizat anterior, bugetul anului 2012 este de 80,861 milioane de lei, bani care urmează să fie colectați din taxe și impozite. Potrivit expunerii de motive care a fost supusă atenției consilierilor locali, peste două treimi din aceste fonduri sînt orientate către bugetul de funcționare al administrației, în care sînt incluse, evident, sănătatea, cultura și învățămîntul. Restul banilor, mai precis 25,4 milioane de lei, vor fi orientate către bugetul de dezvoltare, altfel spus, către investiții. Printre cele mai importante investiții pe care autoritățile locale intenționează să le finanțeze se numără cele școlare (campusuri și săli de gimnastică), precum și cele legate de reabilitarea stației de tratare a apei și rețelei locale de apă. Sînt prevăzute, de asemenea, investiții în activitățile autofinanțate, lucrări de infrastructură edilitară pentru cartierul Slobozia Nouă și reabilitarea Pieței Revoluției, dar acestea sînt de mai mică anvergură.

...și ipocriziei administrative ce e al ei!
Ceea ce deranjează însă la filosofia bugetară a anului în curs nu este nici decalajul dintre valoarea consumului și cea a investițiilor, și nici incapacitatea administrației locale de a gestiona eficient puținele fonduri de dezvoltare de care dispune. Aceste probleme erau deja cunoscute și au fost îndelung dezbătute pe parcursul celor 8 ani de mandat ai primarului Gabi Ionașcu. Ceea ce deranjează este ipocrizia (administrativă, ne permitem să apreciem noi) cu care primarul Sloboziei condamnă practicile bugetare din România. «Este o șmecherie! (...) Este nefiresc, este nereal, ca veniturile bugetului local să le despartă în două, venituri pentru funcționare și venituri pentru dezvoltare. De obicei, veniturile din capitolul de dezvoltare sînt cu mult mai mici decît cele care sînt necesare. Și atunci e evident că trebuie să strîngi șurubul la secțiunea de funcționare, care de obicei înseamnă consum, și banii să-i transferi în secțiunea de dezvoltare. (...) Nu este necesară o astfel de șmecherie...» a declarat Gabi Ionașcu într-o declarație publică.
Altfel spus, primarul Gabi Ionașcu este deranjat faptul că trebuie să respecte reglementările financiare administrave în vigoare și susține că «excesul de reglementări duce la o birocratizare suplimentară», care nu-i permite să decidă (arbitrar, susținem noi!) direcțiile de dezvoltare ale municipiului Slobozia. Evident, aceasta nu este singura temă falsă lansată de către Gabi Ionașcu în spațiul public. Dar vă scutim de enumerarea celorlalte pentru a vă oferi și o rază de speranță. Gabi Ionașcu este dispus să lase cheile Primăriei pe masă și să plece în condițiile în care i se demonstrează că «investițiile nu au adus bunăstare comunității locale!». Cine ridică mănușa?

13 Februarie 2012, 10:51 (21687 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Dosarul «Apa lui Ionașcu», redeschis de DNA
Gabi Frankenstein și Iuda Bowling Paros
Ionașcu este angajatul lui Stoica
«Administrația Stoica nu este calificată pentru a conduce Slobozia!»

Comentariile cititorilor:


parandarat:
(14 Februarie 2012, 16:29)
isi mai aduce aminte primarul cand era lasat in drum...ca si el a facut naveta? nu il luau soferii pe drum...mult nu mai e si va fi vai de capul lui,ca zilele ii sunt numarate...amintea cineva aici de faptul ca multi bani a mai matrasit d-nealui...si nu ii vor ajunge cand o veni sorocul sa plece de la primarie,ca sa scape basma curata...eu as fi spus in locul lui ca plec,daca tot am dat-o in bara,dar se vede treaba ca e si pervers moldoviciul! sa i se tina de gat apa nebauta de noi pentru matrapazlacurie lui de doi lei...alaturi de clica lui,nici pe lumea ailalta sa nu o poata gusta,sa o vada doar! amin!
mia:
(13 Februarie 2012, 17:27)
sloganul pe care l poarta ionascu este cumva la la apa pe care o bem ???? ce ati zice sa ne adunam in fata primariei, de data asta, nu prefecturii , cu bidoanele in mana si sa strigam NU VREM SA MURIM VREM SA TRAIM !
marin:
(13 Februarie 2012, 17:24)
Cat isi mai bate joc de noi si ne mai tine fara apa potabila?Dumnezeu e sus, daca a luat bani negri pe chinul slobozenilor...
alo:
(13 Februarie 2012, 16:51)
nu lasa ionascu cheile pe masa ca pe urma nu are chei sa isi desfaca catusele dar oricum primar nu va mai fi va spune unul care stie bine ce se va intimpla cu Ionascu dupa data de 11 iunie 2012 sau daca nu chiar mai inainte
xyz:
(13 Februarie 2012, 15:58)
Oare,Ionascu citeste aceste cpmentarii,ca eu as intra in pamint de rusine.Ce cauta imbuibatii astia din poza ,sa protesteze?Ce nu le ajunde?Nu mai au ce fura?Nu le este rusine?Daca ei mor de foame,atunci noi cei cu 500 - 600 lei pe luna ce sa mai zicem?Rusine sa va fie nemincatilor,ca de 22 ani nu va mai saturati.Voi ati fost la putere in judet si tot voi strigati hotii?Tare mi-as dori sa va bata d-zeu pentru lacomia voastra si pentru nenorocirile abatute asupra noastra,din cauza voastra politicieni corupti(gunoaiele societatii)ca un om respectabil,cu bun simt nu intra in mocirla voastra.
munteanul:
(13 Februarie 2012, 15:28)
Primarul Ionascu nu vrea sa moara, vrea sa traiasca mult pt.ca traieste bine dupa cum il tradeaza fata rotunda, implinita de un zambet abia ascuns; el si-a facut datoria,fata de partid,prieteni si familie; restul e umplutura, masa de votanti pe care Ionascu o stropeste cu otrava galben-rosietica(psd-pnl)de la robinet...
coco:
(13 Februarie 2012, 14:10)
Cat tupeu sa ai sa iesi cu un asemenea mesaj in fata cetatenilor.De doua zeci de ani psd conduce spre bine acest judet.Se vede ca primarului nui place legislatia pe partea de functionare pentru ca nu mai poate jecmanii banii asa cum face cu cei dde la investitii.Oare el a auzit de programe ue unde nu trebuie sa fii prea destept ,sant atatea firme care le fac,iar contributia primariei foarte mica.Sant atatia bani de la uniune incat orasul si judetul ar fi fost santier 20 de ani.Necazul lor este ca,acei bani sant verificati si monitorizati,de asta le este frica.Daca celor din poza le este foame ce sa mai vorbim de pensii de 300 de lei sau salarii de 750 de lei.Uitati-va la ei peste 3 luni vin din nou sa fie votati si te intrebi ce poate sa promita cand 20 de ani nu au facut nimic.Bani sant si solutii se gasesc,dar nu mai trebuie sa fure ci sa-si doreasca cu adevarat sa contribuie la dezvoltarea orasului si a judetului.Singurul motiv pentru care o ducem prost este ca cei care ne conduc doresc acest lucru.Atunci cand omul nu are timp decat pentru a gasii un colt de paine este foarte usor sa ai manipulezi.Sa ne lase cu zambetul marca ilici si crin.Ar trebui sa-i luam de acolo si o luna sa ne arate cum ar trai ei cu o pensie de 500 de lei,sant deja darnic.Le urez ranjet placut.
cetatean:
(13 Februarie 2012, 14:00)
Bunastare in Slobozia? Cu cat a scazut populatia municipiului, domnule primar?
cetatean,:
(13 Februarie 2012, 13:01)
RUSINE!!!asteptam vremea cand vei plati, domnule Ionascu! esti fara Dumnezeu!
XXX:
(13 Februarie 2012, 12:19)
probabil ca mesajul de pe baner se refera la apa pe care idiotii astia din fotografie ne-au bagat-o pe gat, pentru 600 miliarde lei datorie la banci;si lucrarea a fost platita in an electoral iar daca aplicam 10%(MINIM) la valoare,rezulta cam 60 miliarde lei, pentru cei care zic ca mor de foame acum;poti sa-i crezi?moare ionascu de foame?neacsu,puia,sam gpl,bruce lee,cornel constrif,olaru,primarii alesi pe viata de la ghe. lazar,albesti,ograda, colelia si multi altii?in niciun caz!
George:
(13 Februarie 2012, 11:11)
O spun eu pe prima: investitia in apa potabila de adancime. Cu ce a adus bunastare comunitatii locale? Fiindca pe langa ca este nepotabila, a mai adus si o cheltuiala in plus: achizitionarea de apa plata! Sau primarul, prin "comunitate locala" intelege patronii firmelor care au dus la indeplinire investitia, se intelege pe sine (ca deh, comisioanele...), intelege patronii magazinelor alimentare sau a supermagazinelor, etc.
ion:
(13 Februarie 2012, 11:09)
Ai venit in baragan din moldova lui Stefan Si tia-i facut de ris neamul si pe Stefan suceveanul care tia -lasat o tara si tu o faci de ocara Ai venit in baragan sa muncesti sa faci un ban ca sat-i poti sa iei o piine sa traiesti de azi pe miine Dar tu te-ai apucat de mintit si inselat Pina te-am ales primar De cind te-am ales primar nu avem apa in pahar Apa limpede clestar viata noastra-i un cosmar Dute unde a dus mutu iapa ca tu ne-ai otravit apa pina la urma si viata duteeeee

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(8122 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2817 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6312 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3914 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7740 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(11019 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(14663 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8477 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7593 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(8156 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(9369 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(6035 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(22428 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1427 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4434 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(6179 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4596 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(15292 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9308 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(6627 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(7816 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(6915 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(9226 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10558 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4235 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5066 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...