Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Stoica-Martin, primarii Sloboziei

Stoica-Martin, primarii Sloboziei

Tocmai cînd spuneam că nimic nu ne mai poate suprinde în politica locală, s-a întîmplat minunea. Ea a avut loc într-o marți (trei ceasuri rele, domnu’ Ionașcu...) la o ședință de Comitet Executiv Municipal al PSD pe care toată suflarea pesedistă slobozeană o aștepta ca pe Sfintele Moaște. E drept, că semne ale trădării primise sărmanul edil de Slobozia încă de la ședința de Consiliu Local de luni, 13 februarie 2012 (ghinion după ghinion, nea Gabi) cînd consilierii locali au tăiat scurt finanțarea pentru cele 5 puțuri de apă restante... Dar de aici și pînă la a-l scoate pe Gabi Întîiul, întemeietorul de apă menajeră, în decorul politicii locale pentru a-l înlocui cu Stoica, ctitorul de parcări, calea era lungă, iar primarul nu-și poate crede ochilor nici acum că i s-a întîmplat o așa rușine. Dar să stăm strîmb și să judecăm drept.

Oficial, aflăm pe 15 martie
Deși, oficial, poporul va afla pe 15 martie lista completă a candidaților PSD din Ialomița, inițiații vorbesc deja despre minunea petrecută săptămîna trecută, într-o zi de marți. Potrivit martorilor oculari, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv al PSD Slobozia, Gabi Ionașcu a fost anunțat oficial că nu va mai juca sub culorile partidului, din cauze lesne de înțeles. În locul acestuia, previzibil, se încălzește în buiestru un armăsar bătrîn, dar cu potențial, tocmai pentru că nu-i mai stă gîndul la iepele financiare ale Primăriei. Alexandru Stoica, fiindcă despre el vorbim, fost primar pe vremea cînd Slobozia învăța buchea democrației de Bărăgan și actual viceprimar al administrației Ionașcu, este în acest moment omul potrivit la locul potrivit. Adică cel care, spre deosebire de Ionașcu, declară indiferent de problemă: «Ce spune partidul, aia facem!». Iar dacă la acest merit indubitabil adăugăm și cele 5000 de voturi pe care președintele PSD Slobozia, Alexandru Stoica, le poate mobiliza fie vară fie iarnă, avem un posibil scenariu al viitoarelor alegeri. Pînă atunci însă, susțin surse autorizate din Primăria Slobozia, Gabi Ionașcu a instaurat jihadul administrativ în ograda pe care încă o mai cocoșește. Atins de o formă rară de paranoia edilitară și fidel principiului «cine nu e cu mine, e împotriva mea!», el le-a ridicat celor doi viceprimari ai săi dreptul de semnătură într-o încercare disperată de a se proteja.

Martin, primar începînd de marți, 21 februarie
Știm că, milostivi din fire, vă faceți griji pentru bietul primar Gabi Ionașcu. Unde se va duce el și cine îl mai apără pe el de DNA, fără garanția următorilor 4 ani de mandat? Ei bine, nu vă faceți griji. Există soluții pentru orice, iar famenii care își închipuie că Ionașcu se va lăsa spînzurat de grinda partidului fără luptă se bucură prea devreme. Primul dintre scenarii, improbabil, dar demn de amintit, este trecerea lui la PD-L. Astfel, dosarul de la DNA ar rămîne în sertar pînă la noi ordine, iar PD-L ar avea o șansă să intre în viitorul consiliu local cu 2 consilieri în plus pe mîna primarului Ionașcu, că doar acesta n-a făcut umbră orașului degeaba și o avea și el niște clienți politici care să-i cumpere două mii de voturi.
Al doilea scenariu, cel mai drag nouă, este facilitat de o nouă ședință a Comitetului Executiv a PSD Slobozia desfășurată marți, 21 februarie. În cadrul acesteia, Ionașcu a fost anunțat oficial și definitiv că nu mai este candidatul PSD pentru Slobozia. Această decizie, curajoasă apreciem noi, a PSD îl reintroduce în cărți pe Ioan Martin și astfel, acesta devine candidat cu șanse la fotoliul de primar al municipiului, iar Gabi Ionașcu, după alegeri, viceprimar. Suplimentar vă informăm că decizii similare au fost luate și în cazul orașelor Țăndărei și Urziceni unde USL aruncă în competiție două rînduri de candidați.
Un al treilea scenariu, cu șanse bune, presupune ca PSD să semneze cu PD-L un pact de neagresiune penală în privința primarului Gabi Ionașcu, lăsîndu-i pe Stoica, Paros și Martin să se bălăcărească voinicește pentru Primăria Slobozia. În acest caz, indiferent cine cîștigă, USL își va asigura un pachet de consilieri care să-i permită controlarea deciziilor importante în cadrul Consiliului Local Slobozia. În toate cele trei cazuri, primarul Gabi Ionașcu supraviețuiește, iar apa rămîne cum vă curge acum la robinete pînă în 2014 și mai departe.

29 Februarie 2012, 11:49 (36761 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Primarul a murit, trăiască primarul!
PNL Ialomița vrea Slobozia fără Ionașcu
Alegerile au loc în iunie 2011: Ionașcu vs Martin pentru Primăria Slobozia
A început bătălia pentru Slobozia
Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei, a scăpat de închisoare

Comentariile cititorilor:


TB:
(29 Februarie 2012, 14:23)
PDL ar face o mare greseala daca-l va primi in dandurile sale pe "bolovanul"Ionascu.
soferii:
(29 Februarie 2012, 14:21)
slobozitule incerci degeaba
Neslobozitul:
(29 Februarie 2012, 13:20)
Mult zgomot, pentru nimic. Decizia finala va fi luata "la centru", acolo unde PAC (Ponta-Antonescu-Constantin, adica ala micu') vor decide candidatul unic. Incerc un pronostic pentru Slobozia: Ioan Martin.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
298 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Marți, 7 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 12:30
(17744 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia, aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:10
(2198 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos confiscat de polițiști

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din Grivița, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:00
(2020 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat din nou campaniei publice «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, joi, 2 noiembrie a.c., aceștia au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină din Slobozia și au donat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 13:40
(3233 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: A fost publicată lista locurilor de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă punând la dispoziția acestora, la această dată, un număr de 415 locuri de ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 12:10
(19931 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa vineri, 3 noiembrie 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 11:20
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2A

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 31 octombrie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe DN2A, la intersecție cu drumul județean care duce către localitatea Muteni Buzău. În urma impactului ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2023, 18:40
(4077 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Urban SA Slobozia: Lucrări de curățare a rețelelor de apă potabilă în Cartierul Slobozia Nouă

Urban SA Slobozia execută de marți, 31 octombrie a.c., până joi, 2 noiembrie 2023, lucrări de spălare a rețelelor de apă potabilă în Cartierul Slobozia Nouă. Lucrările se desfășoară zilnic în intervalul ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 16:40
(3460 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-septembrie 2023, s-a rambursat TVA de peste 72,87 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 72,87 milioane ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:30
(17721 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Mașină în flăcări, la Campionatul Național de Anduranță

Adâncata: Mașină în flăcări, la Campionatul Național de Anduranță

Duminică, 29 octombrie a.c., pe circuitul de Formula 1 din localitatea Adâncata, s-a desfășurat Campionatul Național de Anduranță. Evenimentul nu a fost însă ocolit de situații deosebite. Astfel, una din ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:10
(3412 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia, Căzănești și Fetești

Duminică, 29 octombrie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit în cazul a trei accidente rutiere petrecute pe raza localităților Slobozia, Căzănești și Fetești. În evenimentele rutiere au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:00
(4604 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Anca Dragu: «Iohannis a semnat ca primarul creșterea taxelor și impozitelor pentru români, lege care împinge economia românească în zid!»

Senatorul USR Anca Dragu, fost ministru de Finanțe, avertizează că președintele Iohannis a promulgat cu o rapiditate neobișnuită legea lui Marcel Ciolacu de creștere a taxelor și impozitelor pentru români ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 19:05
(19160 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție

Un tânăr de 24 de ani, domiciliat pe raza comunei Vlădeni, a fost reținut pentru 24 de ore joi, 26 octombrie a.c., pe bază de ordonanță, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său. Documentul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 15:10
(13753 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Valoarea sprijinului de urgență solicitat pentru sectoarele cerealier și al semințelor oleaginoase este de 275,4 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, la data de 26 octombrie 2023, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 15:00
(8283 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,584 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 14:50
(4700 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia lansează proiectul «Epurarea Verde-plantare arbori în incinta Stației de Epurare a Municipiului Slobozia»

Urban SA Slobozia lansează proiectul «Epurarea Verde-plantare arbori în incinta Stației de Epurare a Municipiului Slobozia»

În toamna acestui an, Urban SA Slobozia va lansa proiectul «Epurarea Verde-plantare arbori în incinta Stației de Epurare a Municipiului Slobozia». Această acțiune de plantare a arborilor este primul proiect ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 18:30
(18860 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de promovare a profesiei de polițist în rândul elevilor din Slobozia

IPJ Ialomița: Campanie de promovare a profesiei de polițist în rândul elevilor din Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat joi, 26 octombrie a.c., o campanie de promovare a profesiei de polițist, cu scopul de a informa tinerii interesați cu privire la procedura de recrutare, dar și de a le ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 18:30
(10588 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 15:50
(18057 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 26 octombrie 2023, pompierii ialomițeni au desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență produse de un accident rutier cu victime ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 11:30
(3235 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință de lucru a Colegiului Prefectural

Miercuri, 25 octombrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural. În cadrul ședinței au fost dezbătute probleme de interes general ale județului. Printre acestea s-au ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 19:14
(12149 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Protopopiatului Slobozia la Grădinița «Piticot» din Slobozia

Acțiune a Protopopiatului Slobozia la Grădinița «Piticot» din Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia, a desfășurat miercuri, 25 octombrie 2023, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou în mijlocul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 18:40
(14689 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire a delincvenței juvenile la Liceul Pedagogic din Slobozia

Marți, 24 octombrie 2023, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități în domeniul prevenirii delincvenței juvenile. Astfel, s-au ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 18:30
(11775 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii/Slobozia: «Amintiri dulci de la Amara. Turismul balnear în stațiunea Amara-fragmente de memorie colectivă»

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia invită publicul la vernisajul expoziției «Amintiri dulci de la Amara. Turismul balnear în Stațiunea Amara-fragmente de memorie colectivă» care va avea loc vineri ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 17:10
(2940 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 octombrie 2023, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 16:05
(16545 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Marți, 24 octombrie 2023, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Grădiniței cu Program Normal din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2023, 19:05
(5128 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 8 permise de conducere reținute, 6 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 66 mii de lei

În perioada 23-24 octombrie 2023, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 90 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2023, 17:10
(16492 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Normele de aplicare referitoare la venitul minim de incluziune, diseminate la nivelul administrației locale

Instituția Prefectului Ialomița: Normele de aplicare referitoare la venitul minim de incluziune, diseminate la nivelul administrației locale

Marți, 24 octombrie 2023, Instituția Prefectului Județul Ialomița a organizat o ședință de informare a autorităților publice locale (primari, secretari și asistenți sociali) cu privire la normele de aplicare ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2023, 16:35
(10979 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Marți, 24 octombrie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Comisiei Județene de Fond Funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 20 de Comisii locale de fond ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2023, 16:20
(12279 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. În vederea realizării acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2023, 17:35
(2977 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița recrutează candidați pentru școlile postliceale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează recrutarea și selecția candidaților pentru admiterea în cadrul unităților de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2023, 16:25
(12938 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...