Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Primarul a murit, trăiască primarul!

Gabi Ionașcu, primarul Sloboziei: «Pe la spate au scos cuțitele și m-au „înjunghiat“!»

Primarul a murit, trăiască primarul!

Sub această parafrază reamintim succint situația de moment la Slobozia. Apreciem însă că ea este extrem de volatilă și că, mai devreme de 15 martie 2012, niciuna dintre variantele existente nu poate fi exclusă.

Alternativele lui Gabi Ionașcu
Umilit drastic de către colegii de partid (retragerea sprijinului politic pentru un viitor mandat s-a făcut la un scor zdrobitor de 69 la 1), Gabi Ionașcu refuză să moară politic. După ce s-a prezentat săptămîna trecută cu jalba-n proțap la Ponta (alături de primarii din Amara și Țăndărei), Gabi Ionașcu caută disperat plase de siguranță. Teoretic, cărțile lui nu sînt jucate, iar unul dintre ași îl reprezintă protocolul inițial al USL, potrivit căruia Gabi Ionașcu este moștenitorul de drept al candidaturii pentru alegerile din 2012. Practic însă, zilele lui Gabi Ionașcu în plan politic sînt numărate, iar alternativele politice sînt jenante. S-au vehiculat, pe rînd, zvonuri privind trecerea sa la UNPR, PD-L, PPDD sau chiar lansarea sa ca independent. Indiferent de alegere, susțin la unison specialiștii în sforării de partid,  Gabi Ionașcu nu va mai cîștiga un nou mandat. În aceste condiții, singura sa utilitate rămîne aceea de a cumula suficiente voturi pentru a împinge în Consiliul Local Slobozia cîțiva consilieri. Acest rol (ingrat, dacă ne întrebați pe noi!) nu îl apără însă pe Gabi Ionașcu de dosarul apei de la DNA, unde acesta dă explicații de mai bine de un an. Și nici nu îi permite supraviețuirea politică, absolut necesară în condițiile în care viitorul lui e mai tulbure decît apa de la robinetele noastre. Dar să nu murim de grija lui... și să vedem care sînt alternativele noastre!

Și șansele lui Ioan Martin
Anunțat încă de anul trecut, din vară, de către organizația PNL Slobozia pe site-ul acesteia, Ioan Martin trăiește zilele acestea a doua tinerețe politică. Scos din cărți luni bune de către același protocol USL, Ioan Martin are șansa de a demonstra că anii de compromisuri politice cu PSD Ialomița nu au fost inutili. Declarațiile sale rămîn însă prudente. «Eu și colegii mei avem un program de angajamente electorale și, automat, o ofertă electorală. Deși un an de zile sîntem colegi într-o uniune social-liberală, am realizat necesitatea de a schimba drumul pe care se află societatea românescă la orice nivel, local, județean și național. Ne dorim o schimbare reală cu rezolvarea directă și pragmatică a problemelor societății din Slobozia, din Ialomița și din România. Sîntem într-o competiție constructivă, în care nu contează persoana, contează doar ceea ce ne propunem și ceea ce vom realiza» a declarat acesta fără a confirma intenția sa de a candida. Are și de ce, pentru că Alexandru Stoica, viceprimarul care a luat locul lui Gabi Ionașcu în opțiunile PSD, rămîne un obstacol periculos și un adversar redutabil. Mai ales că, în exclusivitate pentru Independent, acesta a făcut deja primele declarații: «Deocamdată n-am început lupta la baionetă. Dacă primarul Gabi Ionașcu va începe atacurile murdare, îl vom executa! Eu nu vreau să fac asta. Vreau să candidez omenește... Dar, dacă va fi cazul și partidul o va cere, facem tot ce este posibil pentru a cîștiga! Pentru că scopul meu, al nostru, nu e acela de a fi primar, ci de a repara toate neajunsurile apărute în ultima perioadă!».

Gabi Ionașcu, primarul Sloboziei «Pe la spate au scos cuțitele și m-au „înjunghiat“!»
-Care sînt motivele pentru care Organizația Municipală a PSD Slobozia v-a retras sprijinul politic?
-Motivele invocate de colegii mei sînt cunoscute, cred. Este vorba despre necomunicarea mea cu organizația de partid, despre faptul că am luat decizii administrative la Primărie fără să-i consult pe consilieri, conducerea PSD dar și partidul, și, bineînțeles, despre problema apei. Eu cred că aceste motive țin de o agendă la vedere și reprezintă simple pretexte. Este suficient să observăm că președintele organizației, dl Stoica, în calitate de viceprimar spune că nu a fost consultată organizația cu privire la deciziile din Primărie... Este ridicol. Cred că în spatele demersului stă o agendă obscură a cîtorva colegi. Obiectivele acestei agende au legatură cu candidatura unor persoane insuficient de calificate pentru o astfel de funcție sau de susținerea unor interese private cărora nu am înțeles să le dau concursul. Asta rezultă la o primă analiză... În plus de aceasta, știind mai bine de un an și jumătate ce se «urzește», eu am cerut Consiliului Municipal PSD excluderea mea din partid, dacă am adus prejudicii membrilor de partid, organizației politice sau partidului în ansamblul său... Timpul ne va lămuri și cu privire la alte amănunte și resorturi, dacă ele există.
-Ce vă reproșați, ce v-au reproșat colegii de partid, ce ați avea de reproșat și cui?
-Ce îmi reproșez eu este o comunicare uneori insuficientă cu partidul. Asta s-a datorat faptului că cei doi viceprimari, care își asumaseră aceasta componentă, au îndeplinit-o cu deficiențe. Eu am lăsat această componentă importantă în sarcina lor tocmai pentru a mă putea dedica problemelor tehnice din Primărie. Dl Stoica este președintele organizației municipale, iar dl Băcanu este președintele Organizației de Tineret Slobozia a PSD. Doi colegi din executiv de nădejde, care ulterior, așa cum ați văzut, pe la spate au scos cuțitele și m-au «înjunghiat». Se pare că am greșit în alegerea lor! Nu am înțeles de asemenea, faptul că domnul Stoica, cel care spunea public că a organizat partidul ca pe o structură militară, nu de comunicare avea nevoie, ci de ordine... Cît despre domnul Băcanu, șeful Organizației de Tineret, ce aș putea să-i reproșez pe această linie? Mai ales că prezența mea la două reuniuni ale tinerilor nu s-a dorit a fi remarcată, nici măcar nu mi-au pronunțat numele, fiind prezent acolo. Ar fi inutil pentru că, probabil, nu ar lămuri situația în niciun fel... Ce am eu de reproșat colegilor mei? Pentru unii dintre ei, apa a fost bună atunci cînd a adus voturi și locuri în consiliul local, dar nu a mai fost în regulă cînd au fost nevoiți să suțină implementarea acestui proiect care va aduce independența și costuri mai mici pentru cetățeni. La primele dificultăți s-au grabit să se dezică de Ionașcu și de problema apei. Gata, s-au «spălat» pe mîini cu «apa lui Ionașcu»... Apropo, în apariția de sîmbătă pe postul local de televiziune a dlor Ciupercă și Stoica, cei doi președinți de partid, dl Ciupercă «sesiza» că «ce s-ar face organizația de partid dacă la ușa Primăriei ar veni 100-200 de oameni cu bidoanele în mînă să ceară socoteală lui Ionașcu»? Nu vi se pare ca seamănă cu un îndemn sau chiar amenințare? Rămîne de văzut. Nimic nu este exclus... Cui și ce să reproșez? În niciun caz partidului sau «poporului» PSD. Mai degrabă unor lideri și unor consilieri care au «ciugulit» din palma mea, pe care i-am «crescut» ca pe fiii mei, cărora le-am mai dat peste mîini cînd au rîvnit la bunul comunității pe care o reprezint. Este de notorietate această atitudine a mea... Știți deja angajamentele mele: «eu fac administrație, nu fac politică», «continuitatea în interesul cetățenilor» și «faptele sînt politica mea». Aceste sînt crezurile mele. Dvs știți cum este politica, și de asta m-am ferit. Dar, «de ce-ți este frică nu scapi» este o axiomă...
-Ce conține scrisoarea dvs către Organizația PSD Slobozia?
-Scrisoarea despre care vorbiți conține chestiuni care nu fac obiectul unor dezbateri în public. Ceea ce avem noi de discutat, la Organizație, discutăm acolo. Dacă unii dintre cei vizați de mine vor dori să aducă acea discuție în public, este problema lor. Cert este un lucru: am cerut excluderea mea din partid dacă i-am adus prejudicii. Nu s-a pus în discuție aceasta și trag concluzia că nu partidului am adus prejudicii, ci unor membri, unor consilieri și șefi, probabil. Vremea «baronilor» de partid cred că a trecut demult, dacă îmi aduc aminte, o dată cu înlocuirea președintelui de atunci cu dl Ciupercă.
-Cum comentați scenariul trecerii dvs la PD-L?
-Acest scenariu nu există.
-Partidul Poporului, UNPR sau independent? Și de ce?
-Singura alternativă pe care, în acest moment, o iau în calcul în afara unei candidaturi din partea PSD, este o candidatură ca independent. Motivele sînt următoarele:
-trebuie să continui proiectele pe care au le-am început. Cuvîntul dat cetățenilor pentru mine este lege.
-nu-mi este indiferent ce se întîmplă cu proiectele mele și cît vor costa acestea pentru a fi reluate sau costurile abandonului acestora. Știți că «schimbarea șefilor bucuria nebunilor».
-incompetența unui succesor al meu atrage grave prejudicii bunului mers al comunității. Am văzut cu toții că «dezastruoasa moștenire» a fost un imens regres în calea dezvoltării.
-Ce le promiteți slobozenilor în cazul în care veți fi reales?
-Le promit că voi continua investitiile și acțiunile demarate de mine. Voi continua și că finalizarea proiectelor și acțiunilor va demonstra celor care au demolat aceste proiecte că s-au înșelat. Credeți că eu mai trebuie să demonstrez capacitatea mea? Capacitatea mea a fost dovedită deja: faptele sînt politica mea!
-«Apa lui Ionașcu» este sau nu potabilă în acest moment?
-Instituția de Sănătate Publică aflată sub talpă politică spune că este menajeră, eu spun altceva, iar studiile Centrului de Medicină și Sănătate din Cluj, unde-și desfășoară activitatea recunoscuți profesori universitari, membri ai Academiei Române, medici specialiști, chimiști și fizicieni au fost clare: consumul apei nu comportă risc pentru populație, ci repulsie organoleptică și de culoare. Apa nu are pesticide, nu conține trihalometani sau alte inepții pe care unii le-au susținut... Apa lui Ionașcu este așa cum o vedeți acum, pe alocuri mai bună, în alte locuri cu fier care creează disconfort. Dar ea va fi potabilă cînd vom termina lucrările de reabilitare a conductelor și a stației de tratare. Va fi și mult mai ieftină decît a altor comunități care și-au cedat rețelele și operatorii; chiar dacă unii se așteaptă să cedăm totul: rețele, operatorul, controlul asupra prețului și dezvoltării sistemului la nivelul zonei periurbane Slobozia... Rezultatele în acest sens sînt deja vizibile în zonele în care s-a încheiat reabilitarea rețelelor de alimentare!

2 Martie 2012, 16:55 (61628 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Cine țipă de foame? Averi de demonstranți...
PNL Ialomița vrea Slobozia fără Ionașcu
Martin a murit, trăiască Ionașcu!
Martin este dovada că USL nu a murit
USL nu a murit în Ialomița

Comentariile cititorilor:


Diavolo:
(9 Martie 2012, 21:15)
Domnule Ciuperca de ce domnul Sava se lauda ca a bagat gaze in locuintele Tandarenilor??Sa-i fie rusine.In oras sunt peste 1300 apartamente,care au gaze trase in scara blocului datorita lor si al investitiei fiecarei familii.Programul Phare 2004,a dus doar cele 2 conducte principale la unitatile de stat iar de la conductele principale si pana in casa,oamenii sunt proprietarii tevilor si a lucrarilor.SAVA si consiliul local nu a facut nimic pentru a baga gaze in casele oamenilor de la bloc.Sa le fie rusine.Si appropo daca tot platim cel mai scump gunoi menajer din tara,unde sunt pubelele selective??? Garda de mediu ce face???
roata:
(8 Martie 2012, 18:34)
isi merita soarta,a nenorocit multi oameni cu aroganta si "vastele "lui cunostinte in toate domeniile,un nimeni care a profitat de "amortirea" oamenilor buni ai acestiu oras care trebuiau sa-i dea deindata cu tifla,atunci in 2008 cind meritam schimbarea dar el a umblat cu matrapaslicuri.
intrebare:
(8 Martie 2012, 15:06)
Este adevarat ca terenurile unde sunt puturile sunt in proprietatea domnului Ionascu?
gigi:
(7 Martie 2012, 12:47)
cred ca si in slobozia trebuie o schimbare, sa mai lasam si pe altii sa vedem ce pot face pentru acest oras, sa nu se supere d-ul primar dar cred ca unu -doua mandate ajung, poate sprijinii noul primar si din alta pozitie, consilier, vice...
LEX ET HONOR:
(6 Martie 2012, 20:39)
Domnule Ciuperca,chiar lui Sava nu i-a fost rusine sa mearga la Ponta???De ce nu i-a spus de dosarul de la DGA si DIICOT cu tiganii din Tandarei,cum datorita lui si a secretarului ne-am facut de tot cacatul Europei.Chiar cei doi nu stiau nimic din ce fac tiganii???Mai are tupeu sa candideze??Are dreptate Caragiale.
SORIN:
(6 Martie 2012, 11:57)
Cum e corect: islaz, sau izlaz?! Așa și eu: lingvistic sau lincvistic?! Desigur, prima formă este corectă. Scuze!
SORIN:
(6 Martie 2012, 08:53)
@ EU Ai dreptate, dar asta nu înseamnă că ionașcul vorbește academic. Câte exemple de exprimări agramate vrei să-ți dau, citându-l pe șoldovean?! Academia română a fost nevoită să accepte multe cuvinte preluate din fluxul lingvistic, corect de altfel, deși multe provin din jargon, intoxicând limba română neaoșă. De exemplu, eu n-am să înțeleg niciodată sensul logic al unor expresii de genul: " prin intrarea sa pe teren, x a făcut diferența", sau denaturări de genul "diferența ÎNTRE ceva și altceva". Corect ar fi "diferența DINTRE ...". Ar fi multe de discutat despre așa-zisa exprimare prețioasă gen ... funcție de... în loc de în funcție de; ... trebuiesc luate măsuri în loc de trebuie luate măsuri... și multe alte anomalii lincvistice căpătate, precum "deci", folosit înainte de a spune ceva. Dar, ce să-i faci, asta este!
dan:
(6 Martie 2012, 07:33)
chiar nu puteti sa dati jos circul ala de cort de la central.e frumos dn vice ce circ e in centrul orasului.daca vrei primar si esti cinstit da jos tigania aia.la aia li se pare normal sa puna cortu acolo ca sunt romii'''''''' dar pentru oras e frumos..
Eu:
(5 Martie 2012, 16:15)
PENTRU SORIN:noile norme adoptate de Academia romana includ si aceasta forma (eu continui).Poti verifica.
ionica:
(5 Martie 2012, 12:59)
ba, comentatorilor!...`va-n instalatia de gaze
cetatean:
(5 Martie 2012, 09:42)
sa vedem ce mincinosi or sa vina, ca de acestia neam saturat.au format o clica tovaraseasca de corupti care isi impart profiturile din lucrarile pe bani publici. Multi dintre consilieri AU si sint actionari la firme care maninca banii publici... SA LE FIE RUSSSIINE .
SORIN:
(5 Martie 2012, 09:37)
Maimuțoiul ăsta penibil și agramat nu mai știe pe cine să dea vina pentru incompetența sa. Că vrei să continui, Ionașcule, bravo ție, numai că atunci când folosești persoana întâi singular, adică eu, verbul la indicativ prezent, este continuu, adică "eu vreau să continuu...". Dar ce să faci?! Ionașcu este linginer, n-are de unde să știe limba română. Mai lăsați-l dracu'n pace, nu-i mai dați atâta importanță mamelucului, și așa se crede buricul pământului. Auzi, nu i-a rostit nimeni numele, deși era prezent la "tineret". Da' cin'te crezi, măi panaramă de șoldovean nechemat?! Nu dai tu din clanță că nu faci politică, ci administrație?! În ce calitate ai fost acolo?! De chemat, sau de neavenit?!
si eu stiu:
(5 Martie 2012, 09:08)
Domnul primar minte cand spune ca a fost înjunghiat pe la spate pentru că din august-septembrie 2011 i s-a sugerat că ar fi cazul să facă un pas înapoi să lase locul altora pentru că atunci cănd i s-a spus ca nu e corect ce propune și ce susține în ședințele de consiliu unii consilieri locali au fost trecuți la indisciplinați de către el personal.
anti:
(4 Martie 2012, 17:00)
ionascu,procurorul sef adjunct(acel tigan)si tiganii de la oil au format o retea mafiota in slobozia.prin necastigarea unui nou mandat structura ar avea de suferit.probabil ionascu ar activa ca directoras pe la oil dupa alegeri
pdl-istul:
(4 Martie 2012, 10:12)
Aviz amatorilor ! Nimeni nu e nemuritor si cu o functie perpetua.Cu cat esti mai sus caderea este mai violenta.(primii care tradeaza sunt cei de langa tine).Nimeni nu doreste sa invete din istorie , toti cred ca ei sunt primii care au descoperit apa calda!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
346 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Controale ale ITM Ialomița

În perioada 11-24 noiembrie 2020 s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, Campania națională pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 15:10
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Ilfovean cercetat penal după ce a furat o autoutilitară, a fost prins la volan băut și fără a avea permis!

Joi noaptea, 26 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Adâncata și Armășești au depistat un tânăr, de 24 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autovehicul ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 15:05
(3432 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 26000 de lei

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu celelalte forțe ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 14:55
(2582 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Călcată de un motostivuitor

Slobozia: Călcată de un motostivuitor

În timp ce manevra un motostivuitor, angajata unui supermarket din Slobozia a lovit o bătrână de 75 de ani. Accidentul s-a petrecut la Slobozia, vineri, 27 noiembrie 2020. Victima a fost transportată la ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 13:30
(3723 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 19:20
(3645 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Magazinele ENEL sunt închise în mini-vacanța de 1 Decembrie

Magazinele ENEL din județul Ialomița vor fi închise luni și marți, 30 noiembrie/1 decembrie 2020, zile libere legale. În celelalte zile, magazinele ENEL vor funcționa după programul obișnuit: de luni până ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 19:15
(3311 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Dosar penal pentru 3 infracțiuni

Stelnica: Dosar penal pentru 3 infracțiuni

Un bărbat de 51 de ani, din comuna Stelnica, este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru furtul unei ambarcațiuni pescărești, tăiere ilegală de arbori din fondul național și furt de lemne. Miercuri ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 18:30
(3163 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

În ziua de miercuri, 25 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 17:45
(5219 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 115 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 26 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4280, cu 115 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 15:25
(1811 vizualizări - 1 comentariu)


Scânteia: Șură de coceni cuprinsă de flăcări

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină miercuri, 25 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o șiră de coceni de porumb în gospodăria unui cetățean din comuna Scânteia ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 14:30
(3585 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Rănit într-un accident rutier

Un tânăr de 30 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit într-un accident rutier produs în dimineața zilei de joi, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 6,00. Acesta se afla la volanul unei mașini, moment ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 14:15
(2963 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample activități de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Au fost controlate 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, și 2 ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 17:15
(2517 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Identificat pe raza orașului cu adeverință de angajator falsă

Un tânăr, de 30 de ani, din Focșani/Vrancea, s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să intre în Slobozia având o declarație de angajator falsă. Marți, 24 noiembrie a.c., acesta a fost oprit la filtrul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 17:00
(4411 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Găsit fără viață în propria locuință

Un bătrân de 76 de ani a fost descoperit mort în propria locuință de către pompierii din Slobozia. Miercuri, 25 noiembrie a.c., militarii ISU au fost solicitați să intervină pentru a debloca ușa apartamentului ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 16:30
(2849 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 92 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 25 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4165, cu 92 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 15:30
(2364 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița: Munca «la negru», în vizor

Controale ale ITM Ialomița: Munca «la negru», în vizor

În luna octombrie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, în domeniul Relațiilor de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția Muncii ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 14:40
(2309 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Pieton lovit de o mașină

În seara zilei de marți, 24 noiembrie a.c., un bărbat de 36 de ani din localitatea Manasia, a fost implicat într-un accident rutier. Acesta a traversat strada prin loc nepermis, moment în care a fost lovit ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 13:45
(2844 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Incendiu la o groapă de gunoi

Marți, 24 noiembrie a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer produs în comuna Mărculești. Pentru stingerea acestuia au intervenit mai bine de 3 ore ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 13:30
(1895 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Gospodărie cuprinsă de flăcări

Ion Roată: Gospodărie cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în curtea unui localnic din localitatea Ion Roată. Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de marți, 24 noiembrie a.c., pentru a stinge flăcările care au curpins o anexă gopodărească ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 13:00
(2085 vizualizări - 0 comentarii)


Incidență crescută în continuare a cazurilor COVID-19 la Slobozia. Se pregătesc alte 14 zile de carantină!

Potrivit unei statistici a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, rata incidentă a cazurilor COVID-19 în ultimele 14 zile la Slobozia se menține crescută. Astfel, în ciuda Carantinei ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 20:50
(5345 vizualizări - 3 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 24 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4073, cu 102 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 15:15
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru că nu purtau măștile de protecție

Polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor preventive ce au ca scop responsabilizarea populației în privința respectării măsurilor de protecție sanitară. Astfel, au fost organizate 7 activități ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 13:15
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr implicat într-un accident rutier

Paramedicii SMURD din Fetești au intervenit luni, 23 noiembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul unui accident rutier petrecut în zona Autostrăzii Soarelui. Aceștia au transportat la spital ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 12:30
(1358 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Distrugeri provocate de o mașină condusă de un copil de 12 ani!

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat din comuna Ograda, cu privire la faptul că la locuința sa ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 16:35
(6752 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr fără permis din Jilavele, urmărit de polițiști pe câmpuri

Vineri, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa pe raza comunei Armășești. Șoferul nu s-a conformat și a demarat în trombă ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 16:30
(1884 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe DJ101B, pe raza orașului Fierbinți-Târg, o autoutilitară ce se deplasa către comuna Maia.  La ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 16:25
(1538 vizualizări - 0 comentarii)


Carantină la Slobozia: Și-au falsificat adeverințele de angajator!

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., polițiștii din Slobozia, în timp ce se aflau în filtrul rutier la intersecția Șoseaua Brăilei cu strada Viitor în vederea verificării respectării ordinului privind carantinarea ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 16:20
(3038 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 72 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 23 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3971, cu 72 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 15:20
(3247 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la case din Țăndărei, Ion Roată, Slobozia și Coșereni

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 8,00, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din orașul Țăndărei. La locul solicitării s-au ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 13:35
(3811 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Sudiți și Gura Văii

Ca urmare a unor lucrări de întreținere și reparații a instalațiilor electrice din localitățile Sudiți și Gura Văii, efectuate de către furnizorul de energie, luni, 23 noiembrie 2020, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 13:20
(1822 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...