Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Primarul a murit, trăiască primarul!

Gabi Ionașcu, primarul Sloboziei: «Pe la spate au scos cuțitele și m-au „înjunghiat“!»

Primarul a murit, trăiască primarul!

Sub această parafrază reamintim succint situația de moment la Slobozia. Apreciem însă că ea este extrem de volatilă și că, mai devreme de 15 martie 2012, niciuna dintre variantele existente nu poate fi exclusă.

Alternativele lui Gabi Ionașcu
Umilit drastic de către colegii de partid (retragerea sprijinului politic pentru un viitor mandat s-a făcut la un scor zdrobitor de 69 la 1), Gabi Ionașcu refuză să moară politic. După ce s-a prezentat săptămîna trecută cu jalba-n proțap la Ponta (alături de primarii din Amara și Țăndărei), Gabi Ionașcu caută disperat plase de siguranță. Teoretic, cărțile lui nu sînt jucate, iar unul dintre ași îl reprezintă protocolul inițial al USL, potrivit căruia Gabi Ionașcu este moștenitorul de drept al candidaturii pentru alegerile din 2012. Practic însă, zilele lui Gabi Ionașcu în plan politic sînt numărate, iar alternativele politice sînt jenante. S-au vehiculat, pe rînd, zvonuri privind trecerea sa la UNPR, PD-L, PPDD sau chiar lansarea sa ca independent. Indiferent de alegere, susțin la unison specialiștii în sforării de partid,  Gabi Ionașcu nu va mai cîștiga un nou mandat. În aceste condiții, singura sa utilitate rămîne aceea de a cumula suficiente voturi pentru a împinge în Consiliul Local Slobozia cîțiva consilieri. Acest rol (ingrat, dacă ne întrebați pe noi!) nu îl apără însă pe Gabi Ionașcu de dosarul apei de la DNA, unde acesta dă explicații de mai bine de un an. Și nici nu îi permite supraviețuirea politică, absolut necesară în condițiile în care viitorul lui e mai tulbure decît apa de la robinetele noastre. Dar să nu murim de grija lui... și să vedem care sînt alternativele noastre!

Și șansele lui Ioan Martin
Anunțat încă de anul trecut, din vară, de către organizația PNL Slobozia pe site-ul acesteia, Ioan Martin trăiește zilele acestea a doua tinerețe politică. Scos din cărți luni bune de către același protocol USL, Ioan Martin are șansa de a demonstra că anii de compromisuri politice cu PSD Ialomița nu au fost inutili. Declarațiile sale rămîn însă prudente. «Eu și colegii mei avem un program de angajamente electorale și, automat, o ofertă electorală. Deși un an de zile sîntem colegi într-o uniune social-liberală, am realizat necesitatea de a schimba drumul pe care se află societatea românescă la orice nivel, local, județean și național. Ne dorim o schimbare reală cu rezolvarea directă și pragmatică a problemelor societății din Slobozia, din Ialomița și din România. Sîntem într-o competiție constructivă, în care nu contează persoana, contează doar ceea ce ne propunem și ceea ce vom realiza» a declarat acesta fără a confirma intenția sa de a candida. Are și de ce, pentru că Alexandru Stoica, viceprimarul care a luat locul lui Gabi Ionașcu în opțiunile PSD, rămîne un obstacol periculos și un adversar redutabil. Mai ales că, în exclusivitate pentru Independent, acesta a făcut deja primele declarații: «Deocamdată n-am început lupta la baionetă. Dacă primarul Gabi Ionașcu va începe atacurile murdare, îl vom executa! Eu nu vreau să fac asta. Vreau să candidez omenește... Dar, dacă va fi cazul și partidul o va cere, facem tot ce este posibil pentru a cîștiga! Pentru că scopul meu, al nostru, nu e acela de a fi primar, ci de a repara toate neajunsurile apărute în ultima perioadă!».

Gabi Ionașcu, primarul Sloboziei «Pe la spate au scos cuțitele și m-au „înjunghiat“!»
-Care sînt motivele pentru care Organizația Municipală a PSD Slobozia v-a retras sprijinul politic?
-Motivele invocate de colegii mei sînt cunoscute, cred. Este vorba despre necomunicarea mea cu organizația de partid, despre faptul că am luat decizii administrative la Primărie fără să-i consult pe consilieri, conducerea PSD dar și partidul, și, bineînțeles, despre problema apei. Eu cred că aceste motive țin de o agendă la vedere și reprezintă simple pretexte. Este suficient să observăm că președintele organizației, dl Stoica, în calitate de viceprimar spune că nu a fost consultată organizația cu privire la deciziile din Primărie... Este ridicol. Cred că în spatele demersului stă o agendă obscură a cîtorva colegi. Obiectivele acestei agende au legatură cu candidatura unor persoane insuficient de calificate pentru o astfel de funcție sau de susținerea unor interese private cărora nu am înțeles să le dau concursul. Asta rezultă la o primă analiză... În plus de aceasta, știind mai bine de un an și jumătate ce se «urzește», eu am cerut Consiliului Municipal PSD excluderea mea din partid, dacă am adus prejudicii membrilor de partid, organizației politice sau partidului în ansamblul său... Timpul ne va lămuri și cu privire la alte amănunte și resorturi, dacă ele există.
-Ce vă reproșați, ce v-au reproșat colegii de partid, ce ați avea de reproșat și cui?
-Ce îmi reproșez eu este o comunicare uneori insuficientă cu partidul. Asta s-a datorat faptului că cei doi viceprimari, care își asumaseră aceasta componentă, au îndeplinit-o cu deficiențe. Eu am lăsat această componentă importantă în sarcina lor tocmai pentru a mă putea dedica problemelor tehnice din Primărie. Dl Stoica este președintele organizației municipale, iar dl Băcanu este președintele Organizației de Tineret Slobozia a PSD. Doi colegi din executiv de nădejde, care ulterior, așa cum ați văzut, pe la spate au scos cuțitele și m-au «înjunghiat». Se pare că am greșit în alegerea lor! Nu am înțeles de asemenea, faptul că domnul Stoica, cel care spunea public că a organizat partidul ca pe o structură militară, nu de comunicare avea nevoie, ci de ordine... Cît despre domnul Băcanu, șeful Organizației de Tineret, ce aș putea să-i reproșez pe această linie? Mai ales că prezența mea la două reuniuni ale tinerilor nu s-a dorit a fi remarcată, nici măcar nu mi-au pronunțat numele, fiind prezent acolo. Ar fi inutil pentru că, probabil, nu ar lămuri situația în niciun fel... Ce am eu de reproșat colegilor mei? Pentru unii dintre ei, apa a fost bună atunci cînd a adus voturi și locuri în consiliul local, dar nu a mai fost în regulă cînd au fost nevoiți să suțină implementarea acestui proiect care va aduce independența și costuri mai mici pentru cetățeni. La primele dificultăți s-au grabit să se dezică de Ionașcu și de problema apei. Gata, s-au «spălat» pe mîini cu «apa lui Ionașcu»... Apropo, în apariția de sîmbătă pe postul local de televiziune a dlor Ciupercă și Stoica, cei doi președinți de partid, dl Ciupercă «sesiza» că «ce s-ar face organizația de partid dacă la ușa Primăriei ar veni 100-200 de oameni cu bidoanele în mînă să ceară socoteală lui Ionașcu»? Nu vi se pare ca seamănă cu un îndemn sau chiar amenințare? Rămîne de văzut. Nimic nu este exclus... Cui și ce să reproșez? În niciun caz partidului sau «poporului» PSD. Mai degrabă unor lideri și unor consilieri care au «ciugulit» din palma mea, pe care i-am «crescut» ca pe fiii mei, cărora le-am mai dat peste mîini cînd au rîvnit la bunul comunității pe care o reprezint. Este de notorietate această atitudine a mea... Știți deja angajamentele mele: «eu fac administrație, nu fac politică», «continuitatea în interesul cetățenilor» și «faptele sînt politica mea». Aceste sînt crezurile mele. Dvs știți cum este politica, și de asta m-am ferit. Dar, «de ce-ți este frică nu scapi» este o axiomă...
-Ce conține scrisoarea dvs către Organizația PSD Slobozia?
-Scrisoarea despre care vorbiți conține chestiuni care nu fac obiectul unor dezbateri în public. Ceea ce avem noi de discutat, la Organizație, discutăm acolo. Dacă unii dintre cei vizați de mine vor dori să aducă acea discuție în public, este problema lor. Cert este un lucru: am cerut excluderea mea din partid dacă i-am adus prejudicii. Nu s-a pus în discuție aceasta și trag concluzia că nu partidului am adus prejudicii, ci unor membri, unor consilieri și șefi, probabil. Vremea «baronilor» de partid cred că a trecut demult, dacă îmi aduc aminte, o dată cu înlocuirea președintelui de atunci cu dl Ciupercă.
-Cum comentați scenariul trecerii dvs la PD-L?
-Acest scenariu nu există.
-Partidul Poporului, UNPR sau independent? Și de ce?
-Singura alternativă pe care, în acest moment, o iau în calcul în afara unei candidaturi din partea PSD, este o candidatură ca independent. Motivele sînt următoarele:
-trebuie să continui proiectele pe care au le-am început. Cuvîntul dat cetățenilor pentru mine este lege.
-nu-mi este indiferent ce se întîmplă cu proiectele mele și cît vor costa acestea pentru a fi reluate sau costurile abandonului acestora. Știți că «schimbarea șefilor bucuria nebunilor».
-incompetența unui succesor al meu atrage grave prejudicii bunului mers al comunității. Am văzut cu toții că «dezastruoasa moștenire» a fost un imens regres în calea dezvoltării.
-Ce le promiteți slobozenilor în cazul în care veți fi reales?
-Le promit că voi continua investitiile și acțiunile demarate de mine. Voi continua și că finalizarea proiectelor și acțiunilor va demonstra celor care au demolat aceste proiecte că s-au înșelat. Credeți că eu mai trebuie să demonstrez capacitatea mea? Capacitatea mea a fost dovedită deja: faptele sînt politica mea!
-«Apa lui Ionașcu» este sau nu potabilă în acest moment?
-Instituția de Sănătate Publică aflată sub talpă politică spune că este menajeră, eu spun altceva, iar studiile Centrului de Medicină și Sănătate din Cluj, unde-și desfășoară activitatea recunoscuți profesori universitari, membri ai Academiei Române, medici specialiști, chimiști și fizicieni au fost clare: consumul apei nu comportă risc pentru populație, ci repulsie organoleptică și de culoare. Apa nu are pesticide, nu conține trihalometani sau alte inepții pe care unii le-au susținut... Apa lui Ionașcu este așa cum o vedeți acum, pe alocuri mai bună, în alte locuri cu fier care creează disconfort. Dar ea va fi potabilă cînd vom termina lucrările de reabilitare a conductelor și a stației de tratare. Va fi și mult mai ieftină decît a altor comunități care și-au cedat rețelele și operatorii; chiar dacă unii se așteaptă să cedăm totul: rețele, operatorul, controlul asupra prețului și dezvoltării sistemului la nivelul zonei periurbane Slobozia... Rezultatele în acest sens sînt deja vizibile în zonele în care s-a încheiat reabilitarea rețelelor de alimentare!

2 Martie 2012, 16:55 (61782 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Cine țipă de foame? Averi de demonstranți...
PNL Ialomița vrea Slobozia fără Ionașcu
Martin a murit, trăiască Ionașcu!
Martin este dovada că USL nu a murit
USL nu a murit în Ialomița

Comentariile cititorilor:


Diavolo:
(9 Martie 2012, 21:15)
Domnule Ciuperca de ce domnul Sava se lauda ca a bagat gaze in locuintele Tandarenilor??Sa-i fie rusine.In oras sunt peste 1300 apartamente,care au gaze trase in scara blocului datorita lor si al investitiei fiecarei familii.Programul Phare 2004,a dus doar cele 2 conducte principale la unitatile de stat iar de la conductele principale si pana in casa,oamenii sunt proprietarii tevilor si a lucrarilor.SAVA si consiliul local nu a facut nimic pentru a baga gaze in casele oamenilor de la bloc.Sa le fie rusine.Si appropo daca tot platim cel mai scump gunoi menajer din tara,unde sunt pubelele selective??? Garda de mediu ce face???
roata:
(8 Martie 2012, 18:34)
isi merita soarta,a nenorocit multi oameni cu aroganta si "vastele "lui cunostinte in toate domeniile,un nimeni care a profitat de "amortirea" oamenilor buni ai acestiu oras care trebuiau sa-i dea deindata cu tifla,atunci in 2008 cind meritam schimbarea dar el a umblat cu matrapaslicuri.
intrebare:
(8 Martie 2012, 15:06)
Este adevarat ca terenurile unde sunt puturile sunt in proprietatea domnului Ionascu?
gigi:
(7 Martie 2012, 12:47)
cred ca si in slobozia trebuie o schimbare, sa mai lasam si pe altii sa vedem ce pot face pentru acest oras, sa nu se supere d-ul primar dar cred ca unu -doua mandate ajung, poate sprijinii noul primar si din alta pozitie, consilier, vice...
LEX ET HONOR:
(6 Martie 2012, 20:39)
Domnule Ciuperca,chiar lui Sava nu i-a fost rusine sa mearga la Ponta???De ce nu i-a spus de dosarul de la DGA si DIICOT cu tiganii din Tandarei,cum datorita lui si a secretarului ne-am facut de tot cacatul Europei.Chiar cei doi nu stiau nimic din ce fac tiganii???Mai are tupeu sa candideze??Are dreptate Caragiale.
SORIN:
(6 Martie 2012, 11:57)
Cum e corect: islaz, sau izlaz?! Așa și eu: lingvistic sau lincvistic?! Desigur, prima formă este corectă. Scuze!
SORIN:
(6 Martie 2012, 08:53)
@ EU Ai dreptate, dar asta nu înseamnă că ionașcul vorbește academic. Câte exemple de exprimări agramate vrei să-ți dau, citându-l pe șoldovean?! Academia română a fost nevoită să accepte multe cuvinte preluate din fluxul lingvistic, corect de altfel, deși multe provin din jargon, intoxicând limba română neaoșă. De exemplu, eu n-am să înțeleg niciodată sensul logic al unor expresii de genul: " prin intrarea sa pe teren, x a făcut diferența", sau denaturări de genul "diferența ÎNTRE ceva și altceva". Corect ar fi "diferența DINTRE ...". Ar fi multe de discutat despre așa-zisa exprimare prețioasă gen ... funcție de... în loc de în funcție de; ... trebuiesc luate măsuri în loc de trebuie luate măsuri... și multe alte anomalii lincvistice căpătate, precum "deci", folosit înainte de a spune ceva. Dar, ce să-i faci, asta este!
dan:
(6 Martie 2012, 07:33)
chiar nu puteti sa dati jos circul ala de cort de la central.e frumos dn vice ce circ e in centrul orasului.daca vrei primar si esti cinstit da jos tigania aia.la aia li se pare normal sa puna cortu acolo ca sunt romii'''''''' dar pentru oras e frumos..
Eu:
(5 Martie 2012, 16:15)
PENTRU SORIN:noile norme adoptate de Academia romana includ si aceasta forma (eu continui).Poti verifica.
ionica:
(5 Martie 2012, 12:59)
ba, comentatorilor!...`va-n instalatia de gaze
cetatean:
(5 Martie 2012, 09:42)
sa vedem ce mincinosi or sa vina, ca de acestia neam saturat.au format o clica tovaraseasca de corupti care isi impart profiturile din lucrarile pe bani publici. Multi dintre consilieri AU si sint actionari la firme care maninca banii publici... SA LE FIE RUSSSIINE .
SORIN:
(5 Martie 2012, 09:37)
Maimuțoiul ăsta penibil și agramat nu mai știe pe cine să dea vina pentru incompetența sa. Că vrei să continui, Ionașcule, bravo ție, numai că atunci când folosești persoana întâi singular, adică eu, verbul la indicativ prezent, este continuu, adică "eu vreau să continuu...". Dar ce să faci?! Ionașcu este linginer, n-are de unde să știe limba română. Mai lăsați-l dracu'n pace, nu-i mai dați atâta importanță mamelucului, și așa se crede buricul pământului. Auzi, nu i-a rostit nimeni numele, deși era prezent la "tineret". Da' cin'te crezi, măi panaramă de șoldovean nechemat?! Nu dai tu din clanță că nu faci politică, ci administrație?! În ce calitate ai fost acolo?! De chemat, sau de neavenit?!
si eu stiu:
(5 Martie 2012, 09:08)
Domnul primar minte cand spune ca a fost înjunghiat pe la spate pentru că din august-septembrie 2011 i s-a sugerat că ar fi cazul să facă un pas înapoi să lase locul altora pentru că atunci cănd i s-a spus ca nu e corect ce propune și ce susține în ședințele de consiliu unii consilieri locali au fost trecuți la indisciplinați de către el personal.
anti:
(4 Martie 2012, 17:00)
ionascu,procurorul sef adjunct(acel tigan)si tiganii de la oil au format o retea mafiota in slobozia.prin necastigarea unui nou mandat structura ar avea de suferit.probabil ionascu ar activa ca directoras pe la oil dupa alegeri
pdl-istul:
(4 Martie 2012, 10:12)
Aviz amatorilor ! Nimeni nu e nemuritor si cu o functie perpetua.Cu cat esti mai sus caderea este mai violenta.(primii care tradeaza sunt cei de langa tine).Nimeni nu doreste sa invete din istorie , toti cred ca ei sunt primii care au descoperit apa calda!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Transport de lemne, fără documente

Un tînăr, de 31 de ani, din județul Argeș, a fost sancționat contravențional de polițiști, după ce oamenii legii au descoperit faptul că el transporta cantitatea de 5,2 metri cubi de lemne, fără documente ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2016, 14:15
(5516 vizualizări - 2 comentarii)


Comerț ilicit la Tîrgul de Toamnă din Ciochina

Tîrgul de Toamnă din comuna Ciochina, organizat pe data de 8 septembrie 2016, i-a adus unei femei, de 33 de ani, din Ploiești, un dosar penal. Aceasta a fost surprinsă de jandarmii ialomițeni în timp ce ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2016, 13:10
(5294 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proiectul EDWARD-21 septembrie, Ziua Europeană fără Decedați în Accidente Rutiere

Reprezentanții Comisiei pentru Siguranța Rutieră din cadrul Directoratului General pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene, împreună cu cei ai Rețelei Europene a Poliției Rutiere TISPOL, au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2016, 14:10
(3382 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Arestat pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Coșereni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2016, 12:40
(5578 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A acroșat un pieton

Marți, 6 septembrie 2016, Poliția Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2016, 11:35
(4101 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Doi tineri, reținuți de polițiști după ce au furat un autoturism

Polițiștii cercetează doi tineri de 17, respectiv 19 ani, din Urziceni și comuna Alexeni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și conducere a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 18:55
(4454 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, prin serviciul de ocupare EURES România, oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania pentru munca sezonieră în agricultură (sînt solicitate 5 ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 18:45
(5068 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proceduri simplificate, în beneficiul cetățenilor

Pentru a nu mai apela la serviciile poștale sau pentru a nu vă mai deplasa la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, puteți trimite dovada plății amenzii pe e-mailul IPJ Ialomița, precizînd ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 18:35
(4994 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, prins la Căzănești

Un bărbat urmărit internațional de autoritățile judiciare spaniole pentru infracțiuni contra ordinii și liniștii publice a fost prins de polițiștii din Ialomița. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 11:35
(5680 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 23 și 59 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 10:45
(3033 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 20 de permise reținute, amenzi de peste 89000 de lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 2-4 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 10:20
(4648 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Peste 17300 de cereri de finanțare depuse prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit, prin intermediul submăsurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), 17339 de proiecte de ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2016, 20:25
(3494 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AFIR PNDR 2020


Țăndărei: Minori prinși la furat de porumb cu căruța

Țăndărei: Minori prinși la furat de porumb cu căruța

Jandarmii din cadrul Grupei de intervenție Țăndărei au surprins joi, 1 septembrie a.c., în jurul orei 21,00, doi tineri care se deplasau pe șosea cu o căruță plină cu știuleți de porumb. S-a procedat la ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2016, 16:15
(3991 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

angajăm contabil
Relații la telefon 0729/167.927

30 August 2016, 19:15


AJFP Ialomița: Plăți electronice la Trezorerie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii cu privire la fasptul că, din data de 29 august 2016, la nivelul județului a devenit operațional serviciul de electronic de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 18:25
(5487 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

angajăm
-asistentă medicală generalistă
(normă întreagă, seriozitate,
experiență)
-femeie de serviciu
(pentru cabinet medical,
program 1 oră/zi)
Detalii la tel. 0726/714.716,
între orele 17,00-18,00

30 August 2016, 18:15


IPJ Ialomița: Documentele solicitate, la un click distanță

Pentru a scuti timpul și a reduce din stresul provocat de statul la cozi sau orele bune de așteptare în fața ghișeelor, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române precizează faptul că cetățenii ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 17:40
(6445 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A lovit un pieton și a fugit de la locul accidentului

Un bărbat de 40 de ani din București a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după ce, pe data de 26 august 2016, acesta a provocat un accident rutier. Șoferul a lovit cu mașina un pieton ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 16:50
(5219 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi cu dosare penale

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Ialomița, în urma acțiunilor întreprinse de polițiștii ialomițeni pentru prevenirea accidentelor rutiere, oamenii legii au sancționat 11 conducători auto. Cinci dintre ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 15:20
(5242 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: «Porți Deschise» la Jandarmerie

Joi, 1 septembrie 2016, cu ocazia împlinirii a 123 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează o serie de evenimente prin care să marcheze această ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 14:45
(5405 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlnire cu contribuabilii

Miercuri, 7 septembrie 2016, reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice organizează, la sediul instituției, o întîlnire cu contribuabilii din județ, cu scopul de la le explica acestora ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 13:25
(5253 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iulie 2016, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7232 șomeri, din care 895 șomeri indemnizați, respectiv 6337 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 20:40
(3667 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă, desfășurată de polițiști

Efective de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au demarat, începînd cu data de vineri, 19 august a.c., o amplă campanie de prevenire a furturilor din autoturisme. Acțiunea oamenilor legii ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 20:10
(4522 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Urmăriți internațional în Germania, prinși la Bărbulești

Doi tineri, de 25 și 26 de ani, din comuna Bărbulești, au fost prezentați Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel București pentru a fi extrădați în Germania. Aceștia au fost descoperiți pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 16:25
(5514 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Polițiștii din Ialomița caută o adolescentă de 14 ani, domiciliată în Fetești, care, la data de 18 august 2016, a dispărut fără urmă. Fata se numește Andreea Valentina Oaie, are ca semn particular o deformare ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 13:10
(5750 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, la data de 19 august 2016, la nivelul județului există disponibile 441 de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 20:05
(6867 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se lansează «Ghidul bibliotecilor din Ialomița»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia anunță lansarea «Ghidului bibliotecilor din Ialomița». Documentul a fost creat pentru a oferi o imagine de ansamblu cu privire la activitatea celor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 18:45
(4576 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Bătrînă, înșelată prin telefon

O bătrînă de 69 de ani, din Grivița, a rămas fără 1500 de lei după ce a fost înșelată la telefon. Femeia a declarat la Poliție faptul că o persoană necunoscută a contactat-o, precizîndu-i faptul că este ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 20:20
(6167 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: S-a dat startul campaniei de finanțare a investițiilor în procesarea produselor agricole

Într-un comunicat de presă remis publicității, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță startul campaniei de finanțare a proiectelor privind investițiile în procesarea produselor agricole și ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:25
(8083 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru furt calificat

Un tînăr de 19 ani, din Fetești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a spart mai multe mașini parcate pe raza municipiului. El a intrat în vizorul polițiștilor în urma reclamațiilor făcute de proprietarii ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:10
(6162 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...