Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gâsca cu gâtul roșu aduce 171 de euro la hectar

O treime dintre fermierii ialomițeni primesc sprijin UE

Gîsca cu gîtul roșu aduce 171 de euro la hectar

Ialomița ar putea beneficia de subvenții suplimentare pentru terenurile agricole din arealuri naturale. În cadrul măsurilor de agromediu promovate anul acesta de UE, o treime dintre localitățile județului au devenit eligibile pentru o subvenție de 171 de euro. Banii sînt alocați pentru protejarea unei specii de păsări sălbatice, gîsca cu gîtul roșu.

Subvenții suplimentare pentru o treime din județ
În cursul săptămînii trecute, reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Ialomița au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, apariția unei noi forme de sprijin pentru fermierii ialomițeni. Potrivit declarației directorului adjunct al instituției, Valentin Dorobanțu, noua formă de sprijin are rolul de a sprijini măsurile de agromediu de pe teritoriul României. «Se dorește orientarea agriculturii românești către zona ecologică. Trebuie să învățăm să nu mai folosim fertilizanți și îngrășăminte în exces, iar dacă trebuie să le folosim, să o facem doar în anumite perioade, clar stabilite... Valoarea subvenției este de 171 de euro la hectar, iar cererile pentru accesarea acestui sprijin financiar pot fi depuse  pînă la data de 15 mai inclusiv. Pot beneficia de acest sprijin fermierii din localitățile Andrășești, Bordușani, Ograda, Ciochina, Făcăeni, Fetești, Gheorghe Doja, Giurgeni, Grivița, Miloșești, Reviga, Scînteia, Stelnica, Țăndărei, Traian și Valea Ciorii» a declarat Dorobanțu.

Subvenția aduce obligații
Acest tip de subvenție acordată pentru fermierii din localitățile județului amintite mai sus face parte din măsurile de sprijin din acest an finanțate de Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și de bugetul național. Gîsca cu gît roșu este o specie protejată de importanță internațională, «50% din populația mondială a acesteia cuibărind în Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD)». Specialiștii spun însă că populația acesteia este în scădere din cauza reducerii suprafețelor de teren agricol. «Valoarea subvenției este de 171 de euro pe hectar, dar suma nu este exagerată dacă se ține cont de condițiile de agromediu care trebuie respectate de fermieri. De exemplu, dacă va fi cultivat porumb pe o suprafață pentru care se acordă și acești bani, fermierul trebuie să lase 5% din suprafața de porumb nerecoltată astfel încît să fie asigurată hrana pentru aceasta pasăre... În anii în care fermierul nu cultivă porumb, se va angaja să asigure 100 de kilograme de porumb în locuri special amenajate și care pot fi verificate» a mai precizat directorul adjunct al APIA Ialomița, Valentin Dorobanțu.

12 Martie 2012, 11:57 (18590 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
APIA Ialomița a primit peste 7300 de cereri pentru plata unică pe suprafață
Subvenții de peste 158 milioane de lei pentru fermierii ialomițeni
APIA: Plăți în valoare de 2,51 miliarde de euro, pentru fermieri
Parchetul Slobozia a clasat ancheta deschisă în cazul directorului adjunct al APIA Ialomița!
APIA Ialomița a dat startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată

Comentariile cititorilor:


valy:
(7 Mai 2012, 11:06)
FRATE AR FI CHIAR PENIBIL SA MAI SE DEA BANI PENTRU ASA CEVA DAR TOTUSI TRAIM IN ROMANIA NU CRED CA POATE FI ADEVART ASA CEVA ..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
386 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în primul trimestru al anului 2023, 1387 de misiuni de ordine publică. Din numărul total al acestor, 1171 de intervenții au vizat menținerea ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2023, 14:15
(11385 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 30 martie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi Ședința Colegiului Prefectural ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 16:30
(6002 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Miercuri, 29 martie a.c, pe DN2A, în zona localității Coșereni, polițiștii și pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 13:00
(12481 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 1600 de elevi înscriși la simularea examenului de Bacalaureat

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la simularea examenului de Bacalaureat au participat 1660 de elevi de clasa a XII-a. Testarea s-a desfășurat în perioada 27 ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 11:20
(19932 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției rabiei la animale

În vederea realizării eficiente a programului de control, supraveghere și monitorizare a rabiei pentru apărarea sănătății publice și a sănătății animale, DSVSA Ialomița a efectuat, împreună cu reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 19:20
(16522 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 1,367 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 15:05
(11981 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ministerul Finanțelor susține donarea de sânge, prin Programul «FIDELIS»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prima ediție din acest an a Programului «FIDELIS»-Titluri de Stat pentru populație va conține o tranșă specială dedicată ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 13:50
(12167 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Sâmbătă, 25 martie a.c., în cadrul Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» s-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic», ce are ca scop educarea elevilor în ceea ce privește legislația ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 17:30
(11377 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu durere în suflet și nemăsurată tristețe anunțăm dispariția prematură a tatălui și soțului nostru drag, ing. VALENTIN CILIBEANU, director adjunct la RAJA Constanța și fost director al ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 15:05
(11370 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de marți, 28 martie 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor», care intenționează ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 13:30
(9976 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Luni, 27 martie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație cu implicarea unei ambulanțe care se deplasa în regim prioritar spre Spitalul Municipial din Urziceni și un autoturism ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 18:10
(6175 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 30 martie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 martie 2023, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 14:15
(11349 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Luni, 27 martie 2023, echipele RAJA Constanța vor executa operațiuni de reabilitare la nivelul sistemului de alimentare cu apă în orașul Căzănești. Pentru realizarea acestor lucrări, se va sista furnizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2023, 20:25
(5185 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a încheiat restaurarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae»

Slobozia: S-a încheiat restaurarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae»

Depus pentru finanțare în anul 2017, proiectul privind restaurarea și conservarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae» Slobozia s-a încheiat vineri, 24 martie a.c., o dată cu recepția obiectivului. Lăcașul de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 17:00
(8328 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de manifestări dedicate ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 16:00
(10258 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista seminariilor web pentru luna aprilie, publicată pe portalul ANAF

ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica «Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor», lista seminariilor web care se vor desfășura în luna aprilie 2023. Preponderent, temele din luna ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 13:40
(11555 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Comerț ilegal cu animale, la Slobozia

Miercuri, 22 martie a.c., pe raza municipiului Slobozia a fost identificat un bărbat, domiciliat în județul Brăila, care transporta ilegal animale (5 porcine, 2 cabaline). În urma extinderii verificărilor ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 13:30
(10313 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge în comunitățile rurale din Ialomița

În perioada 27-31 martie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul Mobil de Instruire a Populației pentru Răspuns la Situații de Urgență vor fi prezente în județul Ialomița, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 12:40
(9352 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni prevenitve desfășurate de polițiști

Slobozia: Acțiuni prevenitve desfășurate de polițiști

Miercuri, 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Poliției Transporturi Ialomița au desfășurat activități informativ ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2023, 16:40
(11436 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de recrutare în liceele din județ

IPJ Ialomița: Campanie de recrutare în liceele din județ

În perioada 22-24 martie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează o serie de activități de promovare a profesiei în rândul elevilor aflați la final de ciclu liceal. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2023, 16:30
(14508 vizualizări - 0 comentarii)


Rași: Autobuz ce transporta muncitori, răsturnat în șanț

Rași: Autobuz ce transporta muncitori, răsturnat în șanț

Miercuri, 22 martie a.c., în zona localității Rași, un autobuz ce transporta muncitori, pe ruta Călărași-Buzău, s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. În mijlocul de transport se aflau 41 de ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2023, 09:30
(14168 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 2000 de elevi au participat la simularea Evaluării Naționale

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul județului nostru, simularea Evaluării Naționale s-a desfășurat în 78 de unități școlare, înregistrând 2265 de elevi înscriși ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2023, 18:30
(17026 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 martie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, luni, 27 martie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații fiscale: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2023, 12:30
(14034 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, reglementată de HG nr.1179/2 ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 19:10
(13229 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Număr unic la dispoziția tuturor clienților

RAJA Constanța: Număr unic la dispoziția tuturor clienților

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 17:15
(13094 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Spațiul Privat Virtual, obligatoriu

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară o ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 13:40
(11198 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Dridu

Incendiu la o casă din Dridu

Sâmbătă, 18 martie a.c., în jurul orelor 22,30, pompieri dini Urziceni au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Dridu. Pentru misiune ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 12:20
(11986 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Vlădeni: Cadavrul unui bărbat, scos din apele râului Ialomița

Sâmbătă, 18 martie a.c., pompierii și paramedicii SMURD au intervenit pentru scoaterea unui cadavru din apele râului Ialomița, în zona localității Vlădeni. Din primele informații, trupul neînsuflețit aparține ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2023, 15:30
(10869 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023

Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 43 inspecții fiscale, 9 controale inopinate precum și 13 verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2023, 12:50
(19889 vizualizări - 3 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turnu Severin din Fetești. În vederea executării acestor lucrări ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2023, 12:30
(11302 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...